ASTRA ȘI STEAUA ÎȘI ÎNCEP ADEVĂRATA AVENTURĂ EUROPEANĂ

ASTRA ȘI STEAUA ÎȘI ÎNCEP ADEVĂRATA AVENTURĂ EUROPEANĂ

Avem două echipe în acest sezon în faza grupelor Europa League, ceea ce, ținând cont de starea precară a fotbalului nostru, e remarcabil. Drumul până la grupele Champions League e deocamdată dificil, dovada venind din ”dubla” dintre City și Steaua, dar în Europa League lucrurile pot decurge altfel. Steaua trebuie să-și propună calificarea într-o grupă ce nu e deloc inabordabilă, ba chiar și primul loc ar putea să devină un obiectiv în sine. Startul de azi de la Ankara este foarte important în acest sens. Astra are o misiune ceva mai grea, ținând cont și de realitățile din lotul campioanei, însă prezența lui Șumudică pe bancă și nu în tribună poate deveni, s-a văzut cu West Ham, un element pozitiv. Astra debutează pe ”Arena Națională” cu Austria Viena și un început bun ar putea condiționa în mare măsură evoluția lucrurilor. Programul zilei de azi este evident dominat de partidele din Europa League, cu prezența unui gigant precum Manchester United, favorita indiscutabilă a competiției, ori a altor nume mari, ca Inter, Roma, Fiorentina, Bilbao sau Zenit drept puncte de interes. Avancronici și cote mai jos.

 

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor

 

ASTRA GIURGIU – AUSTRIA VIENA, ora 20:00 (EUROPA LEAGUE)

Austriecii sunt în formă, dar Astra are speranțele ei

Confruntarea cu Austria Viena este a doua pe care Astra Giurgiu o susține împotriva unei formații din Austria. Din precedenta dispută, din 2014, nu a ieșit bine, deoarece a pierdut și acasă, 1-2, și în deplasare, 1-5, cu Salzburg, tot în grupele Europa League. În schimb, vienezii au înfruntat de 9 ori formații din România, cu un bilanț general de 3 victorii, 3 egaluri și 3 eșecuri, golaveraj 12-9. În deplasare nu s-au impus însă niciodată, bifând numai două remize și două înfrângeri.

Astra nu trece printr-un moment prea bun. Scoasă din eliminatoriile Ligii de FC Copenhaga, campioana României nu a câștigat de două partide (un nul, un insucces), iar un 1-0 ”afară” cu West Ham în play-off-ul Europa League  este singura victorie din ultimele 5 meciuri. Mai mult, din 12 jocuri stagionale nu s-a putut impune decât în 3, alte 5 însemnând eșecuri. Totuși, acasă e imbatabilă de 3 dispute (un triumf urmat de două egaluri) și s-a înclinat doar o dată în precedentele 5 vizite primite. O veste bună o reprezintă faptul că elevii lui Marius Șumudică nu au cedat nici una din anterioarele 7 dispute de pe teren propriu în Europa, cu 3 succese și 4 remize.

Austria Viena se prezintă la Giurgiu într-o formă mai mult decât bună. Pe locul 3 în campionat, ”alb-albaștrii” sunt invincibili de 5 partide, cu un egal și 4 victorii, toate cu gol dat și încasat. Dintre succese se detașează dublul 2-1 cu Rosenborg din play-off-ul EL. De altfel, ei au triumfat în toate cele 3 deplasări continentale din acest sezon. În întreaga stagiune, vienenzii au disputat 13 partide, din care au cedat 3, însă doar una au suferit-o ”afară”, 1-3 la Graz cu Sturm. În rest, de pe teren străin s-a mai întors cu o remiză și 5 victorii.

Cu dureri la piciorul drept, Alibec este incert pentru înfruntarea cu austriecii. Abia adus, Romario Kortzog nu poate fi utilizat de Șumudică în Europa.

AICI GĂSIȚI COTELE LA ASTRA GIURGIU – AUSTRIA VIENA

 

FEYENOORD – MANCHESTER UNITED, ora 20:00 (EUROPA LEAGUE)

United vrea să se refacă după eșecul din derby-ul cu City

Aflată pe val în Olanda, Feyenoord caută să profite pe seama unui Manchester United rănit. ”Diavolii” pregătiți de Jose Mourinho tocmai au pierdut derbyul local cu City, 1-2 chiar pe ”Old Trafford”.

Echipa din Rotterdam a început sezonul cu un eșec, 0-1 în Supercupa cu campioana PSV Eindhoven. Apoi însă, a înșirat 5 victorii în campionat. În această perioadă a marcat de 15 ori, iar defensiva nu a cedat decât câte o dată în ultimele două partide, când și atacul a produs 7 goluri. Pe teren propriu, Kuyt și colegii lui nu au mai cedat de 12 jocuri, de la un 0-2 cu Den Haag în campionat, în ianuarie trecut.

Pentru United, înfrângerea cu City este prima stagională. Anterior, realizase 4 succese, între care 2-1 cu campioana Leicester în Supercupă, celelalte 3 fiind în Premier League. Nu se poate lăuda cu realizările: 9 goluri date și alte 4 încasate, defensiva cedându-i în 3 din aceste dispute. ”Afară”, ”diavolii” nu s-au mai înclinat de 3 confruntări și au cedat doar o dată de 7 deplasări încoace. Pe de altă parte, ei nu au putut să învingă deloc în precedentele 5 vizite continentale (un egal, 4 insuccese).

Cele două formații s-au mai aflat față în față numai în 1997, în grupele Ligii. Atunci, Manchester s-a impus de două ori, 2-1 acasă și 3-1 la Rotterdam. Feyenoord a evoluat de 21 de ori contra echipelor din Anglia, bilanț 6-5-10 (3-1-6 pe propria arenă). La rândul ei, United a întâlnit în 14 situații rivale olandeze, raport 7-3-4 (2-2-3 ”afară”): în 2015, cu PSV în grupele Ligii, au terminat 1-2 la Eindhoven și 0-0 pe ”Old Trafford”.

Antrenorul gazdelor, Giovanni van Bronckhorst, abordează înfruntarea cu efectivul complet. Dincolo, Jose Mourinho nu i-a convocat pe Rooney, Lingard, Shaw și Phil Jones, doar ultimul fiind însă accidentat (va lipsi o lună) și îl are încă incert pe Mkhitaryan, în timp ce Schweinsteiger nu a fost trecut pe lista UEFA.

AICI GĂSIȚI COTELE LA FEYENOORD – MANCHESTER UNITED

 

VIKTORIA PLZEN – AS ROMA, ora 20:00 (EUROPA LEAGUE)

Roma e favorita grupei și vrea să confirme la Plzen

Viktoria Plzen și AS Roma se înfruntă oficial în premieră odată cu startul grupelor Europa League. Anterior, campioana Cehiei s-a mai duelat de 4 ori cu echipe din Italia și a pierdut numai o dată, în ”dubla” din 2011 cu Milan, 0-2 ”afară” și 2-2 acasă în grupele Ligii. Apoi, februarie 2013, în ”16”-imile EL, a făcut-o de rușine pe Napoli, cu 3-0 în Peninsulă și 2-0 pe propria arenă. Dincolo, unica echipă cehă înfruntată de AS Roma a fost Slavia Praga, în martie 1996 în fosta Cupa UEFA, și a avut de suferit, după 0-2 în deplasare și 3-1 pe ”Olimpico”.

Plzen a jucat anterior în preliminariile Champions League, fără a câștiga nici unul din cele 4 meciuri. Întâi a trecut de Qarabah, 0-0 acasă și 1-1 ”afară”, apoi a fost eliminată de Ludogoreț, 0-2 în Bulgaria și 2-2 pe propria arenă. Neînvinsă de 3 partide, cu un egal urmat de două victorii, Viktoria a disputat în acest sezon 10 jocuri, interval în care a înregistrat 4 succese, 4 egaluri și două înfrângeri, cu gol dat în 7 dintre ele. În precedenta confruntare de acasă s-a impus, 3-1 cu Slavia Praga, după o așteptare de 4 dispute, cu un insucces și 3 remize.

AS Roma a suferit un prim șoc în actuala campanie în urma eliminării din play-off-ul Ligii, 1-1 în Portugalia și un neverosimil 0-3 acasă cu FC Porto. Acesta este singurul eșec stagional, pe lângă un egal și două victorii sau, și mai în spate, unica înfrângere din anterioarele 15 meciuri. De 4 partide înscrie și ia constant gol. Elevii lui Luciano Spalletti doar au remizat în precedentele două deplasări: 0-2 cu Real la Madrid, în Liga trecută, este ultimul insucces ”afară”, completat de 4 triumfuri și 3 remize.

Gazdele nu au probleme deosebite de efectiv înaintea confruntării de pe ”Doosan Arena”. Nici AS Roma nu-și face griji în această privință după recuperarea fundașului belgian Vermaelen. Totuși, Spalletti ar vrea să le ofere o șansă și celor folosiți mai puțin până acum, precum Fazio, Paredes, Iturbe.

AICI GĂSIȚI COTELE LA VIKTORIA PLZEN – AS ROMA

 

OSMANLISPOR – STEAUA, ora 22:05 (EUROPA LEAGUE)

Osmanlispor e fără eșec în acest sezon

Osmanlispor, sau Ankaraspor după fost denumire, este prima echipă din Turcia cu care se confruntă Steaua după o pauză de 7 ani. Precedenta adversară a fost Fenerbahce, iar ”roș-albaștrii” nu au amintiri plăcute deoarece au pierdut ambele partide din grupele Europa League de atunci, 0-1 la București și 1-3 la Istanbul. Cu un an mai devreme ei o bătuseră însă pe Galatasaray, 1-0 acasă și 2-2 ”afară” în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor. În total, Steaua s-a întâlnit de 9 ori cu rivale turce, bilanț 4-3-2: în deplasare a triumfat numai o dată, 2-1 cu Fenerbahce în septembrie 1997, plus o înfrângere și două remize.

Ajunși în cupele continentale după ce au ocupat locul 5 la finele sezonului trecut, Raul Rusescu și colegii lui de la Osmanlispor au ajuns în grupe fără nici un eșec, cu 5 victorii și un egal. Mai mult, pe propria arenă nu au iertat pe nimeni, ba nu au primit nici un gol în cele 3 vizite primite. De altfel, trupa din Ankara este imbatabilă în acest sezon, cu 3 egaluri și 6 succese. De 5 partide încoace a intercalat mereu un triumf cu câte un egal, în meciul anterior câștigând în campionat la Trabzon, scor 2-0. Notabil, în anterioarele 8 dispute nu a luat gol decât în una, recentul 2-2 acasă cu Genclerbirligi. Pe propria arenă nu a mai cedat de 13 dispute, 9 câștigate, de la un 2-3 cu campioana Beșiktaș în decembrie 2015.

Două partide a pierdut Steaua în actuala stagiune, ”dubla” cu Manchester City (0-5, 0-1) din play-off-ul Champions League, acestea fiind și unicele jocuri în care nu a putut înscrie. În rest, jucătorii pregătiți de Laurențiu Reghecampf au înregistrat 4 remize și 5 succese. Ei sunt imbatabili de 4 confruntări, cu un egal și 3 victorii, însă în 3 din acestea nu au marcat decât câte o dată. Pe de altă parte, eșecul de la Manchester este unicul de 7 deplasări încoace, 5 dintre ele fiind terminate cu victorii.

Unul dintre atacanții lui Osmanlispor, Rusescu nu va rata întâlnirea cu foștii săi colegi. Nu același lucru se poate spune despre Szukala, neinclus de antrenorul Mustafa Akcay pe lista UEFA. La rândul ei, Steaua nu se poate baza pe Momcilovici și Dan Popescu, dar s-a recuperat Golubovici.

AICI GĂSIȚI COTELE LA OSMANLISPOR – STEAUA

 

VILLARREAL – FC ZURICH, ora 22:05 (EUROPA LEAGUE)

Villarreal încearcă să confirme semnele de revenire

Villarreal dă semne de revenire. ”Submarinul galben” tocmai a obținut prima victorie stagională, 2-0 la Malaga, după o serie de partide nereușite. Anterior, în cont își trecuse doar două egaluri în Primera și două înfrângeri în play-off-ul Champions League, 1-2 acasă și 0-1 ”afară” cu AS Monaco. Această situație a fost generată și de schimbările de pe banca tehnică, unde a fost instalat în grabă Fran Escriba după plecarea surprinzătoare a lui Marcelino.

Retrogradată din elită la finele sezonului trecut (doar o victorie a avut în ultimele 10 etape), FC Zurich a pornit parcursul în liga secundă decisă să revină rapid în primul eșalon. Acest lucru îi reușește momentan întrucât ocupă primul loc după 7 etape, fiind imbatabilă, cu 19 puncte adunate, 3 peste secondanta Neuchatel Xamax. În plus, a obținut un succes și în Cupă. Acum vine după 6 victorii consecutive, cu 13 goluri date și numai unul încasat. Însă, în Europa, nu s-a mai impus de 4 deplasări.

Din toamna lui 2014 datează singurele dispute directe dintre Villarreal și FC Zurich. Atunci, în grupele Europa League, fiecare formație a triumfat pe propria arenă, Villarreal cu 4-1, FC Zurich cu 3-2. Acelea au fost și unicele confruntări ale trupei spaniole cu echipe din Elveția. În schimb, ”alb-albaștrii” au mai întâlnit Realul în 4 rânduri, pierzând mereu.

La Villarreal, Escriba ar putea apela la obișnuita rotire a cadrelor. Printre cei folosiți din start s-ar număra Cherishev, care ar reveni în tricoul ”galben” pe ”El Madrigal” după 17 luni, Jonathan Dos Santos, Jose Angel, Rukavina, Angel Fernandez, Alvaro, Ndiaye.

AICI GĂSIȚI COTELE LA VILLARREAL – FC ZURICH

 

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă