HEYSEL 1985, UN EPISOD CE N-AR TREBUI UITAT

HEYSEL 1985, UN EPISOD CE N-AR TREBUI UITAT

La fel cum se întîmplă astăzi cu finalele Champions League, în anii `80 finalele Cupei Campionilor Europeni reprezentau un punct major de interes pentru cei care iubeau fotbalul. Anul 1985 n-a făcut excepție. Se întîlneau în ultimul act, pe 29 mai, Juventus și Liverpool și trebuia să fie o ciocnire între două stiluri de fotbal care-și disputau supremația pe plan continental, stilul englez, ce deținea, prin Liverpool trofeul, și stilul italian, campion mondial în 1982. Din păcate, ceea ce trebuia să fie un meci pentru istoria fotbalulului s-a transformat într-o palmă pe obrazul acestui sport atît de iubit. A fost o ciocnire, dar nu cea de stiluri pe care o așteptau toți, ci una adevărată, fizică, terminată cu morți, răniți, traume și cu o amintire ce ar trebui să rămînă mereu în mintea noastră, ca un exemplu că lucrurile de genul ăsta, privite simplist, dar scăpate apoi de sub control, pot avea urmări dintre cele mai tragice.

O să revin la acest aspect ceva mai încolo.

Îmi amintesc destul de puțin despre acest joc. Erau vremurile în care în România nu conta nimic în afara ”mărețului conducător”. Cred că am văzut meciul la bulgari, așa era moda în Bucureștiul acelor ani, și mi se pare că televiziunea bulgară n-a întrerupt transmisiunea, în ciuda evenimentelor sîngeroase ce se cam contrapuneau doctrinei acelei epoci. E posibil să mă înșel, așa că-i rog pe care-și amintesc mai bine decît mine să mă corecteze dacă e cazul. Cam 90 de minute au durat nefericitele imagini, din care pricepeam destul de greu, căci limba bulgară nu e tocmai apropiată de a nosatră. Știu că după aceea au urmat alte 90 de minute, de ”așa zis” fotbal, căci nimeni nu mai avea chef de așa ceva. De la Platini la Rush, jucătorii celor două echipe au mărturisit că abia ateptau să se termine coșmarul, să ajungă acasă și sa vadă dacă totul e în regulă cu familiile lor. Poate părea ciudat, însă trebuie reamintit că pe vremea aia un telefon internațional nu era așa ușor de dat. Îmi amintesc însă faza golului. Pasa lui Platini către Boniek, intervenția lui Gillespie asupra polonezului extram de clar petrecută în afara careului și penaltyul dictat de arbitru, un elvețian, care cred că a avut în minte un singur lucru: dacă după toate cele întîmplate în tribune, Liverpool cîștigă trofeul, nimic nu ne mai scapă de furia suporterilor italieni.



Erau cîte 30.000 de fani de fiecare tabără. Pe vremea aia, UEFA nu funcționa la parametri de azi. Spre comparație, la finala de la Lisabona de sîmbăta trecută, disputată pe un stadion de dimensiuni oarecum asemănătoare cu ”Heysel”, devenit între timp ”Roi Baudouin”, finalistele au primit doar cîte 17.000 de bilete, din care la suporterii normali au ajuns undeva spre 12.000, căci, nu-i așa, și cluburile au astăzi alte dimensiuni. Erau atunci vremuri tulburi din punct de vedere al publicului, în special Anglia oferea exemple nenumărate. Erau la modă celebrii ”hooligans”, pe care mulți îi idolatrizează și astăzi dintr-un idiot exces de admirație față de anumite manifestări de-a dreptul scelerate. Cu un an înainte, la Roma, italienii și englezii se bătuseră serios pe străzile capitalei italiene, la finala C1 cîștigată de Liverpool pe ”Olimpico” în fața echipei gazdă. Iar englezii, mai puțini decît italienii, o cam încasaseră, așa că promiteau revanșa, în felul lor, la Bruxelles. N-a mai contat că Juventus nu era Roma, pentru ”hooligans” orice vorbitor de limbă italiană devenise o țintă. Merită amintit și faptul că Anglia era condusă atunci de Margareth Thatcher, a cărei popularitate era în scădere din pricina taxelor pe care le impusese și care ezita, tocmai din aceste considerente, să ia măsuri ferme împotriva acestor ”hooligans”. A fost nevoie de încă o tragedie, cea de la Hillsborough, din 1989 pentru ca ”Doamna de Fier” să ia decizia ștergerii cuvîntului ”hooligans” din dicționarul fotbalului.

Multe s-au schimbat de atunci, nu doar în Anglia, trezită poate la realitate și de drastica suspendare primită de la UEFA după acele incidente, ci și în restul Europei. Stadioanele au devenit mai sigure, iar măsurile de securitate s-au înmulțit. Există însă destule categorii de oameni, de tineri mai degrabă, care continuă să suspine la vremurile în care acei ”hooligans” făceau legea. E de ajuns să ne amintim ce s-a întămplat recent în finala Cupei Italiei, pentru a ne da seama că pericolul încă există. Paradoxal, victimele din 1986, italienii, au devenit astăzi un reper în ceea de privește violența. Lor li se adaugă țările din sud-estul Europei, unde noțiunile de democrație și libertate se amestecă în mintea, de multă ori puțină, a unora care cred că stadioanele sînt ale lor, la fel și cluburile, iar fotbaliștii sînt datori să execute ceea ce li se cere din peluză. E frumos să fii suporter, e frumos să iubești o echipă, însă o iubire ce se transformă în constrîngere nu mai are același gust.



De curînd, eram la Lisabona, la finala Champions League, și postam ceva pe Facebook despre frumoasa atmosferă pe care au creat-o spaniolii, în ciuda rivalității existente între Real și Atletico nefiind semnalat nici cel mai mic incident. Cineva, într-un comentariu, nu era de acord cu cuvîntul ”atmosferă” folosit de mine și mă îndemna să văd ce înseamnă atmosferă cu adevărat la un Steaua Roșie-Partizan, la un Palermo-Catania ori la mai știu eu ce meci din Grecia sau Croația. I-am răspuns, la fel cum o fac și acum, că după părerea mea ”atmosferă” la un meci de fotbal nu înseamnă stadion incendiat, bătăi cu forțele de ordine ori măscări strigate în fiecare minut. Înseamnă coregrafii frumoase, dar și capacitatea de a-ți aplauda rivalul atunci cînd acesta cîștigă. Poate că am îmbătrînit eu, dar mi se pare că un meci de fotbal e un spectacol, la care poți merge liniștit cu soția sau logodnica, ori chiar neliniștit cu amanta, dar din alte cauze, nu din cele legate de manifestările unor grupuri de oameni lipsiți de discernămînt.

Astăzi, un ”Heysel” e mai greu de repetat. Din fericire. În interiorul stadioanelor nu prea se mai pot întîmpla astfel de tragedii. În afara lor însă e posibil, iar pericolul e la fel de mare. Fotbalul e un joc pe viață și pe moarte, dar în nici un caz nu trebuie să decidă moartea sau viața celor care vin la stadioane.

Priviți imaginea de mai jos! Vi se pare potrivită cu un meci de fotbal? Vi se pare că disperarea din ochii acelui bărbat și suferința celui pe care-l cară în brațe merită alăturate iubirii față de un club? Eu unul nu cred.

 

 

 

 

 

 

 

Pentru final, vă invit sa vedeți un documentar de excepție, marca BBC, despre acest episod nefericit din istoria fotbalului. Veți vedea mărturii și imagini inedite, care vor readuce în memorie tragedia petrecută la Bruxelles

Și vă mai invit să urmăriți, dacă aveți răbdare, filmul acelei finale. E transmisia integrală a celor de la RAI, cu incidentele de dinaintea partidei si meciul în sine.

4 Comentarii
  • andreiM spune:

    Bravo Andrei. Articolul este foarte bun, din pacate pe foarte multe stadioane fanii au impresia ca jucatorii sunt proprietatea lor.
    La noi nu poti merge la stadion daca nu tii cu gazdele, ceea ce in west e complet normal. Tin minte ca am vazut un Classico la TV pe Nou Camp, unde erau 2 fani, unul cu Real si unul cu Barca care stateau unul langa altul si se tachinau la goluri, cu zambetul pe buze….asta inseamna educatie.Daca as fi jucator de fotbal le-as cere fanilor care vin da injure sa stea acasa. Pai daca tot jucam prost si pierdem, avem nevoie de incurajari nu huiduieli….

  • costin spune:

    nu sunt nici cu „hooligans”, nici cu cei care merg la stadion ca la teatru (ceea ce se cam intampla in anglia si spania).fotbalul este mai mult decat un spectacol,cand am vazut roma – juve in penultima etapa a campionatlui ,si ii auzeam pe fanii romani cum canta ,si cat de implicati erau in joc ,pur si simplu mi se ridica parul pe mana.
    cred ca undeva la mijloc este ok,sa fie spectacol in tribune,dar totul in limta regulamentului,sa nu fie incidente.oricum majoritatea in ziua de azi se intalnesc inainte sau dupa meci si isi regleaza conturile.

  • Eu spune:

    Nu inteleg de ce tot aduceti aminte de acest episod care a avut loc acum 29 de ani.Probabil sunteti fani liverpool altfel nu-mi explic.Zilnic au loc tragedii mult mai mari decat acel episod deci haideti sa trecem peste.

  • Gabi spune:

    Salut,
    Am vazut acum video-ul cu Gaetano Scirea si ma gandeam daca ne onorezi cu un articol despre el candva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
  • Matei on E GREU CU ”BĂTRÂNA DOAMNĂ”!N-a fost asa simplu jocul de la Milano, dar pana la urma experienta si-a spus cuvantul. Urmatorul examen mai serios [...]
  • R. on E GREU CU ”BĂTRÂNA DOAMNĂ”!Salut Andrei, Marturisesc de la inceput ca urmaresc un pic campionatul Angliei, cam fiecare meci al lui City (nu neaparat [...]
  • Matei on SUAREZ, CONTE ȘI GRANIȚA SUBȚIRE A CARACTERIZĂRILORAcum ca se apropie Derbyul Italiei, pe cine vezi favorita la titlu? Galopul lui Juventus din sezonul trecut pare departe [...]
  • Matei on ECHIPA CU DOUĂ FEȚEGreu de gasit explicatia caderii Realului. Care nu joaca nimic de sezonul trecut. Sa fie plecarea lui Ronaldo? Zidane si [...]
  • Radu on ECHIPA CU DOUĂ FEȚESalut, niciun cuvant despre Courtois? Din 3 suturi pe poarta primeste 2 goluri, care erau parabile, chiar si de catre [...]
Twitter
Arhivă