Dacă doriți să citiți variantele on-line ale acestor publicații, o puteți face cu un simplu click pe fiecare nume în parte.
Marca , As , El Mundo Deportivo , Sport , L`Equipe , Gazzetta dello Sport , TuttoSport , Corierre dello Sport , O Jogo , A Bola , Kicker , Ole , Daily Star, Daily Mirror, The Sun, Bild, France Football
Majoritatea au un conținut diferit pe on-line față de ediția tipărită, dar există la unele și posibilitatea, contra-cost, de a citi ”ziarul” in format pdf.
Sir Alex Ferguson se retrage! E știrea zilei, aș îndrăzni să spun a sezonului. Prea multe nu se pot comenta. ”Vine o zi cînd se va sfîrși” eu un referen pe care scoțianul sigur nu-l știe, dar care e cît se poate de adevărat. Orice pe lumea asta are un sfîrșit, începînd cu viața însăși.
”Voi rămîne atîta timp cît sănătatea îmi va permite”, spunea Sir Alex acum cîteva luni. ”Mă gîndesc că aș mai putea lucra doi sau trei ani”, continua el. Ceva s-a schimbat între timp. Nu cred că eșecul cu Chelsea a fost hotărîtor. Cred mai degrabă că acel meci cu Real Madrid, acel eșec venit în circumstanțele cunoscute, a cîntărit mai tare în luarea deciziei. După acel meci, Sir Alex s-a simțit teribil de rău, fizic vorbind, și pesemne că atunci și-a dat seama că totuși are 71 de ani, iar corpul său nu mai același de acum 26 de ani, nu mai suportă la fel de ușor loviturile. Poate că și-a dat seama atunci că nu mai are puterea s-o ia de la capăt, poate a realizat că fotbalul, căruia i-a dedicat întraga sa viață, nu-i cel mai important lucru de pe pămînt.
E un moment trist și nu-mi place să scriu despre momente triste. Ne va lipsi Sir Alex, ne vor lipsi obrajii săi arzători, ne va lipsi stilul său de a mesteca guma, de parcă atunci a descoperit această plăcere, ne va lipsi bucuria sa copilăroasă de după golurile lui United, ne vor lipsi ieșirile sale nervoase, de multe ori caraghioase, uneori nejustificate. Ne vor lipsi declarațiile sale în acea engleză imposibilă, greu de înțeles.
Și ne va lipsi fotbalul său, curajul său de a inova, simțul său de a găsi mari fotbaliști, capacitatea sa de a scoate randament maxim de la ei, chiar și stilul în care a scăpat de unii atunci cînd a crezut că nu-i mai folosesc. Fotbalul pierde la finalul acestui sezon pe cel mai important ”Sir” din istoria sa. Trofeele pe care le-a cîștigat pleacă împreună cu el, dar rămîn ca un exemplu pentru cei care continuă să facă această meserie. De fapt, ca un exemplu pentru oricine care face o meserie din plăcere și cu plăcere. Cînd faci ce-ți place și-ți place ce faci, succesele n-au cum să nu apară. Mai devreme sau mai tîrziu.
O enumerare a trofeelor cîștigate ar fi inutilă. Sînt prea multe. O trecere în revistă a succeselor, de asemenea. Sînt la fel de multe. Nici eșecurile n-au lipsit din viața sa, dar nici acestea nu cred că merită consemnate. E treaba ziarelor să facă asta. Eu vreau doar să termin această parte, nostalgică și poate patetică, dar absolut sigur din suflet, cu mesajul pe care i l-a trimis Cristiano Ronaldo: ”THANK YOU FOR EVERYTHING, BOSS”.
Și pentru că mult mai important decît trecutul e viitorul, nu se poate să nu vorbim despre ce va fi. În momentul ăsta, banca tehnică a lui Manchester United e cel mai dorit loc în lumea fotbalului. Nu cred că există vreun antrenor în lume care să nu și-o dorească. Sînt însă convins că viitorul antrenor are acceptul și susținerea lui Sir Alex Ferguson. Ca un suveran ce-a fost, cred că a primit libertatea de a-și alege, în stil monarhic, succesorul.
Sînt aproape convins că Pep Guardiola regretă acum pasul pe care l-a făcut în decembrie, acela de a alege Bayern. Manchester United i-ar fi venit ca o mănușă lui Pep, din mai multe puncte de vedere. Se vorbește despre David Moyes, se spune că e principalul favorit. E posibil, se cunoaște relația foarte bună pe care a avut-o cu Sir Alex, mai ales că e scoțian ca și el. Îmi păstrez însă unele rezerve. Am în față o declarație a lui David Gil, ”chief executive” la Manchester United. O reproduc în engleză, pentru ca nu cumva traducerea să altereze mesajul: ”The new manager will have to have experience in both England and European competitions.
” Hmmmm!!! David Moyes nu prea corespunde ultimei părți, experiența sa în Europa e mai degrabă nulă. Plus că vremurile s-au schimbat, nu mai e ca acum 26 de ani cînd Sir Alex lăsa pe Aberdeen pentru a prelua pe United. Azi, Manchester United are nevoie de o personalitate la fel de mare ca și a clubului, un personaj mediatic important. David Moyes e sigur un bun antrenor, dar la nivel de marketing mai are de lucru.
Hmmmm!!! Brusc, în ultimele ore, prinde contur varianta Jose Mourinho. În postul precedent scriam că după Mourinho scapă cine poate. Plecarea sa de la Real Madrid e o certitudine. Scriam că nu-s atît de convins ca alții că va merge la Chelsea. Oare n-ar fi o variantă foarte bună pentru United? Valoare are, semnele de întrebare vin dinspre caracter. Depinde acum ce se dorește. Îmi vine în minte o frază celebră a lui Florentino Perez, actualul șef al lui Mourinho. Cînd a vrut cu tot dinadinsul să-l cumpere pe Ronaldo, brazilianul, nu Cristiano, colaboratorii săi îi tot aduceau cotraargumente. Unul dintre ele a fost că are o viață agitată, că-i place să se distreze. Iar Florentino a răspuns: ”Îl aduc să dea goluri, nu-l iau de ginere”. Și a avut dreptate.
O să ne lămurim în curînd. Fiind un club cotat la bursă, Manchester United nu-și permite să tărăgăneze situația. De parcă vara asta nu se anunța și așa agitată din punct de vedere al mișcărilor de antrenori, acum a mai apărut și această poveste. De-aia e frumos fotbalul și de-aia ne place așa de mult. Nu ne lasă niciodată să ne plictisim.
P.S. 1
Aș fi tare curios să aflu ce părere are despre această retragere a lui Sir Alex domnul Willie Todd. E un nume, probabil, nu spune nimic, mai ales în România. Ei bine, Willie Todd, care ar trebui, dacă mai trăiește, să aibă acum 90 de ani, a fost singurul om care l-a destituit pe Alex Ferguson. S-a întîmplat în mai 1978, pe cînd Todd era președinte la St. Mirren, iar Ferguson un tînăr antrenor. A fost prima și singura demitere din cariera lui Sir Alex.
P.S. 2.
N-aș fi deloc mirat dacă următorul pe lista celor mai longevivi manageri din Premier League încă în activitate, după Sir Alex, ar decide și el să-și caute de drum. E vorba despre Arsene Wenger. E doar o ipoteză. Parisul îl așteaptă!
P.S. 3
La final, pentru cei ce încă nu le-au văzut pe acest blog, vă ofer două filme doucumentare despre Sir Legend Ferguson:
Dacă doriți să citiți variantele on-line ale acestor publicații, o puteți face cu un simplu click pe fiecare nume în parte.
Marca , As , El Mundo Deportivo , Sport , L`Equipe , Gazzetta dello Sport , TuttoSport , Corierre dello Sport , O Jogo , A Bola , Kicker , Ole , Daily Star, Daily Mirror, The Sun, Bild, France Football
Majoritatea au un conținut diferit pe on-line față de ediția tipărită, dar există la unele și posibilitatea, contra-cost, de a citi ”ziarul” in format pdf.
7 mai rămîne o bornă importantă în fotbalul românesc, poate cea mai importantă. Pe 7 mai 1986 o echipă din România aducea Cupa Campionilor Europeni la Bucureşti. Ziua cînd, vorba unui promo, am fost şi noi stăpînii lumii. Am mai spus-o, nu sînt și nu voi fi probabil niciodată stelist, dar asta nu înseamnă că nu știu să respect adevărul și valorile. Ceea ce alții nu fac.
Măcar un şpriţ, ceva, putea şi finanţatorul să dea, eventual sacrifica o oaie-două, un miel că tot e perioada Paștelui, şi punea şi de un grătar. Pe de altă parte, nu e nici o mirare. Pe vremea aia era un demn habarnist în ale fotbalului, nu că acum ar fi o enciclopedie, şi un destoinic crescător de animale. Pesemne că-şi aduce mai repede aminte cum mergea iaurtul pe 7 mai 1986 decît că Lăcătuş şi Balint au transformat penaltyurile decisive. Cine au fost cei care au ratat deja e prea mult.
Să revenim la oile noastre! Merge în context. Şi să vorbim despre un lucru important. La care astăzi nici măcar n-am avea curaj să visăm. În 1986 am avut o echipă care a bătut Barcelona. Într-o finală europeana, în cea mai importantă finală europeană posibilă. Sînt destui care spun acum că meciul a fost prost, că Steaua doar s-a apărat şi a avut noroc. OK, şi ce dacă? Ideea rămîne. Aşa prost cum a jucat, Steaua a fost egala Barcelonei timp de 120 de minute şi a bătut-o la penaltyuri.
Iar acel meci nu reprezintă sub nici o formă caracteristica fotbalului Stelei din acea perioadă, absolut strălucitor pe alocuri. “Tiki-taka Barcelona” nu era o caterincă ieftină, zău că era chiar o realitate! Steaua din 1986 pasa mult mai repede decît Steaua de azi, viteza de joc de atunci era peste cea de azi. Luaţi de curiozitate orice meci de atunci, returul cu Anderlecht spre exemplu, şi o să vă convingeţi.
Sînt lucruri pe care banii nu le pot cumpăra. Aşa cel puţin se spune într-o reclamă tv. Se mai spune ceva acolo: “Fericirea copilului meu e nepreţuită”. Pe 7 mai 1986, milioane de copii au fost fericiţi. Copiii de atunci au devenit oameni mari, oamenii mari de atunci au mai îmbătrînit. Amintirile lor sînt nepreţuite. Amintirea fericirii de atunci. Şi nici un finanţator din lume nu va putea cumpăra acest sentiment.
A fost o scurtă perioadă de pauză pe acest blog, forțată oarecum de succesiunea evenimentelor, semifinalele europene plus Sărbătorile de Paște. S-au întîmplat destul de multe lucruri în această săptămînă și-mi propun ca-n următoarele zile să abordez, pe rînd, teme ce presupun actualitatea imediată, dar, mai ales, viitorul nu prea îndepărtat.
O să încep cu Real Madrid. Mi se pare, din punct de vedere mediatic, cel mai de impact. Ceea ce se întîmplă azi la Real Madrid am anticipat încă din decembrie, atunci cînd Marca a ieșit pe pagina întîi cu titlul ”Divorcio a la vista”. Destui au fost atunci cei care s-au crezut mai deștepți decît era cazul, nu puțini au fost cei care m-au acuzat de simpatii sau antipatii. Atunci cînd am scris că în Marca nu apar întîmplător niciodată astfel de titluri și, într-un fel, de mesaje subliminale, m-am bazat pe o mai bună cunoaștere, spre deosebire de alții, a fenomenului presei din Spania.
A fost un joc la două capete în această perioadă între Mourinho și Florentino Perez. Cred însă că din acest joc a avut de suferit echipa. Și asta s-a văzut în momentele cele mai importante ale sezonului, dubla manșă cu Borussia. N-am apucat să scriu după meciul retur de pe ”Bernabeu”, pe care l-am comentat. Am spus și atunci, senzația a fost că Real a ieșit cu capul sus. Senzația la cald, căci, mai apoi, la rece, lumea și-a dat seama că nu e chiar așa și că, pe cît de aproape a fost Madridul de un miracol, la fel de aproape a fost de un final de meci convulsiv dacă Borussia marca la una dintre marile ocazii avute la 0-0.
A fost însă Mourinho suficient de abil, sau inabil poate?, de a repune convulsiile pe tapet. Cu acel ”maybe not”, care în engleză sună mult mai sec decît în spaniolă, cu care a răspuns la o întrebare ce viza viitorul său la Madrid. A urmat conferința de presă de vineri, care a incendiat de-a dreptul un vestiar și-așa încărcat de energii negative. La acea conferință, Mourinho a atacat de-a valma, nu l-a ratat nici pe Cristiano, iar pe Casillas s-a răzbunat destul de josnic. ”Îmi reproșez că n-am forțat mai devreme aducerea lui Diego LopezȚ e un atac suficient de urît față de instituția numită Iker Casillas. Am scis la vremea respectivă și despre conflictul dintre Jose Mourinho și Iker Casillas.
Titlul acestui articol este ”După Mourinho scapă cine poate”. Cam asta e situația în vestiarul Madridului acum. E cunoscut faptul că Mourinho a căutat să controleze acest vestiar popilîndu-l cu jucătorii săi de încredere, avînd contract sau fiind aduși prin intermediul amicului său cel mai bun, impresarul Jorge Mendes. Și nu-s deloc puțini aceștia, ultimul pe listă fiind Raphael Varane, ”semnat” de Mendes în februarie, exact după perioada sa excelentă, care l-a impus ca titular. În situație inversă e Marcelo, pe care Mendes m-a reușit să-l convingă să se alăture celorlalți jucători sub contract cu firma Gestifute. Aparițiile lui Marcelo în primul ”11” al Madridului au fost, de la acel refuz, meteorice. Problema acestor fotbaliști e că nu-l vor putea însoți toți pe Mourinho spre viitoarea destinație. Mulți spun că ar fi Chelsea, eu am unele rezerve. Ei au contract cu Real Madrid și e mult mai greu pentru un jucător să plece decît pentru un antrenor. Așa se explică ieșirea lui Pepe de după meciul cu Valladolid, ”ar fi cazul să-l respectăm mai mult pe Casillas”. Pepe e reprezentat de Mendes, dar nu e sigur că va putea prinde un transfer la vară, deși locul său de titular nu mai e o garanție. Astfel că s-a decis să schimbe tabăra.
Asta e marea problemă a Realului acum. Ce se va întîmpla după Mourinho? Am văzut cu toții și încă vedem ce probleme sînt la Inter Milano. Mourinho stoarce vestiarul de energii, în special psihice, ăsta a fost mereu stilul lui. Ceva s-a întămplat însă cu el. La Madrid n-a mai izbutit să-și apropie jucătorii emblematici așa cum a făcut-o la Porto, la Chelsea, la Inter. Poate și pentru că, spre deosebire de cele trei cluburi amintite, greii vestiatului n-au fost complexați de personalitatea antrenorului. La Real, greii vestiarului erau campioni mondiali și europeni cu Spania, iar Cristiano cîștigase o Ligă și un Balon de Aur. De aici conflictul care a izbucnit între tabere.
Marea șansă a Madridului e, paradoxal, faptul că nu s-a cîștigat prea mult în era Mourinho, astfel că ”foamea” acestor fotbaliști e încă prezentă. În special cea de cucerire a Ligii Campionilor. La Inter, vestiarul era deja sătul de trofee, la Real deocamdată nu e. Un campionat și o Cupă, plus o finală de Cupă de disputat, nu e tocmai un bilanț pozitiv pentru Mourinho, iar faptul că a întrerupt hegemonia Barcelonei lui Guardiola e o consolare palidă.
Vom avea timp să discutăm despre viitorul Realului. Urmează o vară extrem de agitată pe tot frontul fotbalistic european, cu mutări de antrenori și jucători ce se anunță extrem de palpitante. Îmi rămîne în minte însă un are mister: cum de Mourinho a stîrnit tot acest conflict într-un sezon ce trebuia să fie istoric? Echipa era campioană, lotul era îndestulător, iar Barcelona își pierduse identitatea prin plecarea lui Guardiola. Teamă mi-e că exact plecarea lui Pep l-a debusolat pe Jose. Pe cît de mari diferențe există între comportamentul celor doi, pe atît de multă admirație există între ei. Pierzîndu-și rivalul, Mourinho și-a pierdut antonimul perfect și, implict, motivația. Felul său de a fi necesită în permanență un scenariu războinic, un decor de luptă. E ca un drog. Negăsindu-l la adversari, căci Tito Vilanova, cu toate problemele sale, nu putea fi așa ceva, Mourinho s-a orientat spre propriul vestiar. A fost începutul sfîrșitului.
Dar, cu toate astea, ce ziceți de un meci Guardiola-Mourinho în august, în Supercupa Europei de la Monte Carlo?
P.S.
Pentru cei care încă n-au văzut documentarul realizat de ITV despre Jose Mourinho îl recomand cu toată căldura.
Dacă doriți să citiți variantele on-line ale acestor publicații, o puteți face cu un simplu click pe fiecare nume în parte.
Marca , As , El Mundo Deportivo , Sport , L`Equipe , Gazzetta dello Sport , TuttoSport , Corierre dello Sport , O Jogo , A Bola , Kicker , Ole , Daily Star, Daily Mirror, The Sun, Bild, France Football
Majoritatea au un conținut diferit pe on-line față de ediția tipărită, dar există la unele și posibilitatea, contra-cost, de a citi ”ziarul” in format pdf.
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!