E GREU CU ”BĂTRÂNA DOAMNĂ”!

E GREU CU ”BĂTRÂNA DOAMNĂ”!

Revenirea lui Antonio Conte în fotbalul italian a picurat un strop de entuziasm printre fanii lui Inter, un strop de preocupare printre fanii lui Juventus și a crescut orizontul de așteptare și interes pentru Serie A. Conte era și este văzut drept ”omul surpriză”, căci puțini se așteptau la succesul din primul său an la Juventus, suficient de puțini vedeau posibilă o revigorare a ”naționalei” Italiei sub comanda sa și extrem de puțini se gândeau că va câștiga titlul cu Chelsea, tot în primul an, într-o competiție cu Guardiola, Klopp, Mourinho, Pochettino ori Wenger.

Începutul cu Inter a fost bun spre foarte bun, cu victorii pe linie în campionat și o micuță sincopă cu Slavia. Chit că startul de sezon a adus Interului, poate cu excepția lui Lazio, doar adversari abordabili. Așa că în calendar erau marcate cu roșu primele zile ale lui octombrie, cu examenele numite Barcelona și Inter. Examene pe care Inter nu le-a trecut, dar nici nu cred că le-a picat, într-un fel gruparea ”nerazzurra” e trimisă spre reexaminare.

Barcelona și Juventus în 4 zile înseamnă nu mult, ci foarte mult. Efortul din Champions League, fizic și mental, dar și dezamăgirea acelui eșec au trimis către Milano o factură pe care Inter a plătit-o duminică. Juventus a câștigat pentru că e echipa mai bună, pentru că are fotbaliști mai buni, pentru că are încredere, în vreme ce Inter are entuziasm, și pentru că are un antrenor care începe să-și impună stilul. Vezi golul de 2-1 și succesiunea de pase, un fotbal de tip Sarri pe care Cristiano, Pjanic și ceilalți încă nu l-au deprins în totalitate, dar aprofundează pe zi ce trece.

Apropo de Sarri, dar și de Barcelona. Antrenorul lui Juve a văzut meciul Interului de pe ”Camp Nou”. Pesemne că și-a notat în vreun carnețel câte probleme i-a creat lui Conte introducerea lui Arturo Vidal. Și a procedat la fel, alegându-l însă pe Bernardeschi să joace acel rol. Mai apoi l-a ales pe Dybala pentru primul ”11”, iar la final l-a ales pe Higuain să dea lovitura. I-au ieșit mutările lui Sarri, i-a ieșit și schimbarea cu Emre Can, atunci când  a sesizat că au apărut probleme cu Cristiano, Dybala și Higuain împreună pe teren.

Lui Conte nu prea i-au ieșit, dintr-un motiv simplu, banca lui de rezerve e departe de cea a lui Juve. Când s-a rupt Sensi (după Sassuolo, e greu să joci în 4 zile cu Barca și Juve), iar apoi, când s-a rupt Godin, Conte a privit spre bancă și apoi a privit în gol. Sesizând diferențele. Conte e condamnat să lupte până la capăt, iar atuul Interului e seriozitatea lui.

O mențiune specială cred că merită Cristiano. Mulți spun că e cel mai bun meci al lui Juve. Paradoxal, fără să dea gol, ceea ce e un pic anormal în contextul prestațiilor sale din ultimii 10 ani. A fost însă un Cristiano generos, dispus la efort, solidar, asociativ, generator de spații și situații pentru colegi (vezi din nou golul de 2-1). Acel lider de echipă a cărui greutate se simte.

LIVERPOOL, 8 DIN 8 ȘI LA 8 PUNCTE

În Premier League, Liverpool merge ceas, cumva în siajul finalului de sezon 2018-2019. Are 8 puncte avans față de un City care s-a împiedicat din nou și drumul spre titlul atât de așteptat pare a fi creionat. Pare, căci ”cormoranii” au mai circulat pe autostrăzi de tipul ăsta, dar s-au rătăcit. Două lucruri cred că-s limpezi. Dacă există vreo echipă capabilă se refacă un asemenea handicap, aceasta e City. Și dacă există vreo echipă capabilă să piardă campionatul într-un asemenea context, aceasta e Liverpool.

S-A ÎNTORS MESSI

Duminică seară, la concurență cu ”Derby d Italia”, s-a jucat Barcelona-Sevilla. Din care extragem o singură idee: Messi s-a întors. E ”back in business”. Iar primul care își exprima bucuria e Suarez.

 

2 Comentarii
  • R. spune:

    Salut Andrei,

    Marturisesc de la inceput ca urmaresc un pic campionatul Angliei, cam fiecare meci al lui City (nu neaparat din dragoste pentru echipa, ci mai mult pentru ca pur si simplu sunt un mare admirator al stilului Cruyff-Guardiola) si unele meciuri din UCL. In linia asta de idei, astept cu nerabdare momentul cand Xavi va ajunge la o echipa mare (poate Barcelona) din Europa.

    Am urmarit parcursul lui Pep din Anglia inca de la inceput si trebuie sa recunosc ca am ramas surprins ca City a luat anul trecut campionatul. Nu pentru ca echipele lui ar fi blazate dupa al doilea sau al treilea an, ci pentru ca Liverpool pare sa aiba o foame uriasa in ce priveste Premier League. Si ma asteptam ca City sa mai aiba suisuri si coborasuri. Astepare ce imi este confirmata anul asta.

    Cred ca sefii lui Liverpool pot sa ceara desfiintarea echipei daca in contextul anului astuia nu vor lua campionatul. Sau sa se inscrie in Scottish Premier League.

    Am urmarit partial meciurile lui Liverpool, iar norocul (campionilor) este de partea lor, cam toate micile sau marile decizii de arbitraj sunt de partea lor si, in general, ca sa folosesc o expresie autohtona, pare ca toate astrele se aliniaza pentru ei. As avea si o predictie, si anume faptul ca Liverpool va castiga 16-17 meciuri in tur.

    De cealalta parte, City pare intr-o criza defensiva destul de mare, dar nu doar din lipsa fundasilor centrali (desi inca nu inteleg de ce Pep nu il foloseste mai mult pe Garcia in locul mereu gafeurului Otamendi), cat mai ales legat de rolul lui Rodri de la mijloc. Spun din capul locului ca Rodri e un fotbalist cu un potential exceptional, dar pe faza defensiva are momente de black-out (o fi sistemul lui City, faptul ca e foarte tanar pentru pozitia pe care o ocupa etc), ceea ce ii pune pe adversari in situatii de 1-1 cu fundasii centrali ai lui City (vezi meciul cu Wolves, dar si altele din sezonul asta. Probabil se va rezolva asta, dar cred ca aici e principala cauza pentru fragilitatea defensiva a lui City din acest moment.

    In rest, mult succes in continuare si cat mai multe articole.

  • Matei spune:

    N-a fost asa simplu jocul de la Milano, dar pana la urma experienta si-a spus cuvantul. Urmatorul examen mai serios pentru Juventus va veni pe 23 noiembrie. Atunci vor juca in deplasare cu Atalanta, o echipa care are sanse la locul 4 in Italia, chiar daca in Liga nu au fost convingatori.
    Pentru Inter urmeaza dubla cu Borussia Dortmund, ultima sansa sa se mai califice dintr-o grupa extrem de grea.
    Cat despre Premier League … anul acesta se fac 30 de ani de la ultimul campionat castigat de Liverpool, mi-e greu sa cred ca vor da cu piciorul si la sansa asta. Pe 10 noiembrie au meci direct.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă