DE BINE DESPRE SIMEONE ȘI ATLETICO

DE BINE DESPRE SIMEONE ȘI ATLETICO

Gabi Balint spunea la ”Fotbal European”, înainte de Barcelona-Atletico de sîmbătă, că nu empatizează deloc cu stilul lui Diego Simeone. Defensiv, agresiv și destul de puțin estetic. Nu-i singurul. După meciul de pe ”Camp Nou” am citit o sumedenie de opinii despre felul în care s-a comportat Atletico la partidă, despre agresivitatea jucătorilor lui Cholo. În general ideea de bază era că fotbalul a învins și că nu-l poți păcăli la infinit la modul acesta cinic.

Această din urmă abordare, la care sînt sigur că antrenorul Gabi Balint n-a marșat, mi se pare un pic prea simplistă. Nu încerc să mă transform în avocatul lui Diego Simeone și nici să apăr metodele lui. Nu-i cazul. De apărat se apără singur, iar rezultatele pe care le-a obținut cu această echipă, faptul că a dus-o la etajul superior al fotbalului spaniol, alături de granzii dintotdeauna, Real și Barcelona, confirmă că se poate cîștiga și așa. Nu sînt un fan al acestui stil, îmi plac, ca oricui cred, pasele dintr-o atingere, cu călcîiul, combinațiile în viteză și golurile spectaculoase. Dar fotbalul nu-i întotdeauna așa. Pentru că are două faze, cea de atac și cea de apărare. Așa cum fiecare prezentator de emisiuni are un stil, la fel cred că stă treaba și cu antrenorii. Nu toți îl au pe Messi, nu toți îl au pe Suarez, nu toți îl au pe Neymar, nu toți au bani să cumpere alții ca ei, astfel că trebuie să se descurce așa cum pot. Iar Diego Simeone o face. Pot fi de acord că Atletico joacă de multe ori ca o echipă mică, deși s-a alăturat de ceva vreme granzilor. Dar mă simt nevoit să aduc o completare: Simeone a făcut din acest stil o artă. Pe undeva, Atletico e cea mai mare echipă dintre cele mici.

Casa Pariurilor

Mă voi întoarce mai tîrziu la Simeone și stilul lui. Deocamdată vreau să mă refer puțin la meciul de sîmbătă. Cîștigat de Barcelona, ca de obicei aș zice în ultimul timp contra lui Atletico. Care a dezvoltat, se pare, un serios complex Barcelona, care sigur îl preocupă și-l macină pe Cholo. Are 6 meciuri consecutive pierdute în fața catalanilor, serie care vine acum după cele 6 meciuri în care Barcelona nu putea bate sub nici o formă pe Atleti. Mie mi s-a părut că Atletico a jucat sîmbătă pe ”Camp Nou” cel mai bun meci din cele 12 amintite. Dar a pierdut. Pentru că Messi, Suarez și Neymar dispun de atît de multă calitate încît pot decide inclusiv partidele în care echipa joacă prost. Iar Barcelona trece, de la începutul anului, printr-o perioadă grea. Pe care o traversează orice echipă de-a lungul unui sezon, asumată inclusiv de antrenori. Diferența e că Barcelona cîștigă și-n acest context. Se chinuie, are emoții, sîmbătă inclusiv în 11 contra 9, dar cîștigă. Iar asta face diferența într-un război al detaliilor cum e fotbalul de azi.

Atletico a fost peste Barcelona, în 11 contra 11, între minutele 1 și 25. Între minutele 25 și 45 au ieșit la rampă cei trei tenori, completați de orchestra de virtuozi din spate. A fost de ajuns. Fără strălucirea din alte seri magice pentru el, Messi a fost acolo cînd a fost nevoie de el. Așa cum trebuie să fie cel mai bun fotbalist din lume. Am văzut momente cu Messi încercînd recuperări la marginea propriului careu, căci există situații cînd și megastarurile trebuie să se sacrifice pentru echipă. Priviți faza golului egalizator. Sînt 11 jucători ai lui Atletico care-l înconjoară pe Messi. Ei simt pericolul, dar n-au cum să-l oprească.

Apoi a fost Suarez. Am citit undeva o caracterizare excepțională a acestui fotbalist, ”dintr-o jumătate de pasă îți crează o copertă de ziar”. Are mai puține coperți, spre deosebire de Messi sau Neymar, dar are goluri care aduc puncte și trofee. Suarez a cîștigat net duelul cu cei doi uruguayeni ai lui Atletico. Pe Gimenez l-a făcut praf la golul de 2-1, lui Godin i-a scos două cartonașe galbene și implicit eliminarea. În 2014, pe timpul Mondialul brazilian, într-un moment în care ostracizarea sa atingea cote maxime, căci nu puțini erau cei care-l voiau scos din fotbal, încercam să-i iau pe acest blog apărarea lui Suarez și scriam așa: ”Dinții lui Suarez sînt o touși anecdotă, golurile sale sînt însă o realitate pe care nu i-o poate mușca nimeni”.

După pauză, contextul a fost altul. Mai întîi în 10 oameni, după eliminarea stupidă a lui Filipe Luis (nu eliminarea e stupidă, ci gestul lui Filipe Luis, acel fault golănesc, pe care Christian Vieri, comentator al partidei la ”Beinsport” l-a caracterizat drept ”dezgustător”), apoi în 9 după o altă eliminare stupidă, cea a lui Godin (din nou, nu eliminarea a fost stupidă, ci faultul pe care-l face Godin, într-o zonă aproape neutră și avînd cartonaș galben) au adus pe Atletico în situația de a juca un meci pe care nu-l pregătise. Dar, cu toate astea, cele 45 de minute au arătat un Atletico capabil să se lupte pînă la epuizare, capabil să țină piept unui adversar superior și valoric și numeric. Să joci în 9 contra Barcelonei și să reziști, ba chiar să ai și ocazii de gol, mi se pare o probă de mare caracter. Aceste ultime 30 de minute mie îmi o arată un Atletico care și-a depus o candidatură fermă, cu argumente, la cîștigarea Champions League. Asta nu înseamnă neapărat că o va și cîștiga, dar a exclude pe Atletico dintre candidate mi se pare eronat.

Vola.ro

Revin la Simeone și la stilul său. Cartonașele roșii încasate de Filipe Luis și Godin au părut efecte ale unor oameni în transă. Ăsta e stilul lui Simeone. E o teorie de-a mea mai veche, dar comparați jucătorii celor două echipe! Pe cine de la Atletico l-ați vedea la Barcelona. Acum doi ani, cînd Atleti lua titlul, puneam aceeași întrebare. Atunci am primit răspunsul Arda Turan. Ei bine, iată, turcul e la Barcelona acum, dar nu prinde primul ”11” la un meci de o asemenea importanță. În acest context, atunci cînd ai în față un ciclon, o echipă avînd 3 fotbaliști în primii 10 ai lumii (dacă nu cumva 4, l-aș alătura aici și pe Iniesta), nu poți fi competitiv decît cu ajutorul unei concentrări perfecte. Intensitatea pe care o cere Simeone, obsesia de a nu greși aduc după sine și astfel de ieșiri. Plus frustrarea, un efect cît se poate de omenesc și greu controlabil. Nu-i simplu să faci totul aproape perfect 25 de minute și apoi să urmeze alte 20 de minute în care totul se duce de rîpă, doar pentru că adversarul e prea bun.

Dar ăsta e stilul lui Simeone. El nu-l are pe Messi, nu-l are pe Suarez, nu-l are pe Neymar. Nu are tripleta BBC. Atletico nu are banii altora, nu are ”glamour”, nu are strălucirea pietrelor prețioase. La Atletico e vorba de muncă, de la Cholo la ultimul jucător din lot, e vorba de dedicare și de niște principii de la care nu se abate nimeni. Grație acestor principii, Atletico a devenit o mașină care se poate duela cu bolizii Europei. La Atletico miroase a transpirație, pentru că se muncește. La antrenamente și meciuri în mod egal. Un miros amestecat cu iluzii, ce poate deveni parfumul succesului.

Poate că e greu să ai o empatie cu Atletico și cu Diego Simeone. N-ai însă cum să nu respecți ceea ce face el acolo.

Casa Pariurilor

3 Comentarii
  • Dan spune:

    Si deci…pe cine de la Atletico l-a?i vedea la Barcelona?

  • razvan74 spune:

    Torres? Aguerro?Falcao? 3 juc?tori, doi au fost coechipieri si care au plecat de la Atletico atunci când echipa juca altceva, maxi c?ra multe mingi si din fazele lor era mereu pericol în careul advers. Acum echipa joac? stilul Simeone, mult processing dar si faulturi in fiecare faza contra lor, care aduc repede cartona?e. Godin putea pleca la vestiar mai devreme, Juanfran face hent de al doilea galben si echip? în 8.. Stilul acesta nu vinde si Simeone trebuie sa caute doi juc?tori de atac pe modelul celor da?i. Cu ei va face pasul spre podium, altfel ce vor face fundasii lui cu Messi, Ronaldo, Alcacer, Reus, Lewa, Cavani vor însemna tot atâtea rosii si multe, multe probleme de lot

  • Radu spune:

    Si eu respect intr-un fel ce face Simeone la Atletico. Totusi stiulul pe care il impune se indeparteaza destul de mult de la sensul acestui joc „sportiv”. Normal ca fotbalul a devenit o afacere si o industrie in sine care de multe ori promoveaza cinismul in dauna spectacolului. Dar in ultima faza ramane totusi un simplu joc care nu ar trebui sa aiba alt scop decat acela de „entertainment” pentru spectatori si telespectatori. Oricine cred ca ar trebui sa respecte munca pe care o face Simeone, asa cum oricine ar trebui sa nu incurajeze acest mod da a promova sportul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă