UN ”DERBY SCUDETTO” CA PE VREMEA LUI MARADONA ȘI PLATINI

UN ”DERBY SCUDETTO” CA PE VREMEA LUI MARADONA ȘI PLATINI

Se joacă în acest week-end european două confruntări ce pot deveni foarte importante, eventual chiar decisive, în traiectoria celor două campionate din care provin: Arsenal-Leicester și Juve-Napoli. Ambele cu implicații în lupta pentru titlu, ambele ușor inedite, căci nu prea ne-am fi așteptat la asemenea dueluri la începutul sezonului. Pentru că despre Leicester abia am scris cîte ceva pe acest blog, o să mă refer în cele ce urmează la partida de la Torino. Ocazie cu care fotbalul italian dă ceasul înapoi cu 30 de ani. Era atunci epoca lui Maradona și Platini, două genii care transformaseră Juve-Napoli din clasica dispută Nord vs Sud într-un duel pentru supremație în ”Il Calcio”.

Între Torino și Napoli rivalitatea e veche și are puțină legătură cu fotbalul. E mai degrabă una socială, e un soi de dușmănie între nordul rece, aristocrat, serios, ordonat și, nu în ultimul rînd, productiv, și sudul cald, boem, haotic, dezordonat, pasional și, mergînd pe linia de mai sus, consumator. Acum 30 de ani, sudul își găsea în Diego Maradona comandantul perfect al unui război de secesiune fotbalistic ce avea să aducă pe Napoli în fruntea Italiei. Și dacă stăm bine să ne gîndim, unde în altă parte ar fi putut Maradona, cu amestecul său de calități și defecte, să fie zeu dacă nu la Napoli, la poalele Vezuviului, înconjurat de dragostea și devotamentul napoletanilor? Vi-l imaginați acum pe Maradona în umedul Milano sau în frigurosul Torino izbutind ceea ce a izbutit la Napoli? Eu unul nu.

Casa Pariurilor

După atîta amar de vreme, Napoli vine la Torino din poziția de lider al campionatului, iar ”Bătrîna Doamnă” știe că nu prea are voie să facă pași greșiți. Duelul e departe de a fi decisiv, căci mai sînt multe etape și multe alte meciuri de disputat, dar o victorie a lui Napoli pe ”Juventus Stadium” ar aduce o asemenea stare de spirit lîngă Vezuviu, un asemenea doping moral încît echipa ar putea duce această trenă pînă la final. Am tot spus-o, fotbalul e o stare de spirit, iar acest concept a devenit la fel de important uneori ca valoarea lotului.

Dacă, dimpotrivă, bate Juve, situația se schimbă radical, căci e greu de crezut că ar mai putea cineva ține pasul cu ritmul impus de ”Bătrîna Doamnă”. La nivel psihologic, al stării de spirit cu alte cuvinte, ar fi o lovitură dată tuturor competitoarelor, căci nimeni nu trebuie să uite începutul mizerabil de sezon al campioanei. Cu alte cuvinte, dacă nici acum cînd Juve a avut cel mai prost start de campionat din istorie nu se găsește altcineva capabil să-i fure titlul, atunci cînd se mai poate întîmpla asta! Cu o victorie, Juve ar trece pe primul loc, o performanță incredibilă pentru o echipă care în primele 10 etape luase 12 puncte din 30 posibile. Cele 14 runde ce au urmat eșecului cu Sassuolo s-au transformat într-o cursă de urmărire impecabil dusă, 42 de puncte din 42 posibile, iar cele trei puncte puse-n joc sîmbătă ar închide o serie perfectă, fix înainte de revenirea cupelor europene.

Evident, la cît de importantă poate deveni victoria pentru ambele combatante, nu-i exclus ca rezultatul final să fie unul de egalitate. Care n-ar fi deloc rău pentru Napoli, dar n-ar fi chiar atît de rău nici pentru Juve. Acum vreo 20 de ani, cînd Serie A reprezenta referința fotbalistică mondială, aș fi pariat pe un rezutat de egalitate, plecînd de la ideea ce guverna în acea epocă ”mai bine doi răniți decît un mort”. Parcă în zilele noastre lucrurile s-au mai schimbat și rar am văzut în ultimul timp în Serie A acele partide tacticizate de altădată, acea neutralizare reciprocă. Pe care, paradoxal, am văzut-o în multe meciuri de Premier League, mai ales în cele cu implicații în lupta pentru titlu.

Din punct de vedere fotbalistic, Napoli are un ușor avantaj. Cam cît cel din fruntea clasamentului. Dat de faptul că Maurizio Sarri nu are nici o problemă de lot și va putea probabil alinia formula de echipă pe care o cunoaște toată lumea. Una dintre cheile succeselor obținute de Napoli în acest sezon vine tocmai din această omogenitate existentă, din automatismele create, din rolurile mult repetate și, pe cale de consecință, bine interpretate de jucători. E un deziderat pe care mulți antrenori și-l doresc, acela de a putea alinia aceeași formulă etapă după etapă, dar puțini reușesc.

Vola.ro

Allegri în schimb e mai puțin liniștit. Îi lipsesc 5 oameni, Chiellini, Khedira, Mandzukic, Caceres, Asamoah, toți importanți în felul lor, mai ales că vorbim totuși de cîte un titular din fiecare compartiment. Absența lui Chiellini îl obligă, teoretic, pe tehnician să schimbe iar modulul din apărare și să treacă din nou la una în 4 oameni. Ceea ce nu reprezintă, în esență, o mare greutate, căci Juve a arătat o remarcabilă capacitate de a schimba sisteme de joc inclusiv în timpul meciurilor, dar o problemă tot e. Iar asta s-a văzut inclusiv la finala Champions League, acolo unde tot Chiellini a lipsit. Linia Barzagli-Bonucci-Chiellini e una dintre cele mai bune din Europa, iar omogenitatea la care au ajuns cei trei stă la baza siguranței afișate de Juve pe faza defensivă. Ziarele de sport din Italia, care au analizat toată săptămîna partida de la Torino, au ajuns la concluzia că apărarea în 4 oameni Lichtsteiner-Barzagli-Bonucci-Evra e soluția cea mai la îndemînă. În ceea ce privește linia de mijloc, absența lui Khedira ar trebui acoperită de Sturaro, iar Cuadrado și-ar putea găsi un loc de titular, cît despre atac, acolo lucrurile sînt mai simple, Morata și Dybala urmînd să facă pereche.

juv-napo

Este, totodată, o dispută între echipa cu cea mai bună defensivă și al doilea atac, golaveraj 45-15, și formația cu cea mai prolifică linie ofensivă și cu a doua cea mai bună apărare, golaveraj 53-19. În plus, ele au cele mai multe victorii, cîte 17, și cele mai puține eșecuri, 4, respectiv două. Napoli a învins în tur cu 2-1 (Insigne 26, Higain 62 – Lemina 63). Sezonul trecut, Juventus a realizat două succese cu același 3-1. Anteriorul triumf al napoletanilor la Torino s-a consemnat în octombrie 2009, scor 3-2: de atunci s-au înregistrat 5 victorii ale ”Bătrînei Doamne” și un egal. În total, au avut loc 72 de confruntări între Juventus și Napoli, bilanț 45-20-7, golaveraj 140-66, cu o ,medie de 2,86 de goluri date pe meci.

Rolurile lui Platini și Maradona, care țineau afișul acum 30 de ani, sînt ceva mai greu de acoperit azi, căci nu se nasc așa de ușor valori. Toată lumea e de acord că Dybala-Higuain ar fi duelul serii, chit că pentru o mai bună sincronizare cu trecutul ar fi mers un Pogba-Higuain. Dybala trece însă printr-un moment de formă spectaculos, iar prim-planul e mai greu să-i fie luat. Față în față se vor afla așadar principalii marcatori din campionat, Dybala (13 goluri, dar și 8 pase decisive), respectiv Higuain (24 de reușite), cel din urmă completat de Insigne (10 goluri, 10 ”assisturi”). Argentina va trăi intens așadar o partidă la care vibrează deja foarte multă lume. Rețineți așadar acest reper: Juve-Napoli, ”Derby Scudetto”, 21:45, Digisport 2. Plus Fotbal european, cu o oră înainte.

Casa Pariurilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
  • Matei on E GREU CU ”BĂTRÂNA DOAMNĂ”!N-a fost asa simplu jocul de la Milano, dar pana la urma experienta si-a spus cuvantul. Urmatorul examen mai serios [...]
  • R. on E GREU CU ”BĂTRÂNA DOAMNĂ”!Salut Andrei, Marturisesc de la inceput ca urmaresc un pic campionatul Angliei, cam fiecare meci al lui City (nu neaparat [...]
  • Matei on SUAREZ, CONTE ȘI GRANIȚA SUBȚIRE A CARACTERIZĂRILORAcum ca se apropie Derbyul Italiei, pe cine vezi favorita la titlu? Galopul lui Juventus din sezonul trecut pare departe [...]
  • Matei on ECHIPA CU DOUĂ FEȚEGreu de gasit explicatia caderii Realului. Care nu joaca nimic de sezonul trecut. Sa fie plecarea lui Ronaldo? Zidane si [...]
  • Radu on ECHIPA CU DOUĂ FEȚESalut, niciun cuvant despre Courtois? Din 3 suturi pe poarta primeste 2 goluri, care erau parabile, chiar si de catre [...]
Twitter
Arhivă