Articolul precedent

PILOTUL MATOL DE PE UN TAROM NESIMȚIT

PILOTUL MATOL DE PE UN TAROM NESIMȚIT

Am auzit de cîteva minute o știre care m-a lăsat cu gura căscată. Colegii de la Digi 24 au dat-o în exclusivitate și merită felicitări pentru asta. Un pilot al companiei Tarom a fost surprins de autoritățile engleze băut, fix înainte să plece în cursa spre București. Se întîmpla pe aeroportul Heathrow, iar cursa nu era una low-cost, ci una de linie, a companiei naționale.

În știre se spune că alcoolemia respectivului era de 4 ori peste cea normală. Nu-mi dau seama ce înseamnă asta, căci nu știu care e alcoolemia permisă atunci cînd pilotezi un Boeing sau Airbus, avionul obișnuit al zborurilor Tarom spre Londra. Dacă se întîmpla pe la noi, pe Otopeni, aș fi zis că e o manevră, o lucrătură, o reglare de conturi între piloții ce se luptă pentru ciolan. Dar așa, întîmplîndu-se la Londra, cred că e adevărat, indiferent ce va spune ancheta pe care Tarom zice că a inițiat-o. E și ăsta un paradox. Să te prindă băut în Anglia, unde bărbații beau, vorba aia, cît bea boul apă, iar femeile, ca să mergem pe aceași linie, cît bea vaca apă. Dar nu o fac în timpul serviciului.

Fac o paranteză. Scrie aceste rînduri un om care urăște să zboare. Am un stres teribil de fiecare dată cînd mă urc într-un avion, sporesc vînzările de calmante la farmaciile din apropierea casei, ba sînt nevoit să fac și oarece ilegalități, căci Distonocalmul, mai nou, nu se eliberează decît cu rețetă. Uite că m-am autodenunțat! Aș plăti celui care-mi va furniza o rețetă viabilă ca să scap de această teamă, i-aș rămîne pe veci recunoscător celui care-mi va spune cum să fac să pot dormi într-un avion. Nu vreau rețeta paharelor de whisky, vodcă sau vin gîlgîite înainte sau în timpul călătoriei, că nu ține. Am încercat și n-au avut efect. Ba era și să fiu arestat o dată, pe Otopeni, cînd după două pastile de Distonocalm și cîteva sute de grame de Johny Walker date pe gît de la Amsterdam spre București am devenit euforico-agresiv și am dat mai întîi pașaportul pentru control la casa de schimb valutar, iar apoi am folosit cuvinte inferioare la adresa vameșului care, contaminat de obiceiurile de dinainte de `89, a încercat să-mi confiște un coif primit de la organizatori. Se întîmpla în 1998, veneam de la finala Ligii dintre Juve și Real Madrid, și am avut nororc că, pe atunci, șeful Vămii Otopeni era un actual coleg de-al meu de la Digi, om de fotbal, care a înțeles perfect cum stau lucrurile și m-a salvat.

De atunci n-am mai baut un gram de alcool. În avion, nu vă repeziți cu concluziile. În schimb observ că unii piloți n-au nici o jenă în asta. Sigur, generalizez acum, dar dă bine la subiect. Mai ales că sînt revoltat! Cum naiba să te urci matol la manșă cînd ai pe mînă viața cîtorva sute de oameni. Știu că avioanele de azi merg în general singure, dar oricum asta nu mă face să mă calmez. Bine că măcar pilotul automat e automat și n-are chef să bea o bere sau un vin. Că, mă gîndesc, asta consumase însetatul pe drumul dus dinspre București spre Londra, că doar nu dăduse iama într-o vodcă!

 M-am întrebat întotdeauna ce fac piloții în cabină în timpul zborului. Cît timp pilotul automat e la muncă. M-am gîndit că mai citesc o carte, mai fac un rebus, mai povestesc de vreo stewardesă oacheșă. Poate chiar că ațipesc oleacă. Am trecut de vîrsta la care să-mi imaginez întîmplări erotice între pilot și stewardese, asta și pentru că Distonocalmul îmi amorțește simțurile, dar și pentru că am tot avut parte în ultima vreme de stewardese pe care mi le imaginez cu greu încăpînd într-o cabină de avion. Nu știu cum naiba, dar e plin Facebook-ul de însoțitoare de bord atrăgătoare, în schimb avioanele mustesc de gospodine. Măcar ele nu consumă alcool înainte de zbor.

Nu m-am gîndit niciodată că piloții pot să bea atunci cînd sînt la muncă. Ba să se și matolească. Exact ce mai îmi lipsea la următoarele călătorii, să stau și mai stresat, dacă nu cumva pilotul o fi consumat cîte ceva, o avea vreo depresie și a acoperit-o cu alcool. Eventual să-mi iau o fiolă și să-i fac testul înainte să mă urc, asta ar fi ultima!

Rîdem, glumim! În fine, expresia era alta. Ca s-o adaptez puțin la pișicherul nostru de pilot, rîdem, glumim, bem, plătim. Noi, cei ce mergem cu Taromul, plătim, și nu puțin. Tarom are prețuri nu mari, foarte mari, nesimțite cîteodată, dar atunci cînd zbori în interes de serviciu e foarte bun, pentru că are orar OK și nu există posibilitatea ca avionul să întîrzie cu cîteva ore, cum mai există pe la low-cost-uri. N-am să înțeleg niciodată de ce trebuie să plătești, de exemplu, pentru un bilet București-Madrid-București luat cu o zi înainte cît pentru un zbor la New York! De ce nu funcționează și aici principiul magazinelor, de ce cu o zi înainte nu se ieftinește biletul, tot mai bine să iei ceva bani decît să nu iei deloc, nu? De ce s-a renunțat la unele destinații, de ce nu avem rute și spre alte continente, de ce nu sînt folosite Airbus-urile mari, luate pe vremea lui Petre Roman? Multe ”de ce”-uri, puține explicații.

Nu mă pricep la managementul unei companii aeriene. Eu sînt doar un călător cu frică de avion. Am avut întotdeauna încredere în piloții români. Mi se par meseriași, bine pregătiți, serioși. Acum mi-e frică nu cumva, în stilul autohton, cel prins băut la Londra înainte să plece spre București să nu aibă pile, să nu fie cineva care l-a propulsat acolo și care să-l salveze. Sau să nu fie și alții la fel. Uoff.

Cineva m-a sfătuit să merg la cabina piloților în timpul zborului și așa îmi va trece frica de avion. Mai bine, zic, poate mă invita vreun pilot la o bere și leșinam pe-acolo.

Mi-e frică la pătrat acum. De avion și de piloți. Nu mai iau două Distonocalme, o să iau 4!

P.S

Textul de mai sus nu se vrea o atingere la profesia piloților, la atitudinea lor în general. E o reacție la ceea ce s-a întîmplat, punctual. Ca orice om căruia nu-i place să zboare am o admirație teribilă pentru acești oameni, aproape venerație.

 

38 Comentarii
  • Narcis spune:

    Sa vezi filmul recent al lui Denzel Washington, Flight: .
    Este exact despre asta, un pilot baut la mansa…

    • jianu george spune:

      CRED ca se vorbeste prea mult despre acest lucru,la fel ca in mass-media educam tineretul pt scandal si barfa ,Aviatia nu inseamna numai piloti beti sau salariati care au o gramada de bani si nu umbla decat beti,depravati si nu stiu cate alte bazaconii.
      Mie nu imi place de politiceni si de cei care fac politica,dar nu discut ,nu comentez prea mult despre politica.
      Eu am fost pilot dar nu cred ca in viata mea nu m-au vazut beat,cei care m-au cunoscut.

  • Dan Gabriel spune:

    Uita-te la filmul „Flight” cu Denzel Washington :-))

  • Andrei Niculescu spune:

    Pai bine bine, ma uit, dar de frica de avion cum scap?

    • Bogdan spune:

      Treci la faza cu ganduri erotice intre tine si insotitoarele de zbor si poate o sa scapi de unele temeri ! Niste priviri mai provocatoare poate poate cade ceva si nu ma refer la avion

    • Stefan Alexandru spune:

      pai chiar cu Flight iti va trece frica de avion. Pentru ca Denzel salveaza niste oameni, tocmai pentru ca era baut ::))

      • mihai razvan spune:

        frica de avion e ca frica de insuratoare. asta nu se rezolva cu adevarat. daca iti impui sa nu-ti fie frica, se va duce in jos. nu forta vara ca o sa fie mai rau! altele sunt rezolvarile, nicidecum bautura.. multumesc

      • eu spune:

        denzel salveaza oamenii aia din cauza cocainei nu bauturii.aia i-a dat aripi

    • Andrei spune:

      Ca sa fii sigur ca nu o sa mai ai frica de avion, ia o gura de verde de paris si-ai scapat de frica si de prostie.

    • razvan petrovici spune:

      Stimate domn aveti cateva mari greseli in articolul dvstra. 1.Prima este din titlu cand spuneti despre Tarom ca ar fi nesimtita!Ptr a asta ar trebui sa comparati politicile de preturi general valabile ale celorlalte companii ca sa vedeti ca ati spus o PROSTIE!Intotdeauna un bilet luat cu o zi inainte,in ziua respectiva sau cu dus si intors in aceeasi zi la TOATE companiile aeriene este mai scump decat unul luat din timp!
      2. Alta prostie spusa de dvstra este legata de faptul ca pilotul ar fi baut la mansa.
      3.Nu aveti nici macar un document care sa arate exact alcolemia acelui pilot si cei care au dat aceasta stire sunt in aceeasi situatie.Stirile se fac din zvonuri si prostii in general care cu un titlu bun va vine siarul,emisiunea,etc
      3.Stewardesele nu sunt la bord ptr a avea dvstra vise erotice ci ptr a va asigura siguranta dvstra in cazurile prevazute de regulamente foarte precise.Ca asigura suplimentar si serviciul la bord,etc este o masura luata de companii in beneficiul pasagerilor exclusiv!
      4.Ptr intrebarile dvstra legate de renuntarea la alte destinatii si rute raspunsurile nu vi le pot da decat cei care au avut grija sa o falimenteze in mod voit ptr a asigura comisioane grase PDL-ului.Adica PNL-ul a lasat Taromul prin grija fostului director Barla pe un plus mare iar PDL_ul a fost eliminat dupa ce a adus Taromul in pragul falimentului.Fina lui Basescu a cedat rutele profitabile ptr compania tatalui sau Blue Air,etc
      5.Afacerea Airbusurilor A310 aduse de un alt escroc national=Petre Roman, este celebra!In loc sa se respecte contractul cu Boeing ptr cele 5 avioane Boeing 767 din care erau gata 4 a anulat contractul, caruia ii mai trebuiau fix 7 zile ptr a intra in vigoare definitiv,ca sa ia aceste avioane nefolosibile ptr rutele lung curier!Cum scriu pana si francezii ca aceste 2 Airbusuri luate de Tarom au fost cele mai scumpe avioane vandute de ei vreodata din acest tip si apoi Petre Roman a fost schimbat cu greu din functie-unul din motive fiind acest comision luat de el-Taromul se chinuie acum cu aceste avioane sa le tina la linie,sa plateasca echipaje,etc si dvstra o faceti nesimtita!
      Poate era mai bine daca va aratati inca odata ca 99% dintre ziaristi sunt niste bieti mercenari platiti sa scrie ptr interesele mercantile ale cui da mai mult!
      Hai basti!

      • George Octavian spune:

        Si mie mi-e frica de zbor dar ia-o si tu asa: de murit oricum murim :)).Daca esti in aer, probabilitatea de a se intampla ceva este relativ mica si daca se intampla, mori repede. Adica strangi un pic din fund la decolare si aterizare si in rest, relax. Apropo de pilotul beat, hai sa nu generalizam. Ce vina au restul care au muncit pe branci sa ajunga piloti si care isi fac meseria ca la carte? Cum ai zis si tu trebuie sa fii curajos in primul rand si-n al doilea rand trebuie sa inveti sa rupi. De ce sa-i bagam pe toti in aceeasi oala? si ce vina are taromu? eu nu inteleg de ce noi romanii avem talentul de a da tot in noi? Preturile de la tarom nu sunt diferite de ale altor companii de linie, serviciile sunt la fel si poate chiar mai bune. pilotii? sunt buni frate, crede-ma.(si fie vorba intre noi, si stewardesele:)), eu asa am prins, nu stiu unde ai vazut tu gospodine).Pai stii de ce a ajuns Lufthansa unde este acum? Pentru ca nemtii sunt nationalisti. ei nu zboara cu alte companii decat ale lor, ei stiu sa-si promoveze ce-i al lor, ei au sustinere de partea statului si de aici…uite unde e lufthansa. pe cand de tarom, brand national toata lumea are de comentat pana si ultimu meltean.

        • Andrei Niculescu spune:

          Chiar nu am generalizat, dimpotriva, am spus ca am avut mereu incredere in pilotii romani. Cit despre stewardese, era totusi o gluma, desi vad ca a fost receptionata destul de negativ. Insa, dreptate am pe undeva, in sensul ca sint o gramada care sint tinute acolo pe pt ca au relatii, in detrimentul unora mai tinere, care trebuie sa stea sa-si astepte rindul

  • Gigi de la Cazane spune:

    Newsflash anul 2000 : Distonocalmul se elibereaza numai pe baza de reteta. Nu te mai vaicari atata, ca nu se prabuseste avionul fiindca a baut pilotul, avionul se prabuseste din cauza unor defectiuni. De-aia pilotul nu e singur in cabina, mai sunt si altii pe-acolo care pot face aterizarea in caz ca e chiar matol.

  • radu spune:

    Exact….Flight! Un film de Oscar anul asta! Cat de frica de avion??? Urca in masina cu 3-4 zile inainte de eveniment si….drive safe! :)))) Sunt si fotbalisti celebrii care faceau treaba asta!

  • Ionut Tabultoc - gazetabt.ro spune:

    Andrei, la fel am patit si eu cand am zburat prima data :)) Cand inchideam ochii o vedeam pe Andreea Esca cum incepe stirile de la ora 19:00: „Trei romani au murit intr-un accident de aviatie in Israel” :)) La al doilea zbor deja nu ma mai gandeam la asta, poate pentru ca fiind fotograf am incercat sa fac mult fotografii pe geam, la munti, etc si am uitat de teama. Oricum, si acum imi zbate inima tare cand urc in avion. Te salut de la Botosani si sper sa treci peste teama asta! :D

  • Alex spune:

    Interesant articolul
    Bravo Andrei!

  • dragunoi laurentiu spune:

    n-am prins-o pe asta „… iar cursa nu era una low-cost, ci una de linie…
    adica cum? :)

  • JOHNNY spune:

    vrei sa stiti cum puteti scapa de frica?raspunsul e simplu:NU POTI:)

  • Gigi de la Cazane spune:

    Prima data citisem pilotul matelot :).

  • Spike spune:

    Ia nu te mai juca tu cu atatea pastile Distonocalm! Contin propanolol si-ti incetinesc ritmul cardiac.In nici un caz nu te gandi la 3, 4 deodata, nu mai vorbesc ca sper ca si cu 2 ai facut o gluma.

  • mihai razvan spune:

    ai putea lejer sa faci presa mondena. ma dezamagesti totusi ca ai impartit frumusetea in functie de greutatea corporala. nu doar persoanele de maxim 50 de kilograme sunt frumoase si merita apreciere. si sunt sigur ca acestea din urma nu sunt multumite sa fie apreciate doar pentru ca arata ca niste jucarii sexuale. nu am mers cu tarom-ul vreodata, dar m-ai facut curios. am citit cu mare placere articolul asta. multumesc

  • Justin spune:

    Salut Andrei, felicitari pentru articol!
    Nu vreau sa te dezamagesc mai tare, dar sa stii ca daca faci o investigatie mai serioasa vei descoperi la Tarom inclusiv piloti care… trag pe nas! Si nu glumesc! Atata timp cat ”candidatii” la cursurile de pilot si stewardese sunt rude sau amante ale celor din conducerea Tarom, progenituri de securisti, politicieni ori smeceheri de prin Ministerul Transporturilor… nu trebuie sa ai mari asteptari! Din puctul acesta de vedere mai bine pregatiti sunt pilotii de pe low-cost, care ajung acolo pe inteligenta lor si se mentin intr-o lume in care concurenta este acerba, nu ca la stat unde zbori-nu zbori, banii tot ti-i iei. Airbusurile de pe vremea lui Roman au fost de mult trase pe dreapta si acum se platesc sume enorme pentru intretinerea lor, datorita intereselor concurentei, care a mitutit pe cineva sa le traga pe dreapta… Mai vrei??

    • Andrei Niculescu spune:

      Aoleu, pai ce sa mai vreau???? Cel mai mult ma temeam la Tarom de reparatiile avioanelor, de mentalitatea noastra roamaneasca, de principiul „merge si asa”. La piloti nu ma gindeam, ei erau partea pozitiva

  • flysafe spune:

    Draga Dle Niculescu ma vad nevoita sa va scriu la asa o ora inaintata (acum au dat in fiert sarmalele)in speranta ca va voi alunga teama de avion.In primul rand ca dvs sa ajungeti cu bine la destinatie sunt implicate foarte multe servicii ,inclusiv serviciul de securitate aeronautica ,tot personalul care deserveste efectuarea unei curse este foarte bine pregatit indiferent de companie si companiile low-cost au oameni foarte bine pregatiti . Ce s-a intamplat la Londra e un caz izolat care va fi anchetat si nu are nicio legatura cu frica dvs de avion(s-a intamplat si la case mai mari,vezi British Airways,KLM etc).Ptr Justin low-cost imi permit sa il numesc asa ptr ca probabil habar nu are ce inseamna aviatie si aduce niste acuze grave personalului navigant,nu vreau de cat sa ii transmit sa urmareasca filmul Flight il gaseste pe net. De teama de avion nu veti scapa niciodata ,nici macar cu terapie dar eu personal va doresc zboruri line si daca intr-o zi imi veti fi pasager va asigur de cea mai buna cafea cu sare si piper :).

    • ssss spune:

      cum dracu ai ajuns tu insotiro de zbor cand nu esti in stare nici sa legi doua cuvinte corect : ” navigant,nu vreau de cat sa ii transmit sa urmareasca filmul Flight ” ; se scrie decat , nu de cat…vai de capul tau imbecil

  • PLM spune:

    Esti prost ….. informat; nu a baut in avion, pt ca nu era cursa dus-intors ci cu ramanere (adica a baut la hotel). Cat despre restul afirmatiilor ….. cred ca esti un terminat complexat, genul care face numai figuri in avion, atunci cand e pasager, care crede ca daca a dat banii pe un bilet are dreptul sa faca orice si se mai si pricepe la toate, in special la aviatie. Spui ca te referi punctual la situatie, dar jignesti multe alte persoane pe langa cea in discutie ….. Frica de zbor poate veni si din necunoastere, e instinctiv sa te temi de ceva ce nu cunosti, dar asta nu iti da dreptul sa jignesti sau sa presupui tampenii. Iar ca o varianta de a scapa de frica de zbor ….. NU MAI ZBURA! ;)

  • inna spune:

    lasati-o mai moale cu comentariile astea de amatori!! habar nu aveti de aviatie,dar va permiteti sa faceti afirmatii,…sa va fie rusine!!!!!!!!!!!

  • Doru Varlan spune:

    Iata doar unul din comentariile iscate de …PILOTUL MATOL DE PE UN TAROM NESIM?IT. Opinia unui pilot roman, cu foarte multe ore de zbor, si-n general este suma opiniilor tuturor pilotilor romani. P.S.-ul Dvs NU diminueaza raul pe care Dvs., si oameni ca Dvs., il fac unor profesionisti de exceptie. Iata opinia colegului meu, aviator: Asta e, raul a fost facut de catre acest „ass” al aviatiei mioritice.Dar acest Niculescu ,cam exagereaza.Desi ,o perioada am calatorit cu alte companii, in ultima vreme am apelat la servicile Tarom. Am ramas placut impresionat de prestatia ,intregului echipaj, cockpit si cabina, cat si de calitatea servicilor de la bord.Nu a fost mai prejos decat al Lufthansei. Doar ceva din aspectul aeronavei si facilitatile de la bord .Pacat, mare mare pacat , ca acum sunt toti pusi la zid din cauza unor iresponsabili, iar presa asta romaneasca de KKT (scuzati varog) ,trage acuma cu ai nostri ,in ai nostri
    Cu stima, Doru Varlan
    http://www.scribd.com/doc/38634293/SCOALA-SUPERIOARA-DE-AERONAUTICA-CIVILA
    http://www.scribd.com/doc/118991792/Ace-ALEX-VRACIU-a-magazine-article-by-DORU-VARLAN
    http://www.scribd.com/doc/107045723/What-I-BELIEVE-IN
    http://www.scribd.com/doc/47064705/Personal-qualities
    http://www.linkedin.com/profile/edit?trk=tab_pro
    http://www.facebook.com/doru.varlan
    http://www.dvarlan.blogspot.ro/
    http://www.romaerospace.blogspot.com
    http://www.scribd.com/doc/107044980/Captain-DORU-VARLAN-curriculum-vitae-pdf

  • Doru Varlan spune:

    Zbur?tori – suflet ?i caracter mai presus de toate!
    Calit??ile caracterului sunt, f?r? îndoial?, primele ce se cer unui zbur?tor… Pentru c? zborul nu este un articol de diletantism, un sport, ci o dram? zguduitoare ?i teribil?, unde este nevoie de ?tiin??, dar ?i de caracter. Meseria de zbur?tor este foarte frumoas?, dar ?i foarte grea, pres?rat? cu emo?ii violente ?i adesea cu riscuri. Nu oricine are t?ria de a se desp?r?i de P?mânt, pe care se simte într-atât de mare siguran??, pentru a se avânta zilnic în în?l?imile v?zduhului, foarte adesea capricios ?i ingrat. Hot?rât lucru: numai un suflet predestinat s? fie mare poate fi capabil de un asemenea gest. …Zbur?torul trebuie s? aib? ?i pe p?mânt sufletul lui nobil ?i generos din v?zduh. N-ar fi oare o ironie s? fie altfel? Un echipaj în zbor are o sarcin? grea, n-are un monitor care s? vegheze la îndeplinirea cu sfin?enie a ei, decât con?tiin?a, sufletul ?i caracterul lui. Sus în v?zdul nu te po?i opri, oricât de grea ar fi înaintarea, nu te po?i ad?posti dup? un bulg?re de p?mânt sau o buturug?, pân? ce furia naturii… sl?be?te sau înceteaz?. Un zbârnâit de motor ! ?i-a pus vreodat? cineva întrebarea: ce sintetizeaz? oare un zbârnâit de motor? Desigur c? nu, ?i totu?i el a „sup?rat” deseori lini?tea ?i ceasurile de repaos ale multora, el a îngrozit adesea multe firi neputincioase ?i mici. Un zbârnâit de motor nu este numai zgomotul asurzitor produs de mi?carea aerului despicat de elicea ce se învârte?te cu furie. El înseamn? mai mult. Înseamn? n?zuin?a de a zbura a omului, n?zuin?? manifestat? de el chiar din primele clipe ale existen?ei, pornit? din dorin?a de emancipare, de libertate, de desc?tu?are de natur?, din dorin?a de progres. Un zbârnâit de motor ne duce cu gândul la o întreag? pleiad? de inteligen?e sclipitoare ?i de realiz?ri în domeniul practic, la o întreag? pleiad? de suflete mari ?i nobile, perindate în decursul timpurilor, din cele mai adânci vremuri ?i pân? azi, care toate ?i-au pus în serviciul m?re?ei realiz?ri toat? mintea, toat? puterea de munc?, tot sufletul loial ?i mare – toat? via?a.

  • Mama lu' Rahan spune:

    Hai sa-ti explic,ziaristul lu’ peste,tie si avortonului de Justin,cate ceva!!! Pilotii nu beau si nici nu trag pe nas,?i nici altcineva care se urca in avioanele companiei nationale.Pilotul asta a baut 3 beri draft la Londra,seara la 9,iar in avion s-a urcat a doua zi la 8 dimineata.A fost dat in gat de un „prieten”.Si tu esti acum la fel de beat cat era pilotul ala in dimineata aia.Creatura aia nefericita de Justin stie cate ceva dar arunca cu cacat aiurea desi il suspectez ca si lucreaza la compania aia.Nu mai mancati rahat cu polonicu’ cand habar nu aveti nici de piloti,nici de insotitori de bord,nici de mentenanta avioanelor…nici de aviatie in general!!!!Ramaneti la mancatul de rahat despre politica sau la ce drak va pricepeti voi!!!!

  • Adina spune:

    Meseria ziaristilor este sa aduca la cunostinta asemenea cazuri..Acu’ s-au revoltat toti angajatii Tarom si rudele lor,dar era si normal oarecum. Nu cred ca cineva generalizeaza in aceste relatari. Insa la fel de normal e sa se si semnaleze si cerceteze asemenea cazuri. E vorba de multe vieti in joc, iar responsabilitatea pilotilor este mare si trebuie tratata ca atare.

    • Stefan spune:

      Te contrazic. Meseria unui ziarist este, intradevar, sa aduca la cunostinta astfel de cazuri, dar nu sa dea verdicte. Spui ca nu generalizeaza nimeni, insa chiar acest ziarist scrie in articol, citez „Sigur, generalizez acum, dar d? bine la subiect.”. Acest articol nu este nimic altceva decat o insulta si o calomnie la adresa meseriei de pilot, dar si de insotitor de bord.

    • noname spune:

      nu s-a generalizat? eu daca zic „cunosc o betivanca grasalanca adina, mi se pare mie ca toate adinele sunt cam betivance grasalance. imi fac cam frica adinele, nu am s-o evit doar pe asta de-acum incolo, le voi evita pe toate.” nu va simtiti vizata?

  • just me spune:

    cum ajung toti cretinii si neica nimeni sa scrie diverse articole si sa-si dea cu presupusul este incredibil….un alt penibil ziarist wannna be complet dezinformat care nu a avut bunul simt sa faca macar un research de max 30min inainte de a se apuca si debita aberatii…jenant…si totusi…unii dintre noi traiesc in Romania si asta le ocupa tot timpul, din pacate!!!!

  • Stefan spune:

    Stimate domnule Andrei Niculescu,
    In primul rand pana la pronuntarea unei instante judecatoresti toate afirmatiile atat ale dvs. cat si ale oricarei alte persoane sau televiziuni sunt simple supozitii. Dar acest lucru mai putin ma deranjeaza. Ceea ce ma deranjeaza cel mai mult este ca aduceti niste injurii foarte grave la adresa unor meserii nobile. Spuneti ca generalizati ca sa dea bine la subiect. Parca un ziarist ar trebui sa scoata la iveala adevarul nu sa „infloreasca” un articol doar ca sa dea bine la citit. Sunt convins ca, asemeni multor pasageri, considerati insotitoarele de zbor ca fiind niste ospatarita care imping carucioarele dintrun capat in altul al avionul si servesc pasagerii. Ba mai mult, mai pregatesc si cate un cocktail, asta bineinteles daca nu va aflati la bordul unui avion low cost. Ceea ce poate nu realizati este ca in cazul in care ceva nu merge bine la bordul avionul acesti oameni sunt cei care se ocupa de calmarea pasagerilor sau de o evacuare in cazul unei aterizari de urgenta. Ei sunt cei care va acorda primul ajutor sau va trateaza cu medicamente in cazul in care vi se face rau. Vi se pare ca este cazul sa va bateti joc de asemenea oameni? Spuneti ca va e frica de zbor, probabil aveti si stari de anxietate. S-ar putea ca intruna din datile in care veti zbura cu avionul sa vi se faca rau, iar o insotitoare de zbor din aceea de care spuneti ca nici nu incape pe usa cockpit-ului sa va dea un medicament sau pur si simplu sa discute cu dvs. sa incerce sa va calmeze.
    Eu in locul dvs. mi-as cere scuze pentru cele scrise mai sus pentru ca nu dati dovada de stofa de ziarist cu acest articol de duzina, ci de o persoana care nu incearca nimic altceva decat sa isi bata joc de niste oameni, intro maniera foarte urata profitand de o poveste de scandal.

  • noname spune:

    nu e frumos sa generalizati in felul acesta. Nu este decent sa publicati pareri pesonale vis-a-vis de niste persoane care au zero treaba cu materialul pe care il prezentati, cum nu tine nici de meseria dumneavoastra. Sunteti acolo sa prezentati fapte, nu presupuneri. Poate ca ar trebui sa va cereti scuze celorlalti angajati Tarom. Cat despre pilotul in cauza, a fost o greseala enorma pentru cariera lui si am convingerea ca va avea de suferit din aceasta cauza. Nu prea mai are sansa sa profeseze meseria de pilot (inafara Romaniei mai ales, pentru Heathrow are deja interdictie pentru tot restul vietii) pe tot parcursul vietii lui, dar o merita si e mai bine ca a fost descoperit.
    Despre frica dumneavoastra de a zbura nu se poate rezolva cu distonocalm sau cu alte pastile. Zborul este mult mai sigur decat mersul cu masina sau decat mersul pe strada pur si simplu. Numarul accidentelor este cu muuuuuult mai mic, iar cand se intampla unul este atat de investigat si mediatizat cat sa sperie intreaga planeta. Mai bine va puneti asta in minte decat sa faceti abuz de pastile. Numai bine!

    • Ciprian spune:

      Frica de avion nu difera de orice alta frica. Conform DEX frica se defineste ca „FRÍC?, (rar) frici, s. f. Stare de adânc? nelini?te ?i tulburare, provocat? de un pericol real sau imaginar;”.
      De PERICOLUL REAL se ocupa pilotii, inginerii, insotitorii de bord si multi altii care sunt foarte bine instruiti si pregatiti in domeniul lor de activitate. Inginerii fac incredibil de multe teste inainte ca un avion sa fie dat spre comercializare(nu se rupe avionul ala asa usor, mai nou nu se rupe nici daca vrei sa il rupi – are multe sisteme de siguranta si efectiv nu te lasa sa le depasesti). Pilotii sunt pusi acolo pentru ca zborul sa sa se desfasoare in completa siguranta. Sunt pregatiti pentru orice situatii iesite din comun pot aparea. Se pregatesc sute de ore in simulatoare de zbor pentru a efectua fiecare manevra.
      Deci de PERICOLUL REAL nu prea ai de ce sa te temi: e un mix de ingineri, piloti, insotitori de bord etc. cu un singur scop comun: siguranta operarii aeronavei.
      Mai ramane PERICOLUL IMAGINAR. :)) Aici imaginatia zburda la fiecare si cred ca ai o imaginatie tare bogata. Credeti ca un avion se prabuseste asa usor (vorba aia: ca toporul la fund)? Ce se poate intampla cel mai rau la un avion? PERICOLUL IMAGINAR apare din necunostinta. Intrebari generale: Cum zboara un avion, de ce zboara asa sus?, de ce are 2-3-4 motoare?, ce se intampla daca cedeaza un motor?, se rupe?, daca il fulgera?, daca e un gol de aer?, daca daca…? De aceea apare frica asta imaginara… Din lipsa raspunsurilor la astfel de intrebari. Pot raspunde eu la cateva: NU exista gol de aer. :)) e comic cand aud pe cineva spunand asta. Atmosfera e instabila si sunt curenti de aer in atmosfera ce mai urca, mai coboara, mai se duc in stanga, dreapta, mai tare mai incet. Curentii atmosferici mai deregleaza un pic zborul lin al avionului. Este mega-incredibil de rar sa se opreasca motoarele in acelasi timp: Se pot opri din lipsa de combustibil(pilotii sunt obligati sa ia extra-combustibil la bord pt situatii nepravazute, deci no prob), se pot opri daca intra intr-un nor de cenusa(foarte rar pt ca ati vazut si voi ca se anuleaza zboruri cand un vulcan a erupt), se mai pot opri la contact cu pasari(motoarele de noua generatie sunt tot mai fiabile si mai sigure chiar si la impactul cu pasarile). Daca se opresc motoarele, avioanele planeaza( de la 10km altitudine mai pot plana 150-250km(suficient cat sa gaseasca un aeroport unde sa aterizeze). Daca se opreste doar un motor nu este nici o problema. Un avion poate zbura fara un motor chiar si la greutatea maxima admisa. Daca il fulgera? Uitati-va pe youtube cum fulgerul iese din avion prin coada(e construit astfel incat sa conduca fulgerul deci no prob). Sunt multe alte situatii pe care nu le-am acoperit aici dar fii sigur ca exista solutii pentru ele: s-au gandit altii inainte la ele. Plus de asta, in aviatie, din fiecare accident se invata cate ceva si pe masura ce a trecut timpul, zborul cu avionul a devenit cel mai sigur mijloc de transport. Data viitoare cand te urci in avion gandeste-te ca multi oameni contribuie la siguranta zborului si au in spate multa, multa pregatire. Doar curentii atmosferici mai te zgaltaie din cand in cand dar daca te obisnuiesti cu ideea asta „ca e doar o zgaltaiala normala” ai sa dormi linistit. Numai bine si zboruri line. :)

  • Ciprian spune:

    Frica de avion nu difera de orice alta frica. Conform DEX frica se defineste ca „FRÍC?, (rar) frici, s. f. Stare de adânc? nelini?te ?i tulburare, provocat? de un pericol real sau imaginar;”.
    De PERICOLUL REAL se ocupa pilotii, inginerii, insotitorii de bord si multi altii care sunt foarte bine instruiti si pregatiti in domeniul lor de activitate. Inginerii fac incredibil de multe teste inainte ca un avion sa fie dat spre comercializare(nu se rupe avionul ala asa usor, mai nou nu se rupe nici daca vrei sa il rupi – are multe sisteme de siguranta si efectiv nu te lasa sa le depasesti). Pilotii sunt pusi acolo pentru ca zborul sa sa se desfasoare in completa siguranta. Sunt pregatiti pentru orice situatii iesite din comun pot aparea. Se pregatesc sute de ore in simulatoare de zbor pentru a efectua fiecare manevra.
    Deci de PERICOLUL REAL nu prea ai de ce sa te temi: e un mix de ingineri, piloti, insotitori de bord etc. cu un singur scop comun: siguranta operarii aeronavei.
    Mai ramane PERICOLUL IMAGINAR. :)) Aici imaginatia zburda la fiecare si cred ca ai o imaginatie tare bogata. Credeti ca un avion se prabuseste asa usor (vorba aia: ca toporul la fund)? Ce se poate intampla cel mai rau la un avion? PERICOLUL IMAGINAR apare din necunostinta. Intrebari generale: Cum zboara un avion, de ce zboara asa sus?, de ce are 2-3-4 motoare?, ce se intampla daca cedeaza un motor?, se rupe?, daca il fulgera?, daca e un gol de aer?, daca daca…? De aceea apare frica asta imaginara… Din lipsa raspunsurilor la astfel de intrebari. Pot raspunde eu la cateva: NU exista gol de aer. :)) e comic cand aud pe cineva spunand asta. Atmosfera e instabila si sunt curenti de aer in atmosfera ce mai urca, mai coboara, mai se duc in stanga, dreapta, mai tare mai incet. Curentii atmosferici mai deregleaza un pic zborul lin al avionului. Este mega-incredibil de rar sa se opreasca motoarele in acelasi timp: Se pot opri din lipsa de combustibil(pilotii sunt obligati sa ia extra-combustibil la bord pt situatii nepravazute, deci no prob), se pot opri daca intra intr-un nor de cenusa(foarte rar pt ca ati vazut si voi ca se anuleaza zboruri cand un vulcan a erupt), se mai pot opri la contact cu pasari(motoarele de noua generatie sunt tot mai fiabile si mai sigure chiar si la impactul cu pasarile). Daca se opresc motoarele, avioanele planeaza( de la 10km altitudine mai pot plana 150-250km(suficient cat sa gaseasca un aeroport unde sa aterizeze). Daca se opreste doar un motor nu este nici o problema. Un avion poate zbura fara un motor chiar si la greutatea maxima admisa. Daca il fulgera? Uitati-va pe youtube cum fulgerul iese din avion prin coada(e construit astfel incat sa conduca fulgerul deci no prob). Sunt multe alte situatii pe care nu le-am acoperit aici dar fii sigur ca exista solutii pentru ele: s-au gandit altii inainte la ele. Plus de asta, in aviatie, din fiecare accident se invata cate ceva si pe masura ce a trecut timpul, zborul cu avionul a devenit cel mai sigur mijloc de transport. Data viitoare cand te urci in avion gandeste-te ca multi oameni contribuie la siguranta zborului si au in spate multa, multa pregatire. Doar curentii atmosferici mai te zgaltaie din cand in cand dar daca te obisnuiesti cu ideea asta „ca e doar o zgaltaiala normala” ai sa dormi linistit. Numai bine si zboruri line. :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă