Articolul precedent

LIVERPOOL-TOTTENHAM: DUELUL DIN CAMPIONAT SE MUTĂ-N CUPA LIGII

LIVERPOOL-TOTTENHAM: DUELUL DIN CAMPIONAT SE MUTĂ-N CUPA LIGII

Finaliste ale ultimelor două ediții din Cupa Ligii, dar fără să reușească să ducă la bun sfârșit tentativa de a câștiga trofeul, Liverpool și Tottenham își mută recentul duel din Premier League în Cupa Ligii. În campionat s-a terminat egal, la Londra, în august, dar astăzi cineva trebuie să câștige și să meargă mai departe, în ”sferturi”. Extrem de interesant este și meciul de Serie A de la Genova, acolo unde Milan e chemată să confirme victoria cu Juventus în fața unui adversar, Genoa, cu o apărare bună, dar care tocmai a pierdut derbyul cu Sampdoria și simte nevoia unei reconcilieri cu publicul propriu. Programul zilei e completat de un alt duel din Cupa Ligii Angliei, cu Arsenal mare favorită în fața divizionarei secunde Reading, dar și cu cu diverse cupe naționale în Germania și Franța. Amănunte și cote mai jos.

 

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor

 

LIVERPOOL – TOTTENHAM, marți, 25.10, ora 21:45 (ANGLIA, CUPA LIGII) 

Liverpool și Tottenham și-au mutat disputa în Cupa Ligii

Liverpool și Tottenham își mută rivalitatea din Premier League, unde ocupă locul 3, respectiv 5, în Cupa Ligii. Ambele într-o formă deosebită, cele două echipe se luptă pe ”Anfield” pentru un loc în ”sferturile” competiției, unde au fost finaliste în sezonul trecut, Liverpool, respectiv în 2015, Tottenham.
De 9 meciuri nu au mai pierdut ”cormoranii”, cu două egaluri și 7 victorii. Această serie au început-o după un 0-2 la Burnley, în campionat, singurul eșec în 11 jocuri stagionale și a doua partidă din acest interval în care nu au putut marca după recentul 0-0 cu Manchester United. Cu Stoke, 0-1 după prelungiri chiar în Cupa Ligii, în ianuarie trecut, au încasat precedenta înfrângere de acasă. De atunci au urmat 18 de meciuri imbatabile, cu 11 succese și 7 remize.
Tottenham vine după 3 egaluri consecutive, ultimele două fiind 0-0, într-o invincibilitate care durează de 8 dispute, 5 câștigate. Precum gazdele, tot o dată s-au înclinat londonezii în acest sezon, 1-2 acasă cu AS Monaco în grupele Ligii. În rest, au mai înregistrat 7 succese și 5 remize. Ei nu au luat gol în 8 din aceste 13 confruntări (în 3 cazuri au primit numai câte unul), iar în alte 3 nu au marcat. Notabil, doar două goluri au încasat în ultimele 8 jocuri. De pe teren străin au revenit cu 3 triumfuri și 4 egaluri, precedentele 3 la rând.
Ojo și Gomez sunt jucătorii cu probleme medicale de la gazde, unde Henderson este suspendat. Probabil că Jurgen Klopp va apela din nou la Mignolet pentru postul de portar și e de presupus că vom vedea și alți jucători mai puțin utilizați. În cealaltă tabără, antrenorul Mauricio Pochettino nu contează pe Harry Kane și Alderweireld, având și el un suspendat, pe francezul Sissoko. Si aici e posibil să asistăm la o rocadă în poartă, olandezul Vorm urmând să fie titular și Hugo Lloris rezervă.
Cele două formații s-au întâlnit în august în Premier League, la Londra, scor 1-1 (D. Rose 72 – Milner 43 penalty). A fost al 3-lea duel consecutiv dintre ele încheiat la egalitate. Ultima victorie i-a aparținut lui Liverpool, 3-2 pe teren propriu în februarie 2015. De altfel, trupa germanului Jurgen Klopp este neînvinsă de 8 dueluri directe, 5 câștigate. Tottenham nu s-a mai impus din noiembrie 2012, scor 2-1 acasă, iar pe ”Anfield” – din mai 2011, scor 2-0, de atunci pe ”Anfield” consemnându-se 3 remize și 3 succese ale ”cormoranilor”. Aceștia condusc la bilanțul all-time: 69-39-42, golaveraj 239-171, respectiv 46-22-6 acasă.

AICI GĂSIȚI COTELE LA LIVERPOOL – TOTTENHAM

 
ARSENAL – READING, ora 21:45 (ANGLIA, CUPA LIGII)

Arsenal își poate completa traseul bun din campionat

Arsenal are ocazia să-și completeze traseul bun din ultimele luni în compania divizionarei secunde Reading. Confruntarea are loc la Londra în ”optimile” Cupei Ligii.
”Tunarii” ocupă poziția secundă în Premier League, cu 20 de puncte, precum liderul Manchester City. Ei doar au remizat jocul trecut, un neașteptat 0-0 acasă cu Middlesbrough venit după 7 victorii consecutive, dar sunt neîntrecuți de 12 partide, 9 dintre ele terminate cu succese. Această serie au început-o după singurul eșec din actuala stagiune, 3-4 la Londra cu Liverpool în prima etapă de campionat. Ulterior, tot pe teren propriu au mai realizat 5 triumfuri și o remiză. Remarcabil, de 7 meciuri încoace, echipa condusă de Arsene Wenger a luat gol doar într-un 3-2 cu Swansea.
Pe locul 8 în Championship, Reading tocmai a învins la Rotherham, 1-0, în primul triumf după 4 partide de așteptare, terminate cu două egaluri la unu și două înfrângeri, unicele totuși de 13 confruntări încoace. Elevii fostului fundaș olandez Jaap Stam înscriu mereu de 8 dispute, însă în doar două dintre ele nu au luat gol. ”Afară” nu au mai cedat de două partide (un egal, un succes) și nu au suferit decât un eșec în ultimele 6 deplasări, 4 dintre ele câștigate. Din cele 8 apariții pe teren străin din acest sezon nu au marcat doar în prima.
Precedenta înfruntare dintre cel două echipe s-a consumat în Cupă, în aprilie 2015, cu Arsenal învingătoare greu la Reading, 2-1 după prelungiri. De altfel, londonezii au triumfat în toate cele 9 dueluri directe de până acum, mereu cu minimum două reușite, dar au și luat gol în 6 din aceste dispute. În acest moment, Mertesacker, Welbeck, Ramsey și Akpom sunt în afara lotului, din motive medicale, iar Santi Cazorla va fi menajat. Arsene Wenger a confirmat că vor juca în această partidă Lucas Perez, Jenkinson, Oxlade-Chamberlain, Gabriel sau Gibbs, la fel cum e posibil să primească minute și Olivier Giroud.

AICI GĂSIȚI COTELE LA ARSENAL – READING

 
MONCHENGLADBACH – STUTTGART, ora 21:45 (GERMANIA, CUPĂ)

Stuttgart vrea să profite de momentul mai slab al Borussiei

Monchengladbach și VfB Stuttgart se înfruntă în ”16”-imile Cupei Germaniei. Borussia se află abia pe locul 10 în Bundesliga, în timp ce Alexandru Maxim și colegii lui se găsesc pe a 4-a poziție în liga secundă.
Gazdele nu trec printr-o perioadă prea fericită. Monchengladbach tocmai a cedat la Munchen, 0-2 cu Bayern, și nu are decât o victorie în ultimele 5 jocuri, 3 dintre ele pierdute și tot atâtea terminate fără să fi înscris. Nu s-a mai descurcat bine nici acasă, unde vine după un eșec și un egal: anteriorul succes a fost un 2-0 cu Ingolstadt, luna trecută. Totuși, acel insucces a fost un 1-2 în Ligă cu FC Barcelona. Numai pe plan intern, pe propria arenă nu s-a mai înclinat de 12 partide, 11 câștigate, cu începere de la un 1-3 cu Dortmund în ianuarie, în campionat. În acest interval nu a înscris doar în recentul 0-0 cu Hamburg.
Stuttgart s-a impus week-end-ul trecut, 2-1 acasă cu Munchen 1860, imediat ce suferise cel mai drastic eșec stagional, 0-5 cu Dynamo la Dresda, totodată singurul din ultimele 6 meciuri. Acesta este și unicul din precedentele 8 jocuri în care nu a izbutit să marcheze. Anterior, în deplasare se mai înclinase numai o dată, pe lângă 3 victorii și o remiză. Șvabii au dat gol în 4 din totalul de 6 deplasări stagionale: când nu au făcut-o, au pierdut.
Antrenorul gazdă Andre Schubert nu contează pe Alvaro Dominguez, A. Christensen, Doucoure, M. Schulz, Drmic, Simakala, Blaswich, Nicolas. Dincolo, oaspeții nu-i au la dispoziție pe To. Werner, Besușkov, Hosogai, Ristl, Sarpei, Sonora, Wanitzek.
Borussia a triumfat în ambele dispute directe din ediția trecută a Bundesligii, 3-1 ”afară” și 4-0 acasă, ajungând la 6 dueluri consecutive imbatabile, 4 dintre ele terminate cu victorii. Ultimul succes realizat de Stuttgart a fost un 2-0 pe teren propriu în aprilie 2013: din noiembrie 2012 datează anteriorul său triumf la Monchengladbach, scor 2-1. De atunci, gazdele au bifat două egaluri la unu și o victorie.

AICI GĂSIȚI COTELE LA MONCHENGLADBACH – STUTTGART

 
GENOA – AC MILAN, ora 21:45 (ITALIA, SERIE A)

Milan caută confirmarea la Genova

În deschiderea etapei a 10-a, AC Milan încearcă să confirme la Genova excelentul rezultat din runda trecută, 1-0 acasă cu liderul Juventus. Cu acest succes, Vincenzo Montella și elevii săi au urcat pe locul 3, cu 19 puncte, doar două sub torinezi. Cu un joc mai puțin, gazdele contează pe 12 puncte, cu care ocupă a 12-a poziție.
Cu a doua cea mai bună apărare, dar cu un atac precar, Genoa este ultima echipă din clasament cu golaveraj pozitiv, 9-7. Trupa pregătită de croatul Ivan Juric tocmai a pierdut derby-ul genovez cu Sampdoria, 1-2, al doilea meci la rând fără victorie. Ultimul succes a fost un 1-0 la Bologna și este singurul de 6 etape încoace, 3 terminate cu gol dat și tot atâtea cu defensiva nebătută. Pe teren propriu nu a cedat deloc, însă s-a impus doar în primul meci, 3-1 cu Cagliari, urmat de 3 remize consecutive (două ”albe”), ultima fiind un 0-0 cu Empoli.
După un start de stagiune modest, cu două eșecuri în primele 3 runde, AC Milan și-a revenit. Nu a mai pierdut de 6 jocuri, cu un nul și 5 victorii, precedentele 3 la rând. În acest răstimp nu a înscris doar într-un 0-0 la Florența. Traseul din deplasare l-a început cu un eșec, 2-4 la Napoli, după care a bifat un egal încadrat de câte o victorie, anterioara fiind la Verona, 3-1 cu Chievo.
Doar Gakpe absentează de la gazde, din cauza unor dureri musculare. De partea cealaltă, milanezii nu se pot baza pe Montolivo, tot accidentat, incerți fiind Calabria, Bertolacci, Fernandez, Antonelli. E în schimb refăcut complet Zapata.
Sezonul trecut, fiecare formație a învins pe propria arenă, Genoa cu 1-0, Milan cu 2-1 în singurul său triumf de 4 dueluri directe încoace. Genovezii s-au impus în anterioarele două vizite făcute de ”rossoneri” pe ”Luigi Ferraris” după un 1-2 în aprilie 2014.

AICI GĂSIȚI COTELE LA GENOA – AC MILAN

LAVAL – MONTPELLIER, ora 19:45 (FRANȚA CUPA LIGII)

Două echipe în suferință caută redresarea

Laval și Montpellier se bat pentru un loc în ”optimile” Cupei Ligii. Este o dispută între două echipe care suferă în campionat. Gazdele nu ocupă decât locul 20, ultimul, în Ligue 2, în vreme ce adversarii se află abia pe a 17-a poziție, prima neretrogradabilă, în Ligue 1.
De 6 jocuri nu a mai învins Laval, cu 3 remize (una ”albă”) și 3 eșecuri, ultimele două consecutive și fără gol dat. Precedenta victorie, 3-1 acasă cu Orleans, este și singura de 11 partide încoace. Același succes a fost urmat acasă de două egaluri la unu și o înfrângere. Din cele 7 meciuri stagionale pe ”Francis Le Basser” a triumfat în două, plus 3 remize și două insuccese, ambele 0-1: în 4 dintre ele nu a înscris decât câte o dată.
Montpellier vine în urma unui usturător 2-6 în Monaco. Acest eșec l-a suferit după un 3-2 acasă cu Caen, unica victorie din ultimele 9 dispute, completată de 4 egaluri și 4 eșecuri. Din totalul de 10 confruntări din acest sezon în doar una nu a înscris: în 6 a dat câte un gol, însă în precedentele trei a avut minimum două reușite. Pe teren străin încă nu a triumfat, înregistrând două remize și 3 insuccese, toate cu gol dat și încasat. Anteriorul succes ”afară” l-a obținut stagiunea trecută, 3-2 la Reims în aprilie, acum 7 deplasări.
Din ediția 2005-2006 a ligii secundă datează ultimele dispute directe dintre cele două echipe. Atunci, fiecare a învins pe terenul celeilalte, Montpellier cu 2-0, Laval cu 2-1 în unica sa victorie din cele 6 precedente all-time, în rest bifând un egal și 4 înfrângeri. Pentru noua înfruntare, antrenorul oaspete Frederic Hantz speră să recupereze măcar o parte dintre jucătorii aflați pe mâna medicilor, anume Vanden Borre, Marveaux, W. Remy, Fito, Congre, Ninga.

AICI GĂSIȚI COTELE LA LAVAL – MONTPELLIER

 

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă