REAL MADRID FĂRĂ ANTRENOR, PSG FĂRĂ SOLUȚII

REAL MADRID FĂRĂ ANTRENOR, PSG FĂRĂ SOLUȚII

Fotbalul e în vacanță, însă asta nu înseamnă că se trag jaluzelele, se închid geamurile, se oprește alimentarea cu apă și toată lumea din birouri pleacă la plajă. Sau la munte, pentru cei care nu suportă soarele. Vacanța e pentru fotbaliști, au și ei dreptul la odihnă, căci urmează un sezon extrem de agitat și aglomerat, cum sînt toate de dinaintea campionatelor mondiale. Cei din jurul echipelor însă muncesc și încă din greu, căci acum e perioada lor. În perioada de vară, fotbalul adevărat se mută din iarbă spre birouri, spre mesele de negocieri, oriunde și oricum s-ar consuma ele.

Priviți titlul acestui text! Este adevărul absolut ÎN ACEST MOMENT. Sublinierea e obligatorie în lumea fotbalului unde o schimbare poate interveni cînd nimeni nu se așteaptă și totul poate lua o altă întorsătură.



Deocamdată, însă, Real Madrid nu are antrenor. După Mourinho scapă cine poate, scriam eu în urmă cu vreo lună și ceva. Nu mă așteptam atunci ca găsire unui înlocuitor pentru portughez să devină o operațiune atît de complicată. În fond, vorbim despre Real Madrid, locul unde oricine și-ar dori să ajungă, să joace sau să antreneze. A zis-o de curînd Luis Suarez, au zis-o și alții. Între timp, Mourinho a devenit ”The Happy One”, continuă să atace Barcelona, dintr-o inerție a declarațiilor din care se iese mai greu, dar locul lăsat liber de el încă n-a fost ocupat. Iar asta, indiferent din ce punct de vedere privim problema, nu e normal. Ceva se întîmplă, căci nu e Florentino Perez omul care să fie prins chiar atît de nepregătit. Chit că a mai îmbătrînit și, poate, și-a mai pierdut din vitalitate.

Să admitem că a fost un pic ocupat, căci au fost alegeri pentru scaunul suprem de la Real. Alegeri pe care le-a cîștigat, căci mai rar se vede un alergător care să concureze de unul singur și să termine pe locul doi. Poate doar în bancurile proaste. Florentino Perez s-a reales cu destulă ușurință în fruntea Realului, iar manevrele pe care le-a făcut nu te duc cu gîndul la un om care să-și fi pierdut abilitățile. Cine nu înțelege termenul ”s-a reales”, să citească articolul și va pricepe.

S-a vorbit și se vorbește în continuare despre Ancelotti. În mod normal, el ar fi trebuit să fie anunțat de ceva veme, chiar și prezentat. Cifra de 4 milioane cît reprezintă, se spune, clauza de reziliere a contractului tehnicianului italian nu e una care să sperie un club de talia Realului. Cred totuși că la mijloc e altceva. Pare un joc de șah între Florentino Perez și șeicii ce stăpînesc Parisul. Un joc de șah unde fiecare mutare e gîndită foarte foarte mult.


Nimeni nu știe exact ce fel de contract are Ancelotti. Dacă 4 milioane de euro e cifra exactă. Dacă nu cumva e una mult mai mare. Știu asta doar italianul, agentul său, șefii PSG-ului și Florentino Perez. Între Real Madrid și Ancelotti totul e clar. Părțile s-au pus de acord, salariu, durata contractului, echipă tehnică. Mai rămîne ca Ancelotti să se poată dezlega de PSG.

Iar aici cred că e o problemă. Născută din acea suspendare pe care a primit-o Leonardo, sancțiune la care puțini se așteptau, mai bine zis puțini se așteptau să fie atît de dură. Și se aude că 9 luni nu e pedeapsa finală, ea ar putea fi chiar mai drastică. Cu Leonardo apt, exista o variantă. Pentru că, în momentul ăsta, ce antrenor ar putea prelua PSG?

Se spune tot mai apăsat că visul șeicilor a fost, mai întîi, Jose Mourinho. Pe care l-au sondat, unii zic că au și negociat cîte ceva. Atunci s-a instaurat un soi de război între PSG și Real Madrid, căci francezii au intrat în discuții cu un antrenor sub contract, ceea cee interzis. În discuții mai erau implicați Cristiano Ronaldo și Di Maria, avînd și ei, ca și Mourinho, același impresar, Jorge Mendes. Madridul a fost extrem de deranjat de acest amestec, deși nu-s manevre care să-i fie străine lui Florentino Perez. Pe principiul, ușor modificat față de original, ”ce mie nu-mi place, altora le mai fac”.

Parisul răspunde acum cu aceeași monedă. Ancelotti e sub contract, e interzis, conform regulilor, să încerci măcar  o apropiere de el. În paranteză fie spus, aceste reguli sănt flagrant încălcate de toată lumea, dar asta e o altă discuție.

Se mai spune că al doilea vis al șeicilor parizieni se numește Arsene Wenger. Doar că și contractul acestuia expiră în 2014, iar Wenger nu pare dispus să părăsească pe Arsenal acum. Pînă în vara viitoare însă e timp destul, iar șeicii au destule argumente cu care să-l poată convinge pe alsacian să schimbe, în sfîrșit, campionatul.

Pentru asta însă au nevoie de un antrenor în sezonul acesta. Iar Ancelotti e ideal, dovadă și declarațiile de dragoste trimise de jucători. Rafa Benitez s-a dus la Napoli, Laurent Blanc nu pare dispus a accepta un contract pe un an, Antonio Conte nu vrea să plece de la Torino, Villas Boas stă bine la Tottenham. Pe cine să pui în condițiile astea, astfel încît să-i dai drumul lui Ancelotti?

E posibil ca asta să fie cheia. E la fel de posibil ca totul să se schimbe în interval de cîteva ore. Deocamdată, e anunțată o întîlnire între Florentino Perez și Zinedine Zidane. Într-un fel, Zizou e Leonardo al Madridului, cu deosebirea că el nu e suspendat. În ultimele zile, timid sau mai puțin, s-a vehiculat numele lui Zidane ca posibil antrenor. Nu prea e o mișcare de tip Florentino, dar nu cred că ar fi chiar atît de surprinzătoare.

Pînă una alta, Real Madrid n-are antrenor.

P.S.

În aceeași situație e și Manchester City. Oficializarea trecerii lui Pellegrini la City întărzie la fel de suspect. A spune că există o legătură cu povestea de mai sus e ușor hazardat, dar în nici un caz nu e SF.



MOURINHO, ”THE HAPPY ONE”

MOURINHO, ”THE HAPPY ONE”

Așadar, Jose Mourinho nu mai e nici ”Special One”, nu mai e nici ”Only One”, începînd de azi e ”The Happy One”. De azi, de cînd a fost prezentat oficial la Chelsea, deși are toate motivele să fi fost ”happy” din prima zi de cînd legăturile sale cu Real Madrid au încetat.



Așa cum îl știm, ”The Happy One” n-a uitat să dea replică la înțepăturile pe care le primise din Spania. L-a atacat pe Iniesta, probabil singurul jucător al Barcelonei care se bucură de simpatie constantă în toată țara, dar, să recunoaștem, n-a făcut-o la modul agresiv ori arogant. Chestiune de feeling, probabil. Dacă nu s-ar fi simțit ”happy”, ar fi știut el să-i răspundă mai tăios. I-a spus totuși un adevăr. El, pe vremea cînd oscila între ”Special One” și ”Only One” a dat o mînă de ajutor la stoparea supremației Barcelonei în fotbalul spaniol și mondial. Eu un punct de vedere cu care am fost și sînt de acord. De altfel, am și scris despre asta.

Așa cum îl știm, Mourinho se va apuca imediat de treabă. A lăsat puține repere legate de viitor, ceea ce, cu siguranță, n-a convenit jurnaliștilor. Toată dimineața s-a speculat pe ideea că la respectiva conferință de presă va fi anunțat și transferul lui Cavani. Așa, ca un cadou de ”welcome” din partea lui Roman Abramovici. Nu s-a întîmplat așa. În schimb, Mourinho a anunțat că Lukaku e pregătit să revină la echipă după împrumutul la West Bromwich.

Pesemne nu din teama de a-l lăsa pe tînărul internațional belgian să împartă vestiarul cu Tamaș s-a gîndit Mourinho să-l readucă la bază. E un semn al filozofiei cu care va aborda noua lui etapă la Chelsea. Filozofie fotbalistică, evident.



La Real, Mourinho a jucat un 4-2-3-1 suficient de clar. Cu doi închizători și un singur vîrf, cu o bună densitate în zona centrală, dar și cu două benzi extrem de agresive și extrem de importante. Mergînd înapoi, în perioada Inter, Mourinho a luat Liga Campionilor cu 3 atacanți, dintre are doi ”exilați” în benzi, doi inchizători de meserie și un număr 10, în persoana lui Sneijder, ale cărui calități nu aveau nici o legătură cu omologul său din perioada Real, l-an numit pe Ozil. Așa cum nici Eto`o și Pandev n-aveau mari legături cu Cristiano și Di Maria. În teorie, s-ar putea vorbi tot de un 4-2-3-1, dar nu e chiar așa. Am mai spus-o, atunci cînd vorbim de așezări, trebuie să facem distincție între campionatele pe care le discutăm. Fotbalul italian e singurul în care așezarea în teren e citită pe faza de atac și nu pe faza de apărare, cum e în Spania sau Anglia. Un modul cu 3 fundași în Italia, vezi Juve sau Napoli, nu are nimic în comun cu apărarea în 3 a Barcelonei, de exemplu. De aceea, 4-3-3-ul lui Mourinho din perioada Inter nu are nimic în comun cu 4-2-3-1 de la Real.

Revenind la Lukaku, e posibil ca Mourinho să încerce să readucă în echipa sa modelul de atacant central pe care l-a apreciat cel mai tare. Și anume Drogba. Lukaku are multe calități care-l apropie de Drogba, la fel cum mai are mult de muncă pînă să ajungă la varianta de vîrf a ivorianului. E încă tînăr însă și are timp. Mourinho l-a plăcut mult pe Drogba. A încercat să-l aducă la Real de mai multe ori, ultima dată chiar vara trecută, dar nu a izbutit să impună ideea. În primul său sezon, dacă vă amintiți, a încercat varianta Adebayor, oarecum asemănătoare și ea, semn că în mintea lui tot acel modul fantastic pe care-l pusese în scenă la Chelsea era cel preferat.

Era acea echipă de dinaintea venirii lui Șevcenko și Ballack. Cei doi, impuși de Abramovici în primul ”11”, au stricat acea dinamică senzațională, acel fantastic joc de reacție pe care-l impusese Chelsea. Cu Drogba împins și două extreme de mare viteză și maximă agilitate, Robben și Duff, cu un singur închizător de mesrie, Essien, dar cu doi mijlocași de mare acoperire, Lampard și Gudjohnsen, ambii cu goluri multe în acele timpuri.

E posibil ca pe Mourinho să-l încerce aceleași idei și acum. Cu toate astea, cred că va trebui să se și adapteze la ceea ce are la dispoziție. Aducerea lui Lukaku cred că-i deschide serios ușa de plecare lui Fernando Torres. Rămîne de văzut ce se va întîmpla cu alți jucători. Essien și Lampard încă există în lot, dar nu mai sînt la nivelul de atunci, e clar. Mata, Eden Hazard, Oscar, Ramires, iată 4 nume care vor fi nevoite să coabiteze cu noua filozofie tactică.

Se tot vorbește de Cavani. Se vorbește cam mult totuși. E o strategie în fotbal și asta, se vorbește insistent despre un jucător, se lansează un soi de cortină de fum, în timp ce interesul real e pentru altul, iar negocierile decurg în liniște. Sînt multe tertipuri, multe strategii care se utilizează în această perioadă. Dacă-l va aduce pe Cavani, Mourinho ne va da un semnal cît se poate de clar asupra gîndirii sale.

Și ar mai rămîne un mijlocaș la închidere. Nu-s convins că-l apreciază Mourinho prea tare pe David Luiz în această poziție. Mai degrabă pe Obi Mikel, pe care el l-a adus la Chelsea, furîndu-l de sub nasul celor de la Manchester United. Atenție la pista De Rossi, unul dintre peferații portughezului, dispus, pentru prima dată, să accepte o plecare de la Roma.

Deocamdată, Mourinho e ”happy”. Cît de curînd vom începe să avem vești despre ce înseamnă, de fapt, această fericire. Cum se traduce ea în termeni fotbalistici.



GUARDIOLA VS MOURINHO, DESTINE PARALELE, CARIERE ÎNCRUCIȘATE

GUARDIOLA VS MOURINHO, DESTINE PARALELE, CARIERE ÎNCRUCIȘATE

Acum e clar. Odată cu semnarea contractului pe 4 ani și prezentarea oficială a lui Jose Mourinho, orice fel de dubiu a fost înlăturat. Asta dacă într-adevăr exista, deși în fotbal pînă nu e pune semnătura pe un contract oficial, nimic nu e sigur. Jose Mourinho și Pep Guardiola se vor întîlni la Praga, vineri 30 august, în Supercupa Europei. Bayern Munchen – Chelsea, reeditarea finalei Ligii Campionilor dn 2012, devine cu această ocazie și mai atractivă. Practic nu se putea un început mai bun de sezon european decît această confruntare.



Despre Jose Mourinho am scris de nenumărate ori în timpul acestor aproape 6 luni de existență a acestui blog. Unul dintre primele articole importante a fost despre el și despre problemele lui de la Real MadridAm încercat să găsesc cîteva explicații ale conflictului pe care l-a avut cu Casillas și alți jucători importanți din lot, am scris despre cearta pe care a avut-o cu Cristiano Ronaldo, ceartă ce e acum dovedită de declarațiile ranchiunoase ale antrenorului la adresa jucătorului, am postat filmul documentar realizat de ITV despre ”Special One” Jose Mourinho, iar la final am încercat să-i iau apărarea, într-un moment în care toate tunurile erau îndreptate împotriva sa, în Spania și în general, și căutat să explic că perioada sa la Real Madrid n-a fost un eșec.

Despre Guardiola am scris mai puțin. Aici, pe blog, în altă parte am mai făcut-o. S-a suprapus scurta perioadă de existență a blogului cu anul sabatic pecare și l-a luat. Am încercat și eu să anticipez unde va merge să antreneze (veți găsi în această postare și un filmuleț cu pasele pecare le dădea Pep în perioada sa de jucător și veți rămîne, ca și mine, surprinși cît de mult seamănă Xavi cu el), am rămas un pic surprins, ca toată lumea de altfel, căci știrea a fost realmente surprinzătoare, cînd am aflat că va antrena pe Bayern Munchen, iar apoi am încercat să analizez, așa cum se putea face fără prea multe date, ce-ar putea face Pep la Bayern.


Duelurile dintre Guardiola și Mourinho au fost întotdeauna excelente. Am avut ocazia să comentez foarte multe ”Clasico”, fie la Barcelona, fie la Madrid. erau, așa cum spune mereu Ilie Dumitrescu, adevărate seminarii. Partide de șah, în care mutările erau gîndite cu mult timp înainte. Extrem de bun prieten cu Pep în perioada comună la Barcelona, Mourinho n-a putut uita apoi, sînt convins de asta, că el ar fi putut deveni antrenor al Barcelonei, în vara lui 2008 și a încercat mereu să le arate catalanilor că au greșit. La fel cum sînt convins că plecarea lui Pep de la Barcelona are mare legătură cu Mourinho și cu felul în care acesta a dus lupta, devenită uneori de gherilă, dintre ei.

Mourinho vs Guardiola a fost, în acești ani, un film excepțional. Cu doi actori colosali. Pînă sa-i avem din nou față în față, în august, vă propun să vedeți un film cu adevărat excelent despre ei, despre duelul lor.

Se numește ”Pep y Mou, vidas cruzadas”. Pe mine unul m-a captivat. Poate și pentru că e în limba spaniolă și mi se pare că sună foarte bine. Vizionare plăcută!

FLORENTINO PEREZ S-A REALES PREȘEDINTE LA REAL MADRID

FLORENTINO PEREZ S-A REALES PREȘEDINTE LA REAL MADRID

Florentino Perez a fost reales președinte la Real Madrid. E știrea zilei. Una care n-a făcut, ca altădată, prea multă vîlvă. Și asta pentru că Florentino Perez n-a avut contracandidat în această cursă. A alergat singur și, pentru că nu e vorba de un banc prost, n-avea cum să termine pe doi.

Aruncați o privire asupra titlului! ”Florentino Perez s-a reales”. Nu, nu e nici o greșeală. Acesta e adevărul, iar motivele pentru care vechiul și, de azi, noul președinte al Realului a fost unicul candidat la această funcție nu țin de un eventual dezinteres al altora, ci de anumite manevre.

Dezinteres n-avea cum să fie. În Spania se spune că funcția de președinte la Real Madrid poate fi mai prețioasă decît cea de premier al Spaniei. Sigur, e o exagerare, provenită din perioada în care Realul era cel mai important club din lume, dar în mod cert nu e o exagerare grosolană. E de ajuns să-l privim chiar pe Florentino, a cărui avere e azi de 10 ori mai mare decît în vara lui 2000, cînd a preluat, pentru prima dată, acest scaun grație, vă amintiți cu siguranță, transferului lui Figo de la FC Barcelona.

PARANTEZĂ.

 Atunci, manevra lui Perez a fost genială. A semnat un precontract cu Jose Veiga, cel care era reprezentantul lui Figo, prin care se obliga să accepte trecerea jucătorului de la Barcelona la Real Madrid, în cazul în care Perez ar cîștiga alegerile. Trecerea s-ar fi făcut cu achitarea clauzei de reziliere a lui Figo, undeva în jur de 60 de milioane de euro. Atît Figo cît și Veiga urmau să încaseze un comision de 3 milioane de euro, dar Perez a fost suficient de inteligent să pună și el o clauză de 30 de milioane de euro de penalizare, în caz că cei doi nu respectă contractul și Figo refuză să meargă la Real. Mai tîrziu, atît Figo cît și Veiga aveau să admită că făcuseră asta doar pentru a presa conducerea Barcelonei să-i mărească salariul jucătorului și să-i prelungească înțelegerea. Cei doi nu se așteptau, cum de altfel nu se aștepta nimeni, ca Perez să-l învingă pe Lorenzo Sanz, președintele în exercițiu, cu care tocmai se cîștigase Liga campionilor.

Perez însă i-a convins pe alegători. Atît cu numele lui Figo, căci era prima dată cînd se întîmpla așa ceva la alegeri, dar și cu promisiunea că dacă nu-l aduce pe Figo va plăti el abonamentul pe un an pentru fiecare socio în parte. Avea și de unde să promită, cele 30 de milioane pe care urma să le plătească drept daune Figo.

În ziua cînd Perez a cîștigat, Figo și-a sunat impresarul și l-a întrebat ce urmează să facă. Răspunsul lui Veiga a fost cam șocant pentru fotbalist: ori rămîi la Barcelona și plătești 30 de milioane, pe care nu-i ai, ori îi determini pe cei de la Barcelona să plătească ei 30 de milioane, ceea ce nu vor acepta, ori ne judecăm cu Florentino și e foarte posibil să mergem amîndoi la închisoare, ori mergi la Real Madrid. Evident, portughezul a ales ultima variantă.

PARANTEZĂ ÎNCHISĂ.

De atunci, Florentino a evoluat. Firma sa, ACS, a devenit cea mai puternică din Spania în sectorul construcțiilor. Beneficind, e limpede, și de avîntul luat de această țară, unde s-a construit nu mult, ci enorm, de multe ori în neștire. Spania a avut un procentaj de captare a fondurilor europene de 110 la sută în această perioadă de avînt, iar Florentino și-a folosit relațiile pe care și le făcuse ca președinte la Real Madrid pentru a primi contracte generoase cu statul. Dar nu doar cu statul spaniol, ci și în China, unde a construit două centuri ale Beijingului, în Thailanda, chiar și în SUA.

Alegerile din acest an erau fixate pentru 15 iunie. Prin iarnă, atunci cînd a apărut prima scînteie a conflictului dintre Mourinho și vestiar, scriam pe acest blog că Florentino Perez joacă tare, în perspectiva alegerilor. Recitiți acel text, cu informațiile de acum, și veți vedea că n-a fost o exagerare. Nu s-a limitat însă la acest joc. A acționat și pe alte părți. Din nou genial. A schimbat regulamentul de desfășurare a alegerilor, introducînd două elemente ce pot părea derizorii, dar nu sînt.

În primul rînd, a impus ca fiecare candidat să fie ”socio” de cel puțin 20 de ani, față de minim 10 cum era pînă acum. Și, în al doilea rînd, cel mai important de fapt, a impus ca fiecare candidat să depună și, practic, să blocheze la dispoziția clubului dacă ar fi ales, pe toată durata mandatului, o sumă de bani reprezentînd 15 la sută din bugetul clubului la momentul depunerii. Acești bani reprezintă o garanție și pot fi utilizați de club în situații de urgență. Cu un buget de aproape 500 de milioane de euro, suma pe care ar fi trebuit s-o depună fiecare pretendent la fotoliul prezidențial e de 75 de milioane de euro. Deloc puțin, mai ales în astfel de vremuri.

Cu aceste două condiți, a blocat practic accesul la cursa prezidențială pentru orice rival. Și, în special, a blocat doi contracandidați care i-ar fi putut pune probleme. Primul era fostul mare jucător Manolo Sanchis. Nume greu în istoria clubului, care, se spune, și-ar fi asigurat sprijinul lui Raul, Hierro și Vicente del Bosque. Al doilea nume era cel al lui Jose Maria Aznar, fostul premier al Spaniei, fan declarat al Realului. La fel de greu, poate mai greu, de vreme ce soția sa, Ana Botella, este primarul Madridului.

Nici unul dintre cei doi nu îndeplinește, ați ghicit, noile condiții. Manolo Sanchis nu poate pune suma de 75 de milioane garanție, în vreme ce Aznar are ceva mai mult de 10 ani ca ”socio”, departe de cei 20 de ani impuși, plus că nu i-ar fi convenit prea tare ca lumea să știe că are 75 de milioane de euro la îndemînă.

Așa că, neavînd contracandidat, Florentino Perez și-a început, în mod oficial, noul mandat. A făcut-o cu promisiunea că nu-l va lăsa pe Cristiano Ronaldo să plece și că, odată trecută această perioadă electorală, se va ocupa de transferuri.

Deocamdată, Real pare într-un soi de șoc post-Mourinho. Nu are antrenor, n-a transferat pe nimeni, mai mulți jucători ar cam vrea să plece, iar Cristiano nu se arată prea dornic să semneze prelungirea. Cunoscîndu-l însă pe Florentino Perez, sînt convins că prima mutare a Madridului nu va întîrzia să apară

UN ALTFEL DE ÎNCEPUT PENTRU BENITEZ ȘI MAZZARRI

UN ALTFEL DE ÎNCEPUT PENTRU BENITEZ ȘI MAZZARRI

Dacă la nivel de jucători, piața de mercato se miscă parcă mai rapid decît în alți ani, vezi transferurile lui Neymar și Radamel Falcao, realizate într-un moment în care campionatul Spaniei încă nu s-a încheiat, nici la nivel de antrenori lucrurile nu sînt mai calme. Două nume importante, Rafa Benitez și Walter Mazzarri, au schimbat extrem de repede echipele, deși măcar în cazul primului se aștepta o surpriză.



Rafa Benitez a învățat probabil ceva din perioada de pauză competițională pe care a avut-o după ce a plecat de la Inter. Și anume că în fotbal nu e bine să aștepți. Pentru că nu se știe niciodată. Așa că a acceptat oferta celor de la Napoli fără prea mult timp de gîndire și fără prea multe condiții. Revine în Serie A un antrenor cu un CV excelent, dar în care în campionatul italian a rămas dator, căci perioada Inter, chit că a avut particularitățile și dificultățile ei post-Mourinho, n-a fost deloc grozavă.

Această mutare trebuie privită și din punctul de vedere al lui Napoli. Ca și club, ca entitate ce tinde să devină un reper important în ”Il Calcio”. Conștient că plecarea lui Mazzarri a adus clubul la o intersecție, Aurelio De Laurentis n-a vrut să transforme totul într-un film prost. Pesemne că la viața lui a produs și filme proaste, destule ar zice cîrcotașii, astfel că știe ce rețetă poate aduce un astfel de eșec comercial. Astfel că a mers pe mîna unui regizor de primă mărime, consacrat, cu multe premii la activ, a se citi trofee. Rămîne de văzut acum dacă va putea să-i satisfacă pretenșiile la nivel de distribuție, de actori.

Prin aducerea lui Benitez, De Laurentis nu doar că și-a făcut un cadou, căci chiar de ziua lui a semnat cu tehnicianul iberic. Dar a reușit să impună ideea că Napoli nu e un club oarecare, ci o forță. Un club care izbutește să-l aducă pe cîștigătorul Europa League, fără să se întindă prea mult la negocieri, nu poate fi oarecare. Cîtă diferență, iată, în gîndirea sa față, de exemplu, de ideea năstrușnico-penibilă a Interului de a-l aduce pe Gasperini, acum doi ani.


Din punct de vedere fotbalistic, Benitez pare a se plia perfect pe structura fotbalului italian, Mai degrabă defensiv și mult orientat pe latura tactică, Benitez e un antrenor de tip italian. La Napoli însă are o problemă, căci orașul e fierbinte, zona întreagă arde în general, iar lumea parcă e mai amatoare decît în alte părți de spectacol, nu doar de puncte. Într-un fotbal în care rezultatul ideal e 1-0 și meciul perfect e 0-0, căci nimeni nu greșește, Napoli e un teritoriu aparte. În schimb, la nivel de echipă, Benitez găsește un lot bine structurat. Parcă mai legat decît cel pe care l-a găsit la Liverpool, în 2004. Rămîne necunoscuta Cavani, care mai degrabă va pleca decît va rămîne. Vor fi însă bani de pe urma acestui transfer, și nu puțini, pe care Benitez i-ar putea folosi pentru a mai implementa, pe ici pe colo cîte o piesă.

Celălalt nume, Walter Mazarri, are o misiune infinit mai grea decît Benitez. Găsește la Inter un grup debusolat, un lot ciuruit și o echipă care nu are echipă. Intrată într-o dinamică periculos de negativă (dacă Serie A mai dura cîteva luni se înscria cu șanse considerabile la retrogradare) Inter are nevoie de ceva mai mult decît un antrenor bun. Mazzari e un antrenor bun, fie și dacă luăm în considerare că modelul impus de el, cel cu 3 fundași centrali, e acum cel mai la modă în Italia. Spre deosebire de alte campionate, în Serie A atunci cînd se vorbește de așezări se pleacă de la faza de atac, nu de la faza de apărare. Astfel că acest modul cu 3 fundași centrali pe care și Antonio Conte îl folosește la Juve e complet diferit de cel pe care, de exemplu, îl mai utiliza Guardiola la Barcelona.

Probabil că Mazzarri va rămîne fidel acestui sistem și la Inter. Va fi ultima sa problemă, căci echipa a jucat așa în destule meciuri cu Stramaccioni. Marea sa problemă derivă din umplerea golurilor din acest modul. Din punct de vedere al imaginii, Massimo Moratti a procedat excelent aducîndu-l pe Mazzarri, căci era unul dintre tehnicienii la modă în fotbalul italian. Mai departe rămîne de văzut dacă-i va oferi antrenorului la modă și jucători la modă, căci ce are acum Inter în lot reprezintă, cu cîteva excepții, o comuniune de oameni blazați, erodați, cu salarii mari și obiective mici.

Înlocuirea lor însă costă, și nu puțin. Moratti plătește acum factura greșelilor făcute imediat după plecarea lui Mourinho, atunci cînd Benitez i-a propus să vîndă ce e de vînzare și să aducă altceva în loc. Julio Cesar, Maicon, Sneijder, Milito, Eto`o, poate Chivu erau nume atunci pe care se puteau scoate bani mulți, căci erau în plină efervescență. Un tip mult prea atașat și atașabil de persoanele cu care lucrează, Moratti n-a vrut să-și calce pe inimă. A continuat cu acel grup sătl și extrem de bine plătit, iar încasările s-au redus. Anul trecut echipa a lipsit din Champions League, acum va lipsi din Europa cu totul. Sînt niște bani ce veneau automat, dar nu mai vin, iar găurile trebuie acoperite. Iar Moratti lasă impresia ori că nu mai are cu ce, ori că nu mai vrea.



FALCAO, ”EL TIGRE” DE MONACO

FALCAO, ”EL TIGRE” DE MONACO

Pînă la un punct, situația lui Radamel Falcao seamănă cu cea a lui Neymar. Ca și viitorul star al Barcelonei, și Falcao știa foarte bine că va pleca de la Atletico în această vară. Ceea ce se va și întîmpla. Destinația însă este una cît se poate de surprinzătoare. La AS Monaco nu s-a gîndit nimeni totuși că va ajunge.



Cînd a plecat de la Porto la Atletico Madrid, lumea nu s-a prea întrebat dacă e un pas înainte. Deși Porto era o prezență constantă în Champions League și o candidată permanentă la lupta pentru trofee în Portugalia, s-a mers pe ideea că ”El Tigre” a trecut totuși într-un campionat superior, cel al Spaniei. Primera Division e mult peste prima ligă a Portugaliei, iar expunerea de care a beneficiat Falcao a fost clar mai mare.

Și-a făcut și el treaba foarte bine. Cifrele vorbesc despre unul dintre cei mai mari atacanți ai momentului, poate cel mai complet atacant de careu care există. De la cifre și de la randament s-a pornit în speculații. Chelsea, City, Manchester United, PSG, Real Madrid, toate s-au aliniat în această cursă a zvonurilor din această perioadă de mercato, dintre 90 la sută sînt false, cu pretenții a-l achiziționa pe columbian. Oricare din variantele de mai sus reprezentau un pas înainte. AS Monaco nu reprezintă, cel puțin în opinia mea, și o să mă explic, decît un pas înainte din punct de vedere financiar.

Am spus de multe ori, și am fost contrazis de tot atîtea ori, că pentru fotbaliști cel mai important element e banul. Hai să nu generalizăm! Pentru 90 la sută dintre ei. Nu e nimic condamnabil, în fond practică o meserie scurtă, care trebuie să le asigure existența, lor și familiei, mulți ani după vor terminat cu ea. Plus că e și o meserie extrem de riscantă, căci niciodată nu știi de unde apare o accidentare și, mai ales, cînd, o accidentare ce-ți poate pune între paranteze destul de groase viitorul. Pentru mine cazul lui Marius Niculae e elocvent, asta ca să dau un exemplu din zona apropiată nouă, care se accidentează extrem, dar extrem de grav în ultimul meci pe care trebuia să-l joace la Sporting înainte să plece la AC Milan. Iar ăsta nu e un zvon, nu e o bîrfă, e o informație certă. Mai adaug că s-a accidentat în ultimele minute ale acelui meci, într-un moment în care la margine era pregătit cel care urma să intre în locul lui. Așa că înainte să-i acuzăm pe acești băieți că-s lacomi, mercenari sau mai știu eu cum, ar fi bine să încercăm să ne punem în pielea lor. S-ar putea să constatăm că nu-s ei cei care decid întotdeuna astfel de mișcări. Despre rolul impresarilor am tot vorbit pe aici.


Îl înțeleg pe Falcao. Devine mai bine plătit decît Messi și Cristiano Ronaldo, asta pînă cînd Florentino Perez se decide să-i prelungească înțelegerea și să-i mărească salariul lui Cristiano. Trebuie pentru asta să-i lase lui toate drepturile de imagine, ceea ce la Real nu se prea practică. Dar despre subiectul acesta, altădată. Revin la Falcao. Îl înțeleg, dar am libertatea să analizez decizia lui, acest transfer.

Merge într-un campionat plasat cam pe locul 5 în topul ligilor europene. Aproape de cel al Portugaliei chiar. La o echipă fără mare tradiție europeană, acea finală a Ligii din 2004 făcînd parte din acel hazard al istoriei. O echipă fără public. Îi va fi destul de greu lui Radamel să joace pe un stadion semi-gol, după ce a trecut pe la Porto și, mai ales, Atletico. La o echipă care nu joacă Liga Campionilor și nici Europa League. L-am cîștigat pe Neymar pentru mijlocul săptămînii, dar l-am pierdut pe Radamel.

În primul rînd la o echipă care pleacă de la zero. Se zice că se va construi totul în jurul lui Falcao. În 2003, Ronaldinho a ales Barcelona și nu Manchester United deși Barcelona era tare departe de ceea ce e azi pentru că i s-a prezentat un proiect în care era figura centrală. E posibil ca asta să-l fi sedus pe Falcao, deși am dubii că Monaco de azi e măcar la jumătatea acelei Barcelona din 2003, chiar așa într-o perpetuă stare de deprimare cum era atunci gruparea catalană. Să vede, aceste proiecte la echipe fără tradiție și fără istorie în fotbalul mare sînt greu de realizat, în ciuda banilor. Exemplele City, PSG sau Anji sînt elocvente. Cînd ai ceva tradiție în spate, cum e cazul lui Chelsea, care nu se compară la acest capitol cu United, Liverpool,. Arsenal, e ceva mai ușor, deși Roman Abramovici a trebuit să aștepte destul și să cheltuie mult pînă să pătrundă în elită.De văzut dacă noul proprietar de la Monaco va fi dispus s-o facă.

Acest Dmitri Ribolovlev e o copie destul de apropiată a lui Roman Abramovici. E doctor la bază, iar felul în care și-a construit averea e destul de neclar. Ca mai toți oligarhii din fostul URSS are legături suficient de obscure cu conducătorii Rusiei de azi și cu serviciile secrete. Se spune despre el că nu iubește fotbalul, așa cum, de exemplu, îl iubește Abramovici. Mai degrabă e om de afaceri. A văzut un business în preluarea clubului AS Monaco, iar atunci cînd va înceta să mai creadă în profitablitatea afacerii, fie că e vorba de un soi de protecție prin celebritatea pe care e pe cale s-o obțină (e mai greu de înlăturat un om celebru, deși rușii nu par a se da în lături de la nimic), va încerca să vîndă.

Milioanele de euro par a fi pentru el un mărunțiș. Stă în Elveția într-o casă de 230 de milioane, i-a cumpărat ficei sale, Ekaterina, un apartament la Monaco de 80 de milioane, altul la New York, cu 68 de milioane, insula Skorpio, din Grecia, unde e înmormîntat Onassis, cu 117 milioane, iar acum îi face echipă la Monte Carlo, ca să nu se plictisească.



Din punctul de vedere al lui Atletico, afacerea e bună. Se spune că-l va vinde cu aceeași sumă cu care l-a cumpărat. Adică 45 de milioane. Asta după ce l-a folosit doi ani, cu beneficiile de rigoare. Numai la noi gîndea un mare strateg al finanțelor și fotbalului că dacă ia un jucător cu 5 milioane și-l folosește 5 ani, timp în care el îmbătrînește și se uzează, plus că mai aduce beneficii în rezultate, trebuie musai să obțină profit la vînzarea lui, adică să-l dea cu mai mult de 5 milioane. Amortizarea fotbaliștilor e un concept care la noi nu e cunoscut însă.

Și se mai spune ceva. Am lăsat special la final acest lucru. Se spune că Falcao are clauză prin care poate pleca în vara viitoare la un club de elită, dacă va fi solicitat evident, pentru o sumă ce nu depășește 40 de milioane. Și se mai spune că Real Madrid ar avea opțiunea preferențială. În plus, ar exista și o clauză de 50 de milioane pentru luna ianuarie, valabilă pentru oricine.

Undeva, mai sus, în acest text vorbeam despre faptul că nu fotbaliștii decid în proporție de sută la sută unde și cînd se transferă. Atenție la numele celor aduși de Monaco pînă acum: Falcao, Carvalho, Moutinho, Rodriguez. Toți sînt aduși de același impresar, Jorge Mendes, omul numărul unu în domeniu la momentul actual. De unde se vede că prietenia e una, afacerile sînt alta, căci pe Falcao îl voia și prietenul Jose Mourinho la Chelsea. Atenție la ce poate urma, căci Mendes mai are destui jucători interesanți în portofoliu.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă