FINALĂ INEDITĂ ÎN COPA LIBERTADORES

FINALĂ INEDITĂ ÎN COPA LIBERTADORES

E pentru prima dată în ultimii 25 de ani când Copa Libertadores nu aduce în ultimul său act nicio echipă din Argentina sau Brazilia. Cele două țări ce domină, din punct de vedere fotbalistic, au avut câte o reprezentantă de marcă în semifinale și toată lumea visa la o finală de mare impact Boca Juniors-Sao Paolo. Nu s-a întâmplat așa însă, astfel că Independiente Del Valle, din Ecuador, aflată la prima finală din istoria sa, văzută de specialiști un soi de Leicester al Americii de Sud, și Atletico Nacional Medellin, din Columbia, vor fi față-n față într-o dublă manșă ce va stabili echipa care va merge la Mondialul Cluburilor. Meciul serii se joacă la Quito, la peste 2500 de metri altitudine, în vreme ce revanșa e programată la Medellin, peste o săptămână. Toate detaliile mai jos.

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor

 

INDEPENDIENTE DEL VALLE – ATLETICO NACIONAL MEDELLIN, ora 3:45

Finală inedită în Copa Libertadores

Ecuadorienii de la Independiente del Valle dau, pe stadionul olimpic ”Atahualpa” din Quito, prima bătălie cu columbienii de la Atletico Nacional Medellin pentru cucerirea Copei Libertadoros, cea mai prețioasă competiție intercluburi din America de Sud. Cele două rivale nu s-au mai întâlnit până acum.

Alintată ”Leicester a Americii”, echipa gazdă este marea surpriză a întrecerii.  În palmares nu are nici un trofeu: a câștigat doar liga secundă, în 2009, ceea ce i-a permis să promoveze în premieră în prima divizie. În Libertadores a mai evoluat de două ori, fără rezultate deosebite. În schimb, Atletico Nacional are 15 titluri în Columbia și 18 prezențe în Libertadores, unde a triumfat în 1989 (0-2 și 2-0/5-4 la penalty-uri cu paraguayenii de la Olimpia Asuncion) și a fost finalistă în 1995 (1-3 și 1-1 cu Gremio), plus două semifinale (1990, 1991).

Pe locul 3 după 20 de etape de campionat, cu 34 de puncte, 10 sub liderul Barcelona Guayaquil, Independiente este imbatabilă de 8 jocuri, în toate competițiile, cu două egaluri la unu și 6 victorii. Doar o dată s-a înclinat în ultimele 12 partide, 11 terminate cu gol dat. De alte 7 meciuri nu a mai pierdut acasă (două remize, 5 succese), unde a suferit o singură înfrângere în ultimele 14 vizite primite, 11 câștigate și toate încheiate cu gol dat. Important este grupul uruguayan compus din antrenorul Pablo Repetto (42 de ani), în funcție din septembrie 2012, și jucătorii C. Nunez, Rizotto și Tellechea. În ultimul meci, 1-1 acasă cu LDU Quito, au fost odihniți majoritatea titularilor.

Atletico Nacional este neînvinsă după primele 3 runde din campionat, cu o victorie și două egaluri: cele 5 puncte o plasează abia pe a 7-a poziție. Trupa pregătită de fostul selecționer columbian Reinaldo Rueda nu a mai cedat de 11 dispute, indiferent de întrecere, cu 6 egaluri și 5 triumfuri. De 5 dispute înscrie constant, în ultimele 4 câte două reușite mereu. Pe teren străin a rămas nebătută în precedentele 6 partide (4 egaluri, două succese): a înscris în toate, nu a luat gol în 4 dintre ele. Lucruri mari se așteaptă de la atacantul Miguel Borja (23 de ani), un nou-sosit care a semnat toate cele 4 goluri din semifinala cu Sao Paulo. Rueda nu poate conta pe mijlocașul Alexander Mejia, suspendat. Favorit să-l înlocuiască este Diego Arias, dar și Elkin Blanco are șansa lui, mai ales că, a precizat antrenorul columbian, ”a jucat 7 sezoane la înălțime”: Quito e plasat la o altitudine de 2.850 de metri. În ultimul joc, Atletico a făcut 2-2 cu Tolima prin ”dubla” argentinianului Rescaldani, aflat la debut.

Pe traseul său, Independiente a lăsat în urmă nu mai puțin de 4 foste câștigătoare ale Copei Libertadores. Pe Colo Colo și Atletico Mineiro le-a înfruntat în faza grupelor, iar de granzii Argentinei a trecut în ”optimi”, 2-0 și 0-1 cu River Plate, respectiv în semifinale, 2-1 și 3-2 cu Boca Juniors. Învinșii din ”sferturi” au fost mexicanii de la Pumas UNAM (2-1, 1-2/5-3 la penalty-uri). De partea cealaltă, Atletico Nacional a realizat în grupă 16 din 18 puncte posibile, după care le-a depășit pe Huracan (4-2, 0-0), Rosario Central (3-1, 0-1), Sao Paulo (2-0, 2-1).

AICI GĂSIȚI COTELE LA INDEPENDIENTE DEL VALLE – ATLETICO NACIONAL MEDELLIN

 

Casa Pariurilor

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă