CHOLO, THE ”SIME-ONE”, MESSI, THE ”TRIST ONE”

CHOLO, THE ”SIME-ONE”, MESSI, THE ”TRIST ONE”

Trebuie să fie ceva în această competiție numită Champions League, dar care ar merita mai degrabă să se cheme Mondialul Anual al Cluburilor, căci aici este de fapt adunată toată crema fotbalistică a planetei și nu la simulacrul organizat de FIFA în fiecare decembrie, trebuie să aibă ceva deci Liga Campionilor de nicio echipă n-a reușit să o câștige de două ori la rând. În ciuda încercărilor, în ciuda pronosticurilor. În fiecare sezon parcă se întâmplă la fel, cu mici excepții, în fiecare an deținătoarea trofeului e văzută cu prima șansă, în fiecare ianuarie ori februarie aceste șanse sporesc, dar în fiecare aprilie sau mai totul se sparge ca o bulă de săpun. Există explicații, unii pot vedea aici și manevre oculte, ideea e că la nivelul la care s-a ajuns, așa cum am mai spus, inclusiv o semifinală devine un premiu foarte bun. Anul acesta a fost rândul Barcelonei să cadă fără să-și poată măcar apăra trofeul în finală. Citeste mai mult …

FELIX, TORRES ȘI SUAREZ

FELIX, TORRES ȘI SUAREZ

Când a spus, înainte de tragerea la sorți a ”sferturilor”, că mai degrabă și-ar dori să pice cu Real, Bayer sau PSG decât cu Atletico, Luis Enrique știa ce știa. Vorbea de Atletico, dar se referea în mod evident la Diego Simeone. Și asta în ciuda statisticilor, care arată un șir deja important de victorii consecutive ale catalanilor. În momentul de față nu cred că există alt antrenor în fotbalul european capabil să pună în scenă un stil de fotbal cu care să scoată peri albi oricărui adversar. Poate să placă sau să nu placă, poți sau nu empatiza cu stilul lui, dar nu-i poți nega meritele, nu-i poți da la o parte virtuțile și nici nu-l poți exclude din categoria antrenorilor mari doar pe motiv că fotbalul pe care-l propune el e mai puțin estetic decât al altora. Fotbalul e făcut pentru rezultate, estetica își are rolul său, dar nu cel mai important în obținerea acestor rezultate. Citeste mai mult …

OPORTUNITATEA DINTR-UN ”CLASICO” INOPORTUN

OPORTUNITATEA DINTR-UN ”CLASICO” INOPORTUN

Confruntările dintre Real Madrid și FC Barcelona au devenit, cel puțin în acest secol, repere extrem de importante pentru orice iubitor al fotbalului. În fiecare vară este așteptată cu sufletul la gură ziua tragerii la sorți a etapelor pentru a se afla când vor fi cele două episoade din ”El Clasico”, iar posibilitatea ca rivalele să se mai afle față în față în diverse alte competiții conexe Primerei Division devine un bonus extrem de apetisant. Pentru cei în cauză, pentru Barcelona și Real Madrid așadar, duelul face parte din categoria partidelor ce nu trebuie sub nicio formă pierdute, ce trebuie pregătite la detaliu, ce pot salva sau ruina un sezon. Citeste mai mult …

DUELUL SERII VINE DIN BRAZILIA: NEYMAR VS SUAREZ

DUELUL SERII VINE DIN BRAZILIA: NEYMAR VS SUAREZ

Victoria Argentinei în Chile a făcut ca Brazilia să coboare de pe locurile de calificare directă, astfel că meciul din această noapte cu Uruguay e foarte important pentru ”naționala” lui Dunga. Bazându-se pe forma lui Neymar, Brazilia speră la un succes care s-o aducă pe locul secund, ocupat acum chiar de Uruguay (lider surprinzător e Ecuador). Demersul brazilienilor are însă un obstacol în plus, căci uruguayenii se pot baza din nou pe Luis Suarez, al cărui duel cu Neymar e capul e afiș al partidei. Alte repere din programul zilei vin din Europa, unde continuă seria ”amicalelor”, cel mai interesant fiind cel dintre Olanda și Franța, la care va fi adus și un emoționant omagiu celui care a fost Johan Cruyff. Citeste mai mult …

O ”BĂTRÎNĂ DOAMNĂ” CU CARACTER. ȘI UN ARSENAL LA FEL

O ”BĂTRÎNĂ DOAMNĂ” CU CARACTER. ȘI UN ARSENAL LA FEL

Ar merita, cred, făcută o paralelă între ceea ce au reușit marți seară Juventus și Arsenal. Ambele au dat dovadă de un caracter uriaș în această fază a competiției în care nu există milă și-n care orice detaliu contează. De fapt, am tot spus asta, abia acum începe Champions League, cu confruntări de genul ăsta, căci în faza grupelor avem parte de o Ligă a Campionilor, în care au loc și alții. De aici înainte, contează valoarea, dar contează și caracterul. Iar asta s-a văzut în prima oră de pe ”Emirates” și-n ultima jumătate de ceas de pe ”Juventus Stadion”. Citeste mai mult …

DE BINE DESPRE SIMEONE ȘI ATLETICO

DE BINE DESPRE SIMEONE ȘI ATLETICO

Gabi Balint spunea la ”Fotbal European”, înainte de Barcelona-Atletico de sîmbătă, că nu empatizează deloc cu stilul lui Diego Simeone. Defensiv, agresiv și destul de puțin estetic. Nu-i singurul. După meciul de pe ”Camp Nou” am citit o sumedenie de opinii despre felul în care s-a comportat Atletico la partidă, despre agresivitatea jucătorilor lui Cholo. În general ideea de bază era că fotbalul a învins și că nu-l poți păcăli la infinit la modul acesta cinic. Citeste mai mult …

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă