Nu-s cele mai însorite zile la Manchester, și asta nu din pricina vremii, care nu obișnuiește de-a lungul unui an să ofere prea multe perioade în care soarele să fie stăpînul absolut. Ci din pricina fotbalului. În special din cauza lui Manchester United, dar și, oarecum, din cauza lui Manchester City. Obișnuit să-și vadă echipele luptînd pentru titlu, orașul trebuie să se obișnuiască în aceste zile cu o nouă senzație, cea de outsider. S-au dus zilele în care City și United se băteau la baionetă pentru cucerirea Premier League, sezonul ăsta pare să nu mai fie aceeași situație.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Despre Manchester City, cu altă ocazie. Nu-s atît de convins că echipa lui Pellegrini, la 6 puncte de liderul Arsenal, nu se va putea implica în bătălia finală. La ce lot are la dispoziție chilianul, lipsește doar omogenizarea ideilor pentru ca mecanismul să înceapă să funcționeze. Nu-i simplu să schimbi o idee de joc, să treci de la un sistem la altul, să-i faci pe cei noi să se înțeleagă cu cei vechi, să omogenizezi un vestiar atît de bogat în valoare, dar și în caractere diferite. O echipă care întoarce rezultatul la Munchen, în fața lui Bayern, nu-i una pe care să n-o bagi în seamă.
Cam aceleași sînt problemele și dincolo, la Manchester United. Legenda spune că nu e cea mai iubită echipă în oraș, dar e cea mai importantă echipă a orașului. E un paradox pe care-l întîlnim și la Munchen, cu Bayern și Munchen 1860. Ține de istorie, de împărțirea simpatiilor ce s-a făcut demult și de păstrarea lor, căci nici în Anglia și nici în Germania simpatiile față de o echipă de club nu se schimbă în funcție de pasa bună sau proastă prin care trece. Dacă tradiția familiei e să simpatizezi pe City sau pe 1860, apoi asta faci, chit că echipa e în liga a doua sau mai știu eu unde.
N-o să mă refer la meciul cu Sahtior din Liga Campionilor. Echipa era calificată oricum, chit că ar fi fost de pe locul doi. N-am văzut multe partide în care Manchester United să fie dominată acasă așa cum s-a întîmplat în prima repriză cu Șahtior. În partea a doua lucrurile s-au mai așezat, căci, așa cum bine observa Ionel Dănciulescu, la debutul său în echipa DigiSport, Șahtior n-a profitat de ocaziile pe care le-a avut, iar atunci cînd nu faci asta în fața unui adversar ca United, fie el și într-o perioadă mai proastă, beneficiile nu mai apar. Șahtior a avut o mare șansă pe ”Old Trafford”, dar acum trebuie să meargă în Europa League, ceea ce, în opinia mea, nu-i așa de rău, căci Șahtior chiar are șanse s-o cîștige.
Înapoi la Manchester United, subiectul acestui articol. În Liga Campionilor, beneficiind și de o conjunctură favorabilă, temele s-au făcut oarecum bine. În campionat însă e marea durere a fanului. ”Glory, glory, Man United” sună destul de înfundat acum, căci o clasare în luna decembrie pe locul 9, la mai puține puncte de ultimul loc retrogradabil decît de primul loc ocupat de Arsenal e ceva ce nu poate fi privit fără o roșeață în obraji. De rușine sau de furie, depinde de starea de spirit a privitorului.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
În momentul în care s-a aflat, undeva la începutul lunii mai, că David Moyes e succesorul lui Sir Alex Ferguson scriam pe acest blog un articol intitulat ”David și Goliat-ul din Manchester”. Dacă vreți să revedeți ceea ce a însemnat Sir Alex pentru istoria lui Manchester United găsiți acolo tot ce vă interesează. Scriam atunci: ”există o certă preocupare îb rîndul fanilor lui United. Va putea David Moyes să preia un scaun încă marcat de personalitatea ”patriarhului” de dinainte? Va izbuti el să conviețuiască, la nivel afectiv și efectiv, cu un vestiar ce nu mai are nimic în comun cu cel găsit de Ferguson în 1986? Are David Moyes suficientă personalitate încît să se impună în fața unor caractere atît de puternice precum cele din vestiarul lui United?”. Mi se pare că preocuparea există și acum. Mi se pare, deși lucrurile nu-s atît de evidente, că Moyes în puțin în situația lui Tata Martino la Barcelona. Oarecum aceleași probleme de adaptare cu vestiarul, de impunere în fața unor superjucători, posibil și de metode.
La Manchester United am avut un soi de dictatură. Domnia lui Sir Alex Ferguson cam asta a fost, căci nimeni nu mișca în front în fața lui, iar cel ce mișca, fie că se numea Beckham sau Van Nistelrooy, pleca. Deciziile sale, de multe ori chestionate de presă și de specialiști, nu erau discutate de vestiar, care le accepta așa cum erau. Jucătorii acceptau, vezi Rooney, și situații mai puțin plăcute pentru ei, dar o făceau cu convingerea că Sir Alex știe ce face.
După orice dictatură, succesiunea nu prea se face lin. De cele mai multe ori apare haosul și e nevoie de ani pentru ca lucrurile să-și revină. Nu știu cît de multă răbdare există la Manchester United. În condițiile în care Anglia e un teritoriu cu multă răbdare față de antrenori, cu multă încredere în proiecte și cu multă îngăduință față de situații mai puțin fericite. Mă întreb și vă întreb, dacă Barcelona, PSG, Real Madrid erau pe 9 în momentul ăsta, credeți că mai erau în funcție Tata Martino, Blanc sau Ancelotti? Am dat exemple de echipe care au schimbat antrenori, n-am inclus în listă pe Bayern, căci o clasare pe locul 9 a lui Bayern în Bundesliga e mai puțin probabilă decît calificarea României la un Mondial.
David Moyes beneficiază de educația fanului englez. Care murmură pe stadion, e supărat pe nereusite, se îmbată crunt la eșecuri, mai crunt ca la victorii, dar la meciul următor vine și e alături de echipă. Am tot citit paralelisme cu situația lui Sir Alex Ferguson, cu debutul său la United. Mi se par lipsite de sens. Cine era Manchester United atunci? Un club mare în Anglia, intrat însă într-o profundă criză de personalitate, dar cam atît. Cine-i Manchester United azi? În primele trei echipe din lume, poate chiar prima din anumite puncte de vedere. Cînd a venit Sir Alex, cuvîntul marketing era ceva bizar pentru fani, acum e atuul principal al acestui club. Marketingul nu se poate construi însă fără rezultate. Dar nici fără management.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI MANCHESTER UNITED GĂSIȚI AICI:
Iar aici ajungem la David Moyes. A cărui campanie de transferuri a fost extrem de proastă. Am mai spus-o la începtul sezonului, la nivel de lot, Manchester United e clar sub City și Chelsea, dar mai nou pare și sub Arsenal. Manchester United nu are un jucător de nivelul lui Ozil în lotul său, și n-aș vrea să mi se dea exemplul Rooney sau Van Persie, căci ei sînt cu totul altceva. United are o linie de mijloc ce nu ajută jocul. În afara lui Carrick și, atunci cînd e folosit, Phil Jones, care e tot o găselniță a lui Sir Alex, nu văd un fotbalist capabil să fluidizeze jocul, să ofere idei, să dea o pasă decisivă. Fellaini e o mare dezamăgire, deocamdată, să nu ne grăbim să tragem concluzii, însă bestia de la Everton a devenit un oarecare la United. Faptul că există un Rooney, un fotbalist la o altă dimensiune față de ceilalți, ori un Van Persie, ale cărui probleme fizice sînt însă din ce în ce mai dubioase, arată că speranțe există, mai ales că decembrie, lună grea în principiu, oferă un calendar destul de lejer.
Cred însă că e sezonul de tranziție și trebuie aceptat ca atare. Nu știu însă cît e dispus și, mai ales, cît e capabil David Moyes să gestioneze revoluționarea unui vestiar din care trebuie să iasă cîteva figuri pentru a se face loc unor fețe noi, cu mai multă dorință de a atinge gloria și cu foame de rezultate. Există însă în tribună cineva care, cel puțin așa l-am văzut în transmisiunile televizate, pare neschimbat față de acum cîteva luni. E doar o supoziție…
Spune Zlatan Ibrahimovici că el nu are nevoie de un Balon de Aur ca să știe că este cel mai bun din lume. Tipic pentru Zlatan. Dacă n-ar fi zis asta, poate că aș fi fost un pic îngrijorat, poate că m-aș fi gîndit că, ajuns la 32 de ani, zice-se vîrsta de la care un bărbat începe să se maturizeze (începe, dar nu se știe niciodată cînd se încheie procesul respectiv, căci dacă ar fi să dăm crezare femeilor, niciodată nu se termină), Ibra a început să se vadă pe sine altfel decît până acum. Pentru că, el, Zlatan Ibrahimovici, e un tip diferit, trebuie să-l luăm ca atare, să-l privim așa cum e.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Problema lui Ibrahimovici nu e că nu va cîștiga, probabil, niciodată Balonul de Aur. Am pus acel ”probabil” ca să mă asigur, căci cine știe. În principiu însă nu prea văd cum ar putea s-o facă. Și nu pentru că nu ar avea valoare. Ohoo, Ibrahimovici are valoare și încă multă. E unul dintre cei mai buni fotbaliști din istoria acestui sport, dar oare peste vreo 10-20 de ani va fi repartizat pe același etaj cu marile figuri, gen Pele, Maradona, Zidane, Cruyff, Ronaldinho, Messi ori Cristiano? Asta e problema lui, sincer nu știu cît il preocupă asta, e ceva însă care-l trage puțin în jos.
Unii spun că ar fi caracterul. Poate şi trecutul genetic al lui Zlatan are o mare importanţă în felul său de a fi, rădăcinile balcanice fiind în puternic contrast cu rigoarea nordică pe care o reprezintă. Zlatan pare într-o continuă rebeliune contra propriului interes, ceea ce n-ar fi o mare problemă totuși, problema apare doar atunci când această auto-rebelizare se îndreaptă împotriva intereselor echipei sale, fie ea de club ori națională. Ibrahimovici e capabil să țină în spate echipa, să marcheze goluri decisive și senzaționale, dar în același timp el nu pare dispus să accepte o integrare în anumite rigori tactice. Îl vedeți vreodată pe Zlatan acceptînd ceea ce ce acceptă Rooney la Manchester United. Îl vedeți vreodată pe Zlatan sacrificîndu-se în folosul echipei? Eu, unul, nu prea. Zlatan poate da un gol magnific, iar peste două minute își poate lăsa, cu aceeași lejeritate, echipa în 10 oameni, pentru că s-a enervat cine știe din ce motiv, Zlatan poate da un super gol cu capul, dar imediat va uita să țină prima bară, la un corner advers.
Imaginea contează foarte mult, nu doar în fotbal, oriunde. Imaginea e foarte importantă în decernarea Balonului de Aur, un trofeu, în paranteză fie spus, ce începe să devină deja un obietiv ușor paranoic pentru fotbaliștii de valoare. Pare că de acest Balon depinde viitorul omenirii și al fotbalului, implicit. Zlatan și-a dat seama de asta. Dacă ar fi zis ”n-am nevoie de un Balon de Aur pentru a fi fericit” toată lumea l-ar fi aplaudat. În fond, face ce-i place și mai e și plătit regește pentru asta. Pedalînd pe ideea autoproclamării pe un tron pe care singur și l-a comandat, Zlatan a adus din nou în discuție latura complicată a caracterului său. Lumea nu-l mai aplaudă acum, ci zîmbește ușor malițios, ”da da, sigur că da, ești cel mai bun din lume”.
S-a vorbit despre plecarea lui de la Barcelona, s-a scris că Messi ar fi fost principalul motiv. Acel mesaj, trimis prin sms lui Guardiola, după un meci cu Getafe în deplasare ( pe care l-am și comentat la DigiSport, cînd Ibra a dat două goluri). ”Am înțeles, deja nu mai sînt important în echipa”, se zice că i-ar fi scris Messi lui Pep, în autocar, în drum spre aeroportul Barajas, deși era la cîteva scaune în spatele antrenorului. Eu îmi amintesc bine cum juca Ibrahimovici la Barcelona. Părea totuși din alt film, în special atunci cînd echipa n-avea mingea și trebuia să facă pressing, chestie la care suedezul participa rar spre deloc. Poate dacă ar fi fost un altfel de caracter, Pep ar fi găsit o cale să-i împace pe cei doi, să-i facă să înțeleagă că e important să fie amîndoi în echipă. Pep și-a dat însă seama că nu va putea să-l convingă pe Zlatan să joace pentru ceilalți, așa că nu s-a opus plecării lui. V-ați întrebat de ce oare Zlatan îl înțeapă doar pe Guardiola și niciodată pe Messi?
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN LIGUE 1 GĂSIȚI AICI:
La final, încă o scurtă poveste despre Ibra. Are legătură cu cea de mai sus. Cînd a fost nevoit să-şi schimbe paşaportul, a trebuit să completeze, logic, un formular. Ajuns la anul naşterii, a trecut doar 81. Întrebat de ce n-a completat şi celelalte două căsuţe, a răspuns, în stilu-i caracteristic: “Doar n-o fi 1881, că n-am 130 de ani”. I s-a părut o glumă bună. Lui. Nu şi celui de dincolo de geamul ghişeului, care i-a returnat formularul, îndemnîndu-l să completeze căsuţele rămase lipsă: “Aici în Suedia avem reguli. Dacă nu le respectăm, sistemul nu funcţionează”.
Pentru Zlatan, regulile nu există. Există doar excepţiile. El e una. De multe ori, excepţiile se transformă în probleme. Cînd vîsleşti doar în slujba propriului ego, rişti să răstorni corabia. Nu poţi schimba direcţia vîntului, dar poţi să-ţi ajustezi pînzele astfel încît să ajungi la destinaţie. Dar pentru asta trebuie să respecţi regulile căpitanului. Asta dacă nu cumva tu, ca matelot, te crezi mai important decît cel ce conduce corabia.
P.S. Acest text a aparut in premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/
UPDATE
30 de momente inedite cu Zlatan Ibrahimovici:
Un top 50 al golurilor sale în întreaga carieră:
Si un interviu cu starul suedez realizat de postul francez beIN Sport:
Caută-mă!