După o primă victorie în fața Ucrainei, prima la mai mult de un gol diferență dintre toate partidele jucate până acum la Euro, Germania are astăzi un adversar mult mai dificil. Polonia a învins în trecutele preliminarii campioana mondială, la Varșovia, singurul succes al polonezilor în fața nemților într-un meci oficial, și așteaptă cu încredere confruntarea de azi de pe ”Stade de France”. Deschis de o confruntare britanică, Anglia-Țara Galilor, de la Lens, terminată cu victoria in extremis a Angliei, programul zilei continuă cu Ucraina-Irlanda de Nord, în grupa Germaniei. Spre dimineață se joacă primul ”sfert” la Copa America Centenario, SUA-Ecuador, dar și un alt episod al finalei NBA între Golden State și Cleveland. Detalii și cote mai jos. Citeste mai mult …
O să fie un text scurt, de data asta. Cel puțin așa îmi propun, sper să-mi și reușească. N-o să fie un text de analiză, pentru că analize s-au făcut destule după meciul cu Elveția, ca și după meciul cu Franța. Ar fi cred inutil să mai încerc și eu una. Sincer, mi-e greu să înțeleg anumite mutări ale selecționerului nostru, așa că prefer să le consider planuri care n-au funcționat. Refuz de exemplu să cred că un jucător care a impresionat pe toată lumea la meciul cu Franța, într-o poziție cheie la mijlocul terenului, a fost lăsat pe bancă fără un calcul tactic. Citeste mai mult …
În afară de meciul României cu Elveția, din grupa noastră se joacă tot astăzi cealaltă partidă, în care Franța pornește cu prima șansă în fața Albaniei. Chiar dacă ultima lor confruntare, una ”amicală” s-a terminat cu o surprinzătoare victorie albaneză, la Tirana, datele problemei sunt mult schimbate. Având deja 3 puncte, urmare a victoriei cu România, Franța speră la un nou succes, care ar echivala cu obținerea matematică a calificării mai departe, înaintea ultimei partide, cu Albania. Programul zilei e deschis de confruntarea Rusia-Slovacia, din grupa B și e completat de o interesantă dispută între Osasuna și Girona, care dau prima bătălie pentru un loc în sezonul viitor de Primera Division. Detalii și cote mai jos. Citeste mai mult …
La Mondialul american din 1994, cel ce avea să marcheze un ”înainte” și un ”după” în istoria noastră fotbalistică, Elveția ne-a fost de asemenea al doilea adversar în grupă. Ca și-acum. Și-atunci se venea după o primă partidă grea, ca și acum, contra unui adversar, Columbia, apriori mai bun decât Elveția, diferența față de ceea ce întâmplă azi fiind dată de victoria obținută atunci la Pasadena, spre deosebire de eșecul de vinerea trecută din partida cu Franța. Între înfrângerea cu Franța și victoria cu Columbia poate părea o diferență de la cer la pământ, dar aș vrea să vă recomand din nou ceea ce v-am recomandat și înainte de meciul inaugural, să ne măsurăm lungul nasului, să vedem cine suntem cu adevărat în acest sport și mai ales să nu mai trăim din amintiri. Diferențele dintre atunci și-acum sunt limpezi, există însă și o asemănare. Avem tendința, după prestația rezonabilă spre bună din partida cu Franța, să privim Elveția drept un adversar abordabil, pe care ar trebui să-l batem destul de ușor. Citeste mai mult …
După ce ieri l-am văzut pe Zlatan Ibrahimovic, azi intră în scenă și Cristiano Ronaldo, un alt star al acestui European care, ca și Zlatan, nu prea are companie la nivelul său în echipa națională. Portugalia întâlnește astăzi Islanda, care debutează la un turneu final, celălalt meci al zilei fiind tot unul inedit la un turneu final, Austria-Ungaria, cu austriecii fără victorie în fața maghiarilor din 1934. Programul zilei e completat de partide de la Copa America Centenario, spre dimineață jucând și Chile și Argentina. Detalii plus cote mai jos. Citeste mai mult …
Caută-mă!