Dacă vreodată Roma, și cînd spun Roma mă refer strict la oraș, ar dori să-și aleagă un rege, din cine știe ce motive bizare, cu siguranță că l-ar alege pe Francesco Totti. Născut la Roma și pentru a juca la Roma, Totti ar atrage, sînt convins, și voturile fanilor lui Lazio. Dușmănia dintre Lazio și AS Roma e imensă și greu de palpat pentru cineva care trăiește la mii de kilometri distanță, dar chiar și așa, puțini sînt fanii lui Lazio care să-l privească altfel pe Francesco Totti decît cu mult, cu deosebit de mult respect.
E un prea bun fotbalist și un om prea atașat de culorile Romei, și cînd spun Roma, acum mă refer strict la echipă, ca să nu te facă să-ți scoți pălăria în fața lui.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN SERIE A GĂSIȚI AICI:
În martie s-au împlinit 20 de ani de cînd Totti debuta în Serie A. A schimbat de atunci 14 antrenori. Rudi Garcia e al 15-lea. De la fiecare a învățat cîte ceva, a luat cîte ceva și a adăugat la imensul lui talent. Cu Zeman, la 21 de ani, a dat peste 30 de goluri din banda stîngă a unei triplete de atac, Capello i-a dezvoltat din plin calitățile de pasator, trăgîndu-l în linia de mijloc, ca ”trequartista”, iar cu Spaletti a deprins jocul în calitate de 9 fals.
A dat peste 225 de goluri, e al doilea în topul all time al marcatorilor. Mulți spun că, de fapt, e primul, căci atîtea goluri marcate în acești 20 de ani nu se compară cu 300 de goluri marcate acum 50. Mai ales că le-a dat în tricoul unei singure echipe.
A luat un titlu mondial cu ”naționala” Italiei, dar îi lipsesc titlurile internaționale cu Roma. Și-i lipsește Balonul de Aur. Eu cred că FIFA ar putea adopta modelul Oscarurilor pentru întreaga activitate ca să ofere Baloane de Platină pentru întreaga carieră. Totti ar fi clar printre premiați. Poate și Raul, poate și Maldini, poate și Giggs, poate și Puyol, poate și alții.
Despre Totti se pot scrie mii de rînduri. S-au și scris, de altfel. Dacă va fi chemat, așa cum vrea Prandelli, la Mondialul din 2014, ar scrie el însuși ultimele rînduri din cartea unei cariere fabuloase.
Am spus-o de zeci de ori și o voi mai spune, atunci cînd se va discuta iar despre duelul Messi-Cristiano Ronaldo. Să fim bucuroși că putem fi contemporani cu ei. Și Totti intra în aceeași categorie. Să fim bucuroși că putem fi contemporani cu el și cu fotbalul său magnific.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN SERIE A GĂSIȚI AICI:
Ca de obicei în astfel de situații, vă propun să lăsăm imaginile să vorbească. Și vă invit să vedeți goluri. Multe goluri, din toate pozițiile, de toate tipurile.
Mai întîi, ”Francesco Totti – The Movie”. Un film care începe, nu se poate altfel, cu prezentarea ”căpitanului” pe ”Olimpico”, la un meci al Romei, un moment special, pe care am avut ocazia să-l trăiesc de cîteva ori și pe care l-aș recomanda oricui.
Și dacă mai aveți răbdare, iar eu cred că ar merita să aveți, mai ales că afară e urît, vă recomand și acest film, realizat cu ocazia aniversării celor 20 de ani de Serie A. E proaspăt și merită văzut, măcar pentru partea de final, care conține toate bornele importante atinse de Totti în ultimii ani, dar și, poate, pentru coloana sonoră.
S-a întîmplat la Zurich, la gala de decernare a Balonului de Aur. Toată lumea era atentă la Messi, la Cristiano, la ceilalți jucători, la felul în care sînt îmbrăcați, la felul în care sînt îmbrăcate cele care îi însoțeau, la reacțiile unora față de alții. La Zurich a fost și Pep Guardiola. Era implicat în lupta pentru cîștigarea titlului de cel mai bun antrenor, alături de Jose Mourinho și Del Bosque. A zburat special de la New York la gală, deși era mai mult decît evident că nu va cîștiga. Și lui Mourinho i-a fost clar că nu va cîștiga, astfel că a preferat să ignore manifestarea. Pep însă a venit.
Poate și pentru că voia să anunțe. Să-și anunțe revenirea. ”În vară voi antrena din nou”, au fost, mai mult sau mai puțin exact, cuvintele lui. Odată trecute miresmele galei și uitate impresiile dominante, lumea și-a amintit aceste cuvinte. Ooups! Era prima dată de la la despărțirea de FC Barcelona cînd Pep anunța clar și răspicat că se va întoarce la fotbal. O stare de panică a cuprins redacțiile din întreg mapamondul, toți jurnaliștii intrînd într-o fibrilație profesională, căutînd să afle primii răspunsul magic la o întrebare extrem de simplă, dar peste măsură de complicată: Unde?
A început haosul:
– E deja înțeles cu City, unde sînt Beguiristain și Soriano, colaboratorii lui fideli de la Barcelona, în epoca Laporta.
– Ba nu, va merge la Chelsea, căci oferta lui Abramovici e de nerefuzat.
– Stați ușor, că-l vrea Sir Alex la United, s-au văzut în secret la New York și cine ar refuza să fie urmașul unei legende la un club de legendă?
– Se duce la Arsenal, căci Wenger va pleca la PSG și e singura echipă ce se apropie prin stil de joc de a sa Barcelona.
– Ați uitat de Milan, Berlusconi îi dă o vilă pe malul lacului Como, lîngă George Clooney.
– E și Inter pe fir, Moratti e un tip care nu se uită la bani atunci cînd i se prezintă un proiect iluzionant.
– De Roma ce ziceți? A jucat acolo, e bun prieten cu Franco Baldini, căruia i l-a propus în vara lui 2011 pe Luis Enrique, investitorii sînt americani și atrași de ce a făcut el la Barcelona, deci nu s-ar uita la bani. În plus, tocmai ce a declarat Zeman că Pep și Baldini s-au întîlnit și au discutat ceva prin toamnă.
– Să nu omitem PSG. Ancelotti nu mai e în grații, iar Leonardo trebuie să găsească o soluție dacă vrea el să supraviețuiască. Banii nu sînt o problemă acolo. Ar fi o mică problemă cu Ibrahimovici, dar se rezolvă cumva, pentru Pep poate fi și vîndut Zlatan.
– Breaking News. Bayern Munchen ar fi totuși destinația, s-a scăpat un oficial de la Adidas, cu care Pep ar fi încheiat un acord ca parte a înțelegerii cu clubul bavarez.
Sînt dialoguri imaginare. Speculații pe care le-ați tot găsit prin siteurile noastre, unde nu există dubii, căci doar certitudinile vînd bine, un semn de întrebare pus din respect pentru meserie scade dramatic numărul de accesări, nu-i așa?
Cert e un lucru. La această oră doar Guardiola știe unde va antrena. Însă lumea fotbalului așteaptă cu multă nerăbdare întoarcerea celui care a creat cea mai bună echipă a epocii. Cu filozofia sa, un amestec de concepții tip Sacchi, Cruyff, Rinus Michels, Van Gaal, Guardiola a creat un stil, o idee, un nou fotbal, cel cu un actor principal, mingea, și 11 actori secundari, toți aflați în serviciul ei. Apărare prin atac, posesia ca sistem defensiv, joc în terenul advers, fără linii, dar cu jucători apropiați, de parcă ar fi legați cu o sfoară magică. Fotbal de atac fără atacanți de meserie, fotbal de apărare fără apărători, ați văzut aceste paradoxuri, aceste contradicții, de multe ori în jocul Barcelonei. Titlurile sînt pentru statistici, stilul e cel care rămîne și cel care intră în istorie, iar stilul Barcelonei lui Pep va rămîne în istorie.
Că va fi Bayern, ca va fi City, că va fi Chelsea ori United, lumea îl așteaptă pe Pep. Și absolut toți cred că visează la un meci al acelei echipe cu ”Pep Team”, cu Barcelona aproape perfectă de azi, adică. Ar fi un spectacol. Xavi, Iniesta, Fabregas, Pique și ceilalți împotriva celui care i-a transformat în legende. Messi contra celui care i-a condiționat cariera. Da, i-a condiționat-o și promit să găsiți tot pe acest blog explicațiile.
Mulți cred că Guardiola nu va reuși fără cei de mai sus. N-aș fi așa sigur. Cînd iubești ceea ce faci, cînd meseria e o pasiune, cîștigurile vin. Vă invit să citim împreună cîteva pasaje dintr-un interviu pe care Pep l-a acordat cotidianului El Pais, în 2002. Nu-i nici o greșeală, în 2002, înainte de Mondialul asiatic. Nu e neapărat un interviu, e mai mult o discuție, dar una în care Pep își expunea, în premieră, filozofia de antrenor, deși era încă jucător activ.
”Pe măsură ce trece timpul sînt tot mai convins cum ar trebui să fie jucat fotbalul, devin din ce în ce mai fundamentalist pe tema asta”, spunea el. Era influențat de felul în care fusese format ca jucător, în ”La Masia”, dar și de nivelul său fizic, mai degrabă moderat.
”Gîndesc lucrurile din punctul meu de vedere, al fotbalistului care sînt. Unul lent, care dacă intru în șocuri fizice pierd, Cînd aveam 18 ani, dacă sufla unul la mine pe teren mă dărîma”.
Nimic nou pînă aici. Se răsfăța un pic, căci nivelul său fotbalistic a fost uriaș. Iată cîteva exemple în filmulețul de mai jos! Vă invit să-l vedeți și apoi să vă întoarceți ca să aflați care erau ideile lui Pep acum mai bine de 10 ani:
”Echipele mele vor avea mereu două extreme. Azi, în 2002, asta nu se prea face. Pe mine nu mă interesează ca echipele mele să fie late la nivelul liniei de mijloc, vreau să fie și late și profunde. Cînd ai două extreme bune, poți juca sus, poți duce toată echipa în terenul advers, apropiind liniile și scurtînd distanțele de alergare. Pe vremea lui Cruyff am jucat cu Hagi și Prosinecky extreme, la un moment dat, dar era ceva anarhic. Cum să-l pui azi pe Rivaldo extremă stîngă cînd el nu-i extremă? Ia amintiți-vă de Ajax! Erau letali pentru că-i aveau pe Overmars și Finidi pe extreme, iar Kluivert juca perfect între ei”.
Extreme, așadar. Ce ziceți de Pedro? De Messi în primul an? De Henry sau, în ultima parte, de Tello, pe care Pep îl vedea, pesemne, un nou Overmars.
Ideea de vîrf de atac puternic, dar abil cu mingea, capabil să joace pivot, dar să dea și pase decisive a fost găsită de Guardiola, pentru a sa Barcelona, în persoana lui Ibrahimovici. N-a mers însă, și din cauza suedezului, al cărui caracter prea pronunțat a fost respins de vestiar. Mergem mai departe.
”Eu nu cred în ideea de dublu pivot. Joci așa doar dacă vrei să te aperi. Bun, dacă unul dintre ei înțelege că trebuie să iasă din linie pentru e urca, e foarte bine. Așa face Valeron la echipa națională. Cînd ne apărăm, stă în linie cu mine, dar cînd avem mingea se apropia de Raul, nu de mine. Și cum Raul coboară și el mereu după minge, atunci e foarte bine, ne asociem și pasăm.”
Triunghi, așadar. Xavi-Iniesta-Busquets. Asociere cu atacantul central, Messi în cazul de față. Sună cunoscut, nu? Triunghiurile au stat la baza filozofiei lui Cruyff, apoi a lui Rijkaard, iar Pep le-a preluat cu mult entuziasm, deplasîndu-le pe toată aria terenului, transformîndu-l pe Xavi mai mereu în vîrf al acestor triunghiuri.
În 2002, Guardiola era de părere că o echipă nu trebuie subordonată unui singur jucător. Aici, cu timpul, și-a schimbat opinia. Avîndu-l pe Messi în echipă, nici n-aveam cum să n-o facă. Dar cum pe Messi nu-l va mai avea, e de presupus că va reveni la ideile din tinerețe.
Sînt doar cîteva idei. Ne rămîne acum să ne imaginăm ce echipă din cele de mai sus, sau o alta, l-ar aglutina mai bine pe Guardiola. În Spania nu se va întoarce, așa că, eu unul visez la un Premier League magnific, care să-i cuprindă pe Guardiola, pe Mourinho, pe Sir Alex Ferguson, pe Wenger și pe Villas Boas, în a cărui creștere am mare încredere. Ar fi ceva brutal, nu?
Sau poate aveți alte idei? De aici încolo, fiecare e liber să-și spună părerea. Comentariile sînt la liber.
Gascoigne on CHELSEA, ÎNTRE HAOS ȘI INGINERII FINANCIAREAmericanii de Chelsea cred cu tarie in franciza, de-aia au transferat atat de multi jucatori. Vor sa devina varianta din [...]
Caută-mă!