”Bătrâna Doamnă” l-a sedus pe deloc tânărul Maurizio Sarri și apoi l-a abandonat, nemulțumită de ceea ce a primit. Acest final, să recunoaștem, era unul anticipat, căci o relație tinde să devină toxică atunci când partenerii nu prea se mai pot privi în ochi. Sarri a intrat cu mult entuziasm în acest parteneriat, entuziasmul unuia ce spera că poate găsi drumul spre glorie, la 60 de ani, la brațul unei curtezane cu potențial, dar cam nefericită, căci obiectivul ei era să fie cea mai frumoasă dintre frumoase, nu doar cea mai frumoasă dintr-o serie lipsită de ”glamour” în ultimii ani. Citeste mai mult …
Din capul locului, chiar dacă titlul vă poate sugera altceva, trebuie să spun că sunt un simpatizant al lui Maurizio Sarri. Printre alții, Guardiola, Klopp, Simeone (da, da, și Cholo, pentru tot ce reprezintă el în fotbal, pentru felul în care știe să-și apere o filozofie care nu e pe placul multora) sunt în topul meu, dar Sarri e imediat după. Și m-am bucurat pentru traseul lui, poate și din ideea că, iată, succesul se poate alătura unui bărbat și după vârsta de 60 de ani. Citeste mai mult …
Fotbalul acestei perioade ne-a oferit, printre altele, și o neobișnuită senzație că orice se poate întâmpla, că totul e posibil. Condițiile în care se joacă, decorul, viteza în care se succed partidele reprezentau argumente pentru cei care promovau dubiile în loc de certitudini. De exemplu, sâmbătă seară, în pauza meciului dintre Juventus și Atalanta, posibilitatea ca ”Dea” să câștige ”scudetto” înflorise în mintea multora. Citeste mai mult …
După ani de dictatură a lui Juventus, fotbalul italian se poate bucura, în sfârșit, de ceva mai mult suspans, de ceva mai multă incertitudine. Cel puțin asta e impresia după acest Lazio-Inter de duminică, un meci câștigat de laziali, care au mai dat încă un răspuns la întrebarea dacă, finalmente, se pot implica în lupta pentru titlu. În momentul acesta al sezonului, când încă n-a început aglomerația lunilor decisive în competițiile europene, Lazio pare, dintre cele 3 candidate, cea mai liniștită, cea mai proaspătă, cea mai naturală. Citeste mai mult …
Când a fost instalat pe banca Interului, Antonio Conte n-a promis titluri. Chit că a promite nu costă nimic. Sau poate că da, costă, costă un pic din credibilitate la momentul când promisiunea nu poate fi onorată. Conte a promis în schimb că va lupta. A promis că va încerca să fie un partener de dans pentru ”Bătrâna Doamnă”, a promis că va căuta chiar să ducă acest dans spre pașii care-i sunt la îndemână. Nu s-a aventurat spre hazard, poate și pentru că nu-l mai avea pe Eden, pe umerii căruia și-a construit succesul în Anglia, a oferit în schimb speranța. Și o certitudine, că al său Inter va lupta până la capăt și va pune câte bețe-n roate va putea acestei mașinării infernale numită Juventus. Citeste mai mult …
Revenirea lui Antonio Conte în fotbalul italian a picurat un strop de entuziasm printre fanii lui Inter, un strop de preocupare printre fanii lui Juventus și a crescut orizontul de așteptare și interes pentru Serie A. Conte era și este văzut drept ”omul surpriză”, căci puțini se așteptau la succesul din primul său an la Juventus, suficient de puțini vedeau posibilă o revigorare a ”naționalei” Italiei sub comanda sa și extrem de puțini se gândeau că va câștiga titlul cu Chelsea, tot în primul an, într-o competiție cu Guardiola, Klopp, Mourinho, Pochettino ori Wenger. Citeste mai mult …
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!