CADOUL LUI NEUER PENTRU WENGER

CADOUL LUI NEUER PENTRU WENGER

Pentru Arsenal, Bayern era marți seară un vizitator nedorit. Așteptat, dar sosit într-un moment nepotrivit. Un oaspete de genul celor cu care trezești pe cap tocmai cînd ai vrea să faci altceva, care te ține de vorbă, deși n-ai chef, și-ți mănîncă toată mîncarea din casă, deși nu l-ai invitat la masă. Și care mai apoi pleacă lăsîndu-te cu ochii în soare, cu gura căscată și cu gîndurile zburînd la un viitor incert.  Citeste mai mult …

ARSENAL-BAYERN: PEP N-A BĂTUT ÎNCĂ PE ”EMIRATES”

ARSENAL-BAYERN: PEP N-A BĂTUT ÎNCĂ PE ”EMIRATES”

După City-Barcelona, Arsenal-Bayern e al doilea șoc al acestei faze a Champions League. Dacă a avut și Platini o idee bună de cînd e la UEFA, ei bine e cea prin care a programat meciurile din ”optimi” în 4 zile distincte, cîte două pe zi, atît în tur cît și în retur. Avem ocazia să savurăm mai bine aceste partide, căci zău că ar fi fost păcat să pierdem din ele, cum s-ar fi întîmplat dacă ar fi fost puse cîte 4 pe zi. Așa, chit că și două meciuri în același timp sînt greu de urmărit cu aceași atenție, tot e mai bine.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

În mod normal, Bayern e favorită. Reprezentația dată anul trecut, pe același stadion, cînd toată lumea a înțeles că nimeni nu poate sta în calea bavarezilor în drumul lor spre cîștigarea Champions League, e un punct de plecare în orice discuție am face. Și în orice tabără ne-am afla. Am mai spus-o, cred că Bayern e cea mai puternică echipă din lume la ora actuală, chiar mai puternică decît anul trecut. Pe de altă parte, și Arsenal e ceva mai sus din punct de vedere al formei și prestațiilor decît era la momentul acelei duble. Iar în sprijinul afirmației că orice e posibil în astfel de meciuri vine rezultatul din retur, de la Munchen, cînd a bătut Arsenal și a oferit, practic, singurele emoții din sezon Bayern-ului. Nu cred însă că azi e cineva care să poată spune că Arsenal ar fi favorită în această dublă manșă, în condițiile date.

Totuși Guardiola n-a bătut niciodată pe ”Emirates”. Poate și pentru că Arsene Wenger are oarecum același stil ca și el, oarecum aceeași filozofie. În perioada de hegmonie la nivel planetar a Barcelonei lui Pep, o singură echipă putea concura, la nivel estetic, cu gruparea catalană. Aceea era echipa lui Wenger, care însă n-a apucat să și transforme în performanțe această estetică pe care nimeni nu cred că poate s-o conteste.

În ultima vreme însă, Arsene Wenger a renunțat, în momente punctuale, la estetică și a devenit mai pragmatic. Îmi vine în minte meciul cîștigat la Dortmund, în faza grupelor, cînd Arsenal a părut Inter-ul lui Mourinho. Nu știu dacă asta e soluția pentru meciul de azi, poate pentru retur, căci pe ”Emirates” e greu ca Arsenal să se apere pe două linii. E de presupus însă că va apela mai mult la contraatacuri, că va aștepta de fapt acest lucru. Cred că posesia nu va putea fi negociată, așa cum s-a întîmplat, de altfel, și în City-Barcelona. La Londra, posesia va fi a nemților, iar Arsenal va trebui să găsească soluția cea mai bună pentru a jocul de reacție.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Din păcate, lui Wenger îi lipsește un om important pentru această idee: Walcott. Viteza lui ar fi fost tare utilă, mai ales că pe partea aceea joacă Alaba, pe care faza îl uită deseori în față, un fel de Dani Alves mai tînăr. Ar fi fost o zonă unde Arsenal, cu Walcott, putea să surprindă. Probabil că va juca Oxlade-Chamberlain, care pare cel mai apropiat de Walcott din ce are la dispoziție Wenger. La mijloc va lipsi Arteta, iar o absență importantă. Perechea Arteta-Flamini pare a fi baza tacticii lui Wenger, din păcate pentru el a trebuit de multe ori să se descurce fără unul dintre ei. Cred că Jack Wilshere va juca în locul spaniolului, de fapt sînt sigur, căci altă soluție nu văd.

N-are cum să lipsească Ozil, a cărui criză de formă s-a identificat cu criza de joc a lui Arsenal în anumite meciuri. Se așteaptă de la Ozil să fie pentru Pep amenințarea care era la Real, omul care să inventeze o pasă de gol, o situație periculoasă. Wenger are apoi de ales între Santi Cazorla, Rosicky și Podolski, dar cred că-l va alege pe spaniol, chit că se expune teribil în acea zonă, Santi Cazorla nefiind defel un expert al fazei defensive, iar spatele său e vulnerabil. Și va juca în mod sigur Giroud, căci altul mai bun nu are Wenger, cu toate poveștile amoroase în care a fost el implicat. Dacă Bayern are un punct slab, dincolo de entuziasmul ofensiv riscant al lui Alaba, acesta e zona centrală a apărării. Sînt foarte convins că în vară Guardiola va acționa în acest compartiment măcar cu un transfer important.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN BUNDESLIGA GĂSIȚI AICI:

Mergînd spre Bayern, Guardiola va fi pus în curînd într-o situație pe care n-a mai avut-o de cînd e antrenorul acestei echipe. Să aibă aproape tot lotul la dispoziție. În curînd, adică atunci cînd se va reface Ribery, iar Schweinsteiger își va recăpăta și el, din punct de vedere fizic, senzațiile de anul trecut. Pînă acum Pep a tot avut parte de accidentări, va fi interesant de văzut cum va gestiona situația.

Pentru ”Emirates” Ribery nu va putea juca. Asta simplifică oarecum lucrurile. Guardiola e un tip recunoscut pentru faptul că alege mai mereu primul ”11” în funcție de adversar, de calitățile și punctle slabe ale acestuia. Sînt convins că așa va face și acum. Pesemne că are și de data aceasta aceeași dilemă: cu sau fără Mandzukic? Pentru că, în rest, modulul pare fi clar. Nu cred că Pep se va apuca tocmai acum să schimbe poziția lui Lahm, chit că ar da mai bine în această partidă decît Rafinha ca fundaș dreapta. Lahm însă e marea lui invenție la Bayern, cum au fost destule la Barcelona, așadar nu cred că va renunța la noul său mijlocaș. O tripletă Kroos-Thiago-Gotze sună tare bine, cu Muller-Mandzukic-Robben în atac, dar nu cred că se va expune Guardiola într-atît. Mai degrabă l-aș vedea pe Javi Martinez fundaș central, mi se pare mult mai adaptat filozofiei lui Pep decît Dante și Boateng. Probabil însă că asta se va întîmpla în sezonul viitor.

Eu merg pe ideea că nu va juca Mandzukic. Și că Gotze, a cărui formă de moment este excelentă, va împărți cu Robben și Muller poziția de 9 fals.

ars-bay

MESUT OZIL, LOVITURA LUI WENGER. OARE ÎL VA AJUTA?

MESUT OZIL, LOVITURA LUI WENGER. OARE ÎL VA AJUTA?

Realizat pe ultima sută de metri a perioadei de mercato, transferul lui Mesut Ozil de la Real Madrid la Arsenal poate fi catalogat drept lovitura verii. În condițiile în care Bale, Neymar și celelalte mutări au fost mai mult sau mai puțin anunțate și extrem de mediatizate, excesiv de mediatizate în cazul lui Bale, surpriza provocată de trecerea lui Ozil sub comanda lui Arsene Wenger conferă acestei tranzacții o importanță deosebită.



Pomeneam acum cîteva zile de felul în care Ozil a ieșit de pe teren după ce a fost schimbat la Granada. Îmbufnat, vizibil deranjat de situație, poate de jocul care nu-i mai ieșea, sigur de poziția în care era distribuit. Scriam atunci de limbajul trupului, care e un barometru de luat în seamă și anticipam într-un fel faptul că va pleca de la Real. Mă gîndeam că spre Manchester United, căci mi se părea că ar fi o excelentă soluție pentru David Moyes. Am primit destule mesaje care încercau să mă convingă cît de puțin mă pricep la fotbal dacă pot crede că Real îi va da vreodată drumul lui Ozil. Mesajele veneau de la fanii Madridului, care confundă sentimentele cu realitatea. Una e să-ți placă de Ozil, alta e să încerci să transferi sentimentele tale către anumiți conducători pentru care fotbalul e totuși o afacere.

Ei bine, iată că s-a întîmplat! Real Madrid l-a lăsat să plece pe Ozil, în schimbul unei sume consistente, e adevărat, dar l-a lăsat. Dacă dorea să-l țină îl ținea, așa cum, de exemplu, Barcelona l-a ținut pe Cesc Fabregas, pentru care United oferea o sumă nu cu mult mai mică. Am avut șansa să-l văd jucînd pe Ozil încă de la primele meciuri ale sale la Werder Bremen și, înainte, la Schalke. Am comentat 3 sezoane Bundesliga la Sport Klub și l-am prins în multe meciuri. În special la Werder mi-a plăcut, societatea pe care o făcea la mijlocul terenului cu brazilianul Diego fiind un important punct de reper al jocului agreabil și estetic pe care-l practica echipa din Bremen pe atunci. Se spunea despe el că e născut pentru a juca la Barcelona, căci părea potrivit pentru fotbalul catalanilor. Apoi l-am văzut în și mai multe meciuri odată cu trecerea la Real, destule pe viu, în El Clasico, împotriva Barclonei. Mi s-a părut și mi se pare unul dintre aceia care fac parte din categoria fotbaliștilor, nu a jucătorilor de fotbal. Capabil să dea o pasă genială, să scoată din joc adversari, să ridice privirea și inclusiv să se oprească atunci cînd nimeni nu se aștepta, pentru a-și crea avantaj.  

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:  

Nu încerc să discut aici dacă Real Madrid a greșit sau nu lăsîndu-l pe Ozil să plece. Eu cred că da, dar părerea mea poate că nu contează. Încerc să analizez ce s-a întîmplat la Real și ce se va întîmpla la Arsenal. Un calcul simplu, grotesc poate, îmi arată că Ozil e la jumătate de preț față de Gareth Bale. Nu e o ștampilă, nu înseamnă că Bale e de două ori mai bun, e doar o constatare, o realitate de mercato.

Am citit o comparație excepțională a celor doi. Dacă prin absurd i-am pune pe Ozil și Bale cu o minge în fața unui zid și le-am cere să iasă din aeastă situație, am constata, cred, cum Ozil găsește o breșă în zid și strecoară balonul pe acolo, în vreme ce Bale dărîmă zidul și merge mai departe. E o realitate și poate că asta nu l-a ajutat pe Ozil. I s-a reproșat de multe ori slaba participare la faza defensivă. Inclusiv Mourinho a făcut-o, deși portughezul a fost cel care a insistat pentru a-l transfera. În ultimul timp, părea că progresase la acest aspect, dar la început era departe de cerințe. Îmi amintesc cum la finala Cupei din 2011, de la Valencia, Mourinho l-a scos pe Ozil prin minutul 70, exasperat de felul în care germanul, plasat dacă bine îmi amintesc în banda dreaptă, căci atunci Mourinho a jucat contra Barcelonei cu 3 închizători, cobora în ajutorul lui Arbeloa. E un amănunt interesant cred, pentru că de atunci Mourinho l-a jucat extrem de rar pe Ozil în acea zonă, distribuindu-l mai mult pe zonă centrală. În schimb, după plecarea lui Mourinho și venirea lui Ancelotti, Ozil a fost iar retrimis în dreapta, centrul fiindu-i destinat lui Isco.

În dreptul lui Ozil rămîn însă pasele decisive pe care le-a dat în acești trei ani și nu neapărat golurile, care veneau ca un fel de bonus. Am găsit în statistici că Ozil avea o acuratețe a paselor în terenul advers de 83 la sută, iar în propriul teren de 86 la sută. Aici era marea calitate a germanului, pasele pe care le dădea și mai ales faptul că greșea foarte rar. Și atunci, de ce a plecat? Spre deosebire alți jucători ai Realului, Ozil n-a fost niciodată admonestat de public pe ”Santiago Bernabeu”. Ceea ce, între alții, i s-a întîmplat inclusiv lui Cristiano Ronaldo. Inclusiv la prezentarea oficială a lui Bale, pe fare dacă n-ați văzut-o o găsiți AICI, s-a produs un episod cînd publicul prezent a scandat, spre enervarea lui Florentino Perez, ”Ozil no se vende”. Ei bine, iată că s-a vîndut.

Cu contrat scadent în 2015, Ozil a solicitat de-a lungul sezonului trecut de mai multe ori o prelungire și o mărire de salariu. Mai ales de cînd tatăl său i-a devenit și impresar. Se spune că în vestiar făcea atmosferă proastă, se izolase, nu comunica deloc și dădea senzația că e deprimat. Venirea lui Isco, mai nou preferatul lui Florentino Perez, prestațiile bune ale acestuia, dar mai ales venirea lui Bale i-au dat pesemne senzația lui Ozil că-și pierde locul în echipă. Mai ales că Ancelotti nu pare adeptul formulelor tactice ale lui Mourinho și merge pe clasicul său braduleț, 4-3-2-1, cu Modrici și Isco în stînga și dreapta lui Khedira, Alonso sau a celui care va fi ”închizător”. Mai sus deja locurile se epuizau pentru Mesut, căci tripleta Cristiano-Benzema-Bale e de neatins. Astfel că plecarea i s-a părut unica soluție, iar dacă asta a coincis cu o mărire consistentă de salariu, cu atît mai bine.

Se spune că l-ar fi vrut și PSG pe Ozil. Pe undeva logic, PSG i-ar vrea pe toți, eventual să facă două echipe de aceeași valoare. Banii n-ar fi fost o problemă. Se mai spune însă că Ozil a ales Arsenal pentru Arsene Wenger. Criticat deseori pentru slaba participare în mercato, Wenger a apărut pe ultima turnantă, cu o mutare ce face înconjurul planetei.

Am dubii că Ozil era fix jucătorul de care avea nevoie Arsenal. Eu cred că mai mult decît Ozil ar fi avut nevoie de Luis Suarez, de care s-a vorbit. Sau de Higuain, poftim, ca să nu sară comentatorii-suporteri ai ”cormoranilor” care încă mai cred că nu banii sînt cel mai important lucru în gîndirea unor fotbaliști. Sau de orice alt atacant, David Villa, chiar Fernando Torres, care să se transforme în referința jocului elaborat de Wenger. Dar dacă s-a ivit oportunitatea Mesut Ozil, de ce să n-o fructifice Arsenal? Mai ales că-n iarnă mai e o perioadă de mercato, iar în Anglia nu-s probleme în a schimba un club mare cu un alt club mare.

Mijlocași avea destui Wenger la Arsenal. Poate nici unul de calitatea lui Ozil însă. Să vedem acum unde va juca. Am încercat să arăt mai sus că-n bandă nu se simte prea comod. Oricum, la Arsenal partea dreaptă e acoperită de Walcott. Walcott ar trebui să se transforme în ținta paselor lui Ozil. Obișnuit de atîția ani să privească spre stînga atunci cînd pasa, în căutarea lui Cristiano, acum va fi nevoit să-și schimbe orientarea. Walcott nu e la fel de bun cum e Cristiano, nu e nici Thomas Muller din ”naționala” Germaniei, are însă o viteză care se asortează cu viteza de pasare a lui Ozil. În plus, ritmul în care construiește Arsenal e mai scăzut decît cel cu care fusese obișnuit Ozil la Real, cu acele contraatacuri fulgerătoare din epoca Mourinho. Asta ar putea fi un lucru bun.

În mod normal, Ozil ar veni pe poziția lui Rosicky. Mi se pare cea mai justă așezare. Cu Walcott în dreapta și Cazorla în stînga. Cînd va reveni Podolski, cu care Ozil ar trebui să aibă o legătură specială, poate vom vedea și la Arsenal această nouă modă, inventată de Guardiola, cea cu 9 fals. Variante sînt, la fel cum vor fi și foarte multe meciuri.

Nu sînt foarte convins că Arsenal se înscrie în lupta pentru titlu odată cu această mutare. S-a întărit însă mult, iar asta în condițiile unui campionat extrem de puternic, poate fi important. Atuul lui Wenger stă în faptul că Manchester United, Manchester City și Chelsea par a avea probleme de adaptare, căci au schimbat antrenorii, în timp ce la ”tunari” e mult mai simplu să integrezi un jucător într-o tactică deja bine stabilită.

Mesut Ozil face parte din acea categorie a oamenilor care-și doresc protagonism, își doresc să fie lideri. La Real Madrid nu putea, să vedem dacă va reuși la Arsenal. Deocamdată a reușit performanța de a fi omul numărul unu fără să joace.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI ARSENAL GĂSIȚI AICI:

P.S. Am promis, la începutul lui august, atunci cînd am scris despre situația transferurilor din Premier League că voi reface analiza atunci cînd mercato se va încheia. N-am uitat și o s-o fac, căci transferuri s-au făcut destule în ultimele ore

ARSENAL, WHO?

ARSENAL, WHO?

 

”Credeți în miracole?” mă întrebam înainte de meciul dintre Arsenal și Bayern. De crezut poate că au fost destui care au crezut, dar miracolele, ca să se întîmple, trebuie să aibă o bază de plecare.

Cea mai bună caracterizare a meciului dintre Arsenal și Bayern a fost făcută la EuroFotbal, imediat după meci. MM parcă a zis. ”Luați jucătorii lui Arsenal, bucată cu bucată, post cu post, și vedeți care dintre ei e mai bun decît cei de la Bayern, luați și ei în aceleași condiții, bucată cu bucată, post cu post”. Mi se pare cea mai corectă abordare a acestei partide. Eu aș merge chiar mai departe și aș întreba ce jucător din actualul lot al lui Arsenal ar intra, nu în primii 11, ci în primii 18. Poate Theo Walcott, deși nu duce lipsă Bayern de un astfel de profil, iar Robben, să nu uităm, a fost rezervă marți. Poate Wilshere, dar și pe poziția lui stă bine Bayern. Oricum, de primul ”11”, să zicem cel standard, de gală cum se obișnuiește să se spună, cei doi nu se apropie.

Concluzia pe care a tras-o L`Equipe, în pagina sa dedicată acestui meci, mi se pare la fel de potrivită. Nu cred că mai e nevoie de traducere a titlului, e extrem de sugestiv. Cotidianul francez acordă multă atenție lui Arsenal prin prisma lui Arsene Wenger și a apropierii acestui club de fotbalul francez, de-a lungul timpului.

Nu se poate trece peste această partidă fără să aducem în față numelui lui Arsene Wenger. ARSENE WENGER NU E ANTRENORUL LUI ARSENAL, E ARSENAL ÎNSUȘI. Nu cred că există antrenor pe planeta asta care să fi supraviețuit atîția ani fără trofeu! Nici măcar Sir Alex Ferguson nu cred că ar fi reușit. La el n-a fost cazul, dar uite că la Wenger e. Și încă de ceva vreme. Vorbim totuși de Arsenal, nu de Everton, asta ca să dau exemplul lui David Moyes, un alt longeviv. Arsenal e un club cu pretenții, dar ale cărui pretenții s-au redus în ultima vreme la simple participări în Liga Campionilor. Și eliminări mai mult sau mai puțin glorioase, în perioada primăverii.

Un alt mesaj pe care l-am primit în timpul emisiunii de marți de pe DigiSport 1 spunea cam așa: ”Nu vrem o mașină de făcut bani, nu vrem o mașină de cheltuit bani, vrem o echipă care să-și respecte numele și atunci cînd trebuie să scoată cîteva milioane pentru a achiziționa un fotbalist bun sau un portar bun. Cu rost și demnitate”. Foarte adevărat. Sigur că toți fanii din lume ar vrea ca echipa lor să-și permită să cumpere cei mai buni fotbaliști din mercato, dar asta nu se poate. Arsenal s-a obișnuit cu această politică de la mutarea pe ”Emirates”, un proiect care a costat mult și care costă încă. Arsenal face însă an de an profit, cîteva milioane, dar face. Plătindu-și datoriile către bănci, care nu-s puține. În detrimentul performanțelor mă tem. Căci Arsenal e o echipă care face jucători pentru alții, iar exemplul Van Persie e elocvent, la fel Fabregas, la fel Song, la fel Nasri, bine că nu l-au pierdut și pe Walcott.

 

Priviți cu atenție cele două imagini. Trecerea anilor e evidentă. Dincolo de starea firească a lucrurilor, căci acesta e cursul vieții, omul îmbătrînește, nu are ce să facă, e diferența dintre stările de spirit. În prima e Wenger cu ultimul titlu de campion al Angliei. Era la moda Arsenal atunci, ”The Invincibles”, cu legiunea sa franceză, cu Bergkamp, cu Ljunberg, cu Ashley Cole și Kolo Toure, că tot vorbeam mai sus de fotbaliști făcuți pentru alții, cu un record de 49 de meciuri fără eșec încă neegalat. Cel din dreapta e cel de azi, nu neapărat cel bătut de Bayern, Bradford sau Blackburn, o inundație de litere B ce au puține lucruri în comun una cu alta. La fel cum puține lucruri au în comun Arsenal de azi cu Arsenal de atunci. Atunci, ca să nu mai răsucim cuțitul în rana fanilor, o dublă Arsenal-Bayern nu s-ar fi terminat în nici un caz în minutul 20.

”Arsene, who?”. Vă amintiți, e titlul dat de The Sun, atunci cînd Wenger a fost instalat. Prima lui conferință de presă a fost o teleconferință, căci era încă în Japonia. ”Arsene, what?” ar putea fi un titlu de azi. Deocamdată, Wenger a obținut o prelungire cu încă doi ani a contractului său. Mă întreb de ce nu vrea să încerce și ate provocări, să vadă cum e și în alte părți. Mi-e teamă că dacă merge pe linia asta, peste doi ani, sau mai devreme, titlul să nu devină: ”Arsene, what the fuck!”.

Două vorbe și despre Bayern. Doar două. Fie, trei: Foarte, foarte puternică. Nu știu dacă e principala favorită la cîștigarea Ligii Campionilor, dar în primele 3 favorite sigur e. Și nu pot să nu mă întreb de ce a fost nevoie de Guardiola? Tare e posibil ca Pep să fi greșit. În caz că Bayern ia Liga Campionilor, cam așa mi se pare.

ARSENAL-BAYERN: CREDEȚI ÎN MIRACOLE?

ARSENAL-BAYERN: CREDEȚI ÎN MIRACOLE?

 

Nu știu vouă, dar mie ideea lui Platini de a ”lungi” faza optimilor în Champions League mi se pare foarte bună. Avem ocazia astfel să vedem două meciuri pe zi, ceea ce e foarte bine. Ideal ar fi fost un meci pe zi, dar asta e ceva mai greu de obținut la calendarul actual. Să ne imaginăm doar cum ar fi arătat optimile în formulă standard, 4 + 4, cît am fi avut de pierdut și cît avem de cîștigat așa, cu 2+2+2+2. Tur și retur.

 Arsenal – Bayern e meciul zilei de azi. Mă tot chinui să găsesc un element care să-mi inspire șanse cît de cît egale pentru acest duel. Rețineți, am zis cît de cît egale, nu egale direct. Oricum am da-o, oricum am lua-o, Bayern e favorită. Și încă mare. Nemții au început 2013 în mare forță și n-au nici un gol primit în partidele jucate. Mergînd mai în spate în sezon, pentru Bayern, meciurile în deplasare au fost un adevărat deliciu. În Bundesliga, e adevărat, unde au cedat un singur punct departe de ”Allianz Arena”. În Ligă a fost acel eșec cu Bate Borisov, la Minsk, plus un egal cu Valencia, pe ”Mestalla”. Oups! Iată că am găsit un posibil element favorabil lui Arsenal!

Scot din context meciul cu Bate Borisov. Face parte din categoria excepțiilor, poate chiar a meciurilor suspecte, dacă ar fi să mă iau după unii care suspectează tot mai puțin pe ei înșiși, ca să nu facă atacuri de panică. Îmi amintesc meciul cu Valencia. Bayern a avut posesia, a avut și cifrele meciului în favoarea sa, dar s-a lovit de o o exprimare eroică a Valenciei, în 10 oameni încă din prima repriză, cu contraatacuri extrem de directe și periculoase. Valencia a dat gol în inferioritate numerică, iar Bayern a egalat în ultimele 10 minute.

Arsenal are nevoie de o exprimare eroică. Echipa lui Arsene Wenger, aș îndrăzni să spun că și Wenger însuși, au intersectat ridicolul sau penibilul în acest sezon prin cele două eliminări succesive din Cupa Ligii și Cupă în fața unor adversari de liga a 4-a și liga a doua. Rămași fără posibilitate de trofeu intern anul acesta, cei de la Arsenal au un singur obiectiv palpabil, clasarea pe un loc eligibil în Champions League, și un vis: cîștigarea acestui trofeu. Pare ceva de domeniul miracolului, dar cuvintele miracol și fotbal se mai și întrepătrund, vezi episoadele Chelsea din sezonul trecut.

 La Bayern, senzația e că jucătorilor nu le-a căzut prea bine anunțarea, cam devreme, a venirii lui Guardiola. Cel puțin unor jucători. Au fost cam multe declarații de dragoste către Jupp Heynckes în ultima vreme . E un subiect separat, ce merită tratat cu atenție, dar are puțină legătură cu meciul de azi. La care Heynckes are puține dubii, căci absențele lui Boateng și Badstuber nu-i lasă prea mult loc de întors în apărare, iar revenirea lui Javi Martinez îi configurează o pereche cu Schweinsteiger în linia de dublu pivot.

Apropo de Schweinsteiger. Săptămîna trecută, Olaf Thon, fostul internațional german și jucător al lui Bayern, l-a cam atacat, spunînd despre el că venirea lui Guardiola îl cam termină pentru că e un jucător lent. E un moment numai bun pentru ”Schweini” să arate că nu-i chiar așa, mai ales în compania unei echipe care pasează.

În rest, echipa lui Bayern se cam știe. Inclusiv faptul că Robben va fi rezervă. Cel puțin așa crede presa germană. Eu cred că Heynckes nu-i chiar atît de decis, mai ales că la Arsenal pe stînga va fi Vermaelen, iar cuplul de fundași centrali, Mertesacker-Koscielny e tare expus unor jucători de explozie în ambele benzi cum sînt Ribery și Robben.

 La această echipă a nemților, extrem de puternică și compactă, eu unul am un singur dubiu: Van Buyten. Belgianul e greoi, pe cît de bun e pe sus, pe atît de greu se mișcă la combinații, ceea ce, la înălțimea lui, poate e și normal. Arsene Wenger pare a miza și el pe un modul 4-2-3-1, din ce în ce mai folosit în ultima vreme în întreg fotbalul, pentru că asigură o densitate optimă pe toate zonele terenului. Însă nu știu cît de bine se pretează Olivier Giroud unui duel particular, și francofon pe deasupra, cu Van Buyten.

Mai degrabă Wenger ar opta pentru Walcott în poziție centrală, cu Cazorla și Podolski în spatele lui și schimbînd mereu rolurile. Ceea ce i-ar da posibilitatea unei linii de mijloc mai sigure, mai compacte, cu Wilshere, Arteta și unul dintre Ramsey ori Abu Diaby. Ar avea ocazia Wenger să întărească puțin și flancurile, în special cel pe care vor acționa Ribbery și Alaba, cei doi formînd o societate excelentă în ultima vreme. Oricum, Jack Wilshere e baza în această echipă, el e spiritul lui Arsenal.

Gibbs e accidentat, Monreal nu poate juca în Ligă, soluția Vermaelen în stînga e cam unica. Dacă am dubii la Van Buyten, ar trebui să le am și la Mertesacker, nu? Cu tot avantajul lui de a cunoaște foarte bine fotbalul german. Apropo de asta, de urmărit jocul lui Podolski. N-a fost cea mai bună perioadă a lui la Bayern, astfel că ar avea un motiv în plus să se ambiționeze.

Mai e de discutat factorul ”Emirates”. Nu știu dacă întîmplător sau nu mutarea pe ”Emirates” a coincis cu scăderea performanțelor, dramatică în ultima vreme. La nivel financiar, cu siguranță există o legătură. Dar e posibil să fie și la nivel afectiv. Pe ”Highburry” parcă atmosfera era cu totul alta, mai britanică, mai apropiată, mai caldă, mai apăsătoare pentru rivali. ”Emirates” e ultramodern, dar pare cam rece.

ÎNCĂ UN ”SUPER SUNDAY”

ÎNCĂ UN ”SUPER SUNDAY”

Încă un ”Super Sunday” în fotbalul englez, încă o după-amiază petrecută în fața televizoarelor. Avem noroc. Două duminici cam mohorîte, din pricina vremii de afară, salvate de soarele fotbalului jucat în Premier League.

Ambele partide se dispută la Londra. Ce norocoși sînt londonezii din acest punct de vedere. Daca-ți place fotbalul nu există week-end fără el la Londra și sînt destul de puține week-endurile fără un derby, în adevăratul sens al cuvîntului, cel de dicționar. Indiferent de liga în care se dispută, derbyurile în Anglia au tradiția lor și farmecul lor, derivat din acestă tradiție. Meciul zilei nu e însă un derby. E un ”derby de clasament”, locul 1 cu locul 4, Tottehnham-Manchester United. Se joacă pe White Hart Lane, iar precizarea nu e întîmplătoare.

În ultima etapă a sezonului 2000-2001, United pierdea pentru ultima dată pe acest stadion în fața lui Tottenham. Atunci, într-un moment de supărare amestecat cu frustrare, o frustrare de moment, mai degrabă răsfăț sau metodă de negociere, căci United era deja cîștigătoare a titlului, Sir Alex Ferguson anunța, de fapt reitera, decizia de a părăsi clubul de pe ”Old Trafford” la finalul campionatului. Ce s-a ales de această promisiune vedem cu toții etapă de etapă. Sir Alex e tot aici, e tot în lupta pentru titlu, iar o victorie cu Tottenham în această etapă ar ușura această luptă.

Numai că Totenham are nevoie de victorii în fața echipelor mari ca să poată pătrunde cu mai multă convingere în topul fotbalului englez. Acel Top 6, o formulă extinsă a vechiul Top 4, pe undeva după modelul Uniunii Europene. Tottenham a bătur în tur, în septembrie, chiar pe ”Old Trafford”, punînd atunci capăt unei perioade de 27 de meciuri fără victorie în fața lui United, dar asta nu-i totul, de vreme ce echipele mari din Anglia i-au cam rezistat lui Andre Villas-Boas, Arsenal, Chelsea, Everton și Manchester City învingînd-ul.

Nu va juca Adebayor, încă o victimă a acestei competiții stupide numită Cupa Africii. Stupidă, să ne înțelegem, pentru data la care se desfășoară, căci este aberant să scoți din contextul cluburilor care plătesc salarii, uriașe de multe ori, anumiți jucători pentru a-i duce la o competiție ce s-ar putea ține destul de lesne în iunie. Dar despre subiectul ăsta, cu altă ocazie. Lipsește deci Adebayor, în schimb Hugo Lloris pare într-o formă bună, 11 goluri primite în 12 meciuri, dar 5 dintre ele pe ”Emirates”, plus că și-a revenit Scott Parker, o piesă de bază în sezonul trecut. ”Spurs” au o serie de 6 meciuri consecutive fără eșec sau, în formulă ușor extinsă, un singur eșec în ultimele 10 meciuri. United rămîne United, așa că meciul ăsta e un ”must have” al după-amiezii.

Înainte ne încălzim cu un derby londonez, Chelsea-Arsenal. Arsenal s-a mai scos în Cupa Angliei după eșecul cu City, plecat de la acea gafă, echivalentă cu eliminarea, comisă de Koscielny în primele minute. Theo Walcott a semnat în sfîrșit prelungirea contractului, un alt subiect ce merită tratat separat în zilele următoare, dar Arsenal are nevoie de victorii în astfel de meciuri pentru a începe să creadă în ceva. Iar Wenger are nevoie ca jucătorii săi să nu mai fie generoși în cadouri pentru adversari. Nu degeaba Arsenal are în acest sezon cele mai puține puncte adunate în 21 de meciuri de cînd a fost instalat alsacianul.

În campionatul trecut a fost un meci splendid pe ”Stamford Bridge”. E însă o mică-mare deosebire. De la Arsenal a zburat ”olandezul zburător” Van Persie, iar de la Chelsea a plecat Andre Villas-Boas.

Chelsea n-a mai bătut acasă de cînd a demolat, în decembrie, pe Aston Villa. E o vorbă veche în fotbal care spune că nu e bine să dai toate golurile într-un singur meci. Chelsea s-a lăcomit atunci, iar acum plătește nota de plată. Benitez a fost huiduit copios cu Southampton, ”sfinții” nefiindu-i alături la această partidă, și parcă totul îi e potrivnic, deși faptul că Guardiola a semnat cu Bayern e pînă la urmă un semn bun, căci ar însemna un pretendent în minus la banii lui Abramovici. Conceptul de meci acasă e un pic straniu pentru Rafa, al cărui palmares, o victorie în 6 meciuri, cea de care vorbeam mai sus, e complet în antiteză cu cele 6 victorii pe terenuri străine.

În concluzie, doamnelor, domnilor, vă invit la ”Super Sunday”. Și la Fotbal European, firește. Unde altundeva decît pe DigiSport!

 

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă