JURGEN MERGE MAI DEPARTE

JURGEN MERGE MAI DEPARTE

”Bayern obișnuiește să tragă cu o bazooka în vreme ce noi trebuie să folosim arcul cu săgeți”. Cam așa se exprima nu demult Jurgen Klopp, analizînd raportul de forțe din Bundesliga. Cam înainte ca Bayern să-i ia două dintre cele mai ascuțite săgeți pe care le avea în tolbă, pe Gotze și Lewandowski. Klopp a mers mai departe și-n aceste condiții, a căutat în tolbă și a găsit alte săgeți. Unele săgeți au mai avut ceva probleme la textură, pe care a Klopp izbutit cum-necum să le repare, chit că a avut nevoie de timp și multă transpirație pentru asta, pentru altele caută încă soluția reparatorie, cazul lui Gundogan, a cărui accidentare începe să devină la fel de misterioasă ca un Dosar X. Borussia a mers mai departe pentru că Jurgen Klopp a putut s-o facă. Poate că alții în situația lui ar fi ridicat mîinile, s-ar fi predat și ar fi răspuns chemărilor ce-i vin din toate părțile, dinspre cluburi ce folosesc același arsenal ca Bayern. Deocamdată, și întăresc acest cuvînt, deocamdată Klopp își menține iluziile intacte, astfel că puterea sa de muncă și de regenerare se mențin în aceleași limite.

Mai spunea Klopp acum ceva vreme următoarele: ”Aș vrea ca Borussia să-și construiască un stil, să devină o forță, astfel ca adversarii să spună „uff, jucăm cu Dortmund, ce greu o să ne fie!„”. Asta i-a ieșit lui Klopp, nici un antrenor nu stă foarte liniștit atunci cînd trebuie să joace cu Borussia Dortmund. Wenger n-a fost cu siguranță linștit, chit că-n sezonul trecut bătuse la Dortmund. O făcuse însă cu un stil de joc bizar pentru Arsenal, ultradefensiv, cu echipa apărîndu-se în propria jumătate. Circumstanțele erau un pic altele, căci grupa era infinit mai grea, iar victoria la Dortmund era la acel moment un soi de obligație pentru Arsenal. Acum, cu o grupă mai lejeră, din care Borussia și Arsenal n-ar trebui să aibă emoții ca să se califice în primăvară, Arsenal a căutat să joace în Germania cu stilul său obișnuit, încercînd să tranșeze totul pe cartea posesei. Posesia a avut-o mai bună, ce-i drept, însă dacă priviți statistica veți observa niște cifre uluitoare în dreptul nemților, 15 șuturi pînă la pauză, majoritatea rodul acțiunilor de contraatac.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

În momentul de față, aș fi de acord cu Guardiola, care a spus că Borussia e echipa cu cel mai productiv contraatac din Europa. La fiecare minge recuperată se crează spații de pătrundere, ceea ce generează ocazii de gol și, într-un final, goluri. Pentru asta e însă nevoie de o presiune constantă și judicios realizată pe posesia adversarului. Pressingul nu se face de dragul de a-l face, ci cu rolul de recupera mingea și a declanșa reacția. Pentru asta e nevoie de o excelentă pregătire fizică, responsabilă poate și pentru desele accidentări din lot. Dar și de o excelentă pregătire tactică. Jucătorii lui Klopp par a avea în minte ce trebuie făcut imediat ce mingea e recuperată, pașii care trebuie urmați, ca la un manual cu proceduri. Așa ceva nu cred să existe, cred însă că Jurgen Klopp insistă mult pe acest aspect la antrenamente. Jocul fără minge al oamenilor săi de atac decurge ireproșabil, felul în care ei fac pressingul și apoi se poziționează pentru a fi gata de reacție îi transformă, de fapt, în primii oameni cu sarcini defensive. Spunea Johan Cruyff că apărătorul său numărul unu în perioada de glorie a ”Dream Team-ului” catalan era Romario. Cam așa merg lucrurile și la Dortmund. Iar Klopp beneficiază aici și de știința tactică a lui Immobile, deprinsă în atîția ani de Serie A. Acolo tactica e primul plan, iar fotbaliștii veniți din Italia către alte campionate beneficiază de aceste calități. Se adaugă aici și viteza lui Aubameyang, care poate nu e Gotze, dar oferă prin această calitate pe care o are foarte multe variante pentru colegii săi.

Borussia va fi o echipă de urmărit în acest sezon. În Bundesliga e singura pietricică din pantoful pe care Bayern l-a pus pe gîtul campionatului german. Meciurile directe cu echipa lui Guardiola vor fi un spectacol, iar Borussia poate cîștiga ambele manșe. Pe ansamblul competiției însă va fi greu pentru săgețile lui Klopp să concureze cu batalionul de bazooka al lui Guardiola. Doar în meciul cu Arsenal, Borussiei i-au lipsit poate cei mai importanți oameni, Reus, Hummels, Gundogan. Lotul pe care-l are acum la dispoziție Klopp e mult peste cel de anul trecut, dar rămîne inferior celui pe care-l are Bayern. În Champions League însă, din februarie, cu un culoar favorabil, e posibil orice. Poate nu o nouă finală, dar niște meciuri demne de această competiție sigur vom avea de la Borussia.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN BUNDESLIGA GĂSIȚI AICI:

Cît despre Klopp, am spus mai demult că e un antrenor foarte bun, dar încă n-a ajuns un antrenor mare. În opinia mea, un antrenor mare e cel care leagă titlurile interne de cele internaționale. Klopp are două campionate luate cu cu Borussia, într-o perioadă de frămîntări la Bayern, și finală de Champions League cu, poate, cea mai bună echipă din istoria Borussiei. Probabil că va ajunge antrenor mare atunci cînd va face pasul spre un alt etaj al fotbalului. Ceva mă face să cred că după ce se va fi terminat experimentul Guardiola, Bayern își va îndrepta atenția spre Klopp. E o soluție mult mai naturală, mult mai germană.

Deocamdată, Klopp merge mai departe. Și Borussia la fel. Cîtă vreme cîrmaciul e acolo, corabia poate ieși din orice furtună.

P.S. După Borussia-Arsenal de marți, am o dilemă: Ce se întîmplă cu Ozil. Știe cineva pe unde e? Că în jocul lui Arsenal nu prea apare.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

PROIECTUL PSG, ANUL 4

PROIECTUL PSG, ANUL 4

Octombrie 2011 e luna în care destinul celor de la PSG pare să se fi schimbat definitiv. Atunci, după multe săptămîni de tatonări, șeicul Nasser Al-Khelaifi a preluat conducerea clubului din capitala Franței cu promisiunea fermă de a-l scoate la lumina pe care o merită o reprezentantă a Parisului. Nici acum nu-s clare motivele pentru care șeicul a ales PSG, la fel cum nu prea sînt clare motivele pentru care Manchester City a devenit brusc marea dragoste a unui alt șeic plin de bani. De fapt, nici nu contează, nu mai stă nimeni acum să-și pună această problemă. Important e că banii curg și la PSG și la City, iar titlurile au început să apară, consecință firească a unui robinet de finanțare ce nu are cum să se oprească atît timp cît lichidul negru ce-l alimentează există din plin.

BILETE LA TOATE MECIURILE LUI PSG DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

Cînd a preluat cu puteri depline pe PSG, șeicul Al-Khelaifi structura un soi de plan cincinal, la capătul căruia echipa pariziană să cîștige, fotbalistic vorbind, tot ce se poate cîștiga. Ne aflăm înaintea celui de-al patrulea an al proiectului. Introduc în calcul și sezonul 2011-2012, căci octombrie e mult mai aproape de start decît de finiș. Acela a fost, de fapt, singurul campionat pe care PSG l-a pierdut, surprinzător, de la instalarea noului finanțator. Au urmat două titluri cîștigate de manieră mai mult sau mai puțin categorică, a venit și o Cupă a Ligii la palmares, o Supercupă recent, din acest punct de vedere lucrurile sînt în grafic.

Mi se pare limpede însă că în acest sezon PSG își propune mai mult pe plan internațional decît pe plan intern. Campionatul Franței nu pare a fi un obstacol prea dificil pentru Blanc și ai săi. Sincer, mă așteptam la mai mult în această perioadă de mercato de la Monaco. Dacă în vara trecută, în condițiile în care era totuși o nou promovată, echipa din Principat s-a mișcat bine, mă gîndeam că în această vară, cu garanția prezenței în Champions League, Monaco va reprezenta un pol de interes pentru fotbaliști importanți. N-a prea fost așa, ba chiar Monaco și-a pierdut și unul dintre staruri, pe James Rodriguez, iar dacă în cele din urmă va pleca și Falcao treaba se complică. Mai ales că s-a schimbat și antrenorul, o problemă în plus întotdeauna.

Chit că nu va fi o defilare, căci Ligue 1 e o competiție de uzură, cu multe deplasări complicate și adversari incomozi, cîștigarea campionatului nu mi se pare obiectivul principal. Acesta ar fi, în mod normal, Champions League. După doi ani în care s-a oprit în ”sferturi”, dar de fiecare dată eliminată de o echipă ce nu va reuși ulterior calificarea în finală, ar cam trebui să fie sezonul în care această graniță să fie depășită. Demersul nu-i simplu și e de ajuns să ne uităm la ce pățește City în această competiție, dar și la ce-a pățit Chelsea, cîți ani a trebuit să aștepte Abramovici pentru a vedea de aproape trofeul.

Am spus în precedenta postare pe acest blog că nu mi s-a părut prea coerentă campania de achziții din această vară. Nu am înțeles de ce a fost nevoie să fie luat David Luiz și încă pe o sumă colosală. 50 de milioane pentru un fundaș mi se pare enorm, în condițiile în care PSG nu are deocamdată aparatul de marketing de care dispune Real Madrid, capabil să rentabilizeze într-un interval relativ scurt orice transfer. Mi s-a părut mai degrabă un moft al șeicului, acela de a avea cuplul de fundași centrali ai ”naționalei” Braziliei. David Luiz nu era indiscutabil pentru Jose Mourinho, iar asta ar trebui să dea de gîndit, în condițiile în care Mourinho e în primul rînd preocupat de defensivă. În ultimul an a fost folosit preponderent în linia de mijloc, iar cei ce vorbesc de grave carențe de poziționare, de concentrare și de interpretare tactică a partidelor par a avea dreptate. L-aș fi văzut mai degrabă pe Marquinhos primind minute în plus în meciuri importante, ceea ce nu-i exclus totuși să se întîmple, de vreme ce Thiago a avut și-n sezonul trecut și probabil că va avea și-n acesta multe probleme medicale. Faptul că PSG nici n-a vrut să discute cu Barcelona pentru Marquinhos e o dovadă că se ia în calcul această posibilitate.

BILETE LA TOATE MECIURILE DIN LIGUE 1 GĂSIȚI AICI:

În continuare mi se pare că Edinson Cavani nu prea se regăsește în modulul lui Blanc. Nu e poziția lui aceea și de aceea cred că există destule posibilități ca el să plece. La fel cum, indiferent de ultimele declarații, există destule posibilități ca Angel Di Maria să vină în cele din urmă.Marele handicap al lui Cavani, dacă s-ar gîndi să-și schimbe domiciliul, vine din salariul uriaș pe care-l are la Paris, dar și din lipsa de variante viabile ca destinație. Unde să te duci totuși? În afară de City nu văd un alt club care să și-l permită.

Presiunea pe umerii lui Blanc e mare. În vara trecută se spunea despre el că e un antrenor punte între Ancelotti și Wenger, ce pare să fie marele obiectiv al șeicilor. Wenger a ales să înceapă la Arsenal încă un proiect, așa că Blanc trebuie să gestioneze situația și vestiarul, unde nu prea mai e loc de vedete. Chit că are contract pînă în 2016, nu cred că încă un sezon anonim în Champions League va ușor digerat în Qatar. Fotbalul se joacă la Europa, dar deciziile se iau în Qatar, pentru că de acolo vin banii.

LIVERPOOL S-A ÎNTORS ȘI VISEAZĂ

LIVERPOOL S-A ÎNTORS ȘI VISEAZĂ

Nu știu dacă Liverpool va reuși să cîștige în acest an titlul în Premier League. Mai degrabă nu prea cred, căci în ciuda locului ocupat în acest moment în clasament, al doilea după Chelsea, la 4 puncte de echipa lui Mourinho, Liverpool nu pare incă pregătită pentru acest demers. În schimb nimic nu-i oprește pe ”cormorani” să viseze. Prin ”cormorani” înțelegînd echipă și suporteri, un tot unitar care a funcționat în anii cînd pe Anfield se dădea legea în fotbalul englez, dar și-n perioada mai puțin fericită cînd nimic nu părea să poată opri o spirală negativă în care intrase echipa.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Au toate motivele cei de la Liverpool să viseze. Căci în fotbal nu se știe niciodată. Nu de mult mă întrebam dacă Liverpool va intra în lupta pentru titlu sau doar o va arbitra. Am spus mai sus că Liverpool nu pare pregătită pentru cîștigarea campionatului. În momentul ăsta, clasamentul arată un oarecare avantaj pentru Manchester City, care are 6 puncte mai puțin decît Chelsea, dar și 3 partide mai puțin, două mai puțin față de Liverpool. Din punctul ăsta de vedere e un pic de dezordine, o entropie tipică fotbalului englez, cu ale sale competiții colaterale campionatului, căci e oarecum ilogic ca la acest stadiu al sezonului să nu știm exact cum stăm, pentru că, de exemplu, Chelsea are 30 de meciuri, Liverpool are 29, City are 27, iar Arsenal tot 29.

Să ne întoarcem la Liverpool și întoarcerea sa în zona nobilă a fotbalului britanic, ce trebuie salutată ca atare. Mie unul mi-a lipsit Liverpool în serile de Champions League, mi-a lipsit acel ”you never walk alone” lipit de imnul magic al celei mai importante competiții intercluburi din lume. Liverpool a fost într-o călătorie de penitență prin zona de mijloc a Premier League, o călătorie antamată de anumite măsuri discutabile luate de conducători, atît la nivel de antrenor, cît mai ales la nivel de jucători. Acest din urmă aspect, cel al jucătorilor, mă face pe mine să cred că Liverpool nu pare pregătită pentru a cîștiga campionatul în acest sezon. Asta nu înseamnă că nu o poate face, căci logica în fotbal e de multe ori încălcată, iar proverbul cu doi se ceartă și cîștigă al treilea poate fi aplicat destul de lesne. În paranteză fie spus, în aceeași situație e și Arsenal, care e fix pe aceeași linie de clasament cu Liverpool, dar din punctul ăsta de vedere Liverpool mi se pare o idee mai sus, pentru că, spre deosebire de Wenger, Rodgers a reușit să construiască o echipă fără să aibă, cu unele excepții evident, jucători exponențiali în lot. Fotbalul e al fotbaliștilor, dar și al antrenorilor, de regulă echipele cu fotbaliști mai buni reușesc în cele din urmă să cîștige ce și-au propus atunci cînd au investit.

liv gerAcest text vine ca urmare a reprezentației pe care Liverpool a dat-o pe Old Trafford. Mulți ani au trecut de cînd Liverpool nu a simțit o asemenea senzație de superioaritate în fața eternului rival. A circulat imaginea lui Steven Gerrard celebrînd golul doi marcat, din penalty. N-a fost întîmplător felul în care Steve G a ales să sărbătorească. A făcut-o la fel în 2009, cînd Liverpool se impunea pe Old Trafford cu 4-1. Era propabil cea mai bună echipă a ”cormoranilor” de la apariția conceptului de Premier League. Jucau împreună Gerrard, Torres, Xabi Alonso, Mascherano, iar pe bancă era Rafa Benitez. În ciuda acelui rezultat și a presiunii puse de Liverpool, United a cîștigat acel campionat, căci și Sir Alex avea pe cine să se bazeze, Cristiano Ronaldo, Tevez și Roney jucînd pe atunci cu toții alături de mai tinerii Giggs, Vidici, Rio Ferdinand, Scholes. De atunci așteaptă fanii lui Liverpool un semn de superioritate față de Manchester United. Iar acest semn a venit duminică, Liverpool cîștigînd mult mai clar decît rezultatul de 3-0 final și de eventuala senzație lăsată unora care nu vor să vadă realitatea de cele 3 penaltyuri dictate împotriva lui United, pentru prima dată în istorie pe Old Trafford.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Brendan Rodgers pare să fi găsit în acest 4-3-1-2, cu Sterling ca număr 10 și Gerrard ca număr 5 (am folosit numerele de pe tricou ca semnificație arhicunoscută a poziției din teren) formula cîștigătoare. A mai folosit-o, a mai și schimbat-o pe alocuri, însă contra lui United ea a funcționat, echipa lui David Moyes fiind cu adevărat impotentă la momentul construcției. Despre Manchester United cu altă ocazie, căci nimic nu e nou sub soare aici, dezastrul fiind extrem de aproape. Liverpool merită în întregime acest text. De vreme ce Rodgers a găsit formula și de vreme ce echipa concurează cu șanse la cîștigarea titlului, căci are de jucat acasă și cu City și cu Chelsea, nu văd de ce în sezonul viitor Liverpool nu și-ar propune titlul ca obiectiv foarte clar. Sînt convins că și-l va propune, dar pentru asta va trebui să definească o vară extrem de activă pe partea de mercato. Liverpool trebuie să mai aducă măcar un jucător de valoarea lui Luis Suarez, nu neapărat în atac, și nu trebuie să-l piardă pe uruguayan. Nu știu care demers e mai complicat, teamă mi-e că al doilea, căci după acest sezon fantastic, dacă va face și un Mondial bun, Luis Suarez va fi extrem de căutat și ademenit. Banii n-au miros, oricît de mult ar vrea unii să creadă altceva, sună frumos ”You never walk alone”, dar și mai frumos sună pentru unii fotbaliști zerourile din contracte. Luis Suarez nu-i Gerrard și ăsta cred că ar trebui să fie obiectivul în vară, păstrarea lui, căci e esențial în jocul echipei.

Două vorbe și despre Gerrad, dacă tot am pomenit de el. faptul că Steve G nu are în palmares un titlu de campion al Angliei e un mare paradox al fotbalului și, poate, o mare nedreptate. La 34 de ani, Gerrard pare a fi atins maturitatea deplină. Știe cît și cum să alerge, cum și unde să deposedeze, unde și cum să paseze. Nu mai e acel Gerrard care alerga dintr-o parte în alta a terenului ca un posedat. Rafa Benitez își amintea, într-un interviu de acum cîțiva ani, de jucătorul său favorit la Liverpool și povestea cum de multe ori era obligat să-l schimbe pentru că punea atît de mult suflet în tot ceea ce făcea încît, alergînd prea mult, își pierdea energia. Problema lui Gerrard la Liverpool în toți acești ani a fost că nu mai avea în echipă un coleg la fel de bun ca el. Acum îl are pe Luis Suarez, iar în doi visele se pot transforma mult mai lesne în realitate

ARSENAl-BAYERN 0-2: GUARDIOLA, OMUL CU SUTE DE PLANURI. KROOS, OMUL CU CEL MAI MIC SALARIU

ARSENAl-BAYERN 0-2: GUARDIOLA, OMUL CU SUTE DE PLANURI. KROOS, OMUL CU CEL MAI MIC SALARIU

Arsenal a avut cu Bayern, în 90 de minute, 148 de pase. Toni Kroos, de unul singur, 144, cu o acuratețe de 93 la sută. Bayern a adunat în 90 de minute 791 de pase, cu un procentaj de 88 la sută pase corecte!!! Pînă la eliminarea lui Szczęsny, raportul era următorul: Arsenal, 108 pase, Bayern, 262. După pierderea portarului și rămînerea în inferioritate numerică, Arsenal n-a mai fost capabilă să realizeze decît 40 de pase, în vreme ce Bayern a făcut 558!!

Am pus cîteva semne de exclamare. Pentru că, da, o analiză a meciului de pe ”Emirates” se poate încheia în acest moment. Doar citind această statistică.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Fanul lui Arsenal a plecat după meci acasă cu un deja-vu. Un deja-vu după meciul de anul trecut, coincidența a făcut ca data să fie fix aceeași, iar diferența de scor la fel, dar și un deja-vu după sezoanele precedente. Încă un an pierdut în Champions League, care vine după un alt an pierdut, care a venit după un alt an pierdut, care a venit după un alt an pierdut. Și tot așa.

Fanul lui Arsenal însă cred că a plecat după meci acasă cu un oarecare sentiment de satisfacție spre deosebire de cel al lui Manchester City, cu o seară înainte. City și Arsenal au pierdut cu același scor, 0-2, în aceleași condiții de inferioritate numerică și împotriva unor rivali uniți nu doar de litera ”B” cu care le începe numele, Barcelona și Bayern, ci și de mentalitatea de joc, marca inconfundabilă Pep Guardiola. Am scris pe acest blog despre City-Barcelona și am spus că m-a mirat felul în care Pellegrini a abordat meciul. Temător și respectuos. Spre deosebire de chilian, Wenger a avut curaj. Iar asta trebuie să i se recunoască. Arsenal n-are lotul lui City și, cred, nici fotbaliști de nivelul celor pe care-i are Pellegrini. Orice comparație post pe post iese evident în defavoarea ”tunarilor”. Arsenal are însă o idee de joc, mai ales pe teren propriu, de la care cu greu se abate. Iar Wenger are curaj. Pe undeva, poate că acest curaj vine și din lipsa presiunii. Cînd ești de atîția ani pe banca unei echipe așa de mari fără să cîștigi absolut nimic, iar contractul ți se pelungește automat din doi în doi ani, ca o lege ce nu se discută, ci doar se aplică, despre ce presiune putem vorbi?

Lumea a sărit la beregata lui Mourinho pentru acele declarații belicoase la adresa lui Wenger. În stilul lui arțăgos, arogant, special dacă vor fanii necondiționați ai portughezului să audă acest cuvînt. Inclusiv Guardiola i-a luat apărarea alsacianului. Dar ma întreb, l-aș întreba și pe Guardiola dacă aș avea posibilitatea, și întreb pe toată lumea: Oare Pep va mai fi la Bayern peste 8 ani dacă în acest răstimp n-ar cîștiga absolut nimic? Oare Sir Alex Ferguson ar fi supraviețuit 8 ani la Manchester United, la începutul colaborării lor, dacă n-ar fi cîștigat nimic în acestă perioadă? Oare există un antrenor pe lumea asta, în afară de Guy Roux, dar Auxerre nu e Arsenal, care să stea pe un scaun și să nu producă nimic? Arsenal e totuși un club de fotbal, nu o fundație cu scopuri caritabile, iar un club de fotbal are totuși ca obiectiv, sau ar trebui să aibă, cîștigarea de trofee nu terminarea pe plus a bilanțului contabil în fiecare sezon ori creșterea de fotbaliști pentru alte cluburi. 

Pellegrini nu e sigur de postul lui nu în următorii 8 ani, ci în următoarele 8 luni. De aceea, poate, n-a avut curajul lui Wenger. Wenger, da, a avut. A abordat meciul cu Bayern după un principiu sănătos, ofensiv. Ceva de genul ”pe ei și la casierie!” de pe la noi. Arsenal a avut un prim sfert de oră de dominare categorică, perioadă în care, cred, a avut și posesie mai bună, și o primă jumătate de oră remarcabilă. Asta pînă ce Bayern și-a dat seama cum stau lucrurile. Guardiola cred că anticipase acest entuziasm ofensiv al lui Wenger din start. Și a început cu Javi Martinez, ca și la Dortmund, ca și cu City, meciurile sale mai complicate din acest sezon. L-a dus pe Lahm înapoi în zona sa de bază, partea dreaptă, dar asta a făcut ca Bayern să semene cu un bolid condus de un șofer care nu știe prea bine unde se află pedalele, butoanele, schimbătorul de viteze. Javi Martinez nu e Lahm în ceea ce privește dezvoltarea jocului, la fel cum nici Lahm nu e Javi Martinez pe partea defensivă.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Arsenal a avut, poate, momentul psihologic la penaltyul ratat de Ozil. Dacă Ozil dădea gol atunci, poate că se schimba situația. Poate că nu, căci nici Bayern nu e o echipă oarecare, asta n-avem de unde să știm. Cert e că după ratare, Ozil a dispărut, de parcă printr-un miracol, pe teren ar fi intrat fratele său geamăn, dar mai puțin talentat. Arsenal a jucat încă de atunci în 10, aș zice chiar în 9,5 dacă punem la socoteală faptul că Sanogo e un băiat pesemne talentat, dar în nici un caz un jucător pe care să te bazezi într-un meci cu cea mai puternică echipă din lume. Mai apoi, după eliminarea lui Szczęsny, Arsenal a suportat o puternică inferioritate. Dacă trebuia scos sau nu Ozil atunci, dacă trebuia scos Sanogo și păstrat Cazorla, deja sînt dezbateri. Așa a gîndit Wenger atunci, a avut el calculele lui.

Apropo de acest moment. Cineva spunea despre Guardiola că nu e antrenorul care să aibă un plan măreț, ci are sute de planuri mai mici, în funcție de situație. După ce Alaba a ratat și el penaltyul (cum se poate ca într-o echipă cu Lahm, Kroos, Thiago, Gotze, Robben să fie primul executant de penalty Alaba e o întrebare la care eu unul n-am răspuns) a fost un moment cu cadre consecutive pe cei doi antrenori. Wenger era preocupat, dar părea pierdut. În mintea lui, cu siguranță știa că variantele sale deja sînt puține și că un 0-0 ar fi un rezultat magic. A fost și un cadru pe Guardiola. A dat să spună ceva, să transmită cîteva instrucțiuni, dar s-a oprit, într-un gest ce părea să spună: ”lasă că vorbim în vestiar, la pauză, în liniște. Avem tot timpul”. Și așa a fost. Pep a schimbat instantaneu, Javi Martinez în spate, Lahm înapoi la mijloc, pe aceeași linie cu Kroos, un 4-2-3-1 cu orientare predilectă pe partea dreaptă, zonă în care, după ieșirea lui Santi Cazorla, Wenger îl trecuse pe Ozil și de unde ieșise și Gibbs accidentat. Deja spre final acest 4-2-3-1 inițial devenise un 2-2-6, cu cei doi fundași laterali urcați la linia de 16 metri. Arsenal abia putea, în această presiune, să se apropie de centrul terenului, de unde și libertatea de care a beneficiat Kroos la momentul șutului, la golul de 0-1. Oamenii lui Wenger nu mai știau unde să se uite mai întîi, pe cine să atace mai întîi. 40 de pase într-o repriză e o cifră de care eu nu am mai auzit, sper totuși să fie și corectă.

Am pomenit de Tony Kroos. Mi se pare, în acest moment, un jucător esențial pentru Bayern. Nu știu dacă e Messi-ul lui Pep din perioada Barcelona, dar cred că e Iniesta. S-a zvonit că în tribună ar fi fost, din nou, David Moyes și că Manchester United ar face un marcaj feroce la impresarul jucătorului. Kroos termină contractul în 2015 și, conform celor de la Bild, are un salariu brut, impozabil deci, de 4,5 milioane de euro. Sub Rafinha, de exemplu, sub Alaba, sub Van Buyten, cam sub toți ceilalți. Și mult sub Mario Gotze, care are acum 12 miloane de euro impozabil. În mod normal, la un club serios, cam acum se fac discuțiile de prelungire. Problema e că Tony Kroos vrea un salariu echivalent cu al lui Gotze, dar asta ar strica destul de mult echilibrul salarial în vestiar și ar provoca un efect de domino, cam cum se întîmplă la Barcelona după venirea lui Neymar. Situația nu-i simplă, căci în vară intră în ultimul sezon și, dacă părțile nu se înțeleg, ar cam fi momentul unui transfer, astfel încît Bayern să scoată ceva de pe urma lui. Interesul lui Manchester United e explicabil, va fi interesant de văzut care e interesul lui Bayern în această situație.

P.S.
Arsenal nu va rata calificarea în ”sferturi”, dacă o va rata, la Munchen. Și nici la Londra n-a ratat-o. A pierdut-o la Napoli, în decembrie, cînd n-a știut să gestioneze o situație favorabilă și s-a mulțumit cu ideea că era oricum calificată. De pe locul doi în grupă există șansă să dai peste Bayern. Din nou. Și primăvara să se termine în februarie.

Acest text a apărut în premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN BUNDESLIGA GĂSIȚI AICI:

P.S. 2

Iată, pentru cine e amator de astfel de lucruri, cum arată scara salarială la Bayern. Cifrele au fost dezvăluite de Bild, zice-se de la Franz Beckenbauer, care pesemne că intrase într-un oarecare con de umbră mediatic și se plictisea. Toate sumele sînt impozabile, dar sincer nu știu cît e impozitul în Germania.

Franck Ribéry: 12.000.000 €

Mario Götze: 12.000.000 €

Lahm: 10.000.000 €

Schweinsteiger: 10.000.000 €

Müller: 8.000.000 €

Thiago: 8.000.000 €

Neuer: 7.000.000 €

Robben: 7.000.000 €

Alaba: 7.000.000 €

Javi Martínez: 6.000.000 €

Boateng: 6.000.000 €

Van Buyten: 5.000.000 €

Mandzukic: 5.000.000 €

Rafinha: 5.000.000 €

Toni Kross: 4.500.000 €

ARSENAL-BAYERN: PEP N-A BĂTUT ÎNCĂ PE ”EMIRATES”

ARSENAL-BAYERN: PEP N-A BĂTUT ÎNCĂ PE ”EMIRATES”

După City-Barcelona, Arsenal-Bayern e al doilea șoc al acestei faze a Champions League. Dacă a avut și Platini o idee bună de cînd e la UEFA, ei bine e cea prin care a programat meciurile din ”optimi” în 4 zile distincte, cîte două pe zi, atît în tur cît și în retur. Avem ocazia să savurăm mai bine aceste partide, căci zău că ar fi fost păcat să pierdem din ele, cum s-ar fi întîmplat dacă ar fi fost puse cîte 4 pe zi. Așa, chit că și două meciuri în același timp sînt greu de urmărit cu aceași atenție, tot e mai bine.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

În mod normal, Bayern e favorită. Reprezentația dată anul trecut, pe același stadion, cînd toată lumea a înțeles că nimeni nu poate sta în calea bavarezilor în drumul lor spre cîștigarea Champions League, e un punct de plecare în orice discuție am face. Și în orice tabără ne-am afla. Am mai spus-o, cred că Bayern e cea mai puternică echipă din lume la ora actuală, chiar mai puternică decît anul trecut. Pe de altă parte, și Arsenal e ceva mai sus din punct de vedere al formei și prestațiilor decît era la momentul acelei duble. Iar în sprijinul afirmației că orice e posibil în astfel de meciuri vine rezultatul din retur, de la Munchen, cînd a bătut Arsenal și a oferit, practic, singurele emoții din sezon Bayern-ului. Nu cred însă că azi e cineva care să poată spune că Arsenal ar fi favorită în această dublă manșă, în condițiile date.

Totuși Guardiola n-a bătut niciodată pe ”Emirates”. Poate și pentru că Arsene Wenger are oarecum același stil ca și el, oarecum aceeași filozofie. În perioada de hegmonie la nivel planetar a Barcelonei lui Pep, o singură echipă putea concura, la nivel estetic, cu gruparea catalană. Aceea era echipa lui Wenger, care însă n-a apucat să și transforme în performanțe această estetică pe care nimeni nu cred că poate s-o conteste.

În ultima vreme însă, Arsene Wenger a renunțat, în momente punctuale, la estetică și a devenit mai pragmatic. Îmi vine în minte meciul cîștigat la Dortmund, în faza grupelor, cînd Arsenal a părut Inter-ul lui Mourinho. Nu știu dacă asta e soluția pentru meciul de azi, poate pentru retur, căci pe ”Emirates” e greu ca Arsenal să se apere pe două linii. E de presupus însă că va apela mai mult la contraatacuri, că va aștepta de fapt acest lucru. Cred că posesia nu va putea fi negociată, așa cum s-a întîmplat, de altfel, și în City-Barcelona. La Londra, posesia va fi a nemților, iar Arsenal va trebui să găsească soluția cea mai bună pentru a jocul de reacție.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Din păcate, lui Wenger îi lipsește un om important pentru această idee: Walcott. Viteza lui ar fi fost tare utilă, mai ales că pe partea aceea joacă Alaba, pe care faza îl uită deseori în față, un fel de Dani Alves mai tînăr. Ar fi fost o zonă unde Arsenal, cu Walcott, putea să surprindă. Probabil că va juca Oxlade-Chamberlain, care pare cel mai apropiat de Walcott din ce are la dispoziție Wenger. La mijloc va lipsi Arteta, iar o absență importantă. Perechea Arteta-Flamini pare a fi baza tacticii lui Wenger, din păcate pentru el a trebuit de multe ori să se descurce fără unul dintre ei. Cred că Jack Wilshere va juca în locul spaniolului, de fapt sînt sigur, căci altă soluție nu văd.

N-are cum să lipsească Ozil, a cărui criză de formă s-a identificat cu criza de joc a lui Arsenal în anumite meciuri. Se așteaptă de la Ozil să fie pentru Pep amenințarea care era la Real, omul care să inventeze o pasă de gol, o situație periculoasă. Wenger are apoi de ales între Santi Cazorla, Rosicky și Podolski, dar cred că-l va alege pe spaniol, chit că se expune teribil în acea zonă, Santi Cazorla nefiind defel un expert al fazei defensive, iar spatele său e vulnerabil. Și va juca în mod sigur Giroud, căci altul mai bun nu are Wenger, cu toate poveștile amoroase în care a fost el implicat. Dacă Bayern are un punct slab, dincolo de entuziasmul ofensiv riscant al lui Alaba, acesta e zona centrală a apărării. Sînt foarte convins că în vară Guardiola va acționa în acest compartiment măcar cu un transfer important.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN BUNDESLIGA GĂSIȚI AICI:

Mergînd spre Bayern, Guardiola va fi pus în curînd într-o situație pe care n-a mai avut-o de cînd e antrenorul acestei echipe. Să aibă aproape tot lotul la dispoziție. În curînd, adică atunci cînd se va reface Ribery, iar Schweinsteiger își va recăpăta și el, din punct de vedere fizic, senzațiile de anul trecut. Pînă acum Pep a tot avut parte de accidentări, va fi interesant de văzut cum va gestiona situația.

Pentru ”Emirates” Ribery nu va putea juca. Asta simplifică oarecum lucrurile. Guardiola e un tip recunoscut pentru faptul că alege mai mereu primul ”11” în funcție de adversar, de calitățile și punctle slabe ale acestuia. Sînt convins că așa va face și acum. Pesemne că are și de data aceasta aceeași dilemă: cu sau fără Mandzukic? Pentru că, în rest, modulul pare fi clar. Nu cred că Pep se va apuca tocmai acum să schimbe poziția lui Lahm, chit că ar da mai bine în această partidă decît Rafinha ca fundaș dreapta. Lahm însă e marea lui invenție la Bayern, cum au fost destule la Barcelona, așadar nu cred că va renunța la noul său mijlocaș. O tripletă Kroos-Thiago-Gotze sună tare bine, cu Muller-Mandzukic-Robben în atac, dar nu cred că se va expune Guardiola într-atît. Mai degrabă l-aș vedea pe Javi Martinez fundaș central, mi se pare mult mai adaptat filozofiei lui Pep decît Dante și Boateng. Probabil însă că asta se va întîmpla în sezonul viitor.

Eu merg pe ideea că nu va juca Mandzukic. Și că Gotze, a cărui formă de moment este excelentă, va împărți cu Robben și Muller poziția de 9 fals.

ars-bay

ARSENAL-MANCHESTER UNITED: MOMENTUL POTRIVIT ÎN CEL MAI NEPOTRIVIT MOMENT

ARSENAL-MANCHESTER UNITED: MOMENTUL POTRIVIT ÎN CEL MAI NEPOTRIVIT MOMENT

Titlul poate părea un paradox. Momentul potrivit în cel mai nepotrivit moment. Poate că și este un paradox. Eu cred însă că ambele variante se susțin. Arsenal-Manchester United se joacă în cel mai nepotrivit moment pentru ambele, dar poate fi cel mai potrivit moment pentru o ieșire din criză, pentru ambele.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Poate că unii vor spune că Arsenal nu e în criză, spre deosebire de Manchester United, care chiar e. Aș putea fi de acord că nu se compară situațiile. Dar nu cred că la Arsenal e o situație de calm deplin, o pace absolută. Să pierzi, ca lider al clasamentului, detaliu foarte important, de o asemena manieră în care Arsenal a făcut-o pe ”Anfield”, după ce pierduse, într-o manieră asemănătoare pe ”Etihad” cu City, dar și pe terenul lui United ”în criză”, nu e un punct în sprijinul afirmației că Arsenal merită e capabilă să cîștige campionatul. Inițial am scris ”merită”, apoi am corectat, dacă-l va cîștiga înseamnă că a meritat, dacă nu-l va cîștiga, înseamnă că nu a meritat, așa văd eu lucrurile, ideea că un trofeu e nemeritat mi se pare utopică.

Criză, necriză, minicriză, cum doriți să-i spuneți, meciul cu United vine într-un moment în care, poate, ar fi fost mai bine ca adversar să fie o altă echipă. Wenger promite să risipească toate dubiile în partida cu Manchester United. Problema e și dacă nu le risipește? Coincidență, după eșecul drastic de pe terenul lui Manchester City, pentru Arsenal a venit un duel cu Chelsea, acum, după Liverpool, vine un duel cu Manchester United. Arsenal-Chelsea s-a terminat 0-0, care tind să cred că e un rezultat bun și azi pentru situația în care se află ambele echipe.

Fără Flamini, om foarte important în concepția tactică, dar și fără accidentații săi, în special Walcott, Wenger nu poate varia foarte mult, nu poate inova. Poate spera ca apărarea să fie mai concentrată la fazele fixe, dar mai ales că Mesut Ozil își va recăpăta forma de la începutul sezonului. Ozil e practic dispărut în acest an 2014. Are doar două pase decisive în ultimele 8 meciuri și nici un gol marcat. În condițiile în care, în primele 12 etape adunase 6 pase decisive și 4 goluri. Influența sa în jocul ”tunarilor” s-a diminuat inexplicabil, în consecință și jocul ”tunarilor” s-a diminuat. După meciul de pe ”Anfield”, scriam că Ozil și-a pierdut principalul aliat în teren, pe Walcott. La valoarea lui totuși ar fi normal să-și găsească alți aliați în ceilalți colegi.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Și Manchester United, ca echipă vorbesc, cred că și-ar fi dorit un alt adversar pentru această deplasare. Chit că și-n meciurile cu rivali mai slabi cotați, trupa lui Moyes n-a ieșit deloc în evidență. Sau a ieșit, dacă nu e impropriu termenul, în sens negativ. E imposibil că o echipă detalia lui Manchester United să nu aibă altă idee tactică într-un meci acasă cu Fulham decît centrările în careu, zeci de centrări î careu, din orice unghi și poziție, un bombardament ce părea a avea ca punct de plecare ideea ”ai, n-ai mingea, centrezi în careu”.

Cît ar fi răbdarea de mare în fotbalul britanic, cît ar fi de util exemplul lui Brendan Rodgers la Liverpool, situația e un pic la limită. Au început deja să apară opinii despre oportunitatea ideii de continuitate, de a-l lăsa pe David Moyes să-și ducă mai departe proiectul. Opinii ori mai exact întrebări. Eu unul mi-am pus această întrebare înca din mai anul trecut și au fost destui ”pricepuți” care credeau că au răspunsul și care, pesemne, acum sînt printre înverșunații contestatari ai lui Moyes.

Achiziționarea lui Mata a adus un pic de creativitate în joc, dar el nu poate face miracole la o echipă ce necesită o amplă revoluție în vară. Mi-am pus întrebarea dacă nu cumva acesta a fost motivul pentru care Sir Alex Ferguson a ales să plece, ca să nu fie el în fruntea acestei revoluții ce ar fi făcut victime în rîndul celor mai apropiați lui. M-am întrebat, și e logic s-o fac, de vreme ce motivul invocat atunci, o operație la șold ce l-ar fi ținut departe de terenuri cîteva luni, nu prea stă în picioare, căci nu mi s-a părut că Sir Alex a lipsit vreo clipă din jurul echipei, ba chiar mi s-a părut destul de sprinten. Întrebarea mea rămîne, deși un mic amendament mi-am oferit singur, atunci cînd mi-am amintit că Sir Alex n-a avut nici o problemă în a se despărți de Beckham, de Cristiano, de Van Nistelrooy.

Revenind la prezent, un eșec cu Arsenal n-ar da deloc bine. Și nu știu ce mă face să cred că un eșec ar putea duce la o decizie drastică în ceea ce-l privește pe Moyes. Nu știu dacă mîine, dar într-un viitor mai apropiat decît se anticipa. Se spune că Guus Hiddink așteaptă la cotitură.

United însă nu e nici pe departe condamnată în această seară. Îl are pe Mata, îl are pe Rooney și-l are pe Van Persie, care de cîte ori întîlnește fosta echipă obișnuiește să marcheze.

Pentru ambele echipe însă, ca să revin la ideea din titlu, e momentul potrivit. Momentul potrivit pentru o refacere a imaginii, a moralului, pentru starea de spirit. Din fiecare moment nepotrivit se poate găsi un moment potrivit.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă