NAȚIONALA DE CALCULE

NAȚIONALA DE CALCULE

 

Da, Victor Pițurcă a pregătit foarte bine meciul! Meciul Turcia-Ungaria. E o glumă care a circulat pe rețelele de socializare imediat după partida noastră de la Amsterdam. Glumă, glumă, dar e foarte adevărată. Acest egal dintre turci și unguri e rezultatul perfect pentru noi. Așadar, să-l felicităm pe Victor Pițurcă pentru el” :))



V-am avertizat înainte de meci să nu vă faceți iluzii! Cine și-a făcut s-a lămurit repede. Chiar prea repede ne-au dat gol olandezii, mă așteptam să ținem și noi de 0-0 pînă la pauză măcar, cum a făcut Estonia. Care Estonia, apropo, și-a luat 3 bucăți, nu 4 ca noi.

Eu unul nu mi-am făcut nici o iluzie. Sau dacă mi-am făcut, s-a spulberat în momentul cînd am aflat echipa. Mi s-a părut că Pițurcă a jucat la alibi. A aruncat mai mult contingent Steaua în teren ca să aibă o scuză și să nu mai poată ”finanțatorul” să-i reproșeze acest aspect. Pe Chipciu nu l-a băgat de-al naibii, ca să dea cu tifla ziariștilor. Tot d-aia cred că l-a ținut în teren și pe Bogdan Stancu, care iată bifează 180 de minute în această ”dublă”, cea mai mare realizare a sa după ce, se spune, și-a făcut transplant de păr, căci părul era tot ce-i lipsea, prilej cu care n-a mai dat cu capul în minge vreo două luni. Atacant fiind. Pe Mutu cred că l-a băgat special la 0-3 ca să-l enerveze, poate de nervi ia un ”roșu” și scapă de grija lui la următoarele meciuri. Nu mă mai întreb de ce mama dracu l-a adus pe Keșeru dacă nu i-a acordat nici măcar un minut, că n-are nici un rost. Știu răspunsul.

Să nu credeți că ceea ce am spus mai sus e o glumă. Cea cu cu tifla dată ziariștilor. Poate nu știați, dar asta e o metodă de nădejde a selecționerului. Într-o vreme avea o dispută cu un fost coleg de-al meu, care-i tot afla echipa de start și o dădea în ziar, așa că o schimba în ziua meciului. Între timp a scăpat de grija asta. Colegul nu mai e la ziar, faptul că afla tot ce mișcă la ”națională” s-a dovedit un aspect minor, altele sînt calitățile de bază acolo. Chestie de deontologie.



Lumea vrea acum demisia selecționerului. Păi de ce acum? Că șansele de a prinde barajul sînt la fel de mari, dacă nu cumva mai mari după egalul dintre Turcia și Ungaria. Ca de obicei, după meciuri de genul celui de la Amsterdam, ”naționala” României devine ”naționala” de calcule. La calcule ne pricepem de vreo 10 ani încoace. Iar calculele astea spun așa: am bătut în Turcia, iar Ungaria nu. Am făcut egal pe terenul ungurilor și am scăpat de deplasarea în Estonia, care e posibil să mai dea bătăi de cap unora. Sîntem, deci, pe plus. Ne-a bătut Olanda în două meciuri, și ce dacă? Erau înfrîngeri ”bugetate”, olandezii o să-i bată și pe ceilalți. Avem șansele în mîinile noastre, depindem numai de noi. Avem Ungaria și Turcia pe teren propriu, în interval de 4 zile. Aici ne jucăm viitorul. Batem Ungaria, facem egal cu Turcia și gata, se vede barajul. Să mă gîndesc că le batem pe amîndouă, parcă n-am curaj. Înainte de Ungaria, scriam că am încredere în Pițurcă. Îmi mențin părerea. După meciul cu Ungaria, scriam că am încredere în norocul lui. M-am obișnuit cu ifosele lui, cu superstițiile lui, cu maniera lui de a judeca totul ca o partidă de poker. Iată ce scriam vinerea trecută: ”Norocul e aliatul lui în aceste preliminarii. Am bătut Turcia cum am bătut, am scos un punct în Ungaria cum l-am scos, mai rămîne să facă turcii egal cu ungurii marți ca să fie totul bine”.

Deci, cum ar veni, totul e bine. De ce ne facem atîtea griji?

”JUCĂTORUL” PIȚURCĂ

”JUCĂTORUL” PIȚURCĂ

 

Am scris în avancronica partidei de la Budapesta că am încredere în Victor Pițurcă fără să știu de ce. Acum, după acest 2-2 scos în ultima secundă, încep să înțeleg de ce. Nu am încredere în antrenorul Victor Pițurcă, am încredere în jucătorul de cazino Victor Pițurcă. Selecționerul nostru se comportă ca un împătimit al jocurilor de noroc, ceea ce de fapt și este. Niciodată nu face ceea ce ar face un jucător normal. Dacă are un as și un popă la prima mînă, îi dă jos și rămîne cu un doi, un 4 și un 6, așteptînd ca destinul să-l ajute și să-i ofere o quintă. Dacă nu-i iese blufează, scoate asul din mînecă, găsește el o soluție. Cer scuze, spre deosebire de selecționer nu sînt un împătimit al jocurilor de noroc, prefer să cîștig banii altfel și să-i cheltui pe altceva, așa că e posibil ca exprimarea mea la acest capitol să fie greoaie.



Dacă îmi explică mie cineva de ce a jucat Bogdan Stancu titular îi rămîn îndatorat. Dacă-mi spune de ce Bogdan Stancu rămîne pe teren pînă la final, iar îi rămîn îndatorat. Pițurcă nu-mi va spune sigur chestia, e micul lui secret, nu-i așa? Îmi spune și mie cineva de ce a jucat Grozav? Îmi spune și mie cineva de ce prima schimbare e Torje? De ce Chipciu nu e în primul ”11”? Cred că nimeni nu știe ce e în mintea selecționerului. Chipciu și Rusescu erau asul și popa de la împărțirea cărților, el a preferat să rămînă cu doiarul și pătrarul. Cînd am scris popa nu m-am referit la Adi Popa, pe el chiar nu-l vedeam în echipă, în ciuda unor păreri ce oscilează între penibil și comic ale finanțatorului proaspăt revenit de la Athos. Muntele Athos, nu personajul lui Dumas.

Introducerea lui Goian nu i-aș reproșa-o. Toată lumea ar fi jucat la fel. Dintr-un considerent mai degrabă sufletesc, nu pragmatic. Goian e un băiat bun, are imagine bună, n-a supărat niciodată pe nimeni, dar faptul că acum joacă unde joacă s-a văzut tare mult. Cum e posibil să sari sub minge la aproape doi metri?


Eu am în continuare încredere în Pițurcă. În ”jucătorul” Pițurcă. Nu știu de ce, nici acum nu știu. M-am obișnuit cu obsesiile sale. Am scăpat de Cociș, am dat de Bogdan Stancu și Grozav. Sper să nu-i mai văd și cu Olanda, deși la Amsterdam tare mă tem că dacă intră și Stancu, și Chipciu, și Rusescu și jucăm în 13, fără să ne vadă arbitrul, tot nu reușim prea multe. Eu am încredere că Pițurcă ne va duce la baraj. Norocul e aliatul lui în aceste preliminarii. Am bătut Turcia cum am bătut, am scos un punct în Ungaria cum l-am scos, mai rămîne să facă turcii egal cu ungurii marți ca să fie totul bine. Aștept ca ”jucătorul” Pițurcă să se transforme și-n antrenorul Pițurcă. Mai am răbdare. Sînt încă tînăr. Nici el nu-i prea bătrîn. Deocamdată se vede barajul. Dincolo de baraj însă nu se pea vede nimic.

 

E UN MECI ROMÂNIA-UNGARIA, NU O LUPTĂ CONTRA MAGHIARILOR

E UN MECI ROMÂNIA-UNGARIA, NU O LUPTĂ CONTRA MAGHIARILOR

 

Nu-mi aduc aminte cînd a fost ultimul meci al echipei naționale a României pe care lumea să-l aștepte cu atît interes. Scufundată într-o mare de indiferență națională, după ce naufragiase într-un ocean de mediocritate, ”naționala” Romîniei n-a mai stîrnit de mult atîta pasiune. Partida cu Ungaria reprezintă un prilej cum nu se poate mai nimerit pentru unii să-și strige patriotismul, ba să-l și arate prin manifestări infantile sau cretine, după caz.



E totuși un meci de fotbal. N-am început și nici nu sînt șanse să începem prea curînd un război cu Ungaria. Într-o Europă unde granițele nu mai există, într-un spațiu Schengen în care jinduim să fim admiși, acest gen de conflicte, ce par războaie, sînt alimentate doar de oamenii politici în căutarea gloriei prin asta și nu prin ceea ce fac pentru a-și onora promisiunile.

Se joacă România-Ungaria totuși, nu ne luptăm românii cu maghiarii. Știu, mi se va servi pe o tavă colorată cu însemne naționale, eventual alături de o bentiță tricoloră, ideea că de la București lucrurile se văd mai greu. Posibil, dar, oricum, a transforma un simplu joc între 22 de băieți într-o dispută cu conotații etnice mi se pare o abordare total eronată.



Să ne întoarcem deci la fotbal. Într-o țară cu atîtea milioane de selecționeri, să mai vin și eu cu echipa mea ar fi pierdere de vreme. Oricum, toți cei care au altă părere vor rămîne cu ea în minte, indiferent ce argumente aș aduce eu, pe principiul atît de utilizat la noi ”cutărescu e un bou și nu se pricepe pentru că nu are aceeași părere cu mine, care normal că mă pricep la toate”. Nu-l agreez prea tare pe Pițurcă, mi se pare un antrenor cam ”urechist”, nu-l văd preocupat de ultimele tendințe din fotbal, nu mi-l imaginez un tip studios, care să urmărească meciuri peste meciuri ca să-și facă o idee. Poate mă înșel, sper să mă înșel, dar așa îl văd eu. Cred că habar n-avea cum îl chema pe antrenorul lui Mutu din sezonul trecut, acum poate că știe, că-i totuși un nume foarte mare, și are mari dificultăți să spună 4 coechiperi de-ai lui Radu Ștefan la Lazio. Încă o dată spun, sper să ma înșel. Nu-i înțeleg nici metodele de selecție. Am promis că nu abordez acest subiect, dar nu pot să mă abțin. Ce să mai înțeleagă și Keșeru din selecția asta? Că unii sînt chemați oricît ar fi de nepregătiți, iar el nu, deși a jucat foarte bine. Nu-i corect.

În ciuda celor de mai sus, am încredere în Pițurcă. Ăsta e avantajul unui blogger, chestia asta la un ziar de sport n-ar fi dat bine în articole. Am încredere, deși nu știu de ce. Sau poate tocmai d-aia. În ”jucătorul” Pițurcă. Nu știu de ce, nici acum nu știu. Nu am încredere în antrenorul Victor Pițurcă, am încredere în jucătorul de cazino Victor Pițurcă. Selecționerul nostru se comportă ca un împătimit al jocurilor de noroc, ceea ce de fapt și este. Niciodată nu face ceea ce ar face un jucător normal. Dacă are un as și un popă la prima mînă, îi dă jos și rămîne cu un doi, un 4 și un 6, așteptînd ca destinul să-l ajute și să-i ofere o quintă. Dacă nu-i iese blufează, scoate asul din mînecă, găsește el o soluție. Cer scuze, spre deosebire de selecționer nu sînt un împătimit al jocurilor de noroc, prefer să cîștig banii altfel și să-i cheltui pe altceva, așa că e posibil ca exprimarea mea la acest capitol să fie greoaie. M-am obișnuit cu obsesiile sale. Am scăpat de Cociș, am dat de Bogdan Stancu. Munca de selecționer e grea pe undeva, cine-i cere unui selecționer să-și facă echipa să joace ca una de club are puțin habar de fotbal. Un selecționer are jucătorii la dispoziție foarte puține zile și nu poate crea nici automatisme, nici relații de grup, nici un studiu temeinic al adversarului. De-a lungul mandatelor sale, Pițurcă a arătat o intuiție remarcabilă cînd a venit vorba de alegerea primului 11. I-au ieșit multe și tare bine ar fi să-i iasă și de data asta.

Și asta nu pentru că ne războim cu ungurii, ci pentru că jucăm cu Ungaria, contracandidata României la un loc de baraj.



Iar pentru final, vă ofer, prin intermediul studioulului special realizat de prietenii mei Marius Mitran și Marian Olaianoș, posibilitatea de a revedea imagini de la ultimele confruntări dintre România și Ungaria.

http://www.tvrplus.ro/editie-romania-ungaria-special-92543

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă