La momentul tragerii la sorți a ”optimilor”, duelul dintre Chelsea și Atletico părea a avea în trupa lui Diego Simeone o favorită destul de clară. Atletico mergea bine în La Liga, era la o distanță liniștitoare de marile sale rivale din interior, Real Madrid și Barcelona, oferind în plus un fotbal surprinzător de ofensiv pentru stilul atât de cunoscut al lui Cholo. Dincolo de Canalul Mânecii, la Chelsea nu era deloc liniște, Frank Lampard era pus serios sub semnul întrebării, iar rezultatele erau contradictorii. În plus, Thomas Tuchel era la Paris și nu părea speriat de posibilitatea de a fi dat afară de PSG. Citeste mai mult …
”Bucureștiul nu merita asta” a fost titlul unuia dintre articolele scrise, de la Arena Națională, de trimisul celor de la Marca la turul dintre Atletico și Chelsea de marți seară. Jurnalistul spaniol nu viza neapărat calitatea jocului, deși pe undeva poate că se gândise și la asta, ci se referea în principiu la faptul că ar fi fost bine pentru Simeone și ai lui ca București să rămână acel talisman, acea ștampilă pusă direct în suflet, locul unde a început totul pentru acest Atleti și pentru Cholo, locul primului trofeu din logodna celor două părți. Am spus ”acest Atleti”, pentru că eu cred că nu există comparații între ceea ce reprezintă Atletico azi și ceea ce reprezenta în 2010, când s-a câștigat Cupa UEFA, dar înainte să vină Simeone. Citeste mai mult …
Exista pe vremuri o glumă, misogină sută la sută: ”Fiind de gen feminin, normal că memoria păcălește”. În fine, nu păcălit era termenul, cred că știți la fel de bine ca mine care era, dar trăim într-o epocă în care cuvintele trebuie atent cântărite și măsurate înainte de a fi azvârlite în spațiul public. Habar n-am dacă gluma se mai folosește, plus că nu era întru-totul adevărată, știu însă că ea se poate aplica în fotbal, ușor modificat, dar cu grad de veridicitate de aproape sută la sută. Ce vreau eu să spun, de fapt, e că în fotbal memoria nu există. Și nici recunoștința. Citeste mai mult …
Evident, tot Premier League ne-a oferit prima confruntare puternică din noul sezon. Care a început cu un duel al declarațiilor între Klopp și Lampard, cu neamțul, un pic cam prea malițios în ultima vreme totuși, plângându-se că ai lui nu sunt Chelsea în materie de cheltuieli. O făcea fix când plătea zeci de milioane pe un mijlocaș și se pregătește să plătească alte zeci, ceva mai multe, pe un atacant, care să fie back-up. Poate cu altă ocazie dezvoltăm diferențele dintre un club care-și permite și unul care-și permite, dar nu-și permite să dea senzația că-și permite. Citeste mai mult …
Din capul locului, chiar dacă titlul vă poate sugera altceva, trebuie să spun că sunt un simpatizant al lui Maurizio Sarri. Printre alții, Guardiola, Klopp, Simeone (da, da, și Cholo, pentru tot ce reprezintă el în fotbal, pentru felul în care știe să-și apere o filozofie care nu e pe placul multora) sunt în topul meu, dar Sarri e imediat după. Și m-am bucurat pentru traseul lui, poate și din ideea că, iată, succesul se poate alătura unui bărbat și după vârsta de 60 de ani. Citeste mai mult …
”Vedi Napoli e poi muori”. De la Goethe încoace mulți au folosit acest dicton, cu care napoletanii se mândresc peste măsură, chit că, mai nou, se zice că de fapt fraza ar fi fost ”Vedi Napoli e poi Mori”, fiind vorba despre o localitate, Mori, care l-ar fi impresionat pe poet la fel de mult. ”Vedi Napoli e poi Messi” cred că ar putea fi o caracterizare numai bună a acestei partide de marți seară dintre Napoli și Barcelona, ce părea, la momentul tragerii la sorți, mult mai descentrată, mult mai dezechilibrată. Citeste mai mult …
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!