Înaintea confruntării de pe ”Juventus Stadion”, lucrurile puteau fi privite în două sensuri. Cel bun, jumătatea plină a paharului cum ar veni, aducea față-n față campioana Italiei și vicecampioana Europei, Juventus, cu deținătoarea Europa League, FC Sevilla. Sensul mai puțin bun, jumătatea goală deci, arăta un meci între ocupanta locului 15 în Serie A și ocupanta locului 16 în Prinera Division. Fiecare era liber să-și aleagă afișul pe care-l dorea. Citeste mai mult …
De azi revin campionatele naționale. Și vom avea, chiar dacă e o zi de vineri, cîteva partide extrem de interesante, cu echipe ce vor fi implicate, săptămîna viitoare, în competiții continentale. În Franța, în cel mai interesant meci al serii, PSG joacă împotriva celor de la Bordeaux, un duel între două echipe europene din Ligue 1, în Spania, în FC Sevilla, fără nici un gol marcat în Primera de deplasează pe terenul lui Levante, în timp ce, în Germania, Borussia Monchengladbach, fără victorie pînă acum, întîlnește pe Hamburg. Citeste mai mult …
Fiecare dintre noi cred că am trăit astfel de senzații. Cînd nimic din ceea ce se întîmpla în jurul nostru nu mai conta, cînd gîndurile, calculele, temerile puneau stăpînire pe noi și ne anesteziau reacțiile. Cînd oamenii din jurul nostru se manifestau zgomots, dar zgomotele nu ajungeau în creierul nostru, de parcă urechile ne-ar fi fost blocate de un paravan. Un paravan al gîndurilor.
Citeste mai mult …
Credeți în miracole? Parcă așa era, nu? Parcă era acum cîțiva ani, să tot fie vreo 10, o reclamă la o vopsea, sau așa ceva, în care apărea și Daniel Pancu. Credeți în miracole, nu? Toată lumea crede, toți avem motive să așteptăm, mai devreme sau mai tîrziu de-a lungul vieții, apariția unui miracol.
Dar în blesteme, credeți? Eu unul nu cred, n-am crezut niciodată. Dar eu nu sînt suporter al lui Benfica. Ia să-i întrebăm pe fanii Benficăi, oare cred în blesteme? Sînt convins că nu toți cred, dar sînt la fel de convins că, după ce s-a întîmplat miercuri seară la Torino și după ce s-a întîmplat cu an în urmă la Amsterdam, din ce în ce mai mulți au început să-și reconsidere poziția.
Înaintea acestei finale de Europa League, atunci cînd venea vorba despre Benfica se vorbea destul de puțin de lotul lui Jorge Jesus și se insista pe tema deja celebrului blestem al lui Bela Guttmann. Se amintea destul de puțin de absențele importante din echipa lusitană și se insista pe finalele pierdute de cînd Bela Guttmann fusese înlăturat și de cînd intrase în vigoare blestemul său.
Lacrimile au curs și cred ca mai curg încă la Lisabona. Destinul a fost din nou crud cu Benfica și pare că blestemul lui Bela Guttmann nu poate fi nicicum îmblînzit. Pentru cine nu știe, și e posibil ca foarte mulți să fie încă în situația asta, deși, repet, s-a vorbit și scris foarte mult despre asta, Bela Guttmann a fost antrenorul maghiar cu care Benfica a cîștigat de două ori consecutiv Cupa Campionilor Europeni. Născut la Budapesta, Guttmann a antrenat pentru o scurta perioadă, în 1946, într-o perioadă de foamete crîncenă ce cuprinsese România, echipa Ciocanul București, grupare din care se va crea, ulterior, Dinamo București. Cu Bela Guttmann antrenor, Benfica a învins în 1961 pe FC Barcelona, în finala de la Berna, iar în 1962 pe Real Madrid, la care străluceau Di Stefano și Puskas, cu 5-3 în finala de la Amsterdam. Atunci, la Amsterdam, după două Cupe ale Campionilor cîștigate, Guttmann a cerut o mărire de salariu. A primit în schimb o demitere din partea conducerii clubului, care a considerat că avîndu-l pe Eusebio în lot e suficient. ”Nici în 100 de ani Benfica n-o să mai cîștige o cupă europeană”, a sunat atunci profeția-blestem a ungurului. Iar Benfica a pierdut, din acel moment, toate finalele în care a jucat. Și au fost 8, din care 5 de Cupa Campionilor și două consecutive de Europa League. Ultima, miercuri seară, la Amsterdam. Ar mai fi 48 de ani, dacă matematica, de gen feminin ca și memoria, nu ne înșeală.
Nu știu dacă latura mistico-religioasă trebuie apropiată atît de tare de fotbal. Parcă nu e normal. Știu însă că Benfica nu prea merita să piardă finala cu Sevilla. Sau, cel puțin, nu merita s-o piardă în astfel de circumstanțe. La fel cum n-a meritat să piardă nici anul trecut, cu Chelsea, și tot în ipostaze dramatice. Dacă intra șutul cu exteriorul trimis de Bacca în prelungiri, parcă amărăciunea era o idee mai mică. Ar fi fost un gol de autor al columbianului, după o pasă de autor a lui Rakitic. Așa însă, la penaltyuri, e mai greu de suportat. Chit că, poate apăsați de celebrul blestem, cei doi fotbaliști ai Benficăi care au ratat au bătut prost și i-au permis lui Beto să devină erou. Nu comentez aici, am făcut-o la Euro Fotbal, felul incorect în care s-a mișcat Beto la ambele penaltyuri ratate de Benfica și nici cele două lovituri de la 11 metri pe care portughezii ar fi trebuit să le primească în primele 90 de minute. Am concluzionat că au fost greșeli ale neamțului Felix Brych, a cărui delegare la o finală europeană rămîne pentru mine un mare mister, căci el băiatul cu golul acela fantomă din meciul Hoffenheim-Leverkusen, din octombrie anul trecut, pe care l-a validat deși mingea intrase prin plasa laterală în poartă. Cînd faci o asemenea eroare, chit că a existat și o mare doză de ghinion acolo pentru Brych, nu-i logic totuși să primești o finală europeană.
Se spune că finalele nu se joacă, se cîștigă. Perfect adevărat. Benfica a jucat, iar Sevilla a cîștigat. Mergînd pe stilul lui Unay Emery, stil pe care cei de la Valencia nu l-au plăcut tocmai pentru asta, Sevilla a așteptat momentul prielnic. Putea să fie acest moment la acțiunea lui Bacca, de care am pomenit, dar el a venit la penaltyuri. Emery e genul de antrenor energic, de tip Simeone, care se agită non stop pe bancă, dar reușește astfel să trimită jucătorilor în teren o anumită doză de energie, dar și capacitatea de a gestiona situații mai complicate. Emery n-a reacționat atunci cînd Benfica domina jocul, a preferat, cum spuneam, să aștepte momentul prielnic. Avea în Nico Pareja un fundaș imperial, în Mbia un mijlocaș închizător inspirat, în Rakitic un creator genial și-n Bacca un finalizator de clasă. Avea așadar motive, chit că în cele din urmă s-a dovedit că avea și un portar în zi de grație, l-am numit pe Beto, din al cărui traseu prin Liga 1 nu ne amintim prea multe prestații de genul ăsta. A avut și noroc Emery, dar fără noroc nu prea se poate.
Două vorbe și despre Jorge Jesus. Eu cred că va pleca de la Benfica. Va cîștiga, probabil și Cupa Portugaliei, va realiza o triplă istorică în acest sezon, campionat-Cupă-Cupa Ligii, dar blestemul finalelor pierdute în condiții dramatice cred că-l va marca. În ciuda ghinioanelor ce s-au ținut scai de echipa lui înaintea finalei, suspendări, accidentări, inclusiv pe parcursul jocului, vezi Sulejmani, care intrase foarte bine în meci, Jorge Jesus nu s-a abătut de la linia sa. A ordonat echipei să atace și să caute golul, golurile prin care să cîștige finala. Benfica și-a creat un număr considerabil de ocazii, însă poarta Sevillei a fost ferecată.
Într-un singur moment l-am simțit pe Jorge Jesus în dubiu: înainte de penaltyuri. Și pe el și pe jucătorii săi. În vreme ce la Sevilla era o nedisimulată încredere, la Benfica totul părea dubitativ. Și s-a văzut.
E și ăsta un mare paradox. Să te cheme Jesus și să nu poți scăpa de blestemul unui Guttmann!
Există o vorbă, veche de cînd lumea și tare înțeleaptă: ”Vrei să rîdă Dumnezeu de tine? Fă-ți planuri!”. Cu toții cred că am verificat-o măcar o dată în viață. Cu toții o facem, cu toții ne facem planuri, mai apropiate ori mai depărtate, cu toții încercăm să ne imaginăm viitorul uitînd un singur lucru, poate cel mai important, nu întotdeauna destinul e sută la sută în mîinile tale. Ultimul pe lista celor care, probabil, trăiesc pe pielea lor această realitate e Victor Valdes.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Cel mai bun portar din istoria Barcelonei avea planurile sale pentru această vară. Anunțase că nu mai vrea să stea, anunțase că are nevoie de alte provocări. Eu unul nu l-am înțeles la momentul anunțului. Am și scris asta. Nu mi-am dat seama atunci, la fel cum nu-mi dau seama nici acum, ce probleme l-au determinat pe Victor Valdes să ia această decizie. Eu unul nu cred că e cineva atît de dereglat încît, neavînd absolut nici o problemă, să plece din Barcelona și de la această echipă a Barcelonei. Aparent, Victor Valdes n-avea nici o problemă. Aparent, căci niciodată nu o să știm noi cei din afară ce se întîmplă sută la sută într-un vestiar. Era titularul postului, nimeni nu-i punea în discuție această poziție, e catalan, deci e de-al casei, e dintre cei crescuți în La Masia, relația cu ceilalți jucători din lot părea foarte bună, iar publicul de pe Camp Nou îi trecea cu vederea destul de ușor greșelile pe care le făcea, căci mai făcea și greșeli. Și totuși ceva e la mijloc. Se spune că portarii au o anumită doză de nebunie, fără de care n-ar putea să reușească. Poate că în dreptul acestei nebunii s-ar înscrie decizia de a pleca de la Barcelona. E bine totuși să nu încercăm noi să gîndim, cu mintea noastră, în locul fotbaliștilor. Ei au unitățile lor de măsură și, după atîția ani petrecuți în jurul acestui fenomen numit fotbal, timp în care am cunoscut destule personaje și am aflat destule situații, sînt din ce în ce mai convins că mare parte dintre fotbaliști nu decid doar ei atunci cînd vine vorba de astfel de afaceri. Căci, una peste alta, un transfer e o mare afacere nu doar pentru fotbaliști. Iar un transfer al unui jucător liber de contract e deja o mega-afacere.
Acum, de toate planurile lui Victor Valdes s-a ales praful. Diagnosticul e nemilos, crud și are sunetul unui pahar scăpat pe jos, care se face țăndări: ruptură de ligamente încrucișate. Minim 6 luni de pauză, ceea ce înseamnă că finalul de sezon e ratat, ceea ce înseamnă că Mondialul e ratat, ceea ce înseamnă că perioada de convalescență se va suprapune cu cea de transferuri, ceea ce presupune o lungă perioadă pînă la revenirea la forma de dinaintea momentului fatidic. Se spune că fotbaliștii cu astfel de accidentări au nevoie, pentru a reveni la forma maximă, de tot atîtea luni cîte au petrecut pe tușă. Cu alte cuvinte, după 6 luni de stat pe margine, abia după alte 6 luni de la momentul reapariției pe gazon poți să spui că ți-ai revenit.
Și ar mai fi ceva. E foarte posibil ca acesta să fi fost ultimul meci al lui Victor Valdes în tricoul Barcelonei. Ce coincidență stranie, a fost și căpitan de echipă. A părăsit terenul pe targă, în lacrimi, fără să poată să-și ia rămas bun de la un public, spuneam și mai sus, care i-a fost fidel în ciuda erorilor pe care, ca orice portar, ca orice om pînă la urmă, le-a făcut. Am citit tot soiul de opinii despre el, cum că e un beneficiar al unui lot fabulos, al unei conjuncturi excepționale, cum că oricine s-ar descurca în această situație. Veți vedea ce greu va fi de înlocuit Victor Valdes. Și-n acest sezon, dar și-n sezoanele ce urmează. A fi portar la Barcelona nu-i așa simplu cum pare. Vorbim de cineva care trebuie să-și mențină nivelul de concentrare intact timp de 90 de minute, deși posesia echipei sale se apropie de cele mai multe ori de 70 %, vorbim de cineva care trebuie să rezolve în general situații de contraatac, cu adversari în superioritate și cu foarte mult spațiu la dispoziție, căci FC Barcelona nu prea se apără în zona propriului careu. Vorbim de cineva care trebuie să rezolve și fazele fixe, în condițiile în care FC Barcelona e vulnerabilă la aceste situații. Vorbim de cineva al cărui joc de picior trebuie să se apropie de cel al unui jucător de cîmp, condiție esențială la orice portar al Barcelonei de azi. Valdes e cel ce începe acțiunile de atac, procentajul său de pase corecte fiind impresionant.
Mai sus spuneam un lucru. Victor Valdes este cel mai bun portar din istoria Barcelonei. A cîștigat tot ce se putea cîștiga la nivel de club și la nivel de echipă națională. 6 campionate, 2 Cupe, 5 Supercupe ale Spaniei, 3 Ligi ale Campionilor, 2 Supercupe europene, 2 Mondiale de cluburi, un Euro și un Mondial cu Spania. Are poate cea mai importantă contribuție la prima Ligă a Campionilor cucerită de FC Barcelona, în 2006. Toate acestea din 2002, cînd Louis van Gaal l-a debutat la prima echipă pînă astăzi.
Toate acestea pentru un club la care a intrat pe cînd avea 10 ani. Și toate acestea în condițiile în care n-a vrut să se facă portar, iar la 18 ani a avut nevoie de vizite la psiholog, pentru că voia să renunțe. Ce va face Barcelona în continuare, rămîne de văzut. Poate că-i va oferi din nou acea prelungire de contract, pe care el însuși o refuzase. Măcar pe un an. După cazul Abidal, cu care cred că Barcelona a greșit, ar fi un gest extrem de elegant.Problema e că pentru Barcelona urmează cea mai dificilă perioadă a sezonului și ea trebuie abordată fără cel mai bujn portar din istoria sa. Dacă absența lui Valdes la echipa națională va fi mai lesne acoperită, căci există Casillas, există Reina, există De Gea, există eventual și Diego Lopez, la Barcelona lucrurile nu sînt atît de simple și e posibil ca această absență să fie decisivă.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:
Două vorbe despre etapa intermediară din Primera Division. E incredibil cît de mult contează factorul psihic la o echipă de fotbal. Nu degeaba se spune că fotbalul e o stare de spirit. Acum o săptămînă, Real Madrid era favorită clară, ba părea pretendentă la cîștigarea triplei, în doar trei zile totul pare prăbușit. Două eșecuri consecutive au adus Realul în situația de a deveni din prima a treia favorită. În momentul ăsta, privind calendarul, Barcelona pare a avea cel mai ușor program, în condițiile în care întîlnește pe Atletico pe teren propriu, în ultima etapă. Deplasările celor două de sîmbătă, Atletico la Bilbao, Barcelona pe terenul lui Espanol devin extrem de importante.
Și apropo de Real Madrid, de eșecul cu Sevilla și de accidentarea lui Victor Valdes. Există o legătură. La Sevilla, mi se pare că s-a resimțit cel mai mult absența lui Jese. Era genul de meci pe care Jese îl rezolva pe cont propriu, așa cum a mai făcut-o. Iată ce mult contează o accidentare! În timp ce Atletico a bătut Granada în stilul caracteristic, Real a făcut un joc bizar pe ”Sanchez Pizjuan”. Prima jumătate de oră a fost excelentă și ducea cu gîndul la o victorie facilă. A venit însă acel gol egalizator al lui Bacca (ușor ușor ne lămurim și noi de ce Rusescu nu prea a avut șanse acolo) și totul s-a frînt, panica a cuprins jocul Realului, dar și gîndirea lui Ancelotti, incapabil, și de data asta, să găsească o soluție care să redreseze lucrurile din mers. Am spus de multe ori lucrul ăsta despre Tata Martino, dar pesemne că și Ancelotti are aceeași meteahnă.
Acest text a apărut în premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
N-o să mă refer în cele ce urmează la meciul dintre Real Madrid și FC Sevilla. N-am la ce să mă refer. A fost o demonstrație de forță a campioanei Spaniei în fața unui adversar dispărut în misiune. Văzusem echipa de start a Madridului, fără Xabi Alonso, Khedira, Ozil, cu Kaka, Essien și Higuain, văzusem pe FC Sevilla pe viu, tot la Madrid, cu Atletico, în Cupă jucînd bine și m-am așteptat la un meci greu pentru Real. N-a fost așa, iar victoria obținută în condițiile de mai sus e un avertisment cît se poate de serios pentru Manchester United în perspectiva ”dublei” din Champions League. Sînt mulți cei care văd pe Real în postura de victimă sigură, dar i-aș invita să nu se grăbească. Gică Craioveanu a spus la un Fotbal European de acum cîteva zile că vom observa un Real complet diferit în meciurile tari față de partidele obișnuite. Pînă acum a avut dreptate, Madridul are o capacitate fantastică de regenerare, trăiește practic pentru aceste meciuri mari, la fel cum o face și Mourinho.
Dar pînă la super-duelul Real-Manchester mai avem timp. Eu unul abia îl aștept și sînt convins că toți cei care intră pe acest blog îl așteaptă cu aceeași nerăbdare. Vă ofer un promo scurt, așa ca să sporesc orizontul de așteptare, apoi vă invit să reveniți alături de mine ca să vorbim despre Cristiano Ronaldo.
Așadar despre Cristiano Ronaldo. A dat 3 goluri cu Sevilla, nu-i neapărat o știre în sine, că n-ar fi prima dată cînd dă trei goluri. Două dintre cele trei goluri au fost cu stîngul. Plus pasa pentru Benzema, la golul de 1-0, tot cu stîngul. Cristiano e un dreptaci prin excelență. Cu toții ne naștem așa, avem un picior ”bun” sau o mînă ”bună”, dacă e să vorbim și de alte sporturi. La fotbal, ca dreptaci mai folosești și stîngul. N-ai ce să faci. Unii o fac mai bine, alții mai puțin bine. Cîte cazuri de fotbaliști dreptaci ați văzut care atunci cînd au mingea pe stîngul pierd secunde bune sau momente favorabile tocmai pentru că, din instinct, și-o așează pe piciorul bun, ca să nu dea vreun rateu? Destule, nu-i așa?
Vreau să mă refer la șutul lui Cristiano, cel cu care a făcut 2-0. Un asemenea șut mai vezi la un stîngaci, dar foarte foarte rar la un dreptaci. Ce vreau să spun cu asta? Ceva ce am mai zis. Cristiano Ronaldo este un fotbalist care se antrenează enorm. Așa cum îl vedem, poate arogant, poate obsedat de felul în care arată sau în care-i stă părul (la acest ultim aspect sînt ferm alături de el :)) ), poate un pic egoist sau egocentrist, însă nimeni nu-i poate reproșa ceva, din punct de vedere profesional. Și asta am mai scris, Cristiano se automasacrează la antrenamente, la sala de forță, iar asta se vede.
Cînd toată cariera ești obișnuit să folosești cu predilecție dreptul, să faci diagonale plecînd din stînga, spre centru, tocmai ca să poți trage cu dreptul, nu te mai obosești cu celălalt picior. Vezi tu cum faci cînd ai mingea pe stîngul. Dar a face diagonală inversă, a trage cu stîngul la fel de bine cum o faci cu dreptul, la fel de puternic, pentru asta îți trebuie antrenament. Și nu unul obișnuit, ci extra. Adică să stai după ce se termină antrenamentele obișnuite și să lucrezi la celălalt picior. Sînt fotbaliști care abia așteaptă să se termine ședințele de pregătire ca să plece, rup ușile cum se mai zice pe la noi, și alții care rămîn peste program ca să progreseze, să acumuleze ceva în plus. Aceștia sînt cei care ating excelența, sînt fotbaliștii exponențiali.
Tot ca rezultat al antrenamentelor intră și cursa fenomenală de la cel de-al treilea gol al lui Cristiano. Că are viteză știm cu toții. Mulți au, dar nu o antrenează, o consideră un dar de la natură. Cristiano își antrenează viteza ca un alergător pe suta de metri. Are preparator personal pentru asta, un alt aspect ce denotă atitudine. Nu-i totuna să alergi cu a știi cum să alergi.
Mulți îl invidiază pe Cristiano Ronaldo. Pentru toate beneficiile pe care i le aduce fotbalul. De regulă asta invidiem la o celebritate, puțini se gîndesc însă ce face pentru a ajunge la acel stadiu. Majoritatea dintre noi am ceda la primul antrenament similar celor pe care le face Cristiano Ronaldo. El e un exemplu. Iubește fotbalul și nu-l trădează, nu-l păcălește. Scriam atunci cînd Messi a cîștigat iar Balonul de Aur că Ronaldo nu se va lăsa prea ușor și va răspunde, în felul său, pe teren. Iată că răspunde, prin tot ceea ce face, vizibil, în transmisiuni directe, dar mai ales puțin vizibil, la antrenamente.
Acum cîteva zile, Sandro Rosell, președintele Barcelonei spunea într-un interviu că există un jucător la Real Madrid pe care l-a dorit întotdeauna. Deși mulți au crezut că se referea la Casillas sau la Ozil, ei bine, nu, la Cristiano se referea. Sandro Rosell a fost cel care a negociat, în 2003, transferul lui la Barcelona și tot el a fost cel care i-a intermediat primul contract cu Nike. Găsiți doate detaliile aici. Nu se gîndea sigur că va ajunge să-i fie cel mai mare adversar.Viitorul lui Cristiano e la Real Madrid, e din ce în ce mai limpede.
La fel cum nu s-au gîndit nici cei de la Liverpool. De curînd am citit un interviu cu Gerrard Houllier, care-și amintea cum în vara lui 2003 a fost la Toulon, la deja celebrul turneu rezervat ”naționalelor” de tineret și l-a remarcat. ”Am negociat și cu el și cu Sporting, dar n-am ajuns la un acord. Recunosc, nici n-am insistat prea mult. Noi îl aveam pe Kewell pe acea poziție, dar poate că trebuia să facem un efort. N-am fost insipirați”.
Sir Alex Ferguson n-a gîndit la fel în vara aceea. Și, iată, iar am ajuns la Real Madrid-Manchester United. Deja nu mai am răbdare.
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!