GUARDIOLA ȘI IDENTITATEA LUI BAYERN

GUARDIOLA ȘI IDENTITATEA LUI BAYERN

Pantalonii rupți ai lui Pep Guardiola, înainte de a deveni o imagine virală pe rețelele de socializare, definesc felul în care a trăit antrenorul catalan meciul cu Porto. Agitat, mereu dornic să corijeze ceva în jocul echipei sale, de multe ori prea stresat pentru felul în care se derula partida, întotdeauna atent la ceea ce se întîmplă, Pep cred că simțit mult mai tîrziu față de momentul expunerii media că pantalonii i-au jucat o festă. Nu avea timp pentru așa ceva. Știa că meciul e tare important, simțea probabil cum contestatarii săi, care nu-s puțini, își ascut deja cuțitele, dacă nu pentru o decapitare, măcar a-i produce cîteva răni. Pesemne că, în minutul 90, trebuie să fi fost tare mulțumit că de rupt s-au rupt doar pantalonii săi, nu și vreun jucător.

Pep Guardiola nu-i mai bun antrenor astăzi decît acum o săptămînă. Și după eșecul de la Porto era același. Accidente de genul celui de pe ”Do Dragao” se întîmplă deseori. De foarte multe ori ele nu mai pot fi reparate și condiționează un întreg sezon. Pentru Bayern nu s-a întîmplat așa. Dar, la fel cum Guardiola nu-i mai bun antrenor decît acum o săptămînă, nici Bayern nu-i azi o echipă mult mai bună decît acum o săptămînă. Cei care, după 3-1 pentru Porto, se înecau de nervi și nu găseau cuvinte pentru a-și exprima indignarea, astăzi nu știu pe unde să mai caute adjective  și elogii la adresa lui Pep și a echipei. Felul în care e antipatizat Guardiola de anumiți oameni ar merita o analiză separată. Are unele explicații, dar de cele mai multe ori sînt ilogice.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Să ne înțelegem, Bayern de azi e la fel de tare și, în același timp, la fel de vulnerabilă ca și acum o săptămînă. Diferența dintre 1-3 și 6-1 a stat în atitudine, căci e posibil ca fotbaliștii lui Pep să-i fi tratat cu ceva superficialitate pe cei ai lui Lopetegui, în capacitatea de intimidare pe care ”Allianz Arena” o oferă unor adversari încă neexperimentați, în felul în care Guardiola a gîndit acest retur, dar și în absențele din tabăra portughezilor.

Poate cu aceste absențe ar fi trebuit să încep. S-a vorbit mult despre problemele de lot cu care s-a confruntat Guardiola înaintea meciului tur. Probleme care s-au transformat într-un veritabil scandal, la care o să mă refer ceva mai tîrziu. La Porto, Lopetegui a știut să profite de ele, a înțeles că Bayern are probleme în a asigura cursivitatea jocului și a acționat în consecință. Scriam după meciul tur pe acest blog că Porto a cîștigat în fața lui Bayern fără să facă un meci colosal. Așa e și cu Bayern după acest 6-1 de marți.

Ca și Lopetegui în tur, Guardiola a simțit unde trebuie să acționeze. Fără cei doi fundași laterali, Danilo și Alex Sandro, Lopetegui n-a avut altă variantă decît să pună pe cele două poziții doi fundași centrali, pe Diego Reyes și pe Martins Indi. Pentru o echipă ca Porto, obișnuită cu doi laterali entuziaști și ofensivi, să joci practic cu 4 fundași centrali e o mare problemă. Guardiola a intuit asta și a acționat în consecință. Demult nu l-am mai văzut pe Lahm, teoretic plasat în linia de mijloc, alături de Xabi Alonso și Thiago, demult nu l-am mai văzut așadar pe căpitanul bavarezilor jucînd atît de mult lipit de bandă și intervenind foarte rar în zona centrală. Lahm și Rafinha l-au distrus în drepta pe Martins Indi, iar același lucru s-a întîmplat și dincolo, cu Gotze și Bernat. Chit că Gotze nu mi s-a părut grozav, faptul că pe acea zonă la Porto era Quaresma, care nu știe să se apere, i-a ajutat enorm pe cei doi bavarezi. Golul de 1-0 din centrare, golul de 3-0 din centrare, plus multe alte acțiuni derivate din superioritatea pe care Bayern o avea pe ambele flancuri.

E posibil ca Guardiola să-și fi regîndit opțiunile. Mie mi s-a părut un Bayern destul de apropiat de cel al lui Heynckes, asta poate și ca un răspuns pentru cei care-l acuzau pe Pep, după ”Do Dragao”, că a distrus identitatea jocului echipei bavareze. Chiar aș fi curios să știu care e această identitate, această ștampilă. Ba aș zice că de foarte multe ori Bayern s-a apropiat marți seară de stilul echipei lui Rummenigge, într-un 4-4-2, cu clasicul număr 9, în persoana lui Lewandovski, și al doilea atacant, în persoana lui Thomas Muller. Cu o direcționare a jocului spre benzi, fără a căuta neapărat combinațiile pe metru pătrat, cu atacantul central puternic și un al doilea care să profite de daunele pe care le produce primul. Dar și cu o apărare sigură, fără experimente nefericite gen Dante și fără greșeli neprovocate.

BILETE LA TOATE MECIURILE LUI BAYERN MUNCHEN DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

Mă întreb acum ce va face Guardiola cînd vor reveni Ribery și, mai ales Robben? Cei doi fotbaliști de superclasă capabili să dinamiteze, prin stilul lor, orice apărare. Nu-i va fi ușor lui Pep, iar de decis, va decide și în funcție de situația de moment, dar și în funcție de adversar. Cred însă că abia așteaptă acest moment, cel în care va putea conta pe toți jucătorii săi. După meciul de la Porto a produs multă agitație decizia clubului bavarez de a renunța la serviciile doctorului Muller-Wohlfahrt, ce se regăsise în structurile lui Bayerm, cu o mică paranteză de cîteva luni, nesemnificativă totuși, din 1977. Mulți, cu rezultatul de pe ”Do Dragao” încă întipărit în minte, au sărit la beregata antrenorului, considerîndu-l responsabil pentru această decizie. Ba chiar am auzit păreri cum de plecat ar trebui să plece Pep, în nici un caz medicul. Asta apropo de ceea ce spuneam mai sus, de antipatia existentă în jurul lui Guardiola, inclusiv în rîndul fanilor lui Bayern.

Am citit, imediat după decizia de concediere a medicului, care, să ne înțelegem, nu e unul oarecare, ci o somitate în domeniu, tot felul de statistici. Ceva n-a mers la Bayern din acest punct de vedere în acest sezon. Lui Guardiola i-a lipsit mai mereu aproape un sfert din lot. Cifra exactă e de 23,71 la sută, cea mai mare dintre toate echipele angrenate în cupele europene. Cam 6 jucători deci în fiecare moment, la fiecare meci. Procentul celor de la Borussia Dortmund, tot în acest sezon, e de 20 la sută. În general accidentările s-au petrecut în meciuri și nu în antrenamente, iar aproape de fiecare dată perioada de recuperare fixată inițial a fost depășită, în unele situații, cum ar fi cea de azi a lui Ribery, depășită dramatic și inexplicabil, căci la momentul accidentării francezului se vorbea de doar cîteva zile de pauză.

Guardiola a ajuns la 6 semifinale consecutive de Champions League. E încă un antrenor tînăr. De multe ori încăpățînat. Dar etapa de la Bayern l-a ajutat mult în evoluție. Nu mai pare fixist, ca la Barcelona, parcă a înțeles că nu poți poți face o obsesie în a introduce un stil de joc într-o echipă care nu l-a folosit niciodată pînă atunci și că e bine să te mai și mulezi pe ceea ce ai la dispoziție. Eventual pe identitate, care o fi ea pînă la urmă.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

 

 

 

INFERNUL LUI DANTE ȘI DAVID LUIZ

INFERNUL LUI DANTE ȘI DAVID LUIZ

În fotbalul zilelor noastre, nivelul a ajuns în Champions League atît de ridicat încît orice absență, cît de mică și neimportantă ar părea ea la prima vedere, contează suficient de mult. Iar dacă vorbim despre o sumă de absențe și despre o fază superioară a competiției, cum ar fi în cazul de față ”sferturile”, unde nu ajunge chiar oricine, lucrurile pot lua întorsături neașteptate, chiar dramatice pe alocuri. PSG și Bayern au experimentat asta miercuri seară, iar Laurent Blanc și Pep Guardiola s-au lovit violent de această problemă.

Situațiile sînt oarecum asemănătoare. Bayern fără Robben, Ribery, Alaba, Schweinsteiger și Benatia (pe Javi Martinez nici nu mai are rost să-l punem la socoteală), cu Lahm și Thiago obligați să joace după luni (foarte multe luni în cazul lui Alcantara) de absență, fiind evidentă lipsa lor de pregătire. PSG fără Ibrahimovic, Verratti, Thiago Motta și cu David Luiz obligat să joace, deși era limpede că nu era în cea mai bună dispoziție, de accidentarea ulterioară a lui Thiago Silva. Atît Bayern cît și PSG au acum situații extrem de grele, o calificare aproape imposibilă în cazul francezilor, posibilă în cazul nemților, dar numai plecînd de la numele și anvergura echipei, nicidecum de la argumente de ordin fotbalistic, căci aici Bayern nu prea are ce pune pe masă după meciul de pe ”Dragao”.

BILETE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

În cazul PSG-ului, lucrurile erau oarecum așteptate. Erau prea importante absențele și prea valoros adversarul. Autogolul lui Mathieu face ca înaintea cuvîntului imposibil atunci cînd vorbim de calificare să alăturăm și cuvîntul ”aproape”. La 0-3 nu știu ce speranțe existau. Nu știu nici așa, la 1-3, doar ideea că ai nevoie să dai 3 goluri și nu 4 pentru calificare face ca verdictul să fie un pic mai dulce.

Barcelona continuă să surprindă. Continuă să nu dea senzația de control asupra partidelor, pe care o lăsa în trecut, continuă să pară fragilă în anumite momente în apărare, cînd adversarul, indiferent cine e el, ajunge să combine în zona linie de 16 metri, dar continuă să scoată maximum de la această tripletă fenomenală din atac. În continuare nu-l simt pe Luis Enrique stăpînind toate butoanele (se spune că nu vorbește cu Messi și Neymar, ceea ce e o mare problemă pentru un antrenor, și că secundul Unzue e cel care ține locul omului de legătură), dar atunci cînd nu e săgetat de idei bizare, vezi schimbarea lui Neymar, lasă lucrurile să meargă și face schimbări cît de cît logice (inclusiv cea cu Mascherano în linia de mijloc, alături de Busquets, care tinde să devină tradițională atunci cînd vrea să țină de scor) rezultatele vin. Barcelona și situația de acolo merită o analiză separată, care sigur va fi făcută aici, dar după terminarea parcursului catalanilor în cele 3 competiții în care sînt implicați. De unde la începutul lui ianuarie, meciul de campionat cu Atletico părea ca va trage cortina dezastrului peste sezon, ei bine tocmai de la acea victorie asupra campionilor Spaniei situația a început să devină din ce în ce mai bună, ajungînd la punctul de azi, cînd Barcelona a devenit favorită la cîștigarea Champions League.

După meciul de la Paris curg ironiile și criticile la adresa lui David Luiz. Sigur, felul în care a fost el depășit de Luis Suarez la cele două goluri ale uruguayanului e caraghios, dar vorbim despre unul dintre cei mai buni atacanți din lume, dacă nu cumva cel mai bun număr 9 al momentului, nu despre vreun debutant oarecare. Despre David Luiz am vorbit de nenumărate ori la emisiuni și am scris pe acest blog. Am scris chiar pe acest blog despre ”capriciul” celor de la PSG de a da 50 de milioane pe un fundaș central bun, dar în nici un caz fenomenal și sub nici o formă de valoarea sumei achitate. Tot pe acest blog am explicat și de ce cred eu că David Luiz nu era potrivit pentru Barcelona, atunci cînd se punea problema transferului său. Să ne înțelegem, e un fundaș bun, un fotbalist polivalent, cu carențe pe zona tactică, motiv pentru care Rafa Benitez, un tactician prin excelență, l-a mutat la mijloc. Cu scăpări de concentrare, motiv pentru care Mourinho l-a preferat pe Matic în locul său, cu greșeli flagrante de plasament. Dar în nici un caz nu-i putem ridica lui David Luiz un monument al ironiilor după meciul de miercuri.

Pentru oricine se pricepe cît de cît la fotbal a fost limpede că David Luiz nu era pregătit să joace. Prezența sa pe banca de rezerve a fost mai degrabă o chestiune de imagine, pentru public. Dar atunci cînd s-a văzut în situația de a-l înlocui pe Thiago Silva, despre care nu mai spune nimeni acum că a costat și el o groază de bani, cîștigă un salariu uriaș, dar se accidentează cînd ți-e lumea mai dragă, Blanc l-a ales pe David Luiz mai mult pentru personalitatea sa decît pentru forma în care se afla. PSG-ul avea nevoie în acel moment de un lider în teren, în condițiile în care Zlatan nu era, Motta nu era, Verratti nu era, iar Silva trebuia să iasă. David Luiz și-a asumat acest rol, căci el este un lider prin excelență, fără să fie cel mai bun fundaș central din lume. S-a fript cu Suarez și încă în două rînduri, dar sincer aș vrea să fi aflat părerea celor care azi fac glume pe seama brazilianului ce gîndeau după reprezentația dată de el pe ”Stamford Bridge”, în returul cu Chelsea.

BILETE LA TOATE MECIURILE LUI BAYERN MUNCHEN DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

Să ne îndreptăm atenția și spre supriza serii, victoria lui Porto împotriva lui Bayern. Bayern a făcut de departe unul dintre cele mai proaste jocuri din epoca Guardiola. Culmea e că dacă n-ai văzut meciul poți avea senzația că Porto a făcut un meci colosal, că băieții lui Lopetegui și-au depășit limitele ori ceva de genul ăsta. Realitatea e că Porto n-a făcut decît un meci obișnuit pentru această echipă, iar asta ar trebui să-l îngrijoreze mai tare pe Pep decît rezultatul final, care, după cum a jucat Bayern, chiar nu e rău. Lopetegui a înțeles că Bayern are probleme, că fluiditatea jocului său are de suferit, așa că a dispus echipa ceva mai sus, pentru un pressing avansat, la nivelul fundașilor centrali bavarezi. Și de aici a început sfîrșitul pentru Bayern, incapabilă să iasă cursiv din apărare, dar și să pună presiune pe benzi, acolo unde Ribery și mai ales Robben sînt greu de înlocuit. Dincolo de asta, absențele l-au obligat pe Guardiola să înceapă cu Thiago, un risc imens la un asemenea nivel, după aproape un an de inactivitate. Faptul că Thiago a dat gol nu poate șterge statistica oribilă din dreptul său. 18 pierderi de balon e o cifră uriașă pentru un fotbalist chemat să dicteze jocul echipei. A vrut multe, și-a asumat responsabilități, ca și David Luiz, dar corpul nu l-a ajutat.

Iar ceea ce a făcut Dante ține de o comedie proastă. Franz Beckenbauer a scos o poantă bună după meci. ”Dante părea a fi încălțat în clăpari la felul în care alerga”, a spus Beckenbauer. Și chiar așa e. N-am înțeles, la momentul aflării echipelor de start, de ce Pep n-a apelat la Badstuber, un fundaș central capabil să manevreze mingea, dar și mult mai mobil în cîmp. Pesemne că a gîndit să nu joace cu 3 fotbaliști în primul ”11” care au adunat pînă de curînd luni bune de inactivitate, căci și Badstuber e în aceeași situație cu Thiago și Lahm.

Problema lui Guardiola nu s-a înregistrat doar la acest meci. Ea vine de la începutul acestui an. În 2015, Bayern a fost umbra superputerii din toamnă, iar semnalele date de eșecul cu Wolfsburg, egalul cu Șahtior, cel cu Schalke, inclusiv victoria chinuită de la Dortmund, meci în care Borussia a dominat de parcă avea în față pe Paderborn și nu pe Bayern, toate acestea au fost semnale că lucrurile nu-s în regulă. Cu atîtea absențe, plus lipsa de formă a unor fotbaliști esențiali gen Xabi Alonso ori Thomas Muller, Guardiola nu și-a putut pune prea mult în aplicare ideile lucrate în vacanța de iarnă. O eliminare în fața lui Porto ar fi un eșec grav, chit că echipa va lua al doilea titlu consecutiv în Budesliga, eventual al doilea event consecutiv. Pentru returul de la Munchen nu-s prea multe motive de optimism în legătură cu starea de sănătate a celor absenți. Bayern e un uriaș rănit în acest moment, dar nu de adversar ci mai degrabă de propriile erori, de propria neputință. Un gigant rănit în orgoliu poate fi însă extrem de periculos, mai ales pe propriul teren. 90 de minute în Germania sînt foarte lungi.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

 

 

 

CANDIDAȚII PEP ȘI MOU

CANDIDAȚII PEP ȘI MOU

De cînd s-au infiltrat în fotbalul mare, Jose Mourinho și Pep Guardiola sînt permanent candidați la cîștigarea Champions League. Mourinho din 2003, de cînd a luat cu Porto fosta Cupă UEFA, Guardiola din 2008, de cînd s-a așezat pe banca Barcelonei. În fiecare sezon ce a urmat, indiferent de banca pe care s-au așezat, cei doi au fost printre favoriți. În general au ajuns aproape de obiectiv, la granița semifinalelor, ceea ce nu-i puțin lucru într-o competiție în care, de cînd a apărut în locul vechiului concept Cupa Campionilor Europeni, nimeni nu a reușit să cîștige trofeul doi ani la rînd. Și anul acesta e la fel. Mourinho și Guardiola sînt, la această oră, prin Chelsea și Bayerni, pe lista favoriților.

La momentul cînd scriu aceste rînduri e greu de spus dacă lucrul ăsta se va și întîmpla. Sînt mulți factori care pot interveni pe parcurs, detalii de moment, inclusiv un posibil meci direct. La momentul ăsta e greu de spus și dacă Bayern ori Chelsea se vor califica mai departe din această fază a ”optimilor”, căci meciurile retur cu Șahtior și PSG nu-s chiar așa de simple. Însă Guardiola și Mourinho rămîn doi actori importanți ai acestui film de mare succes numit Champions League. Ne-am delectat cu duelul lor din Primera Division, am savurat Supercupa Europei de la Praga, eu unul mi-as dori să mai văd o confruntare între ei, eventual în dublă manșă dacă nu în finală.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Pentru Guardiola și Bayern lucrurile par mai simple în perspectiva returului cu Șahtior. Par, dar nu sînt. 0-0 în deplasare e cel mai prost rezultat bun pe care o echipă îl poate obține. Reversul medaliei pentru echipa lui Mircea Lucescu e că un 0-0 pe teren propriu e cel mai bun rezultat prost pe care o echipă îl poate obține. În comparație, 1-1 scos de Chelsea la Paris e mai bun, căci îți oferă ca variantă cîștigătoare și un 0-0 pe teren propriu. Însă PSG nu-i o echipă oarecare, ea poate oricînd, prin calitatea jucătorilor de care dispune, să întoarcă destinul în favoarea sa.

Marți seară, la revenirea în actualitate a Ligii Campionilor, i-am revăzut pe Mourinho și Guardiola implicați din nou în strategia meciurilor eliminatorii. Cine credea că Bayern va avea un meci simplu în Ucraina trebuia să se gîndească mai bine. Dincolo de faptul că Șahtior nu-i deloc o echipă slabă, iar Mircea Lucescu e departe de a fi un novice al unor astfel de confruntări, Bayern nu-i în cel mai bun moment al său. Privind jocul nemților de la Lvov și comparîndu-l cu cel de la Roma, din faza grupelor, chiar și cu cel de la Manchester, chit că acolo au pierdut în cele din urmă, găsim destul de mari diferențe. Iar acel 8-0 din Bundesliga cu Hamburg a fost doar un burete care a mai șters din urmele lăsate de eșecul categoric suferit la Wolfsburg.

Pauza existentă iarna în Bundesliga parcă i-a scos din formă pe jucătorii lui Guardiola. O recunoștea chiar el, după Wolfsburg, cînd echipa sa a arătat vulgar în apărare, mediocru la mijloc și prost în atac. Ca orice om pasionat pînă la extrem de ceea ce face (vă recomand cartea ”Herr Pep”, e lesne de cumparat pe internet și e scoasă în mai multe limbi, din păcate nu și în română), Pep are explicațiile sale. Și argumentele sale. Și metodele sale de depășire a situației. Una dintre metode este abordarea unui meci tur precum cel cu Șahtior fără asumarea de riscuri inutile. Dacă stăm să privim la seria meciurilor eliminatorii disputate de Guardiola în Champions League, în doar două situații echipa sa a cîștigat în deplasare în prima manșă. O dată cu Leverkusen, dar rivalul era slab, a doua oară cu Real Madrid, într-o confruntare cu Mourinho, de genul celei de care aminteam mai sus, dar cînd victoria a venit doar după ce echipa sa a avut superioritate numerică. În rest, rezultate strînse și calificări decise pe teren propriu. În bine sau în rău, după caz.

Nu demult aminteam pe acest blog de posibilitatea ca Jose Mourinho să se uite la meciurile Barcelonei și să se inspire din ceea ce vede. Era vorba de transferul lui Cuadrado și implicațile sale tactice. Spuneam atunci că întotdeauna ai ce învăța de la alții, chiar dacă acei ”alții” nu-s neapărat mai buni ca tine. Dar poate au o idee care ție nu ți-a venit, dar pe care o poți aplica. Cred că Mircea Lucescu e și el într-o situație asemănătoare. Dar nu cu Barcelona, nici cu Guardiola, pe care a declarat în multe rînduri că-l admiră. Paradoxal, cu Atletico Madrid și Diego Simeone. Am zis paradoxal pentru că Lucescu a făcut de-a lungul timpului din Șahtior o echipă estetică, de construcție, care joacă fotbal. Marți, cu Bayern, am văzut o echipă disciplinată, extrem de bine așezată în apărare, oferind puține oportunități adversarului. Și foarte agresivă. Pe stilul lui Simeone, care-și dorește intensitate maximă la fiecare duel. Am văzut un Șahtior surprinzător de contondentă, cu fotbaliștii săi brazilieni surprinzător de implicați în dueluri fizice și mereu provocatori. Cu asta a reușit să destabilizeze jocul nemților, care suferă în continuare la mijloc în absența lui Lahm și care continuă să-l aștepte pe Thiago, ca principal generator de pase decisive, ca element de legătură între zona de mijloc și benzile stăpînite de Ribery și Robben. Schweinsteiger, cel de la care Pep ar vrea acest rol, n-a reușit cu Șahtior ceea ce izbutise cu Hamburg.

Cred totuși că Mircea Lucescu putea încerca mai mult după eliminarea lui Xabi Alonso. S-a temut însă de forța unui Bayern care, aminteam mai sus, a dominat pe Manchester City în inferioritate numerică. S-a temut și n-a încercat. Și-a ținut brazilienii cu centurile de siguranță puse și nu i-a lăsat să încerce. N-a riscat și n-a pierdut. Dar nici n-a cîștigat, ceea ce s-ar putea să-l coste în returul de la Munchen.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Jose Mourinho a plecat de la Paris cu un rezultat mai bun decît în sezonul trecut, dar jucînd mai slab decît atunci. Și la el a funcționat strategia meciurilor tur, ca și la Pep. Vă amintiți de prima manșă a semifinalei Cupei Ligii, cu Liverpool, pe ”Anfield”. Aceeași abordare. Cu Fabregas mai în față și doi ”închizători”. Acum a fost Ramires, atunci Obi Mikel. Cu consecințele de rigoare în circulația balonului, cu ostracizarea lui Hazard, care nemaiavîndu-l pe Fabregas ca pasator a atins de puține ori mingi periculoase. Fabregas lîngă Matic oferă o altă ieșire din faza de apărare, căci catalanul gîndește repede și găsește soluții în stare de presiune. Fabregas pe aceeași linie cu Hazard, în fața mijlocașilor la închidere, oferă o mai mare siguranță defensivă, dar restricționează viteza de reacție. Mourinho, știm bine, e un antrenor reactiv, poate cel mai reactiv, dar în același timp e și un antrenor al rezultatului imediat.

Strategia lui Blanc a fost destul de ciudată în prima repriză. Ca și Mircea Lucescu, s-a temut cam tare de Mourinho. A cedat deliberat posesia celor de la Chelsea, într-un soi de invitație: ”ia tu mingea și să vedem ce faci cu ea!”. La pauză s-a corectat, iar în repriza a doua am văzut un PSG mai aproape de ceea ce se așteaptă de la o echipă cu asemenea valori. Filozofia mea mai veche funcționează și aici. Luați bucată cu bucată, jucătorii PSG-ului sînt, în general, peste ai lui Chelsea, comparîndu-i post pe post. Poate cu exccepțiile Hazard și Fabregas. Plus portarul, pe care nu l-am inclus intenționat, căci la acest capitol e greu de comparat. În momentul ăsta, după părerea mea, Courtois e cel mai în formă portar din lume, chiar peste Neuer, dacă-i excludem neamțului capacitatea colosală de a juca mingea cu piciorul.

PSG a suferit mult la mijloc, căci decizia lui Blanc de a-l pune acolo pe David Luiz mi s-a părut eronată. Să începi mereu acțiunile de la David Luiz nu e cea mai bună soluție. Iar trimiterea sa acolo i-a deranjat și pe ceilalți doi, Verratti și Matuidi. Cei doi, cu Thiago Motta se înțeleg mult mai bine, pentru că schimbă rolurile foarte des, în funcție de situație. Cu David Luiz n-a mers asta, de unde și puțina implicare a lui Verratti. Statistica sa pare impresionantă, 92 la sută acuratețe a paselor sună bine, însă mai mult de jumătate din ele au fost către fundași sau către David Luiz. În schimb Matuidi mi se pare, italienește vorbind, un ”fuori clase”. O linie Matuidi-Pogba mi se pare o excelentă bază de plecare în căutarea performanței și inclin să cred că asta au sesizat și cei de la PSG.

PSG a avut ghinion cu Courtois. Putea cîștiga meciul și ar fi meritat, după cum s-a jucat în repriza a doua. Returul de pe ”Stamford Bridge” devine complicat la 1-1, așa cum a fost și pentru Liverpool, de care am amintit mai sus. Asta dacă nu cumva Ibrahimovic se descotorosește de ciudata letargie ce-l cuprinde în Champions League. Eu unul nu-mi amintesc un meci memorabil făcut de Zlatan în această competiție. Poate de aceea nici n-a cîștigat-o vreodată. Dar poate că va reuși una chiar la retur. Care se joacă, indiferent statutul de favorită pe care-l are Chelsea.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

 

 

GUARDIOLA, XABI ALONSO ȘI PROBLEMELE BAYERN-ULUI

GUARDIOLA, XABI ALONSO ȘI PROBLEMELE BAYERN-ULUI

La cît de mult s-a vorbit despre Xabi Alonso în această perioadă scursă de la momentul plecării sale de la Madrid, probabil că foarte multă lume care s-a uitat  miercuri la Bayern-Manchester City a privit cu mai multă atenție jocul spaniolului. Și, cred, a descoperit multe dintre motivele pentru care e regretat atît de tare la Real Madrid.

BILETE LA TOATE MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

Bayern-City nu s-a ridicat, trebuie spus asta, în multe situații la înălțimea așteptărilor. Totuși era vorba de un duel între campioanele Germaniei și Angliei. Bayern are probleme, iar Guardiola a recunoscut asta, ba chiar a lăsat să se înțeleagă că obiectivul său e să ajungă fără mari dezastre la pauza de iarnă, unde va putea avea tot lotul la dispoziție, pentru a face o pregătire fizică uniformă. În schimb, Manchester City pare a avea o problemă cu competiția în sine, cu competițiile europene mai bine zis. Imaginea pe care a lăsat-o și miercuri e aceeași cu cea lăsată și-n alte situații europene și diferă mult de cea din Premier League. City a avut un comportament straniu și miercuri, blazat, temător, comportament de echipă mică și nu de campioană. Un stil de joc care greu se poate descifra, căci City a avut și momente cînd a părut că vrea să atace mai mult, dar imediat s-a retras în carapacea propriului teren, ca o țestoasă ce-și dă seama că-și asumă obiective ce o depășesc.

Dacă ar fi să folosesc o expresie stupidă, parcă Bayern și-a dorit mai mult victoria. A căutat-o permanent, pînă în ultimele minute, și a obținut-o. Asta a fost marea diferență între Bayern și City miercuri seară. Bayern a vrut neapărat să cîștige, în vreme ce City a vrut să nu piardă. Poate dacă și englezii ar fi vrut să cîștige, am fi avut un altfel de meci. De preseupus că se va întîmpla asta în returul de la Manchester, doar că Roma nu pare dispusă să fie un Napoli din sezonul trecut în această ”grupă a morții”, ce are din nou în componență o echipă din Germania, una din Anglia și una din Italia.

Despre problemele lui Bayern, ceva mai tîrziu. Despre Xabi Alonso acum. Alături de Boateng și Alaba, a fost cel mai bun de pe teren. Într-un moment în care lui Pep îi lipsesc oameni de construcție la mijlocul terenului, Xabi Alonso și-a asumat și acest rol, dincolo de cel defensiv, pe care-l are în fișa postului. A alergat enorm, ceea ce la vîrsta lui ar putea fi o problemă spre finalul sezonului, iar ieșirile din apărare pe care le orchestra au fost de multe ori geniale. Pase în verticală, între linii, în lateral, inclusiv pase lungi (lui Lewandowski i-au lipsit 20 de centimetri pentru a recepționa o astfel de pasă ce cred că s-ar fi transformat în gol), nimic n-a lipsit din repertoriul ”dirijorului” Alonso. Citisem cîteva păreri, la momentul plecării sale de la Real, care sugerau că nu e nici o pierdere pentru madrileni, că are o vîrstă și că-i va fi greu să se impună într-un alt stil de fotbal. Cred că mulți care gîndeau așa și-au schimbat părerea acum.

BILETE LA TOATE MECIURILE LUI BAYERN MUNCHEN DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

Revin la Bayern și la problemele lui Guardiola. Vorbeam de intenția lui Pep de a ajunge fără mari dezastre la pauza de iarnă. O necalificare în primăvara Champions League ar fi un astfel de dezastru, iar un start greșit putea genera un efect de domino. Pep s-a temut un pic de City, astfel că a început meciul cu 3 fundași centrali, cu Alaba jucînd pe aceeași linie cu Benatia și Boateng, orientat spre stînga. După vreo 20 de minute a schimbat, iar modului s-a transformat în 4-3-3, cu Alaba mutat teoretic în linie cu Lahm și Xabi Alonso, dar practic ceva mai în față, între liniile celor de la City. Multe dintre pasele lui Xaby Alonso au fost pentru austriac, în această poziție, între linii. Alaba a cîștigat duelul cu Toure Yaya și a generat multe din acțiunile periculoase ale coechipierilor.

Lui Guardiola îi lipsesc jucători esențiali în concepția sa, iar cei pe care-i are sînt departe de forma fizică dorită. Bayern a avut cei mai mulți fotbaliști la Mondial, iar 8 dintre ei, campionii mondiali plus Robben și Dante, au petrecut în Brazilia toată perioada turneului final. Cum Bundesliga a început destul de timpuriu, numărul antrenamentelor pe care acești jucători le-au făcut e mult mai mic în comparație cu anul trecut. Am citit undeva că cei 8 jucători de care aminteam mai sus făcuseră, la ora primului meci din Bundesliga, doar 5 antrenamente complete, iar de atunci și pînă azi timpul pentru ”încărcări” a fost insuficient, căci trebuie luată în calcul și paranteza dedicată echipelor naționale.

S-a văzut la Bayern o cădere clară din acest punct de vedere în repriza a doua. Thomas Muller, de exemplu, a avut la un moment dat două execuții bizare, șuturi departe de poartă și de departe, generate evident de starea de oboseală în care se afla. În cele din urmă a și fost înlocuit. Spre comparație, Borussia Dortmund stă mult mai bine la acest capitol, iar asta s-a văzut perfect cu Arsenal.

În concluzie, pentru Bayern și Guardiola e un sezon mult mai greu decît precedentul.

A TRECUT VREMEA ”PANZERELOR”

A TRECUT VREMEA ”PANZERELOR”

Nici nu apucase să fluiere Nicola Rizzoli finalul finalei de la Rio că rețelele de socializare erau deja încinse. Fără să fie un barometru exact, aceste rețele reprezintă totuși un reper. Minutele treceau, nemții se pregăteau și apoi primeau titlul suprem, dar cei mai mulți vorbeau și scriau despre Messi. Despre eșecul său, nu al echipei sale, despre prestația sa, nu a echipei sale, despre duelul imaginar cu Maradona pentru o supremație imaginară, care nu ajută la nimic. O dezbatere ce nu se mai termină și nu folosește nimănui, o dezbatere de-a dreptul idioată. Îmi asum acest cuvînt și-l voi explica într-o viitoare postare. Efectul marketingului e vizibil, inclusiv în acordarea stupidă a acelui premiu lui Messi, de care el însuși părea un pic jenat.

Sînt convins că un text despre Messi și Maradona e mult mai apetisant și ar stîrni mai multe comentarii. Însă azi, la cîteva ore după decernarea celui mai important trofeu fotbalistic, ar fi de-a dreptul ilogic și lipsit de politețe să abordez o astfel de temă. Germania e totuși campioana mondială și merită toate elogiile zilei de azi.



Spania în 2010 și Germania în 2014 au avut o filozofie comună. Prietenia față de minge, pe care și-au dorit-o în posesie, în timp ce alții nu știau cum să facă în așa fel încît să scape de ea. Germania a fost la acest turneu final cea mai estetică echipă, lafel cum a fost și Spania în 2010. Nu s-a subjugat unui singur jucător, ci a scos în evidență grupul. Eu cred că și dacă Reus ar fi putut juca, tot echipa ar fi fost vedeta nemților. Într-o vreme în care, spuneam și mai sus, marketingul dictează, Germania n-a avut un personaj mediatic, ci un grup de persoane subjugate unor idei venite de pe bancă.

Într-o vreme în care, după eșecurile lui Bayern și ale Barcelonei, mulți se întrebau dacă nu cumva conceptul de tiki-taka e depășit, a venit Germania cu un stil foarte diferit de cel cu care erau nemții obișnuiți pînă acum și a cîștigat Mondialul. Cu un soi de ”tiki-taken”, căci Germania de azi are destul de puține asocieri cu cea din 1986 sau 1990, anii precedentelor finale cu Argentina. Germania de azi are mai mulți jucători creativi decît Brazilia și Argentina la un loc, țările care acum vreo 20 de ani reprezentau reperul fotbalului spectacol. Ozil, Kroos, Muller, Gotze, Lahm, Schurrle, absentul Reus, chiar și ”defensivii” Schweinsteiger, Khedira ori Hummels văd în minge un aliat, o caută și construiesc jocul plecînd de la ideea de posesie, de pasă, de la atît de vechiul concept ”dai și pleci” pe care alții, Brazilia ori, cel mai nou exemplu, Olanda, l-au abandonat. Din acest punct de vedere, faptul că Germania a cîștigat titlul mondial în urma unei execuții splendide, ”de autor”, e doar un element ajutător în teoria de mai sus. Parcă n-ar fi fost la fel de frumos dacă, să zicem, Germania cîștiga grație unui gol din fază fixă, ca-n meciul cu Franța.

Cînd vorbești despre un grup de jucători, n-ai cum să-l excluzi pe antrenor. Joachim Low nu cred că ar mai fi continuat ca selecționer dacă Germania nu cîștiga. I s-ar fi pus în discuție acest stil, pe care nemții l-au primit cu destulă reținere, căci nu prea îi reprezenta. Low a crezut însă în ideile lui și a cîștigat. A știut să-și corecteze anumite erori pe parcurs, a găsit soluția în anumite momente, astfel că merită și el toate elogiile. Semifinală în 2006, ca ”secund” al lui Klinsmann, deși mulți vorbeau încă de atunci în Germania că el e cel care de fapt conduce, finală în 2008, semifinală în 2010, semifinală în 2012 și acum finală cîștigată.  E un traseu nu lipsit de greutăți, dar pe parcursul căruia Low n-a renunțat, în esență, la ideile sale.

Imediat după meci, am observat, am și postat de fapt pe facebook, o coincidență. World Cup 2010. Pep Guardiola era antrenor la FC Barcelona. FC Barcelona era campioana Spaniei, cu un an in urma castigase Champions League, în acel sezon fusese eliminată în semifinale de viitoarea cîștigătoare si avea 7 jucatori in finala Mondialului. Iar unul dintre ei, Iniesta, dădea golul decisiv in prelungiri. World Cup 2014. Pep Guardiola e antrenor la Bayern Munchen. Bayern e campioana Germaniei, cu un an in urma a cîștigat Champions League, în acest sezon a fost eliminată în semifinale de viitoarea cîștigătoare si a avut 7 jucatori in finala. Iar unul dintrei ei, Gotze, a dat golul decisiv in prelungiri. Eu cred că nimic nu e întîmplător pe lumea asta, cu atît mai puțin în fotbal. Faptul că Low s-a putut baza pe 7 jucători de la aceeași echipă, unde ideea de fotbal era aceași, a fost un mare atu pentru el. La fel cum s-a întîmplat cu Del Bosque în 2010. Mergînd mai departe, faptul că Barcelona în 2010 și Bayern în 2014 au avut competitor direct un Real Madrid, cu Pellegrini, și un Dortmund, cu Klopp, îmbrățisînd aceeași filozofie a fost un ajutor în plus. Privind la ultimele trei campioane mondiale, Italia, Spania și acum Germania, observăm că toate s-au bazat la momentul încoronării în principal pe campionatul intern. E și ăsta un punct de plecare într-o eventuală analiză.



Două cuvinte despre doi proaspeți campioni mondiali. Mario Gotze e eroul Germaniei de azi, după ani sinusoidal. Din 23 aprilie 2013, atunci cînd și-a anunțat plecarea la Bayern, cariera lui Gotze n-a fost deloc liniștită. Nu și-a găsit un loc fix la Bayern, nici la echipa națională (altă coincidență, nu-i așa?!), ba chiar s-a transformat în motivul pentru care Kroos va pleca de la Bayern la Real. Are însă în față un viitor la fel de mare pe cît de mare îi e talentul.

Al doilea personaj e Schweinsteiger. După semifinala Argentina-Olanda îmi manifestam admirația pentru Mascherano, pe care-l caracterizam drept ”enorm”. Cuvîntul se mută spre Schweinsteiger, a cărui contribuție la cîștigarea finalei a fst uriașă. Felul în care a urcat spre tribuna oficială, cu fața plină de răni, probabil cu picioarele pline de vînătăi și sleit de puteri (aproape că nu putea să urce treptele) caracterizează perfect fotbalistul de care e nevoie într-o echipă. Poate că nu va cîștiga niciodată Balonul de Aur, însă, la fel ca și-n cazul lui Mascherano, fără el nu se poate într-o echipă cîștigătoare.

Revenind la Germania, sper că felul estetic în care a cîștigat acest Mondial să excludă din limbajul unora termenul de ”panzere” atunci cînd vine vorba de echipa națională. Germania de azi, fotbalistic vorbind, e orice altceva.



UBER ALLES?

UBER ALLES?

”Deutschland, Deutschland uber alles”. Așa începe imnul Germaniei, în varianta sa de dinainte de război. Mulți cred că așa se și cheamă imnul, ceea ce e eronat, „Lied der Deutschen” fiind adevăratul titlu. Contează mai puțin. Nu facem aici o lecție de muzică și nici de istorie. Ne ocupăm de fotbal. Și de Germania. ”Über alles in der Welt”, sună continuarea. Peste toți în lume. Să fie oare Germania peste toți ceilalți, analizînd cele arătate în această primă etapă din faza grupelor? Deși pare cam devreme să tragem concluzii, judecînd după cele petrecute în Germania-Portugalia, nu avem cum să nu-i considerăm pe nemți drept candidași la cîștigarea trofeului. Nu știu încă dacă prima candidată, căci mai e mult pînă la finală și-n plus urmează duelurile eliminatorii, căci e clar că Germania va ieși din grupă, în meciurile eliminatorii deci orice detaliu contează, unul cît de mic poate influența rezultatul final.



Se spune că primele meciuri de la Mondial sînt întotdeauna complicate. E acea presiune a debutului, care-ți poate condiționa participarea ulterioară. Germania a părut singura dintre marile echipe (scoatem Franța din discuție din pricina adversarului modest) care n-a dat semne de stres. Nici în teren și nici pe bancă. Low a intrat exact cu echipa așteptată, care nu prea stîrnește, înțeleg, mare entuziasm în Germania. Deși pentru noi ea arată foarte bine, se pare că nemții o consideră un pic în afara tradiției lor în fotbal. Nemții au jucat altfel acest sport de-a lungul timpului și sînt obișnuiți să vadă echipa lor națională evoluînd în stilul nemțesc consacrat. Joachim Low a schimbat puțin registrul. Vedem o echipă a Germaniei care pasează mult, care nu are vîrf de atac tradițional, care nu are fundași de bandă clasici și nici mijlocași de bandă clasici. E un pic atipică pentru nemți această formulă propusă de Low, care a luat cîte ceva și din Bayern-ul lui Guardiola de azi, dar și din Bayern-ul lui Heynckes de ieri.

Lahm ca mijlocaș central, Thomas Muller ca fals ”9”, plus un 4-3-3 extrem de dinamic, vin de la Guardiola. Khedira lîngă Lahm e de la Heynckes, care prefera totuși sistemul 4-2-3-1, ce se poate întîlni de multe ori și aici, căci Kroos are multe momente cînd urcă în linie cu Ozil și Gotze. Cei 4 fundași centrali din apărare, cu Boateng dreapta și Howedes stînga, vin din strategia lui Low de a lăsa benzile la dispoziția celor 3 supertalente de care dispune: Ozil, Kroos, Gotze, o explozie de creativitate, ce par mai degrabă brazilieni decît nemți. Și să notăm că lipsește Reus, căruia zău dacă-i găsesc un loc în primul ”11” în aceste condiții. Iar Thomas Muller, acest fotbalist complet inestetic, dar atît de eficient, cu goluri urîte, dar atît de importante, a arătat că poate suplini absența unui vîrf de careu adevărat. Are 24 de ani și deja are 8 goluri la Mondiale, o cifră brutală ținînd cont că, teoretic, ar mai avea în față măcar alte două Mondiale. Ca să nu mai vorbesc că la acestă ediție mai are de jucat cel puțin 3 meciuri, asta presupunînd că, prin cine știe ce cataclism, Germania s-ar opri în faza ”optimilor”.

Și totuși, apropo de ceea ce vorbeam mai sus referitor la debutul în competiție, Germania n-a început chiar în forță meciul cu Portugalia. Ba chiar cîteva greșeli ale lui Lahm, una dintre ele uriașă, dăduseră posibilitatea portughezilor să prindă curaj. Penaltyul și apoi eliminarea lui Pepe, două decizii discutabile, dar perfect acoperite regulamentar, au scos Portugalia de pe circuitul firesc al unui astfel de meci și au oferit Germaniei un debut dulce. Pepe continuă să plătească facturile gesturilor sale din trecut, facturi neachitate atunci. Pe de altă parte, ar fi trebuit, după 3 ani de colaborare cu Jose Mourinho, să învețe una dintre teoriile lui Jose: ”Nu-i da niciodată opțiuni arbitrului să te judece”. Ceea ce Pepe a făcut, chit că exagerarea lui Thomas Muller are o mare importanță în decizia luată.



Germania n-a suferit aproape deloc în acest meci de debut, dar cred că va trebui să așteptăm un alt adversar de calibru pentru a vedea adevărata față a nemților. Victoria, pe cît de clară este, a părut urmare a inspirației fotbaliștilor și a conjuncturii decît a unui joc colectiv elaborat. Însă vorbim de o echipă națională, unde relațiile de joc nu-s așa ușor de realizat și unde astfel de momente de inspirație, asociate unei discipline tactice, pot aduce fericirea.

Portugalia, în afara primelor 10 minute, a părut o echipă resemnată cu eșecul, venită mai degrabă din obligație la acest Mondial. Cristiano nu și-a mai arătat mușchii, dar a arătat o îngrijorătoare neputință, semn clar al unei forme fizice departe de procentajul maxim. Cred că abia așteaptă vacanța! E limpede că nu se simte bine, s-a văzut asta inclusiv în finala Champions League, dar acolo a avut șansa unei echipe ce l-a acoperit. Aici nu prea a fost cazul. Pentru Portugalia, eșecul nu e cea mai proastă dintre vești. La fel ca-n cazul Spaniei, golaverajul e foarte afectat. Apoi victoria obținută de SUA e o veste și mai proastă, căci în ultima etapă se joacă Germani-SUA, cu Low și Klinsmann, banca tehnică a nemților în 2006, acum față în față. Dar cea mai proastă veste mi se pare cea a absențelor cu care se va confrunta echipa lui Paolo Bento într-un meci decisiv cum e cel cu SUA: Pepe și Coentrao, adică jumătate din apărare, plus Hugo Almeida, atacantul titular.

 

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
  • Negru Eduard on NIMIC DE ROMÂNIANoi deocamdat? sunt departe de a în?elege fotbalul ,mereu oamenii compara juc?torii actuali cu genera?ia de aur,mereu tr?im în trecut [...]
  • Razvan on ETERNUL ȘI FASCINANTUL CRISTIANOCristiano ar fi o a doua variant?. Cred c? psg ar trebui s? se uite exact ca Marseille în 91. [...]
  • nm.bradu on KANE, ”NOUARUL” CU ZECEStiu ca la noi (si, sincer, si pe afara) drepturile animalelor sunt o gluma, iar lumea spune ca "ce, ma, [...]
  • Vlad on MESSI ȘI BALOANELE SALECu tot respectul domnule Niculescu.Daca mâine Leipzig, Augsburg, Freiburg sau Hertha joaca împotriva oric?rei echipe na?ionale din America de Sud [...]
  • Viorel Costiniuc on MESSI ȘI BALOANELE SALEIn mare parte, vinovatii acestei mari minciuni a fotbalului, este presa care il umfla nejustificat pe Messi. Nu exist? o [...]
Twitter
Arhivă