REȚINEREA LUI PLATINI

REȚINEREA LUI PLATINI

Michel Platini a fost reținut. Aceasta a fost informația care a provocat un mic scurt-circuit pe rețelele de socializare și-n redacții la primele ore ale zilei de marți. Unii au fost mai aprigi, titrând că Platini a fost direct arestat, căci, evident, ”arestat” sună mult mai bine decât ”reținut”. În realitate, fostul președinte al UEFA și fostul uriaș fotbalist a fost doar reținut pentru declarații, având calitatea de suspect. Acesta însă a fost doar începutul, urmările cred că se vor simți în orele și zilele următoare. Citeste mai mult …

UN ”DERBY SCUDETTO” CA PE VREMEA LUI MARADONA ȘI PLATINI

UN ”DERBY SCUDETTO” CA PE VREMEA LUI MARADONA ȘI PLATINI

Se joacă în acest week-end european două confruntări ce pot deveni foarte importante, eventual chiar decisive, în traiectoria celor două campionate din care provin: Arsenal-Leicester și Juve-Napoli. Ambele cu implicații în lupta pentru titlu, ambele ușor inedite, căci nu prea ne-am fi așteptat la asemenea dueluri la începutul sezonului. Pentru că despre Leicester abia am scris cîte ceva pe acest blog, o să mă refer în cele ce urmează la partida de la Torino. Ocazie cu care fotbalul italian dă ceasul înapoi cu 30 de ani. Era atunci epoca lui Maradona și Platini, două genii care transformaseră Juve-Napoli din clasica dispută Nord vs Sud într-un duel pentru supremație în ”Il Calcio”. Citeste mai mult …

HEYSEL 1985, UN EPISOD CE N-AR TREBUI UITAT

HEYSEL 1985, UN EPISOD CE N-AR TREBUI UITAT

La fel cum se întîmplă astăzi cu finalele Champions League, în anii `80 finalele Cupei Campionilor Europeni reprezentau un punct major de interes pentru cei care iubeau fotbalul. Anul 1985 n-a făcut excepție. Se întîlneau în ultimul act, pe 29 mai, Juventus și Liverpool și trebuia să fie o ciocnire între două stiluri de fotbal care-și disputau supremația pe plan continental, stilul englez, ce deținea, prin Liverpool trofeul, și stilul italian, campion mondial în 1982. Din păcate, ceea ce trebuia să fie un meci pentru istoria fotbalulului s-a transformat într-o palmă pe obrazul acestui sport atît de iubit. A fost o ciocnire, dar nu cea de stiluri pe care o așteptau toți, ci una adevărată, fizică, terminată cu morți, răniți, traume și cu o amintire ce ar trebui să rămînă mereu în mintea noastră, ca un exemplu că lucrurile de genul ăsta, privite simplist, dar scăpate apoi de sub control, pot avea urmări dintre cele mai tragice.

O să revin la acest aspect ceva mai încolo.

Îmi amintesc destul de puțin despre acest joc. Erau vremurile în care în România nu conta nimic în afara ”mărețului conducător”. Cred că am văzut meciul la bulgari, așa era moda în Bucureștiul acelor ani, și mi se pare că televiziunea bulgară n-a întrerupt transmisiunea, în ciuda evenimentelor sîngeroase ce se cam contrapuneau doctrinei acelei epoci. E posibil să mă înșel, așa că-i rog pe care-și amintesc mai bine decît mine să mă corecteze dacă e cazul. Cam 90 de minute au durat nefericitele imagini, din care pricepeam destul de greu, căci limba bulgară nu e tocmai apropiată de a nosatră. Știu că după aceea au urmat alte 90 de minute, de ”așa zis” fotbal, căci nimeni nu mai avea chef de așa ceva. De la Platini la Rush, jucătorii celor două echipe au mărturisit că abia ateptau să se termine coșmarul, să ajungă acasă și sa vadă dacă totul e în regulă cu familiile lor. Poate părea ciudat, însă trebuie reamintit că pe vremea aia un telefon internațional nu era așa ușor de dat. Îmi amintesc însă faza golului. Pasa lui Platini către Boniek, intervenția lui Gillespie asupra polonezului extram de clar petrecută în afara careului și penaltyul dictat de arbitru, un elvețian, care cred că a avut în minte un singur lucru: dacă după toate cele întîmplate în tribune, Liverpool cîștigă trofeul, nimic nu ne mai scapă de furia suporterilor italieni.



Erau cîte 30.000 de fani de fiecare tabără. Pe vremea aia, UEFA nu funcționa la parametri de azi. Spre comparație, la finala de la Lisabona de sîmbăta trecută, disputată pe un stadion de dimensiuni oarecum asemănătoare cu ”Heysel”, devenit între timp ”Roi Baudouin”, finalistele au primit doar cîte 17.000 de bilete, din care la suporterii normali au ajuns undeva spre 12.000, căci, nu-i așa, și cluburile au astăzi alte dimensiuni. Erau atunci vremuri tulburi din punct de vedere al publicului, în special Anglia oferea exemple nenumărate. Erau la modă celebrii ”hooligans”, pe care mulți îi idolatrizează și astăzi dintr-un idiot exces de admirație față de anumite manifestări de-a dreptul scelerate. Cu un an înainte, la Roma, italienii și englezii se bătuseră serios pe străzile capitalei italiene, la finala C1 cîștigată de Liverpool pe ”Olimpico” în fața echipei gazdă. Iar englezii, mai puțini decît italienii, o cam încasaseră, așa că promiteau revanșa, în felul lor, la Bruxelles. N-a mai contat că Juventus nu era Roma, pentru ”hooligans” orice vorbitor de limbă italiană devenise o țintă. Merită amintit și faptul că Anglia era condusă atunci de Margareth Thatcher, a cărei popularitate era în scădere din pricina taxelor pe care le impusese și care ezita, tocmai din aceste considerente, să ia măsuri ferme împotriva acestor ”hooligans”. A fost nevoie de încă o tragedie, cea de la Hillsborough, din 1989 pentru ca ”Doamna de Fier” să ia decizia ștergerii cuvîntului ”hooligans” din dicționarul fotbalului.

Multe s-au schimbat de atunci, nu doar în Anglia, trezită poate la realitate și de drastica suspendare primită de la UEFA după acele incidente, ci și în restul Europei. Stadioanele au devenit mai sigure, iar măsurile de securitate s-au înmulțit. Există însă destule categorii de oameni, de tineri mai degrabă, care continuă să suspine la vremurile în care acei ”hooligans” făceau legea. E de ajuns să ne amintim ce s-a întămplat recent în finala Cupei Italiei, pentru a ne da seama că pericolul încă există. Paradoxal, victimele din 1986, italienii, au devenit astăzi un reper în ceea de privește violența. Lor li se adaugă țările din sud-estul Europei, unde noțiunile de democrație și libertate se amestecă în mintea, de multă ori puțină, a unora care cred că stadioanele sînt ale lor, la fel și cluburile, iar fotbaliștii sînt datori să execute ceea ce li se cere din peluză. E frumos să fii suporter, e frumos să iubești o echipă, însă o iubire ce se transformă în constrîngere nu mai are același gust.



De curînd, eram la Lisabona, la finala Champions League, și postam ceva pe Facebook despre frumoasa atmosferă pe care au creat-o spaniolii, în ciuda rivalității existente între Real și Atletico nefiind semnalat nici cel mai mic incident. Cineva, într-un comentariu, nu era de acord cu cuvîntul ”atmosferă” folosit de mine și mă îndemna să văd ce înseamnă atmosferă cu adevărat la un Steaua Roșie-Partizan, la un Palermo-Catania ori la mai știu eu ce meci din Grecia sau Croația. I-am răspuns, la fel cum o fac și acum, că după părerea mea ”atmosferă” la un meci de fotbal nu înseamnă stadion incendiat, bătăi cu forțele de ordine ori măscări strigate în fiecare minut. Înseamnă coregrafii frumoase, dar și capacitatea de a-ți aplauda rivalul atunci cînd acesta cîștigă. Poate că am îmbătrînit eu, dar mi se pare că un meci de fotbal e un spectacol, la care poți merge liniștit cu soția sau logodnica, ori chiar neliniștit cu amanta, dar din alte cauze, nu din cele legate de manifestările unor grupuri de oameni lipsiți de discernămînt.

Astăzi, un ”Heysel” e mai greu de repetat. Din fericire. În interiorul stadioanelor nu prea se mai pot întîmpla astfel de tragedii. În afara lor însă e posibil, iar pericolul e la fel de mare. Fotbalul e un joc pe viață și pe moarte, dar în nici un caz nu trebuie să decidă moartea sau viața celor care vin la stadioane.

Priviți imaginea de mai jos! Vi se pare potrivită cu un meci de fotbal? Vi se pare că disperarea din ochii acelui bărbat și suferința celui pe care-l cară în brațe merită alăturate iubirii față de un club? Eu unul nu cred.

 

 

 

 

 

 

 

Pentru final, vă invit sa vedeți un documentar de excepție, marca BBC, despre acest episod nefericit din istoria fotbalului. Veți vedea mărturii și imagini inedite, care vor readuce în memorie tragedia petrecută la Bruxelles

Și vă mai invit să urmăriți, dacă aveți răbdare, filmul acelei finale. E transmisia integrală a celor de la RAI, cu incidentele de dinaintea partidei si meciul în sine.

ȘI ALȚII AU LUAT BALONUL DE AUR. EPISODUL 2: RONALDO, ȘEVCENKO, EUSEBIO, WEAH, PLATINI, DI STEFANO

ȘI ALȚII AU LUAT BALONUL DE AUR. EPISODUL 2: RONALDO, ȘEVCENKO, EUSEBIO, WEAH, PLATINI, DI STEFANO

Mergem mai departe cu povestea Baloanelor de Aur. O dovadă în plus că există în istoria fotbalului și alte nume foarte mari, nu doar Messi ori Cristiano Ronaldo și al lor etern duel pentru supremație.

Săptămîna trecută, în EPISODUL 1, i-ați putut admira pe Ronaldinho, Zidane, Van Basten, Rumenigge, Cruyff și Beckenbauer. Dacă l-ați ratat, nu-i nimic, AICI găsiți poveștile celor 6.

Astăzi vă propun alte nume mari, uriașe chiar. Tot din trei momente istorice diferite, prilej foarte bun de a observa cum a evoluat fotbalul cu trecerea anilor. Sînt filme ceva mai vechi, e de fapt o serie produsă de France Football despre trofeul pe care prestigioasa revistă l-a inventat. Filmele sînt în limba franceză, dar imaginile nu au nevoie de traducere.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Încep cu RONALDO VS ȘEVCENKO. Doi golgeteri, doi mari atacanți. Despre Ronaldo ați mai putut citi și vedea imagini pe acest blog. Despre Andrei Șevcenko încă nu. Apare cu această ocazie pentru prima dată.

 

Mai departe, vă invit să ne delectăm cu EUSEBIO VS GEORGE WEAH. Și ei sînt în premieră pe acest blog. N-au avut parte de expunerea mediatică de care ar fi meritat. În special Eusebio, căci așa erau vremurile, însă veți pe imagini ce fotbalist colosal a fost.

 

Pentru final, am păstrat PLATINI VS DI STEFANO. Astăzi, cei doi sînt mai degrabă asociați cu funcțiile pe care le au. Michel Platini de președinte al UEFA, probabil viitor al FIFA, iar Alfredo Di Stefano, președinte de onoare la Real Madrid. Contestat pentru anumite decizii de azi, Michel Platini a fost un fotbalist uriaș, în veme ce Di Stefano, prezent mereu alături de noile achiziții ”galactice” ale lui Florentino Perez la Real, a fost imens în perioada cînd Real Madrid stăpînea lumea și cucerea cu lejeritate Cupa Campionilor Europeni.

Sper că v-au plăcut imaginile. Dacă da, rămîneți aproape, vor urma și altele!

CRISTIANO RONALDO, RIBERY ȘI BALONUL DE AUR

CRISTIANO RONALDO, RIBERY ȘI BALONUL DE AUR

Finalurile de an calendaristic, nu fotbalistic, căci în fotbal anul începe în iunie și se termină în mai, aduce după sine decernarea premiilor. Superlativele anului își primesc trofeele și, implicit, recompensa. Care e cu dublă direcție, de simpatie și antipatie. Niciodată decernarea unui premiu nu poate mulțumi pe toată lumea, de fiecare dată există suporteri ai celorlalte tabere, cele perdante, care vor considera că sînt nedreptățiți. Balonul de Aur e cel mai important trofeu fotbalistic la nivel personal, iar în ultimii ani discuțiile legate de el au stîrnit polemici aprinse. Mai ales că în ultimii ani disputa a fost între Messi și Cristiano Ronaldo, între FC Barcelona și Real Madrid așadar, cluburi cu largă reprezentare afectivă la nivel global.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Acum cîteva luni, prin vară, cînd afară era cald și bine, mă întrebam tot aici pe blog cine va lua Balonul de Aur. Spunram atunci că e logic să te gîndești la un fotbalist de la Bayern. Eu mă gîndeam în acele zile la Robben, între tim a apărut numele lui Ribbery, care a și cîștigat de alfel un trofeu personal nu demult. Încercam în acest articol să explic din nou criteriile pe baza cărora se acordă acest Balon de Aur. Acest nou Balon de Aur, căci de cînd FIFA s-a amestacat în tradiționla anchetă a celor de la France Football, criteriile s-au mai schimbat.  Înainte era clar, votau corespondenții L`Equipe-France Football, căci era premiul revistei. Era o mînă de oameni, căci oricît de prestigios ar fi grupul de presă nu putea acoperi toate continentele. Cu ajutorul FIFA, votul a devenit universal, pătrunzînd în cele mai îndepărtate colțuri.

Am spus mai sus că am încercat să explic din nou. O mai făcusem la începutul anului, imediat după ce Messi a primit al patrulea Balon consecutiv. Am încercat atunci sa explic de ce întotdeauna Messi. O să reiau cîteva din explicații. În primul rînd, s-au dus vremurile cînd doar trofeele contau. S-au dus așadar vremurile cînd un fundaș precum Cannavaro cîștiga Balonul de Aur doar pentru că era căpitanul unei campioane mondiale ce avea în lot mai mulți potențiali cîștigători decît el, dacă e să vorbim de valoare. Trofeele cîștigate reprezintă o parte din motivația celor care votează.

A doua motivație e dată de parcursul pe întregul an. În general însă ultima impresie contează, așa e întotdeauna. Consistența pe tot parcursul anului reprezintă un criteriu foarte important.

Și ar mai fi vorba de imagine. Cei care votează aînt și ei oameni ca noi toți, chit că acum sînt alături de ziariști și selecționeri ori căpitani de echipă. Au și ei preferații lor, simpatiile ori antipatiile lor. Eventual frustrările lor, eventual invidiile lor. Din acest punct de vedere, Messi pleca întotdeauna în avantaj, imaginea sa, plecată de la felul lui de a fi, dar și șlefuită, e limpede, de o echipă întreagă de profesioniști în PR și comunicare, fiind mai bună decît a lui Cristiano, pe care, paradoxal, nu-l avantaja prea tare faptul că arată precum un star de cinema și are alături de el una dintre cele mai frumoase și dorite femei din lume. Și tot din acest punct de vedere, mediatizarea lui Messi și Cristiano, excesivă pe alocuri, îi ajută și în această competiție pentru Balonul de Aur. Fanii lui Real Madrid sînt identificați cu Cristiano, cei ai Barcelonei cu Messi, dar cei ai lui Bayern nu cred că sînt unanim alături de Ribery. Unii cred că l-ar prefera pe Robben, ca să nu mai spun că nemții ar merge mai degrabă alături de unul de-al lor. E un criteriu să știți, degeaba strîmbă din nas unii citind aceste rînduri.

Impactul mediatic pe care-l are Bundesliga la nivel global a crescut mult, foarte mult și de cînd a venit Guardiola la Bayern, căci s-a creat un curent de interes fantastic plecat de la admiratorii lui Pep, printre care mă număr, care au început să studieze mai atent ce și cum face el la Bayern. Însă Bundesliga nu are impactul mediatic de care beneficiază Barcelona, din inerția creată tot de acea echipă a lui Pep, ori Real Madrid sau Manchester United sau Arsenal sau Liverpool sau AC Milan sau Juventus. Asta e situația, Bayern nu se numără printre primele 5 echipe iubite în alte țări decît Germania, chit că a luat Liga Campionilor. Faceți un exercițiu simplu! Cîți dintre prietenii pe care-i aveți simpatizează pe Bayern? Și cîți pe Barcelona, Madrid, United sau celelalte? Cam așa e și la nivel global.

Înainte să se repeadă asupra mea cei care au devenit peste noapte admiratori ai campionatului german, îi rog să-și reamintească, să revadă, cum a fost a doua zi de după finala germană a Ligii Campionilor. În duminica respectivă, știrile cu și despre Bayern campioană a Europei au fost, în multe locuri ale lumii, depășite ca impact emoțional de informația, lansată în primele ore ale dimineții chiar pe site-ul oficial al clubului catalan, Neymar la Barcelona.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:

Bun. Să revenim la prezent și la întrebarea care ne macină: cine? Cred că putem exclude din start numele lui Messi. A cîștigat campionatul cu Barcelona, dar a avut un an oribil la nivel personal. Din aprilie încoace sare dintr-o leziune musculară în alta. Cine pune însă în discuție cele 4 Baloane precedente cîștigate de el fie greșește, fie e orbit de antipatie. Ar mai fi Cristiano, grupul celor de la Bayern, Ibrahimovici și, ca de obicei în ultimii ani, Xavi și Iniesta, care probabil nu vor cîștiga prea curînd.

Multă lume a sărit la beregata lui Sepp Blatter pentru declarațiile făcute la adresa lui Cristiano și Messi. Chit că ele n-au fost atît grave, e clar că președintele FIFA nu era cazul să se pronunțe față de un premiu pe care-l ofera. E posibil însă ca prin aceste declarații să-i fi făcut un mare serviciu lui Cristiano Ronaldo. A creat un curent de opinie conform căruia FIFA are ceva cu Cristiano și, în speță, cu Real Madrid. Curent speculat prompt de aparatul de PR și relații publice din spatele lui Cristiano și din spatele Realului. E posibil ca acest curent, care se adaugă unei forme excepționale pe care o traversează Cristiano, să ajute la momentul votului. În momentul ăsta, Cristiano e cel mai bun din lume, indiferent de ce vor spune simpatizanții altor fotbaliști.

În dreptul lui Ribery stau trofeele și golurile marcate pentru Bayern. Parcursul ireproșabil al campioanei Europei în Bundesliga și Champions League nu-l ajută însă pe francez. Cristiano salvează Madridul cu golurile sale în majoritatea partidelor, mai nou o face și cu Portugalia, pe care a dus-o aproape de unul singur la Mondiale, Ribery nu prea, căci Bayern n-are nevoie de asta. Dacă am spus despre Cristiano că e cel mai bun din lume la această oră, la fel trebuie să spun despre Bayern, e cea mai puternică echipă din lume în acest moment. Însă e o echipă, un conglomerat de valori, care funcționează ca atare. Cînd Barcelona era cea mai puternică echipă din lume, era Barcelona lui Messi, care dădea o tonă de goluri, Bayern-ul de azi nu e al lui Ribery. Eu așa cred. În schimb, Madridul e al lui Cristiano, la fel și Portugalia.

Pînă la decernare, mai avem timp. Mai sînt meciuri de Liga Campionilor, etape din campionate. Să ne bucurăm, așa cum am mai spus-o în multe ocazii, că putem fi contemporani cu aceste valori. Că le putem vedea și admira fiecare mișcare. La vremea lor, Platini și Maradona împărțeau același campionat, dar imaginile pe care le avem în memorie despre ei sînt destul de puține. Pentru că așa erau vremurile, pentru că Serie A, chit că era cel mai tare campionat din lume, nu se vedea decît în Italia. Acum, grație televiziunii, știm tot.

P.S.
Updatez acest text cu ultima ”ispravă” a lui Cristiano Ronaldo, cele 3 goluri marcate Suediei lui Ibrahimovici, în returul barajului. Reacția comentatorului e genială:

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN BUNDESLIGA GĂSIȚI AICI:

MESSI ȘI MULLER. MESSI ȘI CEILALȚI

MESSI ȘI MULLER. MESSI ȘI CEILALȚI

Un eveniment oarecum banal a avut loc acum cîteva zile. Messi i-a trimis un tricou lui Gerd Muller, un tricou al Barcelonei cu numărul 10 pe spate. Numărul său adică. Un gest de curtoazie făcut de argentinianul de 25 de ani față de neamțul de 67, al cărui record de goluri într-un an tocmai îl bătuse.

E limpede că sîntem în fața unui act de PR al clubului catalan. Un act de PR ca multe altele, făcut de un departament special, cu un rol extrem de bine stabilit și extrem de bine pus la punct. Și care-și face foarte bine treaba, dovadă imaginea foarte bună de care se bucură clubul FC Barcelona, pe de-o parte, și jucătorii săi, pe de altă parte.

Dincolo de gest și de poză, dincolo de cifrele în sine, recordul lui Messi de anul trecut, luat în calcul sau nu de FIFA are deja o mai mică importanță, a readus în discuție un nume uriaș. Un gigant al fotbalului, pe care puțini din cei care consumă astăzi acest fenomen au apucat să-l vadă. Au auzit cîte ceva despre el, dar de văzut nu prea au reușit, pentru că nu prea au avut unde.

Iată în imaginea de mai jos comparația dintre cei doi fotbaliști. Messi și Gerd Muller. Anii 2012 și 1972.

Evident, e greu de făcut o comparație între două epoci. E ca și cum ai compara un Mercedes din anul 1972 cu unul din 2012. Multe s-au echimbat de atunci, tehnologia a evoluat, oamenii au evoluat, fotbalul a evoluat.

Messi a izbutit însă un lucru grozav. L-a readus în prim plan pe Gerd Muller, poate primul ”killer” de careu din istoria fotbalului. Cu picioarele sale scurte și cu un centru de greutate foarte jos, Muller reușea mișcări rapide și surprinzătoare, de unde și golurile sale, multe din poziții imposibile. S-a vorbit de Gerd Muller în ultimele săptămîni ale anului trecut cît în toți cei 30 de ani trecuți de la retragerea sa.

Vă învit să urmăriți filmulețele de mai jos! E week-end, așa că există mai mult timp pentru așa ceva.

Primul îl are ca protagonist chiar pe Gerd Muller. Veți vedea imagini inedite, îl veți descoperi pe cel poreclit, în acele vremuri, ”Bombardierul”. Cifrele sale sînt colosale: 68 de goluri în 62 de meciuri cu ”naționala” Germaniei Federale, cu care a fost campion mondial în 1974. 365 de goluri în 427 de meciuri în Bundesliga plus 66 de goluri în 74 de meciuri de cupe europene, toate în tricoul lui Bayern Munchen, pe care l-a purtat din 1964 în 1979.

De altfel, și azi Gerd Muller lucrează în cadrul clubului bavarez. Cînd Pep Guardiola a semnat cu Bayern, scriam că e unul dintre cele mai serioase și stabile cluburi din Europa. Un club care-și respectă valorile trecutului așa cum puține altele o fac. Gerd Muller a beneficiat de acest lucru, la începutul anilor 80, atunci cînd, alunecînd pe panta băuturii, a fost salvat de clubul bavarez și recrutat în corpul tehnic de antrenori, acolo unde se află și acum.

Dar nu doar Gerd Muller a fost readus în prim-plan de Messi. Cînd Messi a cîștigat Balonul de Aur, pentru a 4-a oară consecutiv, Messi a bătut recordurile altor 3 fotbaliști formidabili: Johan Cruyff, Michel Platini, Marco van Basten.

Despre fiecare ați auzit cîte ceva. Despre unii mai mult, despre alții mai puțin. Cruyff a fost un geniu al fotbalului, Platini e pe nedrept confundat doar cu președintele de azi al UEFA, cu tot ceea ce se leagă de acest for, cît despre Van Basten, ei bine a fost poate cel mai elegant atacant din istorie. Sper să vă facă plăcere să vedeți sau să revedeți imagini cu cei trei și sper că limba engleză să nu fie un impediment prea mare. Eu vă asigur că merită. Vizionare plăcută.

JOHAN CRUYFF

MICHEL PLATINI

MARCO VAN BASTEN
<
 

 

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
  • Matei on E GREU CU ”BĂTRÂNA DOAMNĂ”!N-a fost asa simplu jocul de la Milano, dar pana la urma experienta si-a spus cuvantul. Urmatorul examen mai serios [...]
  • R. on E GREU CU ”BĂTRÂNA DOAMNĂ”!Salut Andrei, Marturisesc de la inceput ca urmaresc un pic campionatul Angliei, cam fiecare meci al lui City (nu neaparat [...]
  • Matei on SUAREZ, CONTE ȘI GRANIȚA SUBȚIRE A CARACTERIZĂRILORAcum ca se apropie Derbyul Italiei, pe cine vezi favorita la titlu? Galopul lui Juventus din sezonul trecut pare departe [...]
  • Matei on ECHIPA CU DOUĂ FEȚEGreu de gasit explicatia caderii Realului. Care nu joaca nimic de sezonul trecut. Sa fie plecarea lui Ronaldo? Zidane si [...]
  • Radu on ECHIPA CU DOUĂ FEȚESalut, niciun cuvant despre Courtois? Din 3 suturi pe poarta primeste 2 goluri, care erau parabile, chiar si de catre [...]
Twitter
Arhivă