BORUSSIA MARILOR PARTIDE

BORUSSIA MARILOR PARTIDE

Cel mai bun start posibil în UEFA Champions League, cel mai prost start posibil în Bundesliga. Cam acesta e paradoxul în care trebuie să trăiască în aceste zile suporterii Borussiei Dortmund. Dacă prin absurd, prin cine știe ce experiment bizar, unul dintre ei ar fi adormit anul trecut pe vremea asa și s-ar fi trezit acum, ar fi avut un șoc. În Champions League, anul trecut, Borussia era în ”grupa morții” cu Arsenal și Napoli, încă nu-și rezolvase calificarea, pierduse la Napoli și acasă cu Arsenal, dar urma s-o obțină în ultimele două partide. În Bundesliga însă situația era încă stabilă, un singur punct despărțea Borussia de Bayern, cu toate că în următoarele etape, după victoria bavarezilor la Dortmund, situația avea să se deterioreze de manieră ireversibilă.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Borussia nu arăta însă anul trecut cele două fețe pe care le arată în acest sezon. Se mai întîmpla să piardă, dar o făcea în stilul său, la fel cum, în general, meciurile cîstigate erau de o manieră proprie. Astăzi, bizarul e la putere la Dortmund și mi se pare destul de clar că e marele mister al acestei toamne. Deja calificată în primăvara Champions League, în mod normal de pe primul loc, Borussia e penultima în Bundesliga și doar generozitatea cu care Werder Bremen încasează goluri face ca echipa lui Jurgen Klopp să nu fie ultima, căci cele două sînt egale la număr de puncte, 7. Distanța pînă la Bayern e abisală, 17 puncte (erau 11 puncte pe vremea asta în sezonul în care Bayern și Borussia jucau finala de pe ”Wembley”), iar cea pînă la locul 4, care duce în play-off-ul Ligii, e de 10 puncte.

Pentru a injecta o și mai mare doză de mister, Borussia a jucat între bine și foarte bine meciurile care au contat în acest sezon. Supercupa cu Bayern, meciul cu Anderlecht, pe care-l privim altfel acum, ”dubla” cu Galata, cu Arsenal, plus ”clasicul” ultimilor ani în Bundesliga, duelul cu Bayern, de sîmbata trecută. Acesta din urmă pierdut, dar la capătul unei partide vibrante, electrizante, una dintre cele mai bune văzute de mine în ultimii ani, peste finala de pe ”Wembley” de care am amintit. Borussia putea chiar cîștiga, deși Bayern a ratat uluitor pe alocuri și a reușit un meci mai bun chiar decît cel de la Roma. Borussia își dedublează personalitatea într-un mod pe care nici Jurgen Klopp nu pare să-l priceapă: ”nu facem chiar atît de multe erori în Bundesliga față de Champions League”. Jucătorii săi par alții în Liga Campionilor față de campionatul intern, lucru văzut și-n victoria cu 4-1 obținută în fața Galatei. Veți spune că Galata nu e un adversar de mare calibru, însă eu nu cred că echipa din Istanbul, cu Prandelli pe bancă și cu numele pe care le propune în teren, e mai slabă decît Mainz, Hannover sau Koln, echipe care au bătut Borussia în campionatul Germaniei.

În alte circumstanțe, la alte echipe, probabil că antrenorul ar fi fost deja demis. Știți povestea, celebrul șoc de care ar avea nevoie echipa. Am citit undeva această variantă, dar mie mi se pare cam fantezistă. Klopp e prea identificat cu acest proiect Borussia ca să fie dat afară, iar el e prea orgolios ca să plece acum. Probabil că o va face la un moment dat, totul are un sfîrșit pe lumea asta, îl va avea cu siguranță și povestea de iubire dintre Klopp și Borussia. La un moment dat, poate că Jurgen va dori să vadă care-i este adevărata valoare și-n altă parte, în alt campionat eventual, unde să scape de povara unei concurențe cu Bayern Munchen căreia Borussia nu-i poate face față. Am scris ”eventual”, căci la cum merg lucrurile în fotbalul german să nu vă mirați dacă atunci cînd Pep va pune punct aventurii bavareze nu va fi Klopp cel care-i va lua locul. În fotbal s-au văzut multe, iar a gîndi cu minte de suporter în locul unui profesionist e o mare eroare.

Care ar fi totuși explicațiile acestui parcurs de coșmar în Bundesliga? Am citit cîteva analize și cea mai plauzibilă mi se pare aceea conform căreia adversarii germani au învățat jocul lui Klopp, au învățat cum să-l contracareze. Borussia nu e echipa care să atace, în stilul Realului de azi, care a devenit un reper al fotbalului ofensiv. Klopp preferă altceva și a construit echipa pe alte principii. Pe care adversarii le-au cam învățat. Pînă și Guardiola, care la Barcelona era cam încăpățînat cînd venea vorba de stilul de joc care, vă amintiți placa?, ”nu se negociază”, și-a modificat ușor strategia în meciul direct pentru a-l surprinde pe Klopp. În paranteză fie spus, mi se pare că Guardiola a învățat ceva din primul său sezon la Bayern și a renunțat la acele principii cu care venise, apropiindu-se ușor de un stil mai german.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN BUNDESLIGA GĂSIȚI AICI:

Pentru Klopp vin însă și vești mai bune. Ușor-ușor, accidentații săi își revin. Inclusiv Gundogan, un alt mister, care a reapărut după un an și jumătate de pauză. Și-a revenit și Bender, așa că perechea de forță a echipei, Bender-Gundogan, începe să se recompună. Va mai dura însă, cine se așteaptă să-l vadă imediat pe Gundogan din 2013 nu știe ce vorbește. La fel și pe Bender. O absență de lungă durată lasă urme. Și Kagawa începe să dea semnale că și-a reamintit de fotbalul de dinainte de Manchester, mai rămîne de incorporat Immobile, ceea ce iarăși e un lucru de durată. În plus, va fi și pauza de iarnă, numai bună pentru ca Jurgen Klopp să meargă undeva la cald, cu toată echipa de data asta și să încerce să schimbe ceva în joc. Să-l varieze puțin, astfel ca și-n dueluri cu adversari ce invită Borussia să aibă posesie și să atace să nu mai apară probleme.

Obiectivul numărul unu e calificarea în Champions League. Ar fi un dezastru ratarea sa. Bundesliga nu mai poate fi cucerită, e de presupus că anul ăsta Bayern va cîștiga mai clar decît a făcut-o în sezonul trecut, cînd a luat campionatul în martie. Iar al doilea obiectiv e Champions League. O competiție unde Borussia pare că se simte bine și din calculele căreia zău că n-ar trebui exclusă. Din primăvară vor veni dueluri cu adversari de primă mîna, dar asta n-a deranjat defel la Dortmund. Astăzi, o dublă a Borussiei cu Real, Chelsea sau Bayern nu cred că ar avea un favorit cert. Pe cît de rău sta în Bundesliga, pe atît de bine arată Borussia în Ligă. Eu unul o văd capabilă de suprize în acest sezon.

JURGEN MERGE MAI DEPARTE

JURGEN MERGE MAI DEPARTE

”Bayern obișnuiește să tragă cu o bazooka în vreme ce noi trebuie să folosim arcul cu săgeți”. Cam așa se exprima nu demult Jurgen Klopp, analizînd raportul de forțe din Bundesliga. Cam înainte ca Bayern să-i ia două dintre cele mai ascuțite săgeți pe care le avea în tolbă, pe Gotze și Lewandowski. Klopp a mers mai departe și-n aceste condiții, a căutat în tolbă și a găsit alte săgeți. Unele săgeți au mai avut ceva probleme la textură, pe care a Klopp izbutit cum-necum să le repare, chit că a avut nevoie de timp și multă transpirație pentru asta, pentru altele caută încă soluția reparatorie, cazul lui Gundogan, a cărui accidentare începe să devină la fel de misterioasă ca un Dosar X. Borussia a mers mai departe pentru că Jurgen Klopp a putut s-o facă. Poate că alții în situația lui ar fi ridicat mîinile, s-ar fi predat și ar fi răspuns chemărilor ce-i vin din toate părțile, dinspre cluburi ce folosesc același arsenal ca Bayern. Deocamdată, și întăresc acest cuvînt, deocamdată Klopp își menține iluziile intacte, astfel că puterea sa de muncă și de regenerare se mențin în aceleași limite.

Mai spunea Klopp acum ceva vreme următoarele: ”Aș vrea ca Borussia să-și construiască un stil, să devină o forță, astfel ca adversarii să spună „uff, jucăm cu Dortmund, ce greu o să ne fie!„”. Asta i-a ieșit lui Klopp, nici un antrenor nu stă foarte liniștit atunci cînd trebuie să joace cu Borussia Dortmund. Wenger n-a fost cu siguranță linștit, chit că-n sezonul trecut bătuse la Dortmund. O făcuse însă cu un stil de joc bizar pentru Arsenal, ultradefensiv, cu echipa apărîndu-se în propria jumătate. Circumstanțele erau un pic altele, căci grupa era infinit mai grea, iar victoria la Dortmund era la acel moment un soi de obligație pentru Arsenal. Acum, cu o grupă mai lejeră, din care Borussia și Arsenal n-ar trebui să aibă emoții ca să se califice în primăvară, Arsenal a căutat să joace în Germania cu stilul său obișnuit, încercînd să tranșeze totul pe cartea posesei. Posesia a avut-o mai bună, ce-i drept, însă dacă priviți statistica veți observa niște cifre uluitoare în dreptul nemților, 15 șuturi pînă la pauză, majoritatea rodul acțiunilor de contraatac.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

În momentul de față, aș fi de acord cu Guardiola, care a spus că Borussia e echipa cu cel mai productiv contraatac din Europa. La fiecare minge recuperată se crează spații de pătrundere, ceea ce generează ocazii de gol și, într-un final, goluri. Pentru asta e însă nevoie de o presiune constantă și judicios realizată pe posesia adversarului. Pressingul nu se face de dragul de a-l face, ci cu rolul de recupera mingea și a declanșa reacția. Pentru asta e nevoie de o excelentă pregătire fizică, responsabilă poate și pentru desele accidentări din lot. Dar și de o excelentă pregătire tactică. Jucătorii lui Klopp par a avea în minte ce trebuie făcut imediat ce mingea e recuperată, pașii care trebuie urmați, ca la un manual cu proceduri. Așa ceva nu cred să existe, cred însă că Jurgen Klopp insistă mult pe acest aspect la antrenamente. Jocul fără minge al oamenilor săi de atac decurge ireproșabil, felul în care ei fac pressingul și apoi se poziționează pentru a fi gata de reacție îi transformă, de fapt, în primii oameni cu sarcini defensive. Spunea Johan Cruyff că apărătorul său numărul unu în perioada de glorie a ”Dream Team-ului” catalan era Romario. Cam așa merg lucrurile și la Dortmund. Iar Klopp beneficiază aici și de știința tactică a lui Immobile, deprinsă în atîția ani de Serie A. Acolo tactica e primul plan, iar fotbaliștii veniți din Italia către alte campionate beneficiază de aceste calități. Se adaugă aici și viteza lui Aubameyang, care poate nu e Gotze, dar oferă prin această calitate pe care o are foarte multe variante pentru colegii săi.

Borussia va fi o echipă de urmărit în acest sezon. În Bundesliga e singura pietricică din pantoful pe care Bayern l-a pus pe gîtul campionatului german. Meciurile directe cu echipa lui Guardiola vor fi un spectacol, iar Borussia poate cîștiga ambele manșe. Pe ansamblul competiției însă va fi greu pentru săgețile lui Klopp să concureze cu batalionul de bazooka al lui Guardiola. Doar în meciul cu Arsenal, Borussiei i-au lipsit poate cei mai importanți oameni, Reus, Hummels, Gundogan. Lotul pe care-l are acum la dispoziție Klopp e mult peste cel de anul trecut, dar rămîne inferior celui pe care-l are Bayern. În Champions League însă, din februarie, cu un culoar favorabil, e posibil orice. Poate nu o nouă finală, dar niște meciuri demne de această competiție sigur vom avea de la Borussia.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN BUNDESLIGA GĂSIȚI AICI:

Cît despre Klopp, am spus mai demult că e un antrenor foarte bun, dar încă n-a ajuns un antrenor mare. În opinia mea, un antrenor mare e cel care leagă titlurile interne de cele internaționale. Klopp are două campionate luate cu cu Borussia, într-o perioadă de frămîntări la Bayern, și finală de Champions League cu, poate, cea mai bună echipă din istoria Borussiei. Probabil că va ajunge antrenor mare atunci cînd va face pasul spre un alt etaj al fotbalului. Ceva mă face să cred că după ce se va fi terminat experimentul Guardiola, Bayern își va îndrepta atenția spre Klopp. E o soluție mult mai naturală, mult mai germană.

Deocamdată, Klopp merge mai departe. Și Borussia la fel. Cîtă vreme cîrmaciul e acolo, corabia poate ieși din orice furtună.

P.S. După Borussia-Arsenal de marți, am o dilemă: Ce se întîmplă cu Ozil. Știe cineva pe unde e? Că în jocul lui Arsenal nu prea apare.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă