Europa League oferă subiectul de conversație al zilei de astăzi, după două zile dominate de Champions League. Sînt destule dueluri interesante, ce merită abordate. Liderul surpiză din Spania, Villarreal, întîlnește un adversar incomod la Plzen, Napoli are o deplasare grea în Polonia, Lazio întîlnește pe St. Etienne, Beșiktaș și Sporting promit o partidă frumoasă la Istanbul, iar Monaco-Tottenham chiar pare un meci de nivel înalt. Iar acestea sînt doar cîteva exemple. Inspirație să fie, că meciuri sînt destule. Citeste mai mult …
Ziua de miercuri a adus destule surprize. Eșecul categoric al Barcelonei, egalul scos de Frosinone pe terenul lui Juve, victoria Sampdoriei asupra Romei, remiza Borussiei Dortmund în deplasare cu Hoffenheim, iată cîteva exemple de rezultate neașteptate. Și astăzi sînt cîteva meciuri promițătoare. Citeste mai mult …
După două seri de Champions League, în această seară pleacă la drum și Europa League. Iar prima etapă propune destule partide interesante. Borussia Dortmund, Liverpool sau AS Monaco sînt echipele care-și propun, unele precum Monaco chiar cu declarații explicite, să cîștige acest trofeu. Citeste mai mult …
Cred că mulți dintre cei care au fost miercuri seară pe ”Emirates”, dar și cei care au urmărit meciul la televizor, s-au simțit destul de straniu. Cam ca acum vreo 30 de ani, cînd internetul încă nu exista la nivelul de azi, iar televiziunile nu pătrundeau în casele și viețile oamenilor cu forța de acum. Și mergeau la meci, ca să-și vadă echipa favorită, o forță totuși în campionatul intern și pe continent, și se trezeau că adversarul, despre care nu știau mare lucru, vine, joacă, dă trei goluri, cîștigă meciul și face o demonstrație de fotbal concis, cu care devine favorită la calificare. Să nu se înțeleagă de aici că AS Monaco e o necunoacută. Nici vorbă de așa ceva, nici nu cred că ar avea cum într-o perioadă în care, spre deosebire de timpurile de care-mi aminteam mai sus, accesul la informație este extrem de facil. Dar nici nu reprezintă AS Monaco o grupare pe care lumea s-o urmărească frecvent, mai ales în Anglia, dar și la noi, de exemplu. În campionatul Franței de azi, PSG este echipa pe care toți o cunosc, grație lotului și mediatizării implicite. Marseille și Lyon au devenit echipe urmărite și ele, prin ricoșeu, căci se află în luptă cu PSG pentru titlul în Ligue 1. Ieșind din această luptă, Monaco a ieșit un pic și din prim-plan. Dar a avut grijă să-l recupereze cu victoria obținută pe ”Emirates”. De acum înainte, dacă se va califica, Monaco nu va mai fi lăsată prea ușor în plan secund.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Cine ești dumneata domnule Leonardo Jardim? E întrebarea pe care o puneam, retoric firește, miercuri seară la Euro Fotbal. Aducîndu-l în locul lui Claudio Ranieri, Monaco a dat senzația unui pas înapoi, căci Ranieri, cu toate eșecurile sale, era mult mai cunoscut, public vorbind, decît Jardim. Și totuși cine e acest Leonardo Jardim? Un portughez de 40 de ani, născut la Barcelona. Dar nu la Barcelona din Catalunya, dacă era așa sigur ar fi avut parte de o expunere mediatică mai profundă, ci în orașul Barcelona din Venezuela. Stabilit de mic împreună cu familia lui în Insulele Maderira. Unde și-a și început cariera de antrenor, foarte tînăr fiind, la 27 de ani, ca ”secund” la o echipă minusculă de acolo. Mai apoi, devenind principal, a promovat pe Chaves (echipă care a eliminat pe Universitatea Craiova din Cupa UEFA, în 1987) din liga a treia în liga a doua. Apoi a promovat pe Beira Mar în prima divizie. Apoi a plecat în Grecia, la Olympiakos, unde a cîștiat campionatul și cupa. Apoi s-a întors în Portugalia, la Sporting Lisabona, cu care a terminat pe locul doi, performanță destul de mare de vreme ce Sporting traversa ceva probleme în eterna luptă cu FC Porto și Benfica. Și apoi a plecat la Monaco, pe care scos-o lider în grupa de Champions League din care plecase cam cu șansa a patra, după Leverkusen, Benfica și Zenit, calificînd-o în ”optimi” și fiind acum la un pas de ”sferturi”.
Așadar, Leonardo Jardim nu e chiar un oarecare. E un antrenor bun, care a avut însă ghinionul să nimerească la Monaco într-o perioadă ușor incertă. Nu pentru Principat, ci pentru finanțatorul grupării, Dmitri Ribolovlev. La Monaco se preconiza să apară un nou ”El Dorado” fotbalistic. Se preconiza doar, pentru că în cele din urmă n-a mai apărut, un divorț cu balamuc și mușchii pe care Putin și-i arată în ultimul timp reprezentînd factorii ce au dus la diluarea aproape dramatică a averii oligarhului rus. Sau, mai degrabă, a disponibilității sale de a băga bani cu nemiluita în echipa de fotbal a orașului ce-l găzduiește. Nu știu ce ar fi făcut Monaco cu James Rodriguez și Radamel Falcao, dar și cu transferuri de genul celor făcute în vara lui 2013. Poate că s-ar fi luptat și pentru titlu în Ligue 1. Știu însă că după victoria de la Londra, avînd la dispoziție o echipă cu mulți tineri, Jardim a intrat abrupt pe etajul destinat antrenorilor cu personalitate.
Nu se poate spune că Leonardo Jardim i-a aplicat o lecție din punct de vedere tactic lui Arsene Wenger. Ar fi cred prea mult. Wenger a avut și el probleme de lot și mari dificultăți în a crea o formulă de start echilibrată. I-au lipsit oamenii de la mijloc, oamenii de meserie, nu cei de conjunctură. Măcar cu unul dintre mijlocașii săi centrali disponibil, poate că jocul lui Arsenal s-ar fi legat altfel. Un joc care, paradoxal, n-a fost chiar atît de rău precum ar putea spune rezultatul final al primei manșe. Pînă la golul de 0-1, Arsenal și-a creat o sumedenie de ocazii, iar Monaco nu se arăta capabilă să iasă din propria jumătate. Ordonată în apărare, ca de obicei aș zice, gruparea monegască părea puțin preocupată de faza de atac. A venit însă golul lui Kondogbia și lucrurile au început să se precipite pentru Arsenal. Jucătorii lui Wenger, aș zice că și Wenger însuși, s-au prăbușit complet la acea ocazie imensă ratată de Giroud. De atunci, Arsenal a fost o harababură tactică, plecată și din schimbările antrenorului, dar și din dispariția completă a lui Ozil. Ceea ce se întîmplă cu acest băiat e un mister. De unde la momentul achiziției sale, în septembrie 2103, mă întrebam dacă această lovitură de forță dată de Wenger îl va ajuta să reintre în lupta pentru titlu în Premier League, acum mă întreb dacă nu cumva ar fi mai bine pentru Ozil să plece în vară, ca să nu se irosească definitiv. Se pare că Anglia și Londra nu-i priesc lui Ozil, din mai multe puncte de vedere, nu doar cel sportiv.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Revenind la Monaco, citeam pe twitter opinii în timpul meciului cum că ar fi un soi de Grecia de la Euro 2004. Aș zice că se apropie ca organizare, ca disciplină tactică, dar cred că Jardim are la dispoziție și ceva fotbaliști tehnici, pe care Otto Rehhagel nu-i prea avea la Grecia sa. Mă refer la Moutinho, al cărui joc a fost minunat și despre care, văzîndu-l, nu pot să nu mă întreb, ca pe vremuri, ce-a făcut el în ultimii 5 ani, pe unde a umblat? Apoi ar fi acest uluitor Anthony Martial, pe care Monaco a dat 5 milioane de euro ca să-l disloce de la Lyon (mare greșeală a celor de la Lyon) și despre care mulți spun că seamănă cu Henry, dar pe care eu l-aș asemui mai degrabă cu Kanoute, din epoca de aur a Sevillei. Plus Ferreira-Carrasco, Bernardo Silva și Kurzawa, toți cu probleme fizice înainte de Londra. Plus Toulalan, a cărui revenire în meciul retur e cea mai bună veste posibilă pentru Leonardo Jardim.
Despre Arsenal și Wenger prefer să vorbim după retur. Ca și despre evoluția generală a echipelor din Anglia în competițiile europene, extrem de bizară totuși. În precedentul editorial de pe aces blog scriam că Barcelona e capabilă, prin stilul de joc, prin stilul antrenorului și prin slăbiciunile evidente pe care le arată, să rateze calificarea în returul cu Manchester City. Aș zice că și Arsenal e într-o situație similară, dar cu consecințe inverse. prin stilul său de joc, prin stilul lui Wenger, inclusiv prin slăbiciunile pe care le are, Arsenal e unica echipă din Anglia capabilă să dea trei goluri în deplasare. Inclusiv pe terenul unui adversar care a luat doar două goluri în 7 meciuri de Champions League.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Manchester United a mai pus mîna pe un super-fotbalist, o țintă în această perioadă de mercato. Radamel Falcao a ales Manchester United (sau a fost obligat să aleagă, aici am niște dubii și eu cred că nu el a fost cel care a ales), iar cu asta s-a închis o posibilă telenovelă fotbalistică. Pîna în vara viitoare, cu voia lui Jorge Mendes, atotputernicul impresar, probabil cel mai influent agent de fotbaliști al acestor zile.
”El Tigre” Falcao poate fi subiectul mai multor analize. Mai multe analize într-una singură, ca la ofertă. Să le luăm pe rînd.
BILETE LA TOATE MECIURILE REALULUI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Mai întîi unele explicații. Am spus mai sus că eu cred că nu Radamel a fost cel care și-a ales clubul la care să joace. Pe cît de bun este ca fotbalist (sper că e la fel de bun și acum, după teribila accidentare din iarnă) pe atît de slab pare ca personalitate în raport cu impresarul său. Jorge Mendes l-a mutat pe Falcao pe unde a vrut și cum a vrut. Din Argentina la Porto, fieful său. Apoi la Atletico Madrid, cu o inginerie financiară de care s-a vorbit la vremea respectivă, un fond de investiții ce era, de fapt, proprietarul jucătorului. De la Atletico, deși era dorit de jumătate din Europa, Falcao a ajuns tocmai la Monaco, unde se preconiza să apară un nou ”El Dorado” fotbalistic. Se preconiza doar, pentru că în cele din urmă n-a mai apărut, un divorț cu balamuc și mușchii pe care Putin și-i arată în ultimul timp reprezentînd factorii ce au dus la diluarea aproape dramatică a averii oligarhului rus Ribolovlev. Iar de la Monaco, Falcao a fost mutat în ultimele ore de mercato, spre Manchester United, un transfer bizar căci nu se auzise nimic despre un posibil interes al lui United pentru columbian. Am toate motivele să cred că Jorge Mendes a așteptat pînă în ultima zi de mercato un semn de la Florentino Perez, pesemne conform unei înțelegeri anterioare, care n-a mai venit.
Luni seară, la postul de radio Cope, un jurnalist cunoscut în Spania, Paco Gonzales, pe care-l știu de pe vremea cînd ascultam emisiunea sa ”Carrusel Deportivo” pe Cadena SER (s-a ”transferat” în 2010 de la SER la Cope, iar evenimentul a fost mediatizat ca un transfer din fotbal), luni seară așadar acest jurnalist, ale cărui surse n-am nici un motiv să nu le consider foarte bune, vorbea despre o frază spusă de Florentino Perez ca justificare a faptului că Falcao n-a mai ajuns la Madrid. ”Dacă-l iau pe Falcao ar trebui apoi să plec și să-l las președinte pe Jorge Mendes”. Sigur că trebuie privit în spatele cuvintelor, căci evident Mendes n-ar avea cum să ajungă președinte la Real nefiind socio, dar un adevăr există. Anume că influența lui Jorge Mendes la Real este și-a așa foarte mare, grație fotbaliștilor aflați sub contract cu el, Cristiano în primul rînd, dar și Pepe, Coentrao, Varane, Marcelo și, ultimul pe listă, James Rodriguez. Posibil să fie în fraza de mai sus și un răspuns la misterul plecării lui Di Maria de la Real. La fel posibil este ca relațiile dintre Jorge Mendes și Real Madrid, care au stat la baza tranzacțiilor din ultimii 10 ani, tranzacții ce însumează mai bine de 200 de milioane de euro, să capete de acum o altă dimensiune.
În ultimul text de pe acest blog, în care am analizat eșecul Realului de la San Sebastian, scriam că Ancelotti nu trebuie în nici un caz pus în spatele faptului că Falcao n-a ajuns la Real. Mă gîndeam că Jorge Mendes căuta să țină deschise și alte uși importante, cum e Manchester United. Asta rămîne valabil, dar adăugați aici și informațiile de mai sus, pentru un tablou complet. Cineva, suporter al lui Liverpool, se întreba de ce Radamel n-a ajuns la Liverpool, care chiar avea nevoie de un înlocitor pentru Suarez. Altcineva, suporter al lui Arsenal, își punea aceeași problemă, căci și Arsenal avea nevoie de un atacant. Fanii Barcelonei se întreabă și ei de ce n-a fost adus Falcao înaintea lui Suarez. Și mai sînt exemple. La toate acest întrebări, răspunsul trebuie căutat la o singură adresă. Cea a lui Jorge Mendes. Uitați-vă cîți jucători de-ai lui Mendes există la Liverpool, la Arsenal, la Barcelona, la Bayern! Nu prea există, nu-i așa? În fotbalul de azi, relațiile sînt cele mai important capital al unui impresar, dar și al unui director sportiv.
BILETE LA TOATE MECIURILE LUI MANCHESTER UNITED DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Acum, că Falcao e înregimentat la Manchester United, toată lumea se întreabă cum va funcționa echipa de-aici încolo. ”El Tigre” asigură acea vivacitate în fața porții pe care Van Persie a cam pierdut-o și pe care Rooney a fost nevoit s-o treacă în plan secund, după nenumăratele permutări la care a fost supus. Întrebarea tuturor e dacă Van Gaal va renunța la acest modul 3-4-1-2 pe care l-a importat de la ”naționala” Olandei, dar care n-a prea funcționat la United pînă acum, sau va merge pe aceeași linie și-n continuare? O astfel de schimbare necesită săptămîni bune de acomodare a jucătorilor, căci pare simplu la televizor, dar nu-i deloc ușor să schimbi un sistem cu care ai fost obișnuit ani de zile.
Van Gaal a primit nu doar creditul șefilor lui United ci și foarte multe transferuri. Implicit, la fel de multe responsabilități. Di Maria și Falcao în primul rînd, dar și Ander Herrera, Rojo, Blind ori Shaw (cred totuși că și Mata ar putea rămîne tot în zona noilor veniți), iată nume ce, spre deosebire de ce a primit David Moyes, reprezintă un soi de minirevoluție în lot. Nu-l apăr pe Moyes, l-am criticat deseori aici, dar transferurile pe care le-a primit el nu se compară cu ce-a primit Van Gaal.
Rămînînd la United, logic ar fi ca Falcao și Van Persie (care cred că e de neatins pentru Van Gaal) să formeze linia de doi atacanți, cu Rooney în spatele lor. Presupun că Rojo a fost adus pentru a fi titular în meciurile importante, la fel cum Mata și Di Maria n-ar trebui să lipsească. Sînt curios dacă Blind va juca în spate sau în linia de mijloc, căci am văzut la Mondial, poate juca și acolo. Apărarea rămîne marele semn de întrebare, căci am văzut multe slăbiciuni în acest compartiment în acest debut de sezon și multe dificultăți de interpretare a sistemului propus de Van Gaal.
Manchester United are o superechipă. Din păcate n-o putem vedea și-n Europa, dar poate e mai bine asta pentru ei, căci Van Gaal are timp să implementeze. Cei care o văd deja pe United campioană ar trebui să se mai gîndească. Ideile lui Van Gaal nu-s simplu de înțeles, iar de pașii greșiți, care sigur vor mai apărea, vor profita ceilalți, care n-au probleme de omogenitate.
În ecuația titlului din Premier League, mare atenție la cel de-al doilea sezon al lui Mourinho! Chelsea mi se pare marea favorită a acestui sezon.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Octombrie 2011 e luna în care destinul celor de la PSG pare să se fi schimbat definitiv. Atunci, după multe săptămîni de tatonări, șeicul Nasser Al-Khelaifi a preluat conducerea clubului din capitala Franței cu promisiunea fermă de a-l scoate la lumina pe care o merită o reprezentantă a Parisului. Nici acum nu-s clare motivele pentru care șeicul a ales PSG, la fel cum nu prea sînt clare motivele pentru care Manchester City a devenit brusc marea dragoste a unui alt șeic plin de bani. De fapt, nici nu contează, nu mai stă nimeni acum să-și pună această problemă. Important e că banii curg și la PSG și la City, iar titlurile au început să apară, consecință firească a unui robinet de finanțare ce nu are cum să se oprească atît timp cît lichidul negru ce-l alimentează există din plin.
BILETE LA TOATE MECIURILE LUI PSG DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Cînd a preluat cu puteri depline pe PSG, șeicul Al-Khelaifi structura un soi de plan cincinal, la capătul căruia echipa pariziană să cîștige, fotbalistic vorbind, tot ce se poate cîștiga. Ne aflăm înaintea celui de-al patrulea an al proiectului. Introduc în calcul și sezonul 2011-2012, căci octombrie e mult mai aproape de start decît de finiș. Acela a fost, de fapt, singurul campionat pe care PSG l-a pierdut, surprinzător, de la instalarea noului finanțator. Au urmat două titluri cîștigate de manieră mai mult sau mai puțin categorică, a venit și o Cupă a Ligii la palmares, o Supercupă recent, din acest punct de vedere lucrurile sînt în grafic.
Mi se pare limpede însă că în acest sezon PSG își propune mai mult pe plan internațional decît pe plan intern. Campionatul Franței nu pare a fi un obstacol prea dificil pentru Blanc și ai săi. Sincer, mă așteptam la mai mult în această perioadă de mercato de la Monaco. Dacă în vara trecută, în condițiile în care era totuși o nou promovată, echipa din Principat s-a mișcat bine, mă gîndeam că în această vară, cu garanția prezenței în Champions League, Monaco va reprezenta un pol de interes pentru fotbaliști importanți. N-a prea fost așa, ba chiar Monaco și-a pierdut și unul dintre staruri, pe James Rodriguez, iar dacă în cele din urmă va pleca și Falcao treaba se complică. Mai ales că s-a schimbat și antrenorul, o problemă în plus întotdeauna.
Chit că nu va fi o defilare, căci Ligue 1 e o competiție de uzură, cu multe deplasări complicate și adversari incomozi, cîștigarea campionatului nu mi se pare obiectivul principal. Acesta ar fi, în mod normal, Champions League. După doi ani în care s-a oprit în ”sferturi”, dar de fiecare dată eliminată de o echipă ce nu va reuși ulterior calificarea în finală, ar cam trebui să fie sezonul în care această graniță să fie depășită. Demersul nu-i simplu și e de ajuns să ne uităm la ce pățește City în această competiție, dar și la ce-a pățit Chelsea, cîți ani a trebuit să aștepte Abramovici pentru a vedea de aproape trofeul.
Am spus în precedenta postare pe acest blog că nu mi s-a părut prea coerentă campania de achziții din această vară. Nu am înțeles de ce a fost nevoie să fie luat David Luiz și încă pe o sumă colosală. 50 de milioane pentru un fundaș mi se pare enorm, în condițiile în care PSG nu are deocamdată aparatul de marketing de care dispune Real Madrid, capabil să rentabilizeze într-un interval relativ scurt orice transfer. Mi s-a părut mai degrabă un moft al șeicului, acela de a avea cuplul de fundași centrali ai ”naționalei” Braziliei. David Luiz nu era indiscutabil pentru Jose Mourinho, iar asta ar trebui să dea de gîndit, în condițiile în care Mourinho e în primul rînd preocupat de defensivă. În ultimul an a fost folosit preponderent în linia de mijloc, iar cei ce vorbesc de grave carențe de poziționare, de concentrare și de interpretare tactică a partidelor par a avea dreptate. L-aș fi văzut mai degrabă pe Marquinhos primind minute în plus în meciuri importante, ceea ce nu-i exclus totuși să se întîmple, de vreme ce Thiago a avut și-n sezonul trecut și probabil că va avea și-n acesta multe probleme medicale. Faptul că PSG nici n-a vrut să discute cu Barcelona pentru Marquinhos e o dovadă că se ia în calcul această posibilitate.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN LIGUE 1 GĂSIȚI AICI:
În continuare mi se pare că Edinson Cavani nu prea se regăsește în modulul lui Blanc. Nu e poziția lui aceea și de aceea cred că există destule posibilități ca el să plece. La fel cum, indiferent de ultimele declarații, există destule posibilități ca Angel Di Maria să vină în cele din urmă.Marele handicap al lui Cavani, dacă s-ar gîndi să-și schimbe domiciliul, vine din salariul uriaș pe care-l are la Paris, dar și din lipsa de variante viabile ca destinație. Unde să te duci totuși? În afară de City nu văd un alt club care să și-l permită.
Presiunea pe umerii lui Blanc e mare. În vara trecută se spunea despre el că e un antrenor punte între Ancelotti și Wenger, ce pare să fie marele obiectiv al șeicilor. Wenger a ales să înceapă la Arsenal încă un proiect, așa că Blanc trebuie să gestioneze situația și vestiarul, unde nu prea mai e loc de vedete. Chit că are contract pînă în 2016, nu cred că încă un sezon anonim în Champions League va ușor digerat în Qatar. Fotbalul se joacă la Europa, dar deciziile se iau în Qatar, pentru că de acolo vin banii.
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!