SÂMBĂTA FINALELOR

SÂMBĂTA FINALELOR

Campionatele importante ale Europei s-au terminat, excepție făcând Rusia, care astăzi își dispută ultima etapă, cu ȚSKA Moscova foarte aproape de titlu în fața marii surprize FK Rostov. Acest week-end este dedicat în general finalelor de Cupă, programul zilei de azi fiind dominat de aceste partide. Pe ”Wembley”, Manchester United încearcă și-și salveze sezonul cîștigând Cupa Angliei în fața lui Crystal Palace în ceea ce ar putea reprezenta ultimul meci al lui Louis van Gaal. Bayern Munchen și PSG încearcă să-și extindă supremația din campionat și-n cupe, finalele oferind, la Berlin și pe ”Stade de France”, confruntări de mare tradiție în Germania și Franța. La Roma, pe ”Olimpico”, Juve caută al doilea event consecutiv în fața unui Milan ce încearcă să prindă ultimul tren spre Europa. Se mai joacă finale și-n Portugalia sau Scoția, dar nu trebuie uitate nici partidele foarte importante pentru evitarea retrogradării din play-out-ul de la noi. Detalii și cote mai jos.  Citeste mai mult …

ACEA SCHIMBARE A LUI SIMEONE

ACEA SCHIMBARE A LUI SIMEONE

Ne-am tot obișnuit să-l judecăm pe Diego Simeone pentru diverse aspecte. Pentru felul în care joacă echipa lui, pentru filozofia defensivă pe care o imprimă, pentru felul în care se manifestă pe bancă, pentru modul în care agită de multe ori spiritele ori pentru felul în care izbutește să câștige. Chiar și pentru felul în care se îmbracă. Dar câteodată e bine să privim cu atenție și alte lucruri, care țin de latura tehnică a meseriei sale, nu de cea comportamentală. Cum ar fi, de exemplu, această schimbare pe care a făcut-o în pauza meciului de marți. Ferreira-Carrasco în locul lui Augusto Fernandez. O schimbare cu care, repetiția e voită, a schimbat decisiv soarta calificării.  Citeste mai mult …

SIMEONE ȘI NIMIC ALTCEVA

SIMEONE ȘI NIMIC ALTCEVA

Aura lui Diego Simeone crește pe măsură ce crește și disconfortul vizual al unora față de modul în care Atletico Madrid joacă unele partide. Pe Cholo poți să-l judeci în orice fel, poți să fi de acord cu stilul lui sau să nu empatizezi cu el, dar n-ai cum să-l ignori. El există și nu știu zău dacă nu cumva este în acest moment cel mai bun antrenor din lume. Criteriile aici pot fi mai degrabă subiective, dar ceea ce reușește Simeone la Atletico Madrid nu poate să-ți aducă decât o singură reacție: jos pălăria! Citeste mai mult …

VA IZBUTI SIMEONE SĂ-L OPREASCĂ ȘI PE GUARDIOLA?

VA IZBUTI SIMEONE SĂ-L OPREASCĂ ȘI PE GUARDIOLA?

42 de ani au trecut de la ultima confruntare europeană dintre Atletico Madrid și Bayern. Se întâmpla atunci în finala Cupei Campionilor Europeni, iar Bayern s-a impus, la rejucare (erau altele regulile) cu 4-0, dar după ce, inițial, cu două zile mai devreme, se terminase 1-1, cu golul egalizator al bavarezilor marcat în ultimul minut al prelungirilor. Madrilenii vorbesc de revanșă, dar Bayern vine pe ”Calderon” în postura de principală favorită la câștigarea Champions League. Duelul Simeone vs Guardiola reprezintă în mod clar capul de afiș al zilei, dar în program mai regăsim și un meci din Ligue 1, Lille-Angers, dar și câteva confruntări din diverse cupe naționale. Citeste mai mult …

CHOLO, THE ”SIME-ONE”, MESSI, THE ”TRIST ONE”

CHOLO, THE ”SIME-ONE”, MESSI, THE ”TRIST ONE”

Trebuie să fie ceva în această competiție numită Champions League, dar care ar merita mai degrabă să se cheme Mondialul Anual al Cluburilor, căci aici este de fapt adunată toată crema fotbalistică a planetei și nu la simulacrul organizat de FIFA în fiecare decembrie, trebuie să aibă ceva deci Liga Campionilor de nicio echipă n-a reușit să o câștige de două ori la rând. În ciuda încercărilor, în ciuda pronosticurilor. În fiecare sezon parcă se întâmplă la fel, cu mici excepții, în fiecare an deținătoarea trofeului e văzută cu prima șansă, în fiecare ianuarie ori februarie aceste șanse sporesc, dar în fiecare aprilie sau mai totul se sparge ca o bulă de săpun. Există explicații, unii pot vedea aici și manevre oculte, ideea e că la nivelul la care s-a ajuns, așa cum am mai spus, inclusiv o semifinală devine un premiu foarte bun. Anul acesta a fost rândul Barcelonei să cadă fără să-și poată măcar apăra trofeul în finală. Citeste mai mult …

BARCELONA SE PREGĂTEȘTE DE RĂZBOI

BARCELONA SE PREGĂTEȘTE DE RĂZBOI

Barcelona se pregătește de un meci extrem de complicat pe ”Vicente Calderon”, în ciuda rezultatului favorabil din tur. Ambianța va fi de ostilitate maximă în tribune, iar pe gazon, a spus-o chiar Simeone, Atletico va propune un fotbal ”intens și cu mult contact”. Barcelona va răspunde cu fotbalul său de posesie, cu tripleta sa de atac și cu speranța că Messi, cu peste 360 de minute fără gol marcat, ceea ce nu s-a mai intâmplat de 5 ani, îi va da replica lui Cristiano Ronaldo după cele 3 goluri ale portughezului de ieri. În cealaltă partidă, la umbra unui avantaj fragil, dar cu un meci tur destul de firav pe alocuri, Bayern va încerca să-și folosească toate atuurile de care dispune în fața unui adversar, Benfica, lipsit de cel mai important om al său, golgheterul Jonas. Nu-s singurele meciuri interesante ale zilei, căci în Anglia se dispută două partide, una restanță din Premier League, cealaltă, mai interesantă, din Cupă, cu Manchester United căutând să prindă un bilet spre ”Wembley” pe terenul lui West Ham United, un rival mereu periculos în duelurile cu numele mari. Tot azi se joacă și un încins Galata-Fener, cu multă rivalitate între cele două grupări, dar și multă nevoie de puncte de ambele părți. Detalii și cote mai jos. Citeste mai mult …

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă