PREA REAL PENTRU NAPOLI, PREA PUȚIN ARSENAL PENTRU BAYERN

PREA REAL PENTRU NAPOLI, PREA PUȚIN ARSENAL PENTRU BAYERN

După șocul de la Paris din ziua anterioară, atât Napoli cât mai ales Arsenal credeau cu și mai multă ardoare în șansa lor. Victoria parizienilor în fața Barcelonei echivala oarecum cu exemplul că uriașii fotbalului pot fi dărâmați de pe soclul lor, că surprizele există și că orice e posibil. Ați sesizat poate că am folosit mai sus cuvântul ”oarecum”. Și asta pentru că, da, victoria PSG-ului echivala oarecum cu un exemplu, dar un amendament important trebuie imediat scos în evidență. PSG a crezut, dar a și avut cu ce. În vreme ce Arsenal și Napoli, nu prea. Citeste mai mult …

GUARDIOLA ȘI LUPTA SA CU TIMPUL

GUARDIOLA ȘI LUPTA SA CU TIMPUL

La 10 puncte distanță de liderul Chelsea, cu posibilități minuscule de a mai participa la lupta pentru titlu, locul 5 în clasament, în afara zonei de Champions League, un joc care pur și simplu nu spune nimic, un cor de critici în presa engleză și prime semne de nemulțumire în rândul propriilor fani. Cam asta era panorama pe care, probabil, o avea în fața ochilor Pep Guardiola în acel moment din repriza a doua a meciului cu Everton în care a fost surprins de camerele televiziunii engleze privind în gol câteva secunde bune. Iar acel cadru se petrecea la 2-0 pentru Everton, rezultatul final urmând să-i aducă lui Pep cea mai drastică înfrângere din carieră într-un meci de campionat. Mai existaseră momente grele în trecutul său, vezi acel 0-4 cu Real Madrid de la Munchen ori acel 0-3 de la Barcelona, dar era vorba de Champions League și de adversari foarte puternici, care ulterior aveau să câștige trofeul. Nici măcar acel 1-4 de la Wolfsburg nu se poate apropia ca impact de ceea ce i s-a întâmplat pe ”Goodison Park”, căci Bayern era atunci un lider destul de liniștit, posibilitatea de a pierde titlul în Bundesliga fiind atunci chiar mai mică decât posibilitatea ca Manchester City să-l ia în acest sezon în Premier League. Citeste mai mult …

BAYERN, ÎNTRE GUARDIOLA ȘI ANCELOTTI

BAYERN, ÎNTRE GUARDIOLA ȘI ANCELOTTI

Eșecul suferit de Bayern la Rostov va rămâne una din marile surprize ale acestui sezon de Champions League. Dacă va avea sau nu consecințe, asta vom vedea la primăvară, atunci când se vor disputa ”optimile”. Cert e că Bayern nu traversează un moment tocmai dulce, două eșecuri în trei zile nefiind un aspect prea simplu de digerat pentru o grupare obișnuită în ultimii ani cu victorii pe linie și cu o dominație absolută în Bundesliga. Azi, bavarezii sunt pe doi și-n grupa de Champions League și-n campionat, lucru care nu s-a mai întâmplat de foarte mult timp, și au adunat deja 3 înfrângeri în toate competițiile.  Citeste mai mult …

BALONUL LUI CRISTIANO ȘI EȘECUL LUI SIMEONE

BALONUL LUI CRISTIANO ȘI EȘECUL LUI SIMEONE

A fost un sfârșit de săptămână plin de evenimente fotbalistice, cu multe meciuri bune, rezultate surprinzătoare, schimbări de lider. O să încerc să mă refer la câteva dintre reperele week-end-ului, cu atenție sporită, evident, asupra duelului de sâmbătă seară de pe ”Calderon”. Și nu doar pentru că a fost ultimul derby madrilen pe acest stadion, ci mai ales pentru că o reeditare a finalei Champions League reprezintă, indiscutabil, capul de afiș. În plus, rezultatul final, victoria clară a campioanei Europei, merită ceva mai multe comentarii. Citeste mai mult …

VA PUTEA MILAN SĂ REPETE ISPRAVA INTERULUI ȘI SĂ FACĂ SURPRIZA?

VA PUTEA MILAN SĂ REPETE ISPRAVA INTERULUI ȘI SĂ FACĂ SURPRIZA?

Acum mai bine de o lună, Juventus venea la Milano pentru ”Derby d Italia” în calitate de favorită în fața unui Inter cu multe probleme și pierdea acea partidă. Acum, campioana Italiei vine din nou la Milano pentru a da ochii cu AC Milan, în ceea ce mulți italieni consideră că ar trebui să fie adevăratul ”Derby d Italia”. Spre deosebire de Inter la ora confruntării din septembrie, Milanul traversează azi o perioadă de efervescență, jucătorii lui Montella scoțând la înaintare o stare de spirit excelentă, după o serie de rezultate pozitive, începută fix în acea etapă când Inter câștiga în fața ”Bătrânei Doamne”. Dacă va fi de ajuns și dacă va putea starea de spirit să compenseze diferența limpede de valoarea existentă în favoarea lui Juve vom vedea. Confruntarea de la pe ”San Siro” e una dintre cele mai importante de pe afișul zilei, dar deloc lipsită de interes este cea de pe ”Mestalla”, cu Barcelona vizitând o Valencia în creștere după instalarea lui Cesare Prandelli pe bancă. Sărbătoritul zilei este însă Arsene Wenger, care speră să primească o victorie cadou de ziua lui, care ar duce pe Arsenal, fie și temporar, pe primul loc în Premier League. Tot azi, în Bundesliga, se joacă un meci de Champions League, între Bayern, care vine după două remize consecutive, și Borussia Monchengladbach. Avancronici și cote mai jos. Citeste mai mult …

ÎNCĂ UN DUEL BARCELONA VS GUARDIOLA. SPECTACOLUL E SERVIT

ÎNCĂ UN DUEL BARCELONA VS GUARDIOLA. SPECTACOLUL E SERVIT

Mai bine de 4 ani au trecut de când Pep Guardiola s-a despărțit de ceea ce toată lumea consideră a fi creația sa. Motivele nu-s nici acum cunoscute în totalitate, deși tehnicianul catalan a încercat să explice câte ceva, senzația fiind că mai există lucruri nespuse în acel divorț șocant la vremea respectivă. De-atunci, drumul lui Guardiola cu FC Barcelona s-a intersectat o singură dată în competiții oficiale, în semifinalele ediției 2013-2014, pe când tehnicianul catalan pregătea pe Bayern. A ieșit prost atunci pentru el, Barcelona calificându-se în finala de la Berlin, pe care ulterior avea s-o și câștige, grație unui contondent 3-0 pe ”Camp Nou” în prima manșă. Astăzi, Pep revine la Barcelona ca antrenor al lui Manchester City, dar cu mai puține speranțe decât în mai 2014, căci traseul său în fruntea ”cetățenilor” din Manchester e abia la început. ”Vom încerca să ne opunem cum putem”, a declarat el admițând că astăzi Barcelona e superioară lui City la toate capitolele. Meciul zile vine așadar de pe ”Camp Nou”, dar există și alte confruntări ce-și o cotă de interes. Napoli își poate asigura în mare măsură calificarea în ”optimi” dacă învinge pe Beșiktaș, în aceeași situație aflându-se Atletico Madrid, care joacă în Rusia, la Rostov, ambele grupări având, ca și Barcelona de altfel, maximum de puncte după două etape. Bayern întâlnește pe PSV, iar PSG pe Basel, cu obiectivul declarat de a-și regăsi liniștea după episoade mai puțin favorabile în campionate. Avancronicile meciurilor de azi și cote, mai jos. Citeste mai mult …

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă