E zi de week-end în Bali, dar asta nu schimb cu nimic atmosfera din acest colț al lumii, binecuvîntat de zei și ocrotit de natură. Poate doar numărul ceva mai mare al australienilor veniți să-și petreacă aici sfîrșitul de săptămînă să-ți de o senzație de schimbare față de celelalte zile. Pentru australieni, Bali e destinația cea mai la îndemînă, la 3-4 ore de zbor și cu prețuri pe care le poate suporta foarte lesne chiar și un șomer din Melbourne, Perth sau Sydney. De altfel, mulți șomeri asta și fac, se mută în Bali și trăiesc liniștit cu ajutorul de șomaj primit din partea guvernului australian.

E însă ultima zi a unei vacanțe balineze pe care visat-o, calculat-o, așteptat-o, dar care, ca orice lucru pe care ți-l dorești, a trecut extrem de repede. Partea bună a despărțirii, dincolo de amintiri și sutele de fotografii făcute, e că vacanța încă nu s-a terminat. Etapa a doua a sejurului asiatic înseamnă Singapore, destinația anului 2015 în opinia celor care se ocupă cu astfel de ierarhii. Un loc despre care am auzit și citit multe, în special după ce am știut că voi merge acolo, și pe care așteptam să-l văd.

Drumul pînă la aeroportul din Denpasar a decurs normal. În ”normalul” balinez adică, printre scutere ce par manevrate de sinucigași și-n concertul deloc plăcut al claxoanelor. Nu știu dacă v-am spus în precedentul text despre vacanța din Bali, dar aici claxonul face parte din viața cotidiană. Orice șofer e cu o mînă pe volan și cu alta pe claxon (dacă nu are mașină hidramată, chiar că are o problemă, pentru că zău dacă știu ce e mai important, să claxonezi o potențială victimă pe două roți din fața ta sau să schimbi viteza). La aeroport, după despărțirea cu accente de film indian de cel care ne-a fost ghid și șofer în această perioadă, am înlocuit brusc sentimentele de regret cu cele de neliniște. Căci în aeroport era un ușor haos. Provocat de un vulcan din Java, o altă insulă a statului Indonezia, ca și Bali, ce se trezise să-și reia activitatea tocmai acum. cu consecințe clasice: zboruri amînate, altele anulate, cozi, nervi și alte ingrediente. Nu a fost cazul meu, de nervi vorbesc, căci, asta cred că v-am spus, în zilele în care trebuie să zbor cu avionul calmantele fac parte din alimentație, cu multe ore înaintea decolării.

Între Bali și Singapore sînt cam două ore de zbor și foarte multe soluții. Majoritatea date de companii low-cost, astfel că, pentru mine, alegerea a fost dificilă. După studii de piață amănunțite, ce vizau catastrofele din această regiune, am decis să evit Air Asia, ultra-prezent din punct de vedere al marketingului în această zonă, și să aleg Jet Star, o companie australiană, filială Qantas, ceva mai scumpă ca preț. M-am tot felicitat pentru opțiune, măcar pentru a-mi asigura un confort psihic, pînă cînd am constatat că cei de la Jet Star au fost singurii ce n-au zburat deloc în acea zi. Din motive de siguranță, ziceau ei. Ca să n-o mai lungesc, după cîteva ore (petrecute, ce-i drept, plăcut, pe o plajă din Nusa Dua) în care am descoperit din nou ce bine e să ai, acasă, o agenție de turism care să te poată scoate din încurcătură, am primit varianta cea bună. O cursă KLM ce lega Bali de Amsterdam, dar care făcea escală tehnică în Singapore. Băieți deștepți, olandezii scot la vînzare, la prețuri aproape de low-cost, locurile rămase libere pe segmentul Bali-Singapore. Cum KLM îmi sună întotdeauna bine, am acceptat varianta chiar cu o ușoară eliberare, chit că pierdusem aproape o zi din ceea ce trebuia să fie sejurul din Singapore.

După două ore și ceva cam tremurate (din vina musonilor) am aterizat pe unul dintre cele mai mari aeroporturi din lume, Changi din Singapore. Pînă am trecut de formalitățile vamale am studiat lista interdicțiilor din această țară. Citindu-le, mi-a trecut prin cap că o simplă plimbare prin oraș e tare periculoasă, din punct de vedere financiar, pentru cineva venit dintr-un loc unde nu se respectă nici o regulă. Guma de mestecat e interzisă, de altfel nici nu se comercializează, aruncatul țigărilor pe stradă e interzis, mîncatul pe stradă e interzis, băutul cafelei pe stradă e interzis, traversatul străzilor prin locuri nepermise e interzis, iar traficul de droguri se pedepsește cu moartea. Ma întrebam dacă nu cumva și ochelarii de soare sînt interziși, dar aveam să constat în zilele următoare că toate aceste reguli s-au mai muiat un pic, numărul mare de turiști străini făcînd ca strictețea să nu fie atît de mare.Circulă chiar și o glumă, ”Singapore is a FINE city”, cuvîntul ”fine” fiind însă tradus ca ”amendă”.

Miracolul economic singaporez trebuie privit plecând de la aceste reguli. Cînd, în 1819, Sir Thomas Raffles a decis să creeze un port comercial într-o zonă destul de puțin populată a avut un clar simț comercial, motiv pentru care a și primit titlul de ”Sir”. Dar nu s-a gîndit cu siguranță ce va deveni acest loc 200 de ani mai tîrziu. În 1965, Singapore și-a dobîndit independența față de Malaezia, iar cei 50 de ani ce au urmat, majoritatea sub conducerea lui Lee Kuan Yew, premier la acea dată și premier pînă în 1990 (după care a devenit premier onorific pînă la moartea sa, în martie 2015) au adus o explozie economică demnă de a fi studiată la marile universități ale lumii. Un soi de comunism cu față umană, un soi de capitalism marxist, e greu de găsit o definiție pentru felul în care a fost guvernat acest oraș-stat pe timpul mandatului lui Lee Kuan Yew. Dacă vreți să aflați mai multe despre acest personaj, dar și despre miracolul economic singaporez vă ofer, mai jos, un film documentar, ”Father of a nation” care poate fi de ajutor.

Pe mine Singapore nu m-a lăsat cu gura căscată, așa cum m-aș fi așteptat. Poate dacă nu vedeam înainte Dubai, aș fi trăit senzația asta. Dubai e însă un Singapore la pătrat, de altfel de aici s-au inspirat șeicii cînd au decis dezvoltarea uluitoare a acelui oraș înconjurat de nisip și deșert. Cu marea diferență că Singapore pare un oraș mai bun pentru a trăi în el decît Dubai. Cred că și din pricina climei, un pic mai blîndă din punct de vedere al căldurii, dar și din pricina senzației că poți merge pe stradă, pe jos, ceea ce în Dubai nu prea ai acum, cu excepția zonei mai nou apărută numită Dubai Marina.

Singapore nu e neapărat un loc pentru amatorii de muzee. E orașul mall-urilor și al mîncărurilor de toate felurile. Are mai multe mall-uri decît Dubai, pe o singură stradă, Orchard Road se pot număra 22 de astfel de stabilimente, mai mari sau mai mici. Prețurile însă sînt mari, chit că varietatea brandurilor e uluitoare, există însă taxe destul de mari. Faptul că a fost desemnat destinația turistică a anului 2015 vine din multele locuri în care-ți poți petrece timpul aici. Există cel mai nou parc Universal Studios, pentru amatorii de distracții de genul ăsta. E o experiență ce merită făcută, dar pe care eu unul n-am vrut s-o repet, căci fusesem la Universal Studios din Los Angeles. Există însă o grădină botanică absolut uluitoare, ”Gardens by the Bay”, aflată, după cum numele o dezvăluie, în cea mai nouă zonă a orașului, Marina Bay, o experiență magică atît pe timp de zi, prin ceea ce oferă în interior, cît și pe timp de noapte, prin spectacolul de lumini.

În zonă e și renumitul hotel Marina Bay Sands, faimos pentru piscina sa de pe terasă, acel ”infinity pool” ce-ți oferă o priveliște delicioasă asupra întregului oraș. E însă o priveliște un pic cam scumpă, căci camerele costă la acest hotel sensibil mai mult decît la celelalte din oraș.

China Town și ”Little India” sînt și ele pe harta atracțiilor, dar disciplina care există peste tot în Singapore fac ca aceste locuri să devină un pic bizare, căci un China Town curat pînă la obsesie și corect pînă la obsesie parcă nu are același farmec.

 N-am putut rata nici aici Grădina Zoologică. Una din primele 5 ale lumii, dacă e să ne luăm după diversele ierarhii. E un loc în care ai posibilitatea de a sta foarte aproape de animale exotice, căci aici guvernează conceptul de grădină zoologică fără cuști, fiecare animal find găzduit de un habitat cît mai apropiat de cel natural, senzația că se află în libertate fiind prezentă (din fericire pentru noi, din păcate pentru animale, doar senzația, căci lucrurile sînt extrem de bine calculate). Există și diverse spectacole, cu elefanți, urși polari, lei de mare, plus un program extrem de bine pus la punct de hrănire a animalelor, pe care-l poate consulta oricine, stabilindu-și astfel un soi de hartă a vizitei, căci acestea sînt momentele în care animalele devin extrem de active. Am văzut toate tipurile de maimuțe posibile, am stat extrem de aproape de lilieci uriași, am fost stropit de elefanți, am hrănit girafe și tot așa. Am luat chiar micul dejun alături de urangutani, în sensul că o familie de urangutani e adusă în fiecare dimineață pentru a mînca alături de cei care-și doresc și plătesc pentru asta.

Foarte aproape de Singapore e Sentosa, o insulă exotică, semiartificială, unde există cîteva plaje, unde e Universal Studios și unde există și un acvariu uriaș, pentru amatorii de animale marine. Se ajunge ușor, căci transportul în Singapore e foarte lesnicios din toate punctele de vedere. O modalitate interesantă este cu ”Cable Car”, telegondolă mai pe înțelesul nostru.

Apropo de transport. Spuneam că e foarte ușor. Metroul e eficient, punctual, răcoros pînă aproape de ger și te duce în toate locurile importante. Cel mai greu e însă accesul, căci Singapore are și un oraș subteran pe care nu l-am mai întîlnit pînă acum. Cum nu ai voie să traversezi strada la întîmplare, ești nevoit să apelezi la acest păienjeniș de tunele, ce fac legătura între stațiile de metrou, mall-uri și diverse ”food court-uri”. Traversatul devine o povară, astfel că dacă ai cu adevărat treabă pe partea cealaltă trebuie să te înarmezi cu foarte multă răbdare.

Și ar mai fi partea gastronomică. Singapore e renumit pentru asta. Are un număr impresionant de restaurante, dar amatorii de senzații tari trebuie să încerce ”food court-urile” de la marile mall-uri, unde varietatea te transformă într-un privitor înfometat al diverselor feluri de mîncare pe care le poți încerca. Există mai multe zone în aer liber, la Marina Bay și la Clarke Quay, cea din urmă un loc plin de restaurante de toate tipurile și din toate colțurile. Am văzut inclusiv unul spaniol, extrem de bine apreciat după coada de la intrare, dar era culmea să merg în Singapore să mănînc paella, nu?

Spuneam că Singapore e un oraș mai bun pentru trăit decît pentru vizitat. Aceeași senzație am avut-o și la Los Angeles, dar din motive diferite. Ca sa trăiești în Singapore trebuie să-ți permiți asta. Prețurile sînt mari, a închiria o locuință e un demers extrem de complicat. Singaporezii au dreptul la o locuință din partea statului, dar undeva departe de zona centrală, în blocuri ce amintesc de cartierele de pe la noi, dar de închiriat se găsesc greu și scump. Viața e tentantă, dar la fel de scumpă.

Asta nu înseamnă că Singapore nu e o destinație turistică atractivă. Un loc extrem de sigur, ce oferă multe lucruri tentante. Trebuie doar să ai curaj și posibilități s-o pornești într-acolo. Lăsați viața să vă surprindă, nu se știe cînd vă va surprinde plăcut!

P.S. Ceea ce vedeți în imaginile de mai jos e un liliac. Liliac din Malaezia, văzut de aproape. Una dintre atracțiile de la Singapore Zoo. După ce și-a mîncat prînzul și-a reluat poziția de bază

P.S. 2

Mulțumesc agenției Travel Tips pentru ajutorul oferit. Așa cum am spus și atunci cînd am vizitat America, o agenție de turism bine informată și experimentată ușurează mult o vacanță de genul ăsta.