FALCAO, AGUERO ȘI SIMFONIA ERORILOR

FALCAO, AGUERO ȘI SIMFONIA ERORILOR

Acest Manchester City-Monaco de marți seară trebuie musai privit în două sensuri. Cel al spectacolului și cel al specialiștilor. Din punct de vedere al spectacolului, da, a fost un show total, o partidă epică, de ținut minte, o simfonie a fotbalului pozitiv, un ”montagne russe” de ocazii și acțiuni ofensive, ce-ți dădeau senzația, într-atât de rapid se succedau de la o poartă la alta, că ești în fața unui rezumat, nicidecum în fața unei transmisii în direct a unui meci de Champions League. Din punctul ăsta de vedere, da, jos pălăria, a fost un meci de povestit peste ani. Din punct de vedere al specialiștilor însă, pălăria lăsată jos mai devreme trebuie pusă înapoi pe cap, eventual chiar trasă pe ochi, pentru a nu vedea caruselul de erori de pe parcursul celor 90 de minute. Sunt convins că atât Guardiola, cât mai ales Leonardo Jardim la acest aspect se vor concentra în primul și în primul rând. Citeste mai mult …

REVANȘA LUI JARDIM ȘI RENAȘTEREA LUI ”EL TIGRE” FALCAO

REVANȘA LUI JARDIM ȘI RENAȘTEREA LUI ”EL TIGRE” FALCAO

Cred că am început să ne obișnuim din ce în ce mai mult cu lumea schimbătoare a fotbalului din zilele noastre. Am învățat să înțelegem că dacă azi ceva este alb, mâine poate deveni negru și invers. ”From zero to hero” este o expresie frumoasă, parcă este și titlul unei melodii, în orice caz este o realitate. Fără să fi fost vreodată chiar la nivelul ”zero”, Leonardo Jardim e pe cale să devină ”hero”, căci tot ceea ce realizează el la AS Monaco are accente de eroism, în condițiile date. 75 de goluri în 25 de etape, lider în Ligue 1 cu 3 puncte în fața PSG-ului, în cursă pentru Cupa Franței și Cupa Ligii, calificată în primăvara Champions League și în fața unei duble manșe cu Manchester City în care nu cred deloc că pornește cu șansa a doua, cam asta e realitatea ce se respiră acum în Principat. Și se respiră, îndrăznesc să spun, grație acestui antrenor portughez fără pretenții de vedetă, cu o clară imagine de anti-star, dar care tinde să devină la mare modă. Eu unul, dacă îmi este permis, aș mai adăuga la lista performanțelor de mai sus încă una: readucerea în prim-plan a unuia dintre cei mai buni atacanți din ultimii ani, Radamel ”El Tigre” Falcao. Citeste mai mult …

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă