Articolul precedent

LUIS ENRIQUE, UN MISTER

LUIS ENRIQUE, UN MISTER

E o temă mereu actuală în fotbal: cît contează un antrenor în obținerea rezultatelor unei echipe. Unii cred că foarte puțin, alții cred că foarte mult. Un lucru e aproape cert. Am spus aproape, fiindcă există și excepții. Atunci cînd o echipă merge bine, meritele sînt în general ale jucătorilor, dar atunci cînd rezultatele nu vin, de vină e antrenorul. Care, de regulă, plătește cu postul lui.

În acest moment, un mare mister se învîrte în jurul lui Luis Enrique. Campion al Spaniei cu Barcelona, la două finale de obținerea unei triple magnifice în primul său mandat adevărat de antrenor în fotbalul mare, căci experimentul la Roma nu se prea poate lua în calcul, iar sezonul la Celta, chit că a fost unul destul de reușit, a reprezentat doar un soi de rodaj, Luis Enrique are, dacă e să ne luăm după ce se vorbește în Spania, mai multe șanse să plece de la Barcelona decît să continue și în sezonul viitor. Și totuși, poate fi Luis Enrique considerat un factor de mică importanță în cîștigarea acestui campionat și-n atingerea, deocamdată, a celor două finale? Aici părerile sînt împărțite.

Eu unul cred că nu. Chit că relațile sale cu jumătate din lot sînt, se spune, reci, ca să nu le spun înghețate, Luis Enrique a reușit să le gestioneze într-un fel sau altul. Am folosit și voi folosi în acest text foarte des sintagma ”se spune”. Și asta pentru că informațiile certe nu vin dinspre Barcelona. Sînt doar zvonuri, supoziții, informații pe care le au unii și alții. Oficial nu există nimic, dar expresia ”fum fără foc nu iese” a fost probată de zeci de ori.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Sînt mulți cei care ar vrea să vadă un antrenor mare, de genul Ferguson, Guardiola, Mourinho, Heynckes, Ancelotti, Simeone etc preluînd o echipă mică. Gen Granada, Hull City, Cesena ori Paderborn. Ei bine și eu aș fi curios, dar știu foarte bine că asta nu se va întîmpla. Acest grup de antrenori mari, care cuprinde evident și alte nume dincolo de cele enumerate mai sus, și-a cîștigat dreptul de a lucra în condiții pe care ei le consideră optime pentru performanță. Ideea mea despre noțiunea de ”antrenor mare” am mai expus-o pe acest blog, mai exact diferența dintre un antrenor bun sau foarte bun și un antrenor mare. Diferența e dată de trofeele europene care se adaugă celor interne. Discuția la vremea respectivă era legată de Jurgen Klopp, care în opinia mea e un antrenor foarte bun, dar care încă nu-i un antrenor mare. Poate însă deveni. E opinia mea, nu pretind ca toată lumea să fie de acord cu ea.

Revin la idee. Și eu aș vrea să-l văd pe Guardiola luptînd pentru evitarea retrogradării. Dar e toată lumea convinsă că, lucrînd cu fotbaliști slabi, Guardiola ar mai reuși să implementeze stilul său de fotbal? Eu nu-s convins. Chiar credeți că Mourinho ar salva Rapidul de la retrogradare sau că Guardiola ar duce pe Steaua măcar în semifinalele Champions League. Eu cred că nu.

Mă întorc la Luis Enrique. În momentul ăsta, dintr-un antrenor rezonabil la Celta a devenit unul bun spre foarte bun la Barcelona. Și poate deveni, pe 6 iunie, la Berlin, mergînd pe teoria mea, un antrenor mare. În momentul ăsta mă întreb, nu cumva îi e mai ușor unui antrenor rezonabil să obțină performanțe cu un lot senzațional decît unui antrenor senzațional cu un lot rezonabil? Cred că sîntem destul de mulți cei care credem că da. Și ce trebuie să facă un astfel de antrenor? Să știe, cred, să gestioneze un vestiar și, extrem de important, să aibă asistenți de nădejde.

Se spune că Luis Enrique nu comunică decît strictul necesar cu Messi, Neymar, Suarez, Pique și alți jucători din lotul Barcelonei. Cu cei 4 amintiți a avut diverse ciocniri în prima parte a sezonului. Cea mai importantă a avut loc pe 4 ianuarie, la San Sebastian. Atunci cînd, dintr-un exces de autoritate, Luis Enrique i-a lăsat pe bancă pe Messi și Neymar, deși Realul pierduse la Valencia și victoria era importantă pentru catalani. S-a terminat 1-0 pentru Sociedad, Messi și Neymar au fost introduși la pauză, dar jocul lor a fost mai degrabă un mesaj pentru antrenor și președinte. Se spune că înainte și după meci au existat conflicte verbale, cel de după meci chiar violent, între Messi și Luis Enrique. Messi nu s-a prezentat la antrenamentul de a doua zi, care era și deschis publicului. Motivul oficial a fost o problemă la stomac, dar de crezut n-a crezut nimeni. Ei bine, această zi de 5 ianuarie cred că a reprezentat momentul de cotitură în acest sezon. Meritul aici este al președintelui Bartomeu, care a reușit să stingă vîlvătaia, zice-se cu promisiunea că Luis Enrique nu va mai continua și în sezonul viitor. Dar, se spune, și al fotbaliștilor cu greutate din vestiar, Xavi și, în special, Mascherano, care au izbutit să adune grupul și să convingă pe toată lumea că obiectivul e comun. Nu întîmplător Mascherano e poreclit ”El Jefecito”, ceva trebuie să existe în felul de a fi al argentinianului și, de asemenea, nu întîmplător Mascherano e mereu cel chemat la Margine de Luis Enrique și Unzue pentru indicații. Despre Unzue și rolul său, un pic mai tîrziu.

De atunci, din acea zi de 5 ianuarie, Barcelona a jucat 31 de meciuri. Și a cîștigat 28. De atunci, tripleta din atac practic nu s-a mai schimbat, iar felul în care cei trei sud-americani au răspuns solicitării a fost exploziv. Cifrele lor sînt colosale, mai ales ținînd cont că Suarez a început să joace din finalul lui octombrie. De atunci, rotațiile lui Luis Enrique au devenit mai rare, mai mult de conjunctură și niciodată afectîndu-i pe cei ”trei tenori”. Fotbaliștilor le convine să joace meci de meci, nu să se antreneze după ce nu joacă, iar asta s-a văzut.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Probabil că Luis Enrique, care mai avusese un conflict asemănător și cu Totti la Roma, care i-a fost fatal, a stat și s-a gîndit. Și a ajuns la concluzia că e mai bine să se lase pe mîna fotbaliștilor decît să încerce să-i aducă pe ei la mîna lui. A fi antrenor dur merge poate la Granada sau la Oțelul Galați, cu Messi, Neymar, Suarez și ceilalți trebuie să te comporți altfel. Să știi să le gestionezi ego-urile, să fii prietenul lor, nu șeful lor. Și să-i cîștigi prin metode de lucru, prin antrenamente, nu lăsîndu-i pe bancă. E posibil ca unora să nu le convină, dar realitatea asta e. Mai demult, pe acest blog scriam despre un soi de manual de utilizare a lui Messi. Cînd îl ai pe Messi în echipă, mai bine beneficiezi de ceea ce el îți poate da decît să te contrezi cu el doar pentru a stabili cine-i șeful. Mourinho a încercat asta la Real Madrid în ultimul său sezon și nu i-a ieșit. De regulă, fotbaliștii rămîn, iar antrenorii pleacă. Mai ales cînd e vorba de Messi.

Aminteam de metode de lucru, de antrenamente. Asistentul lui Luis Enrique, Unzue, se pare că i-a cîștigat pe fotbaliști. Acum se pune problema chiar ca el să devină principal, după modelul Tito Vilanova. Depinde însă foarte mult de cine va cîștiga alegerile, căci și ăsta e un element extrem de important. Unzue e responsabil, printre altele, cu fazele fixe. În sezonul acesta, Barcelona n-a mai fost deloc o victimă sigură a fazelor fixe, iar în ceea ce privește golurile marcate din faze fixe, numărul lor a crescut considerabil.

În momentul ăsta, se spune, președintele Bartomeu încearcă o mișcare asemănătoare celei din 5 ianuarie. Și încearcă să convingă părțile că o conviețuire e în continuare posibilă, dar și benefică. Mizează pe continuitatea lui Luis Enrique ca principala sa armă electorală. Asta e ceea ce vrea, rămîne de văzut dacă și poate. E un fel de ”House of Cards” în variantă fotbalistică. Dacă s-ar face un serial asemănător despre viața de zi cu zi la o echipă mare, cu probleme, conflicte, antrenamente, bucurii, cred că ar avea destul succes. Există un soi de film documentar, ”FC Barcelona Confidential”, ceva mai vechi, care aduce o lumină nouă asupra conviețuirii de la un astfel de club.

Pentru Luis Enrique, viitorul e oricum în culori mai vesele decît era la momentul despărțirii de Roma. Campionatul cîștigat cu Barcelona, posibil și alte trofee, contează mult în viitoare negocieri. Se spune că Manchester City, după refuzul lui Guardiola și incertitudinile legate de Ancelotti, ar dori să-l aducă pe Luis Enrique.

Apropo de întrebarea de mai sus. Cea legată de antrenorul mediocru și lotul senzațional. Mai știți ceva de Frank Rijkaard? De cînd a plecat de la Barcelona, din poziția de antrenor mare, căci luase două titluri plus Champions League, nu am mai avut vești de la el.

P.S.

Tot legat de Barcelona, un alt aspect. Fără legătură, aparent, dar cu mare legătură. Din 1990, de la venirea lui Johan Cruyff și adoptarea filozofiei sale despre fotbal, în 25 de ani așadar, Barcelona a cîștigat 13 campionate, de trei ori Liga Campionilor și o dată CupaCampionilor, pe format vechi.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:


 

10 Comentarii
  • Dragos spune:

    Andrei, chiar crezi ca Enrique daca v-a face tripla in acest an, Barcelona nu i-ar face vreo oferta pentru prelungirea contractului? Pentru ca pana la urma are si el meritele lui in ceea ce a facut Barca in acest an. Iar daca chiar v-a pleca, in afara de Unzue,care crezi ca ar putea fi urmatorul antrenor al catalanilor?

  • Marian spune:

    Am fost sceptic in momentul in care a fost numit in functie. Sunt sceptic si acum, cand a castigat campionatul si e foarte aproape de alte doua trofee. Bineinteles, un merit il are si el, dar nu mai mare decat cel al tripletei ofensive, care, in opinia mea, se contureaza a fi cea mai buna din istorie, daca va continua in acelasi ritm macar inca un sezon ori doua. Luis Enrique nu va reusi in alta parte. Va fi probabil un nou caz Rijkaard.

    • razvan74 spune:

      daca a invatat ceva din aceasta jumatate de sezon, va putea reusi, totul depinde de el si de cum va gestiona de acum vestiare, vedete, fani si conduceri cu care va lucra. In mod normal acel episod l-ar face mai bun in relatia cu un lot de valoare, mai atent, pentru ca de putut a aratat ca poate, ideile sale se vad in teren, nu ar fi de neglijat. Iar cu tripla asta ar ajunge un antrenor mare dupa ce, antrenand Celta a supravietuit in La Liga si a decis in meciul cu Real sa aduca finala pentru titlu intre Barca si Atletico..

  • GM spune:

    Timpul va spune daca Enrique e antrenor mare. Deocamdata a demonstrat ca poate antrena Barca cu succes, ceea ce nu multi pot face.
    Pe de alta parte, am remarcat ca l-ai pus pe Simeone in lista antrenorilor mari. Nu te contrazici putin? E un soi de Klopp, nimic mai mult deocamdata. E deplasat sa il pui in lista alaturi de Mourinho, care a luat titluri in Portugalia, Spania, Italia si Anglia, plus UCL.

  • allenatore BLOG spune:

    enrique a demonstrat la AS Roma ca este un antrenor modest. la Roma in vara cand a fost instalat enrique s-au cheltuit foarte multi bani. la barca? in comparatie cu gerardo martino a avut in unele momente bafta. iar bafta lui se traduce prin decaderea madridului si accidentarile lui robben si ribery

  • Matei spune:

    Cruyff are merite extraordinare. Nu ai pus in context cele 13 titluri din ultimii 25 de ani. Inainte, din ’29 pana in ’90, adica in peste 60 de ani, Barca luase doar …. 10 titluri. Din care ultimele trei in ’60, ’74 si ’85.
    Deci Cruyff venea dupa 30 de ani in care se luasera 3 titluri. Barca era o echipa oarecare in Spania, chiar daca avea traditie.
    Dar nu este numai Cruyff. Van Gaal a lansat la apa mare parte din lotul de seniori din ultimii 10 ani. Asta nu se mai intampla acum: la Masia nu a mai dat niciun titular in ultimul timp, numai rezerve care nu confirma.

  • adrian spune:

    Simeone a salvat o echipa mica de la retrogadare, catania

  • Miki spune:

    Salut Andrei.
    Parerea mea esta: Mister L.Enrique este un antrenor norocos ca a dat peste o echipa foarte buna Barcelona, la Roma a fost 0…
    Eu cred ca un antrenor bun este acela care inoveaza fotbalul care aduce ceva in plus si isi surprinde adversarul gen P.Guardiola, J Klopp, C.Ancelotti si Mou dar nu imi place de el ca e ultra devensiv e un antrenor fricos.
    Sa il vedem unde o sa antreneze Enrique la anul poate o sa ramana la Barcelona..

  • razvan74 spune:

    o echipa mare nu poate cu antrenori modesti, daca nu vine indemnul de pe banca nu stii cum abordezi un meci, o repriza, o faza fixa. Antrenorul e decisiv in ceea ce vrea sa joace si in relatia cu echipa. Marele Milan a fost format de doi antrenori fara rezultate pana atunci pentru ca, zece ani mai tarziu sa fie resuscitat de un fost jucator al sau care stia filosofia clubului. La fel si la Barca, Rijkaard nu a prins pentru ca nu era de-al lor, la fel si Van Gaal, in schimb Pep, Tito si Luis Enrique au avut toata sustinerea. Acelasi lucru a patit si Mourinho la Real, echipa ofensivei prin excelenta si unde el a adus alt stil.. De asta cred ca acestei Barcelone, careia ii trebuie doar mici implanturi – dar importante – adica un nou lider defensiv si un inlocuitor la Xavi, poate la Alves daca pleaca, nu-i va prinde bine o schimbare pe banca. Sa revina Pep la o echipa fara Puyol, Valdes, Xavi si cu un trio de atac ce joaca acum altceva fata de ce erau Villa si Alexis ar putea insemna un esec nedorit de el. Am inteles ca, din motive personale, Ancelotti revine la Milan dar si aici ar fi un mare dubiu – echipa campioana din 2007 a disparut, bugetul e mic, fara un investitor dornic de rezultate bune ar insemna o munca in zadar.. Sa vedem cum incheie Luis sezonul si eu ii doresc sa continue, exista premisele de a fi primul, dupa Sacchi, ce isi apara trofeul – pe care e favorit sa-l ridice la Berlin.

Dă-i un răspuns lui razvan74 Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă