MATA, ÎNTRE MOURINHO ȘI MOYES

MATA, ÎNTRE MOURINHO ȘI MOYES

Despre Juan Mata și delicata sa situație de la Chelsea am vorbit de multe ori la Fotbal European. Situație delicată ce a început de la venirea lui Jose Mourinho la Chelsea și poate că se va termina odată ce Mata, campion mondial și european cu ”naționala” Spaniei, cîștigător al Champions League și Europa League cu Chelsea (o nimica toată pentru un băiat de doar 25 de ani, nu-i așa?) s-a muta cu arme și bagaje la Manchester United. Totul e rezolvat, s-a așteptat doar revenirea lui Roman Abramovici la Londra pentru ca operațiunea să fie oficializată, evident după formalitatea vizitei medicale. Suma de transfer variază de la sursă la sursă, dar ea e considerabilă oricum, în jurul a 40-45 de milioane de euro, sensibil mai mult decît plătise Chelsea celor de la Valencia în vara lui 2011, undeva la 25 de milioane.

Bun. Asta ar fi informația. O analiză merită totuși făcută. Plecând de la o intrebare. Cum e totuși posibil ca un fotbalist de valoarea lui Mata, ales cel mai bun jucător al lui Chelsea două sezoane la rînd, să nu-și facă loc în modulul tactic gîndit de Jose Mourinho? Sînt unii care pedalează pe ideea că Mourinho s-a răzbunat pe Mata, care l-ar fi refuzat în vara lui 2011 și s-a dus la Chelsea în loc să vină la Real Madrid. Există date certe despre un astfel de comportament al lui Mourinho la adresa unor jucători. Am citit recent o carte despre Mourinho, în avion, intre Londra și Las Vegas, carte scrisă de un ziaris spaniol de la foarte respectabilul ”El Pais”, în care se vorbește despre astfel de practici și despre legătura ”de afaceri” între Mourinho și Jorge Mendes, cel care avea o putere de neimaginat pentru oamenii de rînd la Real Madrid. Însă mie unul mi-e greu să cred că Mourinho, care poate fi caracterizat oricum, mai puțin prost, și-ar fi dinamitat propria echipă, propriul interes pînă la urmă, dintr-un orgoliu de licean. Orgoliul e pentru proști, iar Mourinho nu e așa ceva.

Dacă stăm să analizăm stilul de joc al lui Mourinho, de-a lungul timpului, găsim cîteva explicații ale marginalizării lui Mata. E de ajuns să ne uităm la Chelsea, prima etapă, Inter și Real Madrid, fără a merge pînă la FC Porto, care a fost totuși un început de carieră, cu multe experimente. La Chelsea, prima etapă, la Inter și la Real, jocul lui Mourinho s-a caracterizat printr-o foarte rapidă tranziție pozitivă. Printr-o reacție imediată la recuperarea balonului, prin declanșarea contraatacului. Lui Mourinho nu-i plac pauzele și acceptă mai degrabă greșeli de pasare decît încetinirea ritmului de contraatac. Amintiți-vă de Robben și Duff, de Eto”o și Pandev, de Cristiano și Di Maria. Jucători care, de fiecare dată când mingea era recuperată, căutau spațiile libere și alergau într-acolo pentru a le fructifica. Alături de ei, în linia de mijloc, nu în cea a închizătorilor, ci puțin mai sus, exista un singur jucător, care rămânea ori cobora pentru a primi și distribui mai departe. Lampard, în primul episod, Sneijder, în al doilea, Ozil, în al treilea.

La Chelsea de azi, acest jucător ”de creație” pare a fi Eden Hazard. Mai degrabă pentru că-i tipul de fotbalist căruia îi convine să primească la picior mingea, nu pe poziții viitoare. E posibil ca lui Mourinho să-i placă mai mult Oscar, însă subiectul acum e Mata, iar el nu prea are loc în acest desen. Și asta pentru că Mata are alt stil, el se asociază, primește, privește, gândește și abia apoi pasează. Pierde astfel secunde prețioase din rapiditatea fazei de contraatac.

Poate să fie asta explicația ”ostracizării” lui Mata din partea lui Mourinho. Ceea ce nu înseamnă că Mata e un jucător slab, nici pe departe. Pur și simplu el nu e aglutinat de sistemul tactic al portughezului. Spre deosebire de predecesorii săi, Mourinho nu prea obișnuiește să-i facă pe plac patronului, dacă asta îi afectează ideile. Și-a cîștigat dreptul ăsta prin performanțe și prin personalitate. Se spune că Roman Abramovici era îndrăgostit, în termen metaforic firește, de tripleta Hazard, Mata, Oscar, pe care o cerea în permanență în primul ”11” la meciurile importante. Mourinho nu pare prea preocupat de sentimentele patronului, asta e posibil să-l coste la un momenta dat, așa cum s-a întîmplat și-n primul său mandat, cînd nu-l băga pe Șevcenko deși știa că e preferatul lui Abramovici.

Mergem mai departe. Așadar Mata la Manchester United. Despre Manchester United, eliminată acum și din Cupa Ligii, e nevoie de un articol separat de analiză. Se va face cât de curând. Am scris de mai multe ori pe acest blog despre problemele lui Moyes. AICI, de exemplu. Atunci cînd am aflat că el e cel chemat să-l înlocuiască pe Sir Alex Ferguson, am scris despre ”David și Goliat-ul din Manchester”. Mi s-a părut de atunci un David cam mic pentru un Manchester așa de mare. Întotdeauna succesiunea la o monarhie de succes, așa cum a fost cea a lui Sir Alex, se realizează cu mare greutate, cu convulsii, uneori se termină cu revoluții. Deocamdată, la United sîntem la stadiul de convulsii. Mă uit cu multă admirație la fanii de pe ”Old Trafford” și la răbdarea pe care o au cu David Moyes. La alte echipe el cred că era înlocuit de mult. La presiunea publicului.

Poate reprezenta Juan Mata piesa care să redreseze mecanismul lui Manchester United? Rămîne de văzut. E cert că Manchester United are nevoie de un jucător de creație în zona de mijloc, iar Mata este așa ceva. Eu unul îl vedeam perfect integrat la FC Barcelona, ca stil, doar că Barcelona n-avea azi de unde plăti 40 de milioane de euro. Nici aici nu pedalez pe ideea că Mourinho nu l-ar fi dat pe Mata la Barcelona, pînă la urmă banii sînt importanți, nu de unde vin ei. Ar fi de făcut totuși o precizare. Dacă a acceptat să-l dea pe Mata la United, înseamnă că Mourinho nu vede în United o contracandidată la titlu în Premier League. Să ne amintim cum l-a blocat pe Demba Ba, care era ca și luat de Arsenal, după ce a aflat că Wenger l-a cumpărat pe Ozil. Și-a dat seama că, avîndu-l pe Ozil în spate, calitățile lui Demba Ba puteau transforma pe Arsenal într-un adversar puternic. Ceea ce, chit că n-a venit decît Ozil, s-a întîmplat oricum.

Fanii lui Manchester United speră ca Mata să devină pentru echipa lor ceea ce a devenit Ozil pentru Arsenal. E un pic mai greu însă. Ozil s-a dus la o echipă ce se mula pe stilul lui, o echipă de posesie, de pase, de construcție, cu coechipieri apți să se asocieze cu el. Nu știu dacă Manchester United e o asemenea echipă pentru Mata. Sînt tare curios în ce poziție va fi repartizat Mata în modulul lui Moyes. United are nevoie de un creator lîngă Carrick și sper ca Mata să nu pățească precum Kagawa, trimis în bandă, unde jocul îi e limitat.

Oricum ar fi, avîndu-i apți pe Mata, Rooney și Van Persie, ultimii doi atît din punct de vedere fizic, cît și din punct de vedere al relației personale cu Moyes, ce nu pare a fi grozavă, poate cu încă un transfer în zona centrală a apărării și cu o regîndire a poziției lui Fellaini, care n-are cum să se fi prostit în așa hal față de perioada Everton, Manchester United ar putea începe să se gîndească la o poziție de Champions League. Care e, după părerea mea, maximum de performanță pentru acest sezon.

P.S. Nu demult scriam că ”Mata n-are cratimă, are valoare”. Nu mi-am schimbat părerea.

Acest text a apărut în premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/

JOSE MOURINHO ȘI GREUTĂȚILE SALE

JOSE MOURINHO ȘI GREUTĂȚILE SALE

Cam anul trecut pe vremea asta, transpira în presa din Spania informația că Jose Mourinho va părăsi pe Real Madrid, în iunie 2013, pentru a reveni la Londra, orașul său favorit, în Premier League, campionatul său favorit, la Chelsea, echipa sa favorită. Toate îi erau atunci favorite. Încă din acel moment, lumea se repezea să parieze că, în aceste condiții, Chelsea devenea principala favorită la cîștigarea campionatului în 2014. Presupunere întărită, cîteva luni mai tîrziu, atunci când Sir Alex Ferguson a anunțat că pleacă de la Manchester United.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Sîntem în decembrie 2013. Aprope 6 luni de cînd Jose Mourinho e ”in charge” la Chelsea. Cîți dintre cei care pariau în urmă cu 12 luni pe o revenire triumfală a lui Jose în campionatul Angliei mai sînt acum de aceeași părere? Pînă una-alta, în această perioadă, deși rămîne cu șanse în lupta pentru titlu, Cupa Angliei și Champions League, Chelsea a pierdut două trofee deja, Supercupa Europei, în finala de la Praga, și Cupa Ligii, de unde a fost scoasă de Sunderland, în ”sferturi”

De la acest meci pierdut pe ”Stadium of Light” mi-a venit ideea acestui text. Am comentat partida și mi se pare că Mourinho se confruntă cu destule probleme în această nouă aventură londoneză. Să ne înțelegem, Chelsea are un lot excepțional, eu aș zice că la concurență cu Manchester City pentru a fi cel mai bun din Premier League, dar asta nu e întotdeauna o garanție. Mai ales atunci cînd între antrenor și jucători nu se produce acea chimie care face ca jocul să meargă uns. Iar la Chelsea încă nu merge uns, cel puțin nu merge cum ar vrea Mourinho.

Și aici e o discuție aparte. Jose Mourinho face parte din categoria antrenorilor care cer lotului să se adapteze la ideile lor. Personalitatea sa și succesele pe care le-a avut îl îndeamnă la acest demers. E posibil ca în momentul ăsta lotul lui Chelsea, așa puternic cum e el, să nu se muleze pe ideile lui Mourinho? Eu cred că e foarte posibil, ba aș zice chiar că e probabil. Adaptarea nu e ușoară, nici a antrenorului cu lotul, nici a lotului cu antrenorul, de unde și senzația de permanentă căutare a lui Mourinho pentru găsirea variantei ideale. La un moment dat, pesemne nemulțumit profund de ceea ce vedea, portughezul a folosit un sistem pe care extrem de rar îl utiliza, un 4-4-2, cu Demba Ba și Torres pe aceeași linie de atac.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI CHELSEA GĂSIȚI AICI:

La precedentele sale experiențe post FC Porto, Mourinho reușise să creeze într-un timp foarte scurt un stil de joc propriu, un fel de ”made in Mou”. Și la Chelsea, prima dată, și la Inter și la Real, fotbalul era gîndit de portughez pe ideea aducerii cît mai rapide a balonului în terenul advers, cu obiectivul de a se crea ocazii. Ceea ce se și reușea. În maniere diferite, dar se reușea. Acum, la ”Chelsea-episodul 2”, jocul e steril, ambiguu, cîteodată plictisitor. Contraatacurile ”made in Mou” de la Real Madrid nu mai există, siguranța defensivă de la Inter de asemenea, cît despre pasa lungă pe Drogba de la ”Chelsea-episodul 1”, nici atît.

Mourinho mai are o problemă. Nu are nici un jucător capabil să intimideze apărările adverse, așa cum o făcea Drogba, cum o făceau Eto”o și ”El principe” Milito ori cum o făcea Cristiano. La Chelsea, vedeta lui Mourinho e Hazard, dar belgianul nu are capacitatea celor de mai sus. Plin de talent, Hazard încă se mișcă destul de puțin și, o mare problemă, se mișcă destul de prost fără minge. Adunați aici faptul că la mijloc nu există un Xabi Alonso, pe care se chinuie acum din răsputeri să-l convingă să vină la Chelsea, un Cambiasso sau un Essien din trecut, capabili să inițieze acțiunile de atac sau contraatac cu o pasă curată și rapidă, la fel cum nu există un Sneijder, un Ozil sau un Lampard, tot din trecut, a căror mișcare între linii să surprindă adversarul. Problemele lui Mata cu Mourinho tocmai de aici apar, Mata nefiind capabil să interpreteze acest rol pe care portughezul l-ar vrea de la el. Adăugați aici și slaba participare a celor 3 atacanți și înțelegem acum obsesia lui Mourinho de a aduce un vîrf care să garanteze un număr de 20 de goluri pe sezon, în toate competițiile. În ziua de azi, Torres + Demba Ba + Eto” fac mai puțin decît Lukaku, ca și cifre, fără ca asta să însemne neapărat că belgianul era o soluție mai bună. Și dacă tot suntem la cifre, iată încă un detaliu intersant, pe care l-am citit pe undeva prin presa engleză. Chelsea are o posesie mai mare decît Arsenal-ul lui Wenger, nu cu mult, dar are, 57% față de 55%, dar această posesie se produce în jumătatea proprie de teren, de-a latul, lent și fără să creeze pericol.

Și totuși, ce-i de făcut? Dacă ținem cont că primele sezoane ale lui Mou au fost mai mereu de tranziție, e posibil să fie la fel și acum. E posibil ca-n iarnă să plece jucători și să vină alții, se tot aud nume, am dat și eu mai sus cîteva. Un lucru e cert, după părerea mea. În momentul ăsta, Mourinho și-a pierdut un pic din aura celui care propunea cel mai reactiv și concret joc din lume. Am senzația că rolul ăsta e din ce în ce mai mult asumat de Diego Simeone la Atletico Madrid. O trecere de la ”The Special One” la ”The Special Sime-One” cum s-ar spune. Însă Mourinho, așa cum îl știm, are mereu pregătită următoarea mutare.

Acest text a apărut în premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

GLORY, GLORY, MAN UNITED?

GLORY, GLORY, MAN UNITED?

Nu-s cele mai însorite zile la Manchester, și asta nu din pricina vremii, care nu obișnuiește de-a lungul unui an să ofere prea multe perioade în care soarele să fie stăpînul absolut. Ci din pricina fotbalului. În special din cauza lui Manchester United, dar și, oarecum, din cauza lui Manchester City. Obișnuit să-și vadă echipele luptînd pentru titlu, orașul trebuie să se obișnuiască în aceste zile cu o nouă senzație, cea de outsider. S-au dus zilele în care City și United se băteau la baionetă pentru cucerirea Premier League, sezonul ăsta pare să nu mai fie aceeași situație.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Despre Manchester City, cu altă ocazie. Nu-s atît de convins că echipa lui Pellegrini, la 6 puncte de liderul Arsenal, nu se va putea implica în bătălia finală. La ce lot are la dispoziție chilianul, lipsește doar omogenizarea ideilor pentru ca mecanismul să înceapă să funcționeze. Nu-i simplu să schimbi o idee de joc, să treci de la un sistem la altul, să-i faci pe cei noi să se înțeleagă cu cei vechi, să omogenizezi un vestiar atît de bogat în valoare, dar și în caractere diferite. O echipă care întoarce rezultatul la Munchen, în fața lui Bayern, nu-i una pe care să n-o bagi în seamă.

Cam aceleași sînt problemele și dincolo, la Manchester United. Legenda spune că nu e cea mai iubită echipă în oraș, dar e cea mai importantă echipă a orașului. E un paradox pe care-l întîlnim și la Munchen, cu Bayern și Munchen 1860. Ține de istorie, de împărțirea simpatiilor ce s-a făcut demult și de păstrarea lor, căci nici în Anglia și nici în Germania simpatiile față de o echipă de club nu se schimbă în funcție de pasa bună sau proastă prin care trece. Dacă tradiția familiei e să simpatizezi pe City sau pe 1860, apoi asta faci, chit că echipa e în liga a doua sau mai știu eu unde.

N-o să mă refer la meciul cu Sahtior din Liga Campionilor. Echipa era calificată oricum, chit că ar fi fost de pe locul doi. N-am văzut multe partide în care Manchester United să fie dominată acasă așa cum s-a întîmplat în prima repriză cu Șahtior. În partea a doua lucrurile s-au mai așezat, căci, așa cum bine observa Ionel Dănciulescu, la debutul său în echipa DigiSport, Șahtior n-a profitat de ocaziile pe care le-a avut, iar atunci cînd nu faci asta în fața unui adversar ca United, fie el și într-o perioadă mai proastă, beneficiile nu mai apar. Șahtior a avut o mare șansă pe ”Old Trafford”, dar acum trebuie să meargă în Europa League, ceea ce, în opinia mea, nu-i așa de rău, căci Șahtior chiar are șanse s-o cîștige.

Înapoi la Manchester United, subiectul acestui articol. În Liga Campionilor, beneficiind și de o conjunctură favorabilă, temele s-au făcut oarecum bine. În campionat însă e marea durere a fanului. ”Glory, glory, Man United” sună destul de înfundat acum, căci o clasare în luna decembrie pe locul 9, la mai puține puncte de ultimul loc retrogradabil decît de primul loc ocupat de Arsenal e ceva ce nu poate fi privit fără o roșeață în obraji. De rușine sau de furie, depinde de starea de spirit a privitorului.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

În momentul în care s-a aflat, undeva la începutul lunii mai, că David Moyes e succesorul lui Sir Alex Ferguson scriam pe acest blog un articol intitulat ”David și Goliat-ul din Manchester”. Dacă vreți să revedeți ceea ce a însemnat Sir Alex pentru istoria lui Manchester United găsiți acolo tot ce vă interesează. Scriam atunci: ”există o certă preocupare îb rîndul fanilor lui United. Va putea David Moyes să preia un scaun încă marcat de personalitatea ”patriarhului” de dinainte? Va izbuti el să conviețuiască, la nivel afectiv și efectiv, cu un vestiar ce nu mai are nimic în comun cu cel găsit de Ferguson în 1986? Are David Moyes suficientă personalitate încît să se impună în fața unor caractere atît de puternice precum cele din vestiarul lui United?”. Mi se pare că preocuparea există și acum. Mi se pare, deși lucrurile nu-s atît de evidente, că Moyes în puțin în situația lui Tata Martino la Barcelona. Oarecum aceleași probleme de adaptare cu vestiarul, de impunere în fața unor superjucători, posibil și de metode.

La Manchester United am avut un soi de dictatură. Domnia lui Sir Alex Ferguson cam asta a fost, căci nimeni nu mișca în front în fața lui, iar cel ce mișca, fie că se numea Beckham sau Van Nistelrooy, pleca. Deciziile sale, de multe ori chestionate de presă și de specialiști, nu erau discutate de vestiar, care le accepta așa cum erau. Jucătorii acceptau, vezi Rooney, și situații mai puțin plăcute pentru ei, dar o făceau cu convingerea că Sir Alex știe ce face.

După orice dictatură, succesiunea nu prea se face lin. De cele mai multe ori apare haosul și e nevoie de ani pentru ca lucrurile să-și revină. Nu știu cît de multă răbdare există la Manchester United. În condițiile în care Anglia e un teritoriu cu multă răbdare față de antrenori, cu multă încredere în proiecte și cu multă îngăduință față de situații mai puțin fericite. Mă întreb și vă întreb, dacă Barcelona, PSG, Real Madrid erau pe 9 în momentul ăsta, credeți că mai erau în funcție Tata Martino, Blanc sau Ancelotti? Am dat exemple de echipe care au schimbat antrenori, n-am inclus în listă pe Bayern, căci o clasare pe locul 9 a lui Bayern în Bundesliga e mai puțin probabilă decît calificarea României la un Mondial.

David Moyes beneficiază de educația fanului englez. Care murmură pe stadion, e supărat pe nereusite, se îmbată crunt la eșecuri, mai crunt ca la victorii, dar la meciul următor vine și e alături de echipă. Am tot citit paralelisme cu situația lui Sir Alex Ferguson, cu debutul său la United. Mi se par lipsite de sens. Cine era Manchester United atunci? Un club mare în Anglia, intrat însă într-o profundă criză de personalitate, dar cam atît. Cine-i Manchester United azi? În primele trei echipe din lume, poate chiar prima din anumite puncte de vedere. Cînd a venit Sir Alex, cuvîntul marketing era ceva bizar pentru fani, acum e atuul principal al acestui club. Marketingul nu se poate construi însă fără rezultate. Dar nici fără management.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI MANCHESTER UNITED GĂSIȚI AICI:

Iar aici ajungem la David Moyes. A cărui campanie de transferuri a fost extrem de proastă. Am mai spus-o la începtul sezonului, la nivel de lot, Manchester United e clar sub City și Chelsea, dar mai nou pare și sub Arsenal. Manchester United nu are un jucător de nivelul lui Ozil în lotul său, și n-aș vrea să mi se dea exemplul Rooney sau Van Persie, căci ei sînt cu totul altceva. United are o linie de mijloc ce nu ajută jocul. În afara lui Carrick și, atunci cînd e folosit, Phil Jones, care e tot o găselniță a lui Sir Alex, nu văd un fotbalist capabil să fluidizeze jocul, să ofere idei, să dea o pasă decisivă. Fellaini e o mare dezamăgire, deocamdată, să nu ne grăbim să tragem concluzii, însă bestia de la Everton a devenit un oarecare la United. Faptul că există un Rooney, un fotbalist la o altă dimensiune față de ceilalți, ori un Van Persie, ale cărui probleme fizice sînt însă din ce în ce mai dubioase, arată că speranțe există, mai ales că decembrie, lună grea în principiu, oferă un calendar destul de lejer.

Cred însă că e sezonul de tranziție și trebuie aceptat ca atare. Nu știu însă cît e dispus și, mai ales, cît e capabil David Moyes să gestioneze revoluționarea unui vestiar din care trebuie să iasă cîteva figuri pentru a se face loc unor fețe noi, cu mai multă dorință de a atinge gloria și cu foame de rezultate. Există însă în tribună cineva care, cel puțin așa l-am văzut în transmisiunile televizate, pare neschimbat față de acum cîteva luni. E doar o supoziție…

 

MESSI VS CRISTIANO RONALDO, UN ALTFEL DE DUEL

MESSI VS CRISTIANO RONALDO, UN ALTFEL DE DUEL

Pentru că tot e la modă discțuția, dezbaterea cu iz de cearta, avîndu-i ca temă pe cei mai importanți fotbaliști ai momentului, Messi și Cristiano Ronaldo, vă invit în cele ce urmează să luați parte la un duel. Un duel al filmelor documentare. Nu e prima dată cînd propun așa ceva aici pe blog, am mai facut-o atunci cînd i-am pus fața în față pe Sir Alex Ferguson și Jose Mourinho, cu ocazia meciului direct dintre ei, în Chmapions League, în primăvară. De data asta vă propun un duel la fel de captivant: Messi vs Cristiano Ronaldo in filme.

Nu e o dezbatere pe celebra temă cine e mai bun, Messi sau Cristiano. Ar fi bună pentru trafic, dar eu nu asta urmăresc, să se înjure lumea pe aici contrazicîndu-se pe o temă stupidă. Mai ales că mie mi se pare că ar trebui să fim bucuroși că sîntem contemporani cu ei și cu permanenta lor luptă cu superlativele. Ci un nou duel al filmelor documentare. Unul despre Messi, celălalt despre Cristiano. Vă invit să savurați ambele filme și vă bucurați că sîntem contemporani cu două fenomene și putem admira fiecare meci al lor.

E și un duel al realizatorilor. Filmul despre Messi, un pic mai lung, e realizat de francezii de la Canal +. Cel despre Cristiano, ceva mai scurt, dar un pic mai nou, e al englezilor de la ITV. Două stiluri de a face filme, două stiluri de a înțelege fotbalul.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:

Vizionare plăcută!

MESSI

CRISTIANO RONALDO

DIFERENȚELE DINTRE CITY ȘI UNITED

DIFERENȚELE DINTRE CITY ȘI UNITED

Un pic cam devreme au fost programate derbyurile din Premier League. În condițiile în care 3 echipe din așa numitul ”Top 6” au antrenori noi, poate că era mai bine ca duelurile directe să se dispute un pic mai tîrziu, ca să se poată vorbi de o omogenizare. Asta e însă situația, așa s-a tras calendarul, așa trebuie să se joace. Dedata aceasta, in ”Super Sunday”, am avut derbyul orașului Manchester, City-United.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Despre Manchester United – Chelsea am scris la vremea respectivă. Există în acel text o statistică interesantă, Rooney a jucat cu Chelsea de două ori mai multe mingi decît Van Persie. E doar un detaliu ce dorea, atunci, să explice importanța celor doi superfotbaliști în echipa lui David Moyes. Acum s-a jucat Manchester City – Manchester United. Iar Van Persie n-a fost pe teren. Iar United a arătat fără omul său numărul unu ca un autobuz căruia i s-a stricat direcția.

A fost 4-1 pentru City, însă mie victoria mi s-a părut mai clară chiar decît acel 1-6 de pe ”Old Trafford”. Atunci au fost condiții speciale, poate vă amintiți, acea eliminare, acea lipsă surprinzătoare de reacție din partea lui Sir Alex Ferguson, acele contraatacuri fantastice ale ”cetățenilor”, acele goluri de pe final. Acum, victoria s-a conturat clar încă din start, poate chiar din momentul în care s-a aflat că Van Persie nu poate juca.

Fără olandez, David Moyes a trimis în teren echipa pe care a crezut-o cea mai potrivită. Dublu pivot, Fellaini-Carrick, două benzi, Valencia și Young, plus Welbeck distribuit pe poziția lui Van Persie. Și Rooney, cel despre care Ilie Dumitrescu spune că e cel mai bun transfer al lui United în această vară. Problema lui Manchester United e tocmai stilul de joc. Acum exact o lună scriam că încă nu se vede stilul lui David Moyes și că echipă joacă în continuare de parcă l-ar avea pe bancă tot pe Sir Alex. Pe undeva normal, căci după atîția ani, schimbarea se face un pic mai greu.

Pe Moyes îl știam altfel de la Everton. Parcă era mai mult entuziasm în joc, parcă era mai puțină rigoare. Nu reușește să injecteze aceste aspecte încă la United. Aceeași apărare greoaie, cu două preocupări, careul propriu și benzile. Presingul lui Manchester United e destul de timid și fără intensitate, iar pe faza de apărare există o prea mare încredere în cuplul Vidici-Ferdinand. Care au mari probleme, s-a văzut și în trecut, cînd un jucător rapid primește mingea în fața lor, dar în spatele liniei de mijlocași. Între linii, mai exact, această noțiune un pic nouă, dar care dacă e implementată cu succes poate aduce mari daune. Guardiola a făcut-o la Barcelona, amintiți-vă doar de Messi în finala Ligii Campionilor de pe ”Wembley”, și încearcă acum s-o facă la Bayern.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Pellegrini a intuit problemele lui United. Și i-a dat lui Kun Aguero această sarcină, să coboare, să preia, să se întoarcă apoi cu fața și să continue acțiunea. Unde crede el de cuviință, căci apărarea lui United oricum devine vulnerabilă. Mai ales că perechea Fellaini-Carrick nu pare deloc sudată în momentul ăsta, iar aici cred că a greșit Moyes, mult mai bine era să meargă pe mîna lui Cleverley, cu care Carrick a jucat mai multe meciuri. Aguero a primit mingea cînd a vrut și unde a vrut în spatele celor doi.

La City perchea adversă a fost Toure Yaya-Fernandinho. Surprinzător, omul mai retras a fost brazilianul, o poziție un pic nouă pentru el, căci la Sahtior juca oarecum ce a jucat Yaya acum. Adică mai avansat. Aici au apărut cîteva dubii în jocul lui City, căci și aici vorbim de un proces de adaptare. Poate dacă ar fi jucat Van Persie, United ar fi putut profita de aceste dubii.

O zonă în care City a demolat pe United a fost în stînga, acolo unde Kolarov și Nasri au făcut ce-au vrut. Atenția lui United era îndreptată spre zona cealaltă, de unde se așteptau sprinturile lui Navas. Care au venit, vezi golul de 3-0, dar în general fazele periculoase au fost dincolo. Nasri este clasicul exemplu de fotbalist pentru care concurența e benefică. Iar concurența la City e colosală, lotul e formidabil, toți au calitate, toți vor să joace, iar cînd prind minute caută să-și arate valoarea.

În momentul ăsta, și nu e prima dată cînd o scriu, City e clar peste United ca valoare. Campionatul Angliei e însă un maraton, unde trebuie să știi să gestionezi tot ce ai la îndemînă. Iar United are această știință. Mai bine zis o avea. Cînd a fost numit David Moyes scriam despre ”David și Goliat-ul din Manchester”. Și-mi puneam problema dacă succesiunea la tronul lui Sir Alex va fi la fel de blîndă precum abdicarea acestuia. Succesiunile de la marile monarhii n-au fost mereu line, lipsite de probleme, de tensiuni, de controverse. Manchester United e o monarhie în felul ei. Iar Sir Alex Ferguson e ”Ultimul Împărat”. David Moyes e doar un prinț moștenitor. Deocamdată.

P.S.

Iată și un scurt rezumat al partidei de pe ”Etihad Stadium”. Iar pentru cei care continuă să-mi pună aceeași întrebare, obsedant, eu voi continua să dau același răspuns: NU ȘTIU.

CE S-A SCHIMBAT ÎN PREMIER LEAGUE DUPĂ ”DEADLINE DAY”

CE S-A SCHIMBAT ÎN PREMIER LEAGUE DUPĂ ”DEADLINE DAY”

Promiteam acum aproape o lună, atunci cînd am analizat situația relativ timidă a transferurilor din Premier League, că o să revin cu un comentariu-analiză atunci cînd mercato se va fi terminat. A trecut ceva vreme de la ”deadline day”, așa că ar fi timpul să mai aruncăm o privire asupra campionatului englez și să vedem dacă s-a mai schimbat ceva după ultimele transferuri efectuate.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

”Ce e cu Premier League?”, mă întrebam la începutul lui august. Transferurile au părut mai puține și mai puțin sonore față de alți ani. Situația s-a mai remediat în ultimele zile, chiar în ultimele ore, cînd s-a lucrat frenetic și, în unele situații, sub presiune.

Rămîn la părerea de atunci, că Manchester City e cea mai puternică echipă la momentul ăsta din Premier League. ”Cetățenii” n-au mai făcut achiziții notabile în ultimele zile de mercato, exceptîndu-l pe Demichelis, adus mai degrabă ca soluție de avarie la problemele de ultimă oră din apărare. Cu Demichelis, cea mai bună afacere a făcut-o Atletico Madrid, care l-a luat gratis de la Malaga și l-a dat pe bani destul de buni la City. Pellegrini și-a adus un jucător pe care-l cunoștea și care-i cunoaște filozofia de joc. Ar fi putut lua pe bani mai mulți, pe Sakho de exemplu, cel ajuns la Liverpool, căci nu banii sînt problema la City, dar realmente n-avea nevoie, căci accidentații se vor reface și e mai bine să aduci un jucător care să accepte și un eventual statut de rezervă decît unul, cazul francezului, care tocmai de aceea a plecat de la PSG.

City are în momentul ăsta dublat fiecare post, iar așa zisele dubluri sînt fotbaliști de calibru, a căror clasă se apropie de cea a, repet cuvîntul, așa zișilor titulari. În ciuda eșecului de la Cardiff, care se înscrie pe linia dificultăților de adaptare între antrenorul nou și echipă, City mi se pare mult schimbată în bine față de cenușiul perioadei Mancini. Cu un asemenea potențial, financiar, logistic și fotbalistic, mi se pare absurd să abuzezi de o un stil de joc atît de economicos precum avea Mancini.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Suficient de cenușiu e și stilul lui Chelsea. Care mi se pare a doua candidată la titlu, deloc departe de City. După unii, ar fi chiar prima favorită. Și asta din pricina factorului Jose Mourinho. La fel de spectaculos e și lotul lui Chelsea. Completat față de precedenta analiză cu Willian și Eto`o. Camerunezul mi se pare o soluție de avarie a lui Mourinho le nereușitul transfer al lui Rooney. E destul de limpede cred că Mourinho l-a vrut pe Rooney. Și a așteptat pînă în ultimul moment. Nereușind poate să-l convingă, s-a orientat spre camerunez. Eto`o e un nume, dar nu știu în ce măsură situația sa fizică îl va ajuta să se adapteze la un campionat cu un ritm frenetic. Eto`o a fost vedetă la Anji, cu tot ce înseamnă acest statut, inclusiv în materie de antrenamente. Se spune că și-a luat banii pe doi ani încă de la semnătură, 40 de milioane de euro, vă reamintesc, ceea ce l-a făcut să privească totul cu multă relaxare. Eu însumi l-am văzut la un meci al lui Anji, în sezonul trecut, jucînd departe de mașina de fotbal de la Barcelona și Inter. Alerga puțin spre deloc, se depărtase de careu, adică de locul unde era cel mai periculos, cobora mult și își asuma destul de des ultima pasă. Am văzut și un episod haios, neprins în transmisiune directă, căci se petrecea la încălzire, cu un angajat al clubului urmîndu-l pe camerunez, ca un majordom, cu tricoul de joc pe un umeraș, așteptînd solemn să i-l înmîneze. Și a tot așteptat pînă ce Eto`o s-a spălat pe față, a mai schimbat o vorbă cu un coleg, a salutat arbitrii și a catadicsit în cele din urmă să se îmbrace.

Eu n-aș pune Chelsea în pole-position tocmai din pricina acestui stil de joc. Sînt mulți însă cei care tocami d-aia cred că va cîștiga titlul lejer. Mourinho, în ciuda obsesiilor sale, devenite din ce în ce mai patetice, față de arbitraj, știe cum să procedeze într-o competiție de anduranță. Nu mi-e foarte clar rolul lui Mata, pe care-l văd mai degrabă afară decît înăuntru la momentul ăsta, dar cum pînă în decembrie multe se pot întîmpla nu m-aș hazarda să-l asociez cu altă echipă. Aducerea lui Willian e un mare plus la mijlocul terenului, iar concurența din lot e incredibilă.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Manchester United a izbutit, în cele din urmă, să facă un transfer. Fellaini e un fotbalist foarte bun, care aduce un plus incontestabil, dar nu-s atît de convins că era urgența celor de la United. Așa cum am scris și în legătură cu transferul lui Ozil la Arsenal, despre care voi comenta ceva mai jos. Cred în continuare că United are nevoie de un jucător de ultimă pasă, de tipul Ozil sau poate Modrici. Fellaini va juca în mod normal în rol de dublu pivot, deși David Moyes îl distribuia la Everton de multe ori în spatele vîrfului. Eșecul cu Liverpool și egalul cu Chelsea au arătat că David Moyes încă nu a dibuit modulul cu care vrea să joace. Echipa a părut excesiv de lungă în momentele de pierdere a posesiei și din această cauză e posibil să nu-l vedem neapărat pe Fellaini lîngă Carrick, așa cum s-ar crede, ci undeva în față, ca vîrf al unui triunghi de mijlocași centrali. Capacitatea sa de efort și fizicul său privilegiat l-ar recomanda pentru o asemenea poziție, care să-i permită inclusiv aparițiile la finalizare. 4-4-2-ul inițial al lui Moyes s-ar putea transforma într-un 4-2-3-1, ceea ce ar însemna că jocul pe benzi devine capital.

Cu aducerea lui Ozil, Arsenal a căpătat un protagonism mediatic de care nu mai avusese parte în ultimele sezoane. Am scris la momentul respectiv că e lovitura lui Wenger, dar m-am și întrebat dacă-l va ajuta. Și acum cred că poziția pe care trebuia s-o întărească Wenger era cea a atacantului de careu, un fotbalist care să aducă un plus față de Giroud și care să se muleze pe jocul de pase și de asociere impus de francez. Ozil se alătură unui ”overbooking” de mijlocași, dar e ajutat acum de conjunctura accidentărilor. În mod normal îl vom vedea jucînd alături de Walcott și Santi Cazorla, în spatele lui Giroud. Sînt curios cum va reuși Wenger să treacă peste deficiențele pe fază defensivă pe care le aare Ozil, în special atunci cînd pierde mingea. Pe stilul lui Arsenal, orice greșeală neprovocată pute duce la un contraatac devastator al adversarului, care nici nu trebuie să fie unul de prim rang ci doar o echipă capabilă să dezvolte această fază. Cu spațiu în fața lor și fără susținere din partea mjlocașilor, apărătorii lui Arsenal sînt extrem de expuși.

Mai sus am pomenit de stilul lui Mourinho de a domina detaliile. În ultima zi de mercato, Demba Ba a fost extrem de aproape de Arsenal. Se spune însă că Mourinho a oprit totul atunci cînd a aflat că mutarea lui Ozil se oficializează. Chiar dacă e doar un zvon, tind să-l cred, căci Mourinho și-a dat seama că ar întări un rival direct. Demba Ba are alte caracteristici față de Giroud și s-ar fi potrivit foarte bine la noul Arsenal, cu Ozil drept lider din teren.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Aș vrea să mă refer și la două echipe pe care nu le-am abordat în precedenta analiză. Liverpool și Tottenham. Abia acum cred că putem vorbi de ”echipa lui Brendan Rodgers”. Cine a crezut în sezonul trecut că Liverpool se va transforma, doar prin venirea fostului antrenor de la Swansea, în Barcelona Angliei s-a înșelat. Abia acum Rodgers are la îndemînă piesele pe le voia. Liverpool a transferat bine, dar cel mai mare cîștig e păstrarea lui Luis Suarez. Nu-s foarte convins că el va rămîne ”cormoran” și din iarnă, căci e greu ca un fotbalist de nivelul lui și cu expunerea lui să vadă cupele europene la televizor, dar cred că dacă Liverpool își va menține linia din debutul campionatului va izbuti să-l convingă să mai stea pînă în vara viitoare. Suarez nu e Gerrard, sentimentele lui față de ”Anfield” nu se pot compara cu ale lui ”Steve G”, astfel că mie mi-e clar, indiferent cît înceracă unii să mă convingă de contrariul, că Suarez e atent la orice ofertă. Și sînt destule echipe atente la Suarez acum, Arsenal fiind doar un exemplu.

Revenind la Liverpool, finalul anului mi se pare momentul de cotitură. Atunci vom afla ce se poate alege din proiectul lui Brendan Rodgers. Continuitatea în rezultate e ceea ce a lipsit la Liverpool, iar din acest punct de vedere lipsa cupelor europene poate fi un ușor avantaj. Nebunia lunii decembrie însă anulează orice posibil benficiu, căci atunci se va juca extrem de mult și doar echipele bine pregătite la nivel mental rezistă.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Am lăsat la urmă pe Tottenham. Despre Gareth Bale am scris, nu mai revin. Tottenham e cu siguranță echipa care a făcut cele mai multe schimbări față de sezonul trecut. Contingentul celor veniți e impresionant, iar Andre Villas Boas are și el la dispoziție un lot în care concurența e fantastică.

De acord, a plecat Bale, care reprezenta destul de mult în economia echipei. Dar acum Villas Boas are posibilitatea de a schimba echipa după cum dorește. Mare atenție la Paulinho, care aduce ceva în plus față de trecut. Paulinho și Dembele formează un cuplu de nivelul celui format de Modrici și Parker, Eriksson e și el un fotbalist interesant, Lamela de asemenea, iar Soldado aduce acel ceva în fața porții pe care nu-l aduc Adebayor sau Defoe.

Să nu-l uităm pe Chiricheș. Aș vrea să mă înșel, dar mi se pare cam a patra variantă în acest moment, după Vertonghen, Dawson și Kaboul. Evident mă refer la situația în care tot lotul ar fi complet, situație destul de puțin probabilă totuși, în condițiile în care, de exemplu, Dany Rose n-are dublură ca fundaș stînga și de multe acolo joacă Vertonghen. Chiricheș aduce un mare plus la jocul de picior, căci la acest aspect e peste Kaboul și Dawson, dar are mari carențe la marcaj și la jocul de cap. Iar Tottenham încă nu e Barcelona și-n multe meciuri va trebui să suporte atacuri aeriene.

 

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Instagram
Arhivă
Utilizatori
Flag Counter
Statistici