Adevărul e că fotbalul avea nevoie de așa ceva. Fotbalul în sine și noi cei care-l privim. Mai ales noi, cei care-l privim, aveam nevoie de așa ceva. Aveam nevoie de o echipă care să rupă barierele, care să arate că orice e posibil, care să nu se simtă în inferioritate chiar și-atunci când e în inferioritate, care să ne arate că banii contează, dar nu-s cel mai important lucru, care să ne facă să înțelegem că un număr, fie el 10, ca Messi ori 7, ca al lui Cristiano, n-are cum să fie mai bun decât 10 numere la un loc, dacă acele numere interpretează aceeași melodie, joacă ce știu și știu ce joacă. Adevărul e că Ajax Amsterdam varianta 2019 nu e doar marea revelație a sezonului în Champions League, ci a devenit un pic echipa tuturor. Pentru că toți am fost, măcar o dată în viață, Ajax-ul de dinainte de ”Bernabeu” ori Torino. Dar nu toți am reușit să fim Ajax-ul de după ”Bernabeu” și după Torino, nu toți am reușit să ne depășim limitele și să putem striga în gura mare: ”Impossible is nothing”. Citeste mai mult …
Ne-am tot obișnuit să-l judecăm pe Diego Simeone pentru diverse aspecte. Pentru felul în care joacă echipa lui, pentru filozofia defensivă pe care o imprimă, pentru felul în care se manifestă pe bancă, pentru modul în care agită de multe ori spiritele ori pentru felul în care izbutește să câștige. Chiar și pentru felul în care se îmbracă. Dar câteodată e bine să privim cu atenție și alte lucruri, care țin de latura tehnică a meseriei sale, nu de cea comportamentală. Pe Cholo poți să-l judeci în orice fel, poți să fi de acord cu stilul lui sau să nu empatizezi cu el, dar n-ai cum să-l ignori. El există și nu știu zău dacă nu cumva este în acest moment cel mai bun antrenor din lume. Citeste mai mult …
Face cum face Jose Mourinho și e mereu în centru atenției. Continuă să aibă tehnicianul portughez acea abilitate fantastică de a atrage polemici, de a stârni discuții și de a face ca toată lumea să se învârtă în jurul lui. Asta dincolo de capacitatea cu adevărat miraculoasă de a rezista, de a cădea mereu în picioare. Mou pare o pisică, pare să aibă 9 vieți și e mai greu de răpus decât Bruce Willis în tinerețe. Nici nu mai știu al câtelea meci din acest sezon era cel de la Torino în care am citit în presa engleză că, în situația unui rezultat nefavorabil, Mourinho va fi demis. Și iată, nu doar că nu va fi demis (deocamdată), nu doar că nu a pierdut, dimpotrivă, a câștigat pe un teren pe care greu de tot se câștigă, în fața uneia dintre cele mai tari echipe din competiție. Iar acum, grație acestui rezultat, Manchester United e cu un pas în ”optimi”, condiția fiind să bată pe Young Boys Berna pe ”Old Trafford”. Citeste mai mult …
Despre Jose Mourinho și Julen Lopetegui s-a vorbit și scris enorm în ultimele săptămâni. Mai exact despre situația lor pe banca echipelor pe care le antrenează, despre posibilitățile reale de a fi dați afară. Ba chiar sâmbătă seară, după eșecul Madridului cu Levante și remiza lui United cu Chelsea, s-a vehiculat inclusiv ideea unei întoarceri a lui Mourinho la Real Madrid, pe considerentul că portughezul rămâne una din marile slăbiciuni ale lui Florentino Perez. Ideea s-a mai nuanțat ulterior, în sensul că varianta ar fi de luat în calcul doar pentru la vară și doar în anumite circumstanțe. Nu știu cât de mult îi convine lui Lopetegui acest neîntrerupt vacarm în jurul persoanei sale, dar aș îndrăzni să pariez că lui Mourinho îi place teribil. Jose e un tip care se hrănește din astfel de situații, adoră să fie în centrul atenției, alimentează polemicile prin tot ceea ce face, are grijă mereu să nu rămână dator, vezi cele trei degete arătate fanilor lui Juve, senzația e că nu prea mai are timp să antreneze de ocupat ce e. Citeste mai mult …
Presupun că și spaniolii cunosc teoria cum că nimeni nu e de neînlocuit. O cunosc, sunt sigur, ba sunt la fel de sigur că destui s-au și lovit de ea în viața de zi cu zi. Cu toate astea iar sunt sigur că mulți dintre cei care au luat miercuri seară drumul stadionului ”Santiago Bernabeu” ori au deschis televizoarele pe canalul unde era difuzat meciul dintre Real Madrid și Roma, mulți așadar au făcut-o ca să vadă cum va porni la noul drum campioana Europei fără Zidane și fără Cristiano Ronaldo. Fără antrenorul și fără jucătorul său numărul unu. Cel care a părut în toți acești ani de neînlocuit. Citeste mai mult …
Marți 10 iulie 2018. Ziua primei semifinale a Mondialului din Rusia. Mult a fost, puțin a rămas, în curând vom afla numele noii campioane mondiale. O europeană, asta e sigur, care va prelua trofeul de la o altă europeană și-l va păstra până la finalul anului 2022, căci, nu știu dacă ați reținut, turneul final din Qatar se va ține în noiembrie și decembrie, ca să se evite căldura din iunie și iulie. În fine, mai e până atunci. Mă îndrept spre redacția Digisport cu gândul la titlurile gen ”Dacă e marți, e Belgia” care ne vor invada în cazul calificării băieților lui Roberto Martinez în finală. Cu Fotbal European ceva mai târziu decât de obicei, iau în piept traficul bucureștean de după-amiază, pe care toți primarii de pe aici promit că-l rezolvă și niciunul n-o face. Partea bună e că din semafor în semafor am timp să mai arunc un ochi pe twitter, să văd ce mai e nou prin Rusia și ce se mai întâmplă pe piața transferurilor. Citeste mai mult …
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!