GIGANTUL SALVAT DE DAVID

GIGANTUL SALVAT DE DAVID

Între Manchester United și FC Sevilla diferențele sunt, cred, clare pentru toată lumea. În sensul că e destul de limpede care dintre cele două grupări e gigantul, cine e David și cine Goliat în povestea asta. Manchester United e cel mai bogat club din lume, dacă e să ne luăm (și n-avem motive să nu ne luăm) după acel ”Money League” structurat de o prestigioasă agenție precum Deloitte & Touche, unde Premier League are 10 din primele 20 de poziții. FC Sevilla nu intră în top 20 (e în schimb Southampton, ca să avem dimensiunea exactă a banilor ce se învârt dincolo de Canalul Mânecii), astfel că duelul dintre cele două avea un clar favorit. Pe hârtie, căci pe teren, în prima manșă de miercuri, lucrurile au stat cu totul altfel. Citeste mai mult …

PREMIER LEAGUE, CITY OF PEP

PREMIER LEAGUE, CITY OF PEP

Pep Guardiola a sosit în Anglia în vara lui 2016. Avea în bagajul său, printre altele (”accidental”, vorba lui Ilie Dumitrescu), trei titluri de campion al Spaniei, trei titluri de campion al Germaniei, două Champions League, două Supercupe europene și două Mondiale ale cluburilor. Toate păreau însă derizorii la acel moment, toate aceste trofee aveau în dreptul lor diferite comentarii negative. Ca oricare dintre noi, Guardiola are admiratori, dar și persoane care nu-l suportă. Perioada petrecută pe banca Barcelonei și duelul său, planetar la acea vreme cu Real Madrid-ul lui Mourinho, au radicalizat foarte mult sentimentele oamenilor față de el. În sensul că nu prea există cale de mijloc, ori îl simpatizezi, ori îl antipatizezi. Ceea ce, de exemplu, unui Jurgen Klopp nu i se întâmplă, despre el nu se poate spune că le este antipatic nici măcar dușmanilor înverșunați ai lui Liverpool. Cu Pep însă e altceva, iar motivul mi se pare evident, cel pe care l-am expus mai sus. Citeste mai mult …

IMPERIUL CONTRAATACĂ

IMPERIUL CONTRAATACĂ

Am avut intenția să scriu acest text încă de acum două săptămâni. Chit că atunci lucrurile nu erau pe deplin clarificate, totuși tendința deja exista. A apărut însă povestea cu Toto Berizzo, de după acel fantastic Sevilla-Liverpool, care m-a făcut să schimb cu totul direcția articolului respectiv. Acea poveste, în paranteză fie spus, n-a fost chiar atât de emoționantă precum a fost prezentată în mass-media în dimineața următoare partidei de pe ”Sanchez Pizjuan”, în sensul că la Sevilla se știa de câteva zile despre boala lui Berizzo (între timp a fost operat și e deja în tratament intensiv), dar ideea în sine a fost prea frumoasă, firul epic era prea ofertant. Eu unul, am mai zis-o, prefer astfel de subiecte, chiar cosmetizate pe alocuri, care să-mi arate fața umană și însorită a fotbalului, poate e un soi de autoapărare, e posibil, dar e fenomenul din care îmi câștig existența și nu vreau să insist până la saturație pe latura negativă, prezentă în mod clar, căci nu cred că ajută nimănui. În fine, nu mai insist, e o temă de dezbatere pe care poate o voi aborda altădată. Deocamdată revin la ceea ce intenționam să scot în evidență acum două săptămâni. Și anume faptul că imperiul contraatacă.  Citeste mai mult …

ZIDANE, UN AN

ZIDANE, UN AN

Anul 2017 a început cum nu se poate mai bine pentru Real Madrid. O victorie extrem de clară în prima manșă a Cupei Spaniei, asupra unei echipe de pe podiumul Primerei, calificată în primăvara Ligii Campionilor și având suficiente pretenții în această competiție a cărei finală a jucat-o acum câteva luni, dar mai ales o prestație convingătoare în cele mai multe tronsoane ale partidei au ridicat nivelul de optimism la Madrid. A fost primul joc al madrilenilor cu ștampila de campioană mondială a cluburilor pe piept, detaliu deloc lipsit de importanță căci în ultimii ani a existat o certă problemă pentru fiecare câștigătoare a acestei competiții în parte. Victoria cu FC Sevilla a marcat cum nu se poate mai frumos anul lui Zinedine Zidane pe banca tehnică a Realului.  Citeste mai mult …

MOURINHO, GUARDIOLA ȘI NEVOIA DE REDRESARE DIN UNITED-CITY

MOURINHO, GUARDIOLA ȘI NEVOIA DE REDRESARE DIN UNITED-CITY

Rivalitatea dintre Jose Mourinho și Pep Guardiola și-a consumat primul episod în fotbalul britanic la începutul lui septembrie, pe ”Old Trafford”. A câștigat atunci City, cu 2-1, la capătul unui meci pe care l-a controlat autoritar în prima repriză, dar în care a suferit în cea de-a doua. Ambii antrenori erau la începutul aventurii lor în Manchester, dar viitorul le-a arătat că în fotbalul britanic e mult mai greu decât în alte părți. În special lui Guardiola, aflat la prima sa aventură dincolo de Canalul Mânecii, care are în acest moment o serie de 5 partide fără victorie cu care nu s-a mai confruntat vreodată în carieră. Nici Mourinho nu se simte foarte bine, căci dincolo de usturătorul eșec de pe ”Stamford Bridge”, United n-a izbutit nicio victorie de răsunet în acest sezon. Cele două rivale din oraș vor fi din nou față-n față azi, în Cupa Ligii, tot pe ”Old Trafford” într-un derby pe care ambii tehnicieni îl văd ca un perfect prilej de redresare. Tot un derby se joacă și la Londra, în aceeași competiție, și tot cu doi antrenori străini implicați, Bilic vs Conte într-un West Ham-Chelsea ce promite la fel de mult spectacol. Programul zilei conține și meciuri de Serie A, în Italia fiind etapă intermediară, cu Sassuolo-Roma oferind cel mai apetisant afiș, dar și meciuri din diverse cupe naționale, inclusiv de la noi. De remarcat că azi își joacă și Real Madrid prima manșă din Cupa Spaniei, devansată fiindcă madrilenii vor merge în decembrie la Mondialul Cluburilor. Avancronici și cote mai jos. Citeste mai mult …

ASTRA ȘI STEAUA ÎȘI ÎNCEP ADEVĂRATA AVENTURĂ EUROPEANĂ

ASTRA ȘI STEAUA ÎȘI ÎNCEP ADEVĂRATA AVENTURĂ EUROPEANĂ

Avem două echipe în acest sezon în faza grupelor Europa League, ceea ce, ținând cont de starea precară a fotbalului nostru, e remarcabil. Drumul până la grupele Champions League e deocamdată dificil, dovada venind din ”dubla” dintre City și Steaua, dar în Europa League lucrurile pot decurge altfel. Steaua trebuie să-și propună calificarea într-o grupă ce nu e deloc inabordabilă, ba chiar și primul loc ar putea să devină un obiectiv în sine. Startul de azi de la Ankara este foarte important în acest sens. Astra are o misiune ceva mai grea, ținând cont și de realitățile din lotul campioanei, însă prezența lui Șumudică pe bancă și nu în tribună poate deveni, s-a văzut cu West Ham, un element pozitiv. Astra debutează pe ”Arena Națională” cu Austria Viena și un început bun ar putea condiționa în mare măsură evoluția lucrurilor. Programul zilei de azi este evident dominat de partidele din Europa League, cu prezența unui gigant precum Manchester United, favorita indiscutabilă a competiției, ori a altor nume mari, ca Inter, Roma, Fiorentina, Bilbao sau Zenit drept puncte de interes. Avancronici și cote mai jos. Citeste mai mult …

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă