Pe Antonio Conte îl știm cu toții. Aproape că i-am înțeles gândirea despre fotbal, aproape că ne-am prins și ce fel de om este. Nu-i un carismatic, nu-i Klopp, nu-i Guardiola, nu-i Zidane, nu-i Ancelotti, nu e nici măcar Pirlo. Nu-i simpatizat sută la sută nici printre fanii Inter-ului, căci sunt destui care se uită spre el pieziș. Nu-i un arogant, ca Mourinho, nu-i un fioros, ca Gattuso, pe la noi pe-aici i s-ar spune plângăcios. Mereu are ceva de reproșat, mereu se vaită, mereu găsește ceva ce nu-i convine. N-avem însă niciun motiv să spunem despre el că n-ar fi antrenor. Citeste mai mult …
”Scenariul din acest sezon reprezintă acea dovadă că mai există și povești frumoase traduse în realitate. Că viața oferă și astfel de momente, când poate bate filmul, când imposibilul devine posibil, când <<nu se poate>> se vede învins de <<se poate>>, când visele devin realitate, când David câștigă în fața lui Goliat”. Observați vă rog ghilimelele! Sunt fragmente din partea de început a unui text, scris pe acest blog acum mai bine de un an, la începutul lunii mai 2016. Era un text despre Leicester și despre miracolul reușit de trupa lui Ranieri în trecutul sezon de Premier League. Mie însă mi se pare că aceste cuvinte pot caracteriza perfect ceea ce a izbutit AS Monaco în Ligue 1, în acest campionat. Fără să fie totuși un miracol, căci există certe diferențe din orice punct de vedere am privi lucrurile între Monaco și Leicester, câștigarea titlului de către monegasci reprezintă o mare surpriză. Câștigarea titlului în fața lui PSG, cred că e o completare ce trebuie neapărat făcută. Căci acest PSG reprezintă foarte mult în fotbalul francez de azi. Citeste mai mult …
Vă propun să începem altfel acest text. Mai ales că e greu de analizat o calificare anunțată încă din prima manșă și e complicat să tragi concluzii în condițiile în care tot ce era important s-a scris după meciul tur. Vă propun așadar pentru început o declarație: ”În acest moment, există cluburi în Europa care, din punct de vedere economic, sunt imposibil de ajuns. Plecând de la această realitate, a vedea o echipă din Italia ajungând în în următorii ani într-o finală de Champions League mi se pare foarte, foarte, foarte greu”. Probabil că puțini își mai amintesc cine a fost cel care a spus aceste cuvinte, în decembrie 2013 și cred că multora nici nu le trece prin cap cine ar putea fi autorul. Reamintesc, suntem în decembrie 2013. Ei bine, cel care a gândit astfel, la acea dată era antrenor la Juventus. Da, da, este chiar Antonio Conte, care avea să și trădeze ”Bătrâna Doamnă” câteva luni mai târziu, motivația acelui divorț având la bază tocmai aceste idei. Citeste mai mult …
N-am fost de la început un admirator al lui Massimiliano Allegri. Mi se părea un antrenor bun, care a avut marea șansă de a prinde un Milan cu Zlatan, Thiago Silva, Pirlo și uriașa oportunitate de a se lupta cu un Inter în plină dezmembrare după plecarea lui Mourinho și cu un Juventus în plin proces de reorganizare. Acel titlu obținut cu Milan mi se părea mai degrabă rodul unei conjuncturi, iar felul în care a gestionat echipa după despărțirea de jucătorii emblematici de mai sus îmi întărea ideea unui tehnician care a beneficiat de lot și nu de un lot care a beneficiat de antrenor. Ca o paranteză, ideea asta încep s-o am despre Luis Enrique, dar nu ăsta e subiectul de azi. Ci Allegri. În admirația căruia am căzut de ceva vreme, molipsindu-mă poate de la Florin Bratu, care pare să-și fi făcut din ”Max” un model pentru cariera sa, aflată încă în perioada de început. La momentul în care a fost pus la Juventus mi s-a părut opțiunea corectă doar pentru că alte soluții nu erau, la vremea respectivă manifestându-mi pe acest blog ideea că mult mai potrivit ar fi fost Prandelli, care se grăbise să semneze cu Galata. Ei bine, pot să recunosc cinstit că m-am înșelat. Și odată cu mine toți cei care, în iulie 2014, vedea un pas înapoi pentru Juve în plecarea lui Conte și venirea lui Allegri. Citeste mai mult …
Din cele patru reprize ale dublei manșe dintre Barcelona și Juventus, trei s-au disputat în condiții obișnuite pentru o asemenea confruntare, dar una a fost cea decisivă. Prima de la Torino, în care Dybala a făcut ce-a vrut cu apărarea catalanilor, iar Juventus a luat avansul ce s-a dovedit în cele din urmă suficient. Golul lui Chielinni, dintr-o fază fixă, cu care s-a făcut 3-0 la Torino și tot ceea ce s-a întâmplat pe ”Camp Nou” reprezintă cumva normalul unui asemenea duel între două echipe, între care una italiană, ce-și propun câștigarea Champions League. Într-o asemenea fază a competiției greșelile se plătesc, detaliile contează, iar în final echipa care face mai puține erori și știe să profite de detalii merge mai departe. A fost Juventus de data asta, iar această calificare vine să confirme o dată în plus aspirațiile ”Bătrânei Doamne” de a reveni în elita fotbalului continental, de unde a fost oarecum alungată când cu ”Calciopoli”. Juventus e în cursă pentru Liga Campionilor și parcă mai mult ca niciodată din 2010 încoace Italia e îndreptățită să spere că se va putea bucura de câștigarea unui nou trofeu european. Citeste mai mult …
De la acest Bayern-Real Madrid de miercuri seară, o primă manșă a ”sferturilor” ce ar fi putut deveni la fel de bine o finală, și zău că ar fi fost o finală pe cinste, am așteptat un prim răspuns la întrebarea pe care cred că toți iubitorii fotbalului și-o pun: care este cea mai bună echipă a momentului? Cu Barcelona implicată de Luis Enrique într-o teorie a haosului reinterpretată, cu Juventus așteptând, deocamdată, cuminte să revină la etajul granzilor Europei unde a locuit cândva, cu Monaco și Dortmund asumându-și rolul de echipe simpatice și simpatizate de toți și cu Leicester întrebându-se probabil și acum ce caută în această fază a competiției, duelul de pe ”Allianz Arena” urma să ne dea un prim răspuns, verdictul fiind așteptat pe ”Santiago Bernabeu”, săptămâna viitoare. Citeste mai mult …
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!