Așa e fotbalul cîteodată. De fapt, de foarte multe ori. Ceea ce e valabil azi, mîine s-ar putea să nu mai fie valabil. Cine-i nu-i bun azi, e posibil să redevină mîine. Cam asta e situația lui David Villa și Kaka, ambii redeveniți foarte importanți fix în etapa de dinainte de ”Clasico”.
Barcelona traversează o zonă de turbulențe cu care nu era obișnuită. Fără pilot, cu un copilot ce oferă mai mult dubii decît garanți, și cu cel mai important motor expunînd oarece probleme tehnice, de turație. Acum o lună și jumătate vorbeam de o Barcelona aproape perfectă. Între timp lucrurile s-au reașezat, iar prestația oribilă de la Milano, care nu s-a văzut nici în ultimul sezon al lui Rijkaard, cînd Ronaldinho și Deco veneau la antrenamente direct de la discotecă, a oferit o altă perspectivă echipei catalane.
Și așa a apărut David Villa. A reapărut, de fapt, căci el nu dispăruse nicăieri. N-a fost la Milano din pricina unei colici renale, dar tare mă îndoiesc că ar fi prins primul ”11”. Ar fi fost însă o bună variantă de recurs. Sîmbătă, cu Sevilla, Barcelona pedalat în gol, la 1-0 pentru oaspeți. Messi căuta să le facă pe toate în zonă centrală și nu-i ieșea nimic. A fost nevoie ca Barcelona să regăsească abecedarul fotbalului, unde nu se vorbește de pase dublate sau redublate, nici de pase filtrante, pe poziții viitoare. Ci se vorbește de cea mai simplă acțiune posibilă: minge în bandă, centrare, gol.
Luați golul lui David Villa cu Sevilla. Luați golul lui Schelotto din ”Derby della Madoninna”. În avancronica meciului Milan-Barcelona scriam că Milan primește multe goluri din astfel de faze, din astfel de cetrări din benzi, din pricina carențelor fundașilor săi centrali. Dar și anticipam că Barcelona nu va folosi această formulă, căci nu are atacantul de careu. Ei bine acum îl are. De fapt, l-a avut dintotdeauna. Situația lui David Villa e un pic mai complicată, ea merită tratată separat și o voi face curînd. S-au bătut cîmpii mult în legătură cu situația sa, cu viitorul său, cînd existau doar două baze de discuții. 1. După 8 luni de accidentare, cam în tot atîtea luni de la momentul revenirii poți spera să-ți reapară forma maximă. 2. Cînd contractul ți se termină în 2014, e logic ca, în timp ce tratativele se poartă, să apară varianta transferului, ca un soi de amenințare. Încă nu sînt convins că David Villa va fi titular cu Real Madrid în Cupă. Mai degrabă nu. Dar sînt convins că va fi cu Milan. Sînt două meciuri complet distincte ca abordare.
Situația lui Kaka e pe undeva similară. Rămas la Real doar din pricina diferențelor fiscale între Madrid și Milano, a făcut un meci splendid pe ”El Riazor”. Un gol splendid și o pasă genială la faza golului doi au adus aminte de Kaka de la Milan, imperialul brazilian din ploaia milaneză la acea semifinală de Ligă cu Manchester. În condițiile în care Di Maria e departe de forma sa din alte perioade, ba mai are și ieșiri de-a dreptul infantile generatoare de probleme pentru echipă, Kaka ar putea fi soluția. Rămîne de văzut dacă și Mourinho vede clar această soluție. Coabitarea dintre cei doi n-a părut prea grozavă, iar coabitarea în același ”11” cu Cristiano Ronaldo nu aduce probleme în partide normale, dar poate genera în confruntări precum cele cu Barcelona, unde toată lumea trebui să se și apere, nu doar să atace. Kaka a jucat bine în acel 2-2 de anul trecut de pe ”Camp Nou”, tot din Cupă, un fel de preludiu pentru orgasmele ulterioare, căci deși atunci nu s-a calificat, Realul a oferit, pentru prima dată, o imagine superioară Barcelonei.
Dacă doriți să citiți variantele on-line ale acestor publicații, o puteți face cu un simplu click pe fiecare nume în parte. Majoritatea au un conținut diferit pe on-line față de ediția tipărită, dar există la unele și posibilitatea, contra-cost, de a citi ”ziarul” in format pdf.
Marca , As , El Mundo Deportivo , Sport , L`Equipe , Gazzetta dello Sport , TuttoSport , Corierre dello Sport , O Jogo , A Bola , Kicker , Ole , Daily Star, Daily Mirror, The Sun, Bild, France Football
A început Liga 1, așa că, în mod normal, se vor întoarce eternele discuții despre arbitraje, eternele polemici, eternele intervenții telefonice ale personajelor ce compun fotbalul românesc. Care azi spun că au fost furați, pentru ca săptămîna viitoare, atunci cînd greșelile le sînt favorabile, să spună că nu comentează arbitrajul.
Arbitrajul a devenit scuza perfectă în România. Pentru antrenori și, din păcate, pentru jucători. Un alibi ideal pentru a masca erorile, pentru a justifica neputința. Un arbitru care greșește o fază importantă e crucificat, în timp ce un atacant care ratează singur cu portarul e mîngîiat pe creștet și tratat ca un bibelou.
Cea mai meschină situație dintr-un meci de fotbal e înainte să înceapă. Atunci cînd căpitanii de echipă strîng mîna arbitrilor, urîndu-le succes. Cu zîmbete largi, nevinovate. Ce farsă! Peste 10 secunde, imediat după primul fluier, caută cea mai bună oportunitate de a-l păcăli, de a trișa, de a obține ceva ce nu merită.
Acest text nu e o pledoarie pentru arbitri. E doar o constatare. Sînt sigur că v-ați întrebat mereu ce discută arbitrii între ei prin acea comunicație apărută în ultima vreme. Eu unul am fost mereu curios.
Am descoperit acest film documentar. ”Kill the Referee” se numește. Vă invit să-l urmăriți, pentru că e week-end și timpul e mai generos. Veți descoperi dialoguri senzaționale, neașteptate aș zice, între cei ce compun brigăzile. Pentru că exact asta vrea să scoată acest documentar în evidență, fața nevăzută a arbitrajelor.
Vizionare plăcută!
A început Liga 1, așa că, în mod normal, se vor întoarce eternele discuții despre arbitraje, eternele polemici, eternele intervenții telefonice ale personajelor ce compun fotbalul românesc. Care azi spun că au fost furați, pentru ca săptămîna viitoare, atunci cînd greșelile le sînt favorabile, să spună că nu comentează arbitrajul.
Arbitrajul a devenit scuza perfectă în România. Pentru antrenori și, din păcate, pentru jucători. Un alibi ideal pentru a masca erorile, pentru a justifica neputința. Un arbitru care greșește o fază importantă e crucificat, în timp ce un atacant care ratează singur cu portarul e mîngîiat pe creștet și tratat ca un bibelou.
Cea mai meschină situație dintr-un meci de fotbal e înainte să înceapă. Atunci cînd căpitanii de echipă strîng mîna arbitrilor, urîndu-le succes. Cu zîmbete largi, nevinovate. Ce farsă! Peste 10 secunde, imediat după primul fluier, caută cea mai bună oportunitate de a-l păcăli, de a trișa, de a obține ceva ce nu merită.
Acest text nu e o pledoarie pentru arbitri. E doar o constatare. Sînt sigur că v-ați întrebat mereu ce discută arbitrii între ei prin acea comunicație apărută în ultima vreme. Eu unul am fost mereu curios.
Am descoperit acest film documentar. ”Kill the Referee” se numește. Vă invit să-l urmăriți, pentru că e week-end și timpul e mai generos. Veți descoperi dialoguri senzaționale, neașteptate aș zice, între cei ce compun brigăzile. Pentru că exact asta vrea să scoată acest documentar în evidență, fața nevăzută a arbitrajelor.
Vizionare plăcută!
Dacă doriți să citiți variantele on-line ale acestor publicații, o puteți face cu un simplu click pe fiecare nume în parte. Majoritatea au un conținut diferit pe on-line față de ediția tipărită, dar există la unele și posibilitatea, contra-cost, de a citi ”ziarul” in format pdf.
Marca , As , El Mundo Deportivo , Sport , L`Equipe , Gazzetta dello Sport , TuttoSport , Corierre dello Sport , O Jogo , A Bola , Kicker , Ole , Daily Star, Daily Mirror, The Sun, Bild, France Football
Am scris după eșecul lui Arsenal cu Bayern, chiar pe ”Emirates”, un text intitulat ”Arsenal, who?”. Titlul era o parafrază a unei celebre pagini întîi de ziar, ”Arsene, who?”, cu care Wenger a fost întîmpinat de ”The Sun” (acesta era ziarul). Am adus aminte pe parcursul textului despre acea echipă, ”The Invincibles”, care a cîștigat titlul în Premier Leaue, în 2003-2004, fără să cunoască înfrîngerea. Performanță rămasa și astăzi neegalată. Arsene Wenger era și atunci antrenorul, mai tînăr și parcă mai inspirat, iar în teren străluceau Henry, Bergkamp, Vieira, Pires, Ljunberg și alții.
Cel mai important personaj al acelui Arsenal era, clar, Thierry Henry. Întotdeauna mi-a plăcut acest fotbalist! Dacă l-ați uitat cumva pe francez, dacă ați uitat cît de mare a fost cariera sa, dacă ați uitat de ce era el în stare pe teren, vă propun să vă reamintiți în cele ce urmează:
Iată în cele ce urmează și filmul acelui sezon. L-am primit pe mail, din partea unui fan Arsenal evident, dar m-am gîndit că ar fi bine să fac cumva să fie văzut de mai multă lume. Eu cred că merită.
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!