„ANELKA BANK” PRODUCE BANI DIN NOU

„ANELKA BANK” PRODUCE BANI DIN NOU

Puțini jucători în istoria fotbalului au mișcat mai mulți bani decît a făcut-o Nicolas Anelka. De fapt, din ce știu eu, doar unul singur a reușit să-l depășească, și asta abia în ultimii ani: Zlatan Ibrahimovici. Dacă suedezul ar fi fost un pic mai statornic, atunci Anelka ar fi deținut recordul financiar al sumelor vehiculate cu transferurile sale. Și, mare atenție!, nu discutăm aici despre salariile sale și nici despre comisoanele plătite la fiecare tranzacție. Nu știu cine e impresarul lui Anelka, dar îmi imaginez că i-a fost tare bine în toți acești ani.

Începînd de azi e jucătorul lui Juventus. La 33 de ani, va împlini 34 în martie, Nicolas mai bifează un nume mare în CV-ul său. Relația sa cu ”Bătrîna Doamnă” e, deocamdată, pînă în vară, dar așa cum îl știm, omul rămîne deschis la negocieri și nu e exclusă o prelungire.

 Născut la Versaille, zonă nobilă a Franței, ce i-a adus pesemne gustul pentru bani mulți și lux, Anelka s-a format la celebra școală Clairefontaine, celebră mai degrabă pentru antrenori decît pentru fotbaliști. A ajuns la PSG, cu care a debutat în fotbalul mare. La 17 ani, Arsene Wenger semnează primul cec al unui transfer de-al său: 760.000 de euro pentru trecerea la Arsenal. Două sezoane la ”tunari”, 23 de goluri în 65 de meciuri, campion al Angliei, idol deja pe ”Highburry” în acel ”french Arsenal”, care, spre deosebire de ”baby Arsenal” de pe Emirates, mai și cîștiga trofee. Și a început mișcarea banilor. Nu-i prima mare operațiune financiară marca Wenger.

Real Madrid îl ia cu 34,5 milioane de euro. Lorenzo Sanz era președinte, sîntem în 1999, iar suma, o nebunie la acea vreme, nu mai fusese niciodată plătită de Real pentru un fotbalist. ”Una maravillosa locura”, așa a caracterizat Sanz transferul puștiului de 19 ani, care zăpăcise Anglia cu calitățile sale explozive. Nu s-a acomodat la Real, Vicente Del Bosque nu l-a prea înghițit, vestiarul nu l-a prea plăcut, căci crizele sale de personalitate se dovedeau deja ușor excesive. A și primit la un moment dat 45 de zile de suspendare pentru că, episodul e un pic neclar, a refuzat să se antreneze. Și-a pus cu toate astea semnătura pe Liga Campionilor cucerită în finala de la Paris, cu Valencia, în 2000, golul său marcat în semifinala cu Bayern Munchen rămînînd extrem de important. Pentru cine nu-și mai amintește, imaginile sînt mai jos:

În finală a jucat puțin, dar ”La Octava” îi aparține și lui. S-a întors la PSG, care a plătit 33 de milioane de euro, o altă nebunie, a francezilor de această dată. S-a certat cu Luis Fernandez, astfel că pentru sezonul 2001-2002 s-a dus la Liverpool, un împrumut pentru care ”cormoranii” au plătit 2 milioane de euro, o nimica toată în contextul dat.

În 2002 merge la Manchester City, pentru alte 20 de milioane de euro. A lăsat o bună impresie la echipa ”cetățenilor”, proaspăt revenită în Premier League, unde a împărțit zona de atac cu Fowler. Marchează 36 e goluri, astfel că Fenerbahce s-a gîndit că ar avea nevoie de el. Sîntem în ianuarie 2005, iar suma de 11 milioane de euro plătită de turci nu e nici ea o mare grozăvie. Nu i-a plăcut la Istanbul, deși a cîștigat un titlu cu Fener, se spune că nu ieșea din casă și se juca încontinuu PlayStation. În vara următoare, alt transfer, Bolton, 12 milioane de euro, alt record, de data asta pentru echipa engleză.

În ianuarie 2008, Chelsea plătește 21 de milioane de euro pentru el. Nu joacă rău, dă goluri, devine chiar golgeter al Angliei.

Dar de această perioadă se leagă ratarea penaltyului decisiv în finala Ligii Campionilor de la Moscova, cu Manchester United.

Cu Carlo Ancelotti, care l-a vrut la Juventus și în 1999, dar n-a putut plăti suma cerută de Arsenal, cîștigă un nou event, dar plecarea italianului a coincis cu începutul sfîrșitului. Marginalizat de Villas-Boas, se înțelege cu chinezii de la Shanghai Shenhua, evident pentru un alt record, al salariului pe care urma să-l încaseze, 12 milioane de euro pe sezon, contract pe două sezoane.

Problemele financiare au pătruns însă și-n economia fotbalistică a Chinei, astfel că, iată-l pe Nicolas în fața unei noi provocări. E prima sa mutare, de cînd a plecat de la Clairefontaine spre PSG, cînd nu se plătește nimic pentru el, ceea ce deja e o știre de presă.

Ce va face el la Juventus? E o întrebare fără răspuns deocamdată. Nu s-a mai antrenat de vreo două luni, vine într-o echipă ce nu suferea la nivel ofensiv, căci mai există un Matri, un Vucinici, un Quagliarela, chiar și un Giovinco (bine că s-a accidentat Bendtner, căci altfel apărea și danezul la numărătoare), iar Juve l-ar vrea acum și pe Lisandro Lopez, de la Lyon, infinit mai util decît Anelka. Poate fi bun în anumite momente conjuncturale, dar e greu de presupus că va fi un transfer care să revoluționeze jocul lui Juve.

Mai sînt și problemele sale de comportament. Nu de mult s-a contrat cu un ziarist, care-l întrebase ceva de salariul uriaș primit de la chinezi: ”Ocupă-te tu mai bine de salariul tău și lasă-mă pe mine să mă ocup de-al meu!”. Apoi și-a expus părerea despre cei care-l critică: ”Nu e suficient că ați citit kilometri de cărți, cultura generală nu servește la mare lucru. Eu vorbesc trei limbi și am învățat și puțină chineză, iar Teorema lui Pitagora nu mi-a folosit la nimic în viață”. Era un fel de răspuns la coperta din Le Parisien, unde titlul mare era: ”Mercenarul”.

Motto-ul său, ”cine n-are dușmani înseamnă că n-a făcut nimic în viață” e, în sine, o teoremă, care, pesemne, i-a folosit mai mult decît cea a lui Pitagora.

5 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă