Articolul precedent
Articolul urmator

SĂ NU NE FACEM ILUZII

SĂ NU NE FACEM ILUZII

 

Să nu ne facem iluzii. Ca să n-avem deziluzii, vorba lui Jenei. Cînd joci cu Olanda, pe terenul ei, și nu ești Spania, Germania, Anglia, Franța, Italia, poate Portugalia, nu e bine să te minți singur. Șansele de cîștiga sînt infime, iar cele de a scoate un rezultat bun sînt destul de mici.



România nu e nici una dintre țările de mai sus. Din păcate, și nu o spun doar la nivel fotbalistic. Ne aflăm în al doilea nivel, dacă nu cumva în al treilea, astfel că orice meci cu una din superputerile fotbalistice actuale, fie el disputat acasă sau în deplasare, e bugetat din start cu înfrîngeri. Adică nu trebuie să ne facem calcule în ”dubla” respectivă, pe considerentul că nici alții nu-și fac. Orice punct smuls în aceste confruntări e un soi de bonus, un joker pe care să-l folosim atunci cînd avem nevoie.

Poate că sună straniu. Poate că sună a lipsă de ambiție. Nu, nu e lipsă de ambiție, e realitatea în care trăim. O realitate care ne oferă discrepanțe flagrante între lotul nostru și lotul lor, între fotbalul nostru și fotbalul lor, între educația noastră și educația lor. Cum ar trebui totuși abordată o astfel de partidă? Asta e o întrebare grea, iar răspunsurile vin din nivelul de percepție al fiecăruia.

Eu unul cred că ar trebui să abordăm meciul relaxat. Și să încercăm. N-avem nimic de pierdut, așa cum am spus mai sus, înfrîngerea e oricum bugetată. Să încercăm nu înseamnă că trebuie să ne repezim peste ei, să-i atacăm. Nu te bați cu unul mai puternic dacă armele tale nu-s la nivelul lui. Am tot citit păreri ce pedalau pe ideea unui fotbal ofensiv. Părerile astea vin de la oameni care nu-și dau seama ce reprezentăm noi în fotbalul de azi. Nu poți pretinde să joci ofensiv la Amsterdam plecînd de la ideea că Steaua a bătut pe Ajax. Da, a bătut pe Ajax, dar aici la București, și în nici un caz jucînd ofensiv, ci inteligent. Așadar, cum nu-i putem ataca, nu ne rămîne decît să ne apărăm. Nu-i o rușine să te aperi, nu-i o rușine să folosești armele pe care le ai.



Problema e dacă putem să ne apărăm. Asta deja nu mai știu. De asta am spus că trebuie să fim relaxați. La Budapesta am jucat cu stresul unui rezultat pozitiv ce trebuia, cum-necum, obținut. Acum nu mai avem acest stres. Trebuie să evităm fazele fixe la poarta noastră, că aici avem o mare problemă, tradițional vorbind, la nivel național. Nu ma refer în nici un fel la selecționer.

Părerea mea despre Victor Pițurcă o știți deja. Abia aștept să văd pe ce carte mizează azi. Zice-se că pe cea a steliștilor. Să vedem, e și cacealmaua o tactică în jocul de cărți. Și poate că-i iese din nou, cine știe? Ca la Istanbul, ca la Budapesta.

În fotbal e posibil orice, nu-i așa? Putem chiar bate pe ”ArenA”, putem să facem un egal. Speranța moare ultima. Cu toate astea, eu zic să nu ne facem iluzii. E mai sănătos.

4 Comentarii
  • Liviu spune:

    Dac? echipa de start e cea de pe Gsp, am dubii c? vom face o figur? frumoas?!
    M? întreb de ce în amicalele din iarn? Ke?eru nu a fost convocat!? ?i atunci era în form?! Acum pe pretextul c? nu e obi?nuit cu echip? st? ?i face banca!
    Ca la noi, la nimeni!

  • costin spune:

    suntem vai de capu nostru.ne batem singuri .nici macar nu s-au chinuit cu noi.e inacceptabil sa faci asemenea greseli la nivelul asta ,la pretentii de jucat baraj,sa iei 3 goluri pe greseli de curtea scolii.
    la primu gol rat rateaza preluare cat se poate de simpla , apoi cei din aparare cand trebuie sa faca un tackling decisiv nu o face nimeni ,stau si se uita cum paseaza in 16 metri si il lasa pe vaart sa traga.
    golul 2 , mai e de zis ceva? la primu gol nu te arunci sa faci un baraj in calea mingii intr-o pozitie foarte periculoasa dar la golul 2 te elimini si faci un spagat de toata jena la marginea careului unde nu ii vad rostul si cred ca nimeni nu il vede.
    golul 3 iarasi o greseala imensa .
    vorba comentatorilor ” asta e diferenta dintre noi si ei ,nu mai e nimic de zis „.putem sa mai jucam 10 meciuri si tot ne dau 3-4 pe meci.
    mi se pare inacceptabil ca in anul 2013 sa nu ai habar sa te aperi .aceleasi probleme ca la meciuri cu chelsea sau cele de la amsterdam .aceleasi greseli incontinuu incontinuu incontinuu de N ori.
    si noi vrem sa ii vindem pe 15 milioane ?! pai ce sa vinzi pe 15 milioane cand ei gafeaza flagrant 1 data la 2 meciuri cel putin 1 data pe meci .
    nu le cere nimeni sa joace fotbal spectacol dar macar sa stii sa te aperi decent !sa iei 9 goluri in 3 meciuri… ce mai e de zis .suntem din lumea a 3a prieteni si nici aia nu mai are rabdare cu noi .

  • razvan74 spune:

    personal am fost foarte realist si sigur ca meciul are o singura necunoscuta, cat peste 2-0 – golurile lui RVP pe care le vedeam realizate, da Olanda. ca sa iei insa 4-0 jucand asa inseamna ca nu te numesti Romania, poate stiu eu Macedonia si nu esti in urna a 3-a valorica ci a 4-a si cazi. asta e problema de fapt acum.. cat lasa aceasta federatie incompetenta cu selectioner barbugiu sa cada echipa Romaniei?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă