Nu, nu este nici o greșeală în titlu. Acest slogan  ”IT`S SO MIAMI” poate fi văzut oriunde în oraș și e rodul ultimei campanii publicitare prin care statul Florida vrea să atragă din nou atenția asupra bijuteriei sale, celui mai important brand al regiunii, orașul Miami.

Dar titlul poate fi citit la fel de bine cum se aude. Cu o primă pronunție în engleză, un soi de ”Maieami”, în care al doilea ”a” se aude cît mai suav posibil, și o a doua pronunție în spaniolă. Miami se scrie, Miami se citește, ca să-l parafrazez pe Marin Moraru din ”Actorul și sălbaticii”.  Azi, mai mult decît oricînd îndrăznesc să spun, limba spaniolă e la putere în Miami. Sînt oameni în oraș și-n zonă care nu înțeleg limba engleză, există situații absolut bizare în care o cameristă de la un hotel de pe Ocean Drive nu înțelege o solicitare simplă de a schimba un prosop decît dacă i-o adresezi în spaniolă, iar recepționerul se descurcă mult mai bine în limba lui Cervantes (inițial am vrut să scriu Cristofor Columb, dar mi-am amintit ulterior că descoperitorul Americilor s-a născut în Italia) pentru a-ți explica anumite trasee turistice. Nu sînt eu în măsură să comentez astfel de aspecte, doar am sesizat un lucru care, recunosc, m-a frapat.

Interesul pe care un oraș îl stîrnește în rîndul consumatorilor de turism poate fi probat foarte simplu prin numărul de legături aeriene existente între acel oraș și alte mari metropole ale lumii. Din punctul acesta de vedere, Miami stă foarte bine. Din Europa se ajunge ușor pe ”Miami Internațional Airport”, există foarte multe zboruri din diverse colțuri ale ”Bătrînului Continent”. Numai Londra are 5 legături zilnice cu Miami, ceea ce, spre exemplu, Las Vegas nu are, cu consecințe imediate asupra prețului biletelor. Conexiunea e ușor de făcut deci, iar cu o strategie bine făcută, mai exact cu ceva atenție asupra diverselor promoții oferite de companiile aeriene, se poate cumpăra un bilet dus-întors cu un pic mai mult de 500 de euro. Ceea ce, pentru un zbor transoceanic, e rezonabil.

Plecat dintr-un București implicat într-un profund cod portocaliu de ninsoare, am reușit să fredonez, după 3 ore de zbor pînă la Londra plus alte 9 într-un ”American Airlines” ce avea inclusiv ”In flight wi fi”, adică internet pe înțelesul tuturor (20 de dolari pentru tot zborul), după 12 ore de zbor efectiv așadar (pus ceva alergătură între terminale pe ”Heathrow”, căci de la București se plecase, evident, cu o ora și jumătate întîrziere, explicabilă și scuzabilă dată fiind vremea) am reușit să fredonez celebrul refren al lui Will Smith, ”Welcome to Miami, bienvenido a Miami”.

Pentru un european, Miami ar trebui să însemne în primul rînd soare, plajă, palmieri, valuri, trupuri bronzate, bine structurate, siliconate eventual, mașini decapotabile și viață de noapte exuberantă. Rod al peliculelor gen ”Miami Vice” sau ”Bad Boys”, dar și ”Scarface”, imaginea are și nu prea acoperire în realitate. În sensul că poți vedea cîte ceva din instantaneele de mai sus, dar dacă ți-ai făcut iluzii că doar asta vei întîlni la tot pasul e posibil să te ciocnești frontal cu deziluzia de a vedea pe plajă suficiente ”exponate” ce depăseșc bine suta de kilograme, iar pe străzi destule mașini banale. Miami de azi nu mai e acea oază exotică pe care americanii o descopereau, la începutul secolului trecut și o priveau ca atare. E un amestec etnic, de culturi și de comportamente care unora le poate plăcea, dar pe alții s-ar putea să-i deranjeze.

Pentru cineva care ajunge pentru prima dată acolo, Miami Beach e locul ideal în care ar trebui să-și caute cazare. Împărțit în 3 zone, South Beach, Mid-Beach și Nord Beach, Miami Beach oferă posibilități pentru toate gusturile și toate buzunarele. Poate fi ales și orașul în sine, Downtown sau zona Brickell, dar distanțele sînt mari și va deveni frustrant la un moment dat să pierzi atît de mult timp pentru a ajunge la plajă. Căci ar fi de neiertat să ajungi în Miami și să nu vizitezi celebrele sale plaje. Întinse pe zeci de kilometri, unele extrem de late, altele mai puțin, unele cu valuri mari, numai bune pentru surfing, altele normale din acest punct de vedere, plajele din Miami, de fapt din întregul stat Florida, reprezintă un punct de interes în sine. Cu tot cu salvamarii săi, plasați în acele căsuțe atît de celebre, care chiar își fac treaba și nu-s puși acolo de decor, ca să aibă turiștii (mai degrabă turistele) cu cine să facă poze. Cu temperaturi ce nu coboară aproape niciodată sub 25 de grade, Florida a devenit loc de refugiu al multor americani cu bani pe durata iernii, foarte mulți alegînd să-și mute afacerile aici, impulsionați și de taxele semnificativ mai mici decît în New York, de exemplu, care e doar la două ore de zbor de Miami. Inclusiv Al Capone și-a cumpărat o casă aici, în anii săi de glorie (dacă se poate spune așa), în care s-a întors și a și murit după anii petrecuți în închisoarea de la Alcatraz, de lîngă San Francisco. Aflat pe așa numita ”Star Island”, între Miami Beach și Downtown Miami, respectivul stabiliment poate fi admirat într-un soi de minicroazieră de o oră și jumătate prin Biscayne Bay, alături de case, mai bine zis palate, ale unor celebrități ale momentului, gen David Beckham, Gloria Estefan, Jennifer Lopez, Julio Iglesias, Will Smith, Sahaquille O Neil sau Puff Diddy. Mai jos, dacă doriți, găsiți un scurt filmuleț cu cîteva dintre reședințele reprezentative ale insulei:

Diferența dintre South Beach, Mid Beach și Nord Beach e dată de liniștea din timpul nopții. Cu cît înaintezi dinspre sud către nord zgomotele încep să se atenueze. În Nord Beach s-a construit foarte mult în ultimii ani, acum două decenii acolo nu era altceva decît o plajă pustie și sălbatică. Acum sînt blocuri, cu apartamente ce se închiriază pe www.airbnb.com. ,ultima tendință în materie de cazare, au apărut și cîteva hoteluri, dar zona e mult mai liniștită și e în general căutată de cei care-și închiriază sau vin cu mașina. Amatorii de distracție moderată au zona de comuniune dintre South Beach și Mid Beach, cu hoteluri celebre și foarte scumpe, gen Fontainebleu, iar cei ce-și doresc agitație au la îndemînă South Beach.

Ocean Drive e cel mai cunoscut loc al acestei porțiuni din Miami Beach în care stilul Art Deco e încă prezent. Construcții de acum aproape 100 de ani, care în general n-au mai mult de două etaje, se mențin și pentru că așa cere municipalitatea și aduc un pic din farmecul acelor vremuri. Pe Ocean Drive întîlnești tot felul de oameni, tot feluri de locuri și tot felul de situații. Negrii cu lanțuri groase cît un deget purtate pe afară, puștoaice supraponderale afectate de excesul de alcool și cărate pe brațe de colege de distracție mai cu capul pe umeri, restaurante unde poți savura o vodcă la primele ore ale dimineții, alături de un mic dejun în stil american, cu bacon în glazură de ciocolată albă drept ultima modă, cluburi ce-și încep viața la 2 sau 3 dimineața, dar și multă, extrem de multă poliție. La cît de agitată este strada n-am văzut nici o mașină parcată aiurea sau aruncată pur și simplu unde i-a venit mai ușor soferului, ca să intre mai lesne în club sau restaurant. Amenda, prima, e 500 de dolari și parcă nu-ți vine să-i pierzi astfel în loc să-i cheltui pe distracție, astfel că mai bine apelezi la un parking. Care nu-i ieftin, asta e o mare problemă în toată America, dar tot e mai bine să dai 20 de dolari decît 500.

Există hoteluri pe Ocean Drive, dar nu-s recomandabile decît celor care caută distracție. Dacă vrei totuși să și dormi puțin, Collins Ave și Wasgington Ave, paralele cu Ocean Drive în sensul opus oceanului, oferă suficiente variante. Pe Ocean Drive se poate mînca și un prînz sau o cină, nu doar micul dejun de care aminteam, dar destul de aproape există o altă stradă celebră, Espanola Way, cu tot felul de restaurante de profil cubanez, mexican ori italian. Eu unul am încercat mîncarea cubaneză și mi-a plăcut mult. Din punctul ăsta de vedere, al mîncării, Miami oferă o sumedenie de variante. Inclusiv restaurante celebre, Nobu, Hakkasan, Zuma, Baoli, Cipriani pot fi găsite aici sau, ca să fiu mai exact, aici au apărut și s-au extins apoi către alte locuri devenite celebre ulterior.

Al 7-lea oraș ca număr de locuitori din SUA, Miami e foarte întins, astfel că e foarte greu de ajuns dintr-un loc în altul fără mașină. Dincolo de Star Island și Miami Beach, există Key Biscayne, devenit celebru prin prisma turneului de tenis (la care a jucat bine Simona Halep anul trecut, la feminin), Coral Gables, Coconut Grove sau Little Havana, zone, să le zicem cartiere pe românește, deși sună un pic aiurea, ce pot fi văzute și admirate pe traseului autobuzului turistic, un mijloc de transport pe care eu îl folosesc întotdeauna cînd ajung în locuri în care n-am mai fost. Little Havana, după cum îi spune și numele, e zona cu cei mai mulți cubanezi din afara Cubei, și are, pe lîngă restaurante și baruri în care poți savura un rom sau un Mojito ca la el acasă, foarte multe magazine de unde pot fi cumpărate trabucurile cubaneze atît de celebre.

Ajuns în Miami n-ai cum să ratezi Everglades, acea zonă mlăștinoasă inițial plină de aligatori, dar care acum nu prea mai sînt, sau o excursie de o zi la Key West. Cel mai sudic oraș al Statelor Unite, Key West e un obiectiv în sine, mulți alegînd acest loc, mult mai liniștit, pentru plajă și odihnă. De la Miami la Key West drumul este impresionant, o înșiruire de poduri peste mlaștini și ocean te fac să crezi că plutești pe deasupra apei. De alfel, din punct de vedere al infrastructurii nu cred să existe pe planetă o țară atît de bine pusă la punct precum America.

Pentru mine, așa cum am scris și pe facebook la momentul respectiv, un vis devenit realitate a fost un meci de baschet din NBA, văzut chiar din sală. Nu-s specialist în acest sport, știu regulile și știu să joc cît de cît coerent, căci am făcut liceul Lazăr în București și acolo, pe vremea mea, nu se juca decît baschet, dar la o partidă de NBA mi-am dorit întotdeauna să ajung. Am încercat acum doi ani, cînd am fost prima dată în America, să merg în Los Angeles, dar atunci se juca derby-ul local LA Lakers-LA Clippers și biletele erau foarte scumpe. Acum am avut noroc cu un meci mai normal, Miami Heat-New York Knicks, la care am găsit bilete rezonabile ca preț. Cînd spun rezonabile mă gîndesc undeva în jurul sutei de dolari. Erau și mai ieftine, dar le etajele superioare ale unei săli cu 20.ooo de locuri, așa că am preferat să mai pun ceva peste suta inițială și să cobor mai aproape de teren.

N-o să mă refer la meciul în sine. A cîștigat New York, dar pentru mine nu asta era important. Ci atmosfera, tot ceea ce înseamnă un astfel de meci. Americanii se pricep să facă spectacol din orice și nu știu zău dacă nu cumva show-ul ce îmbracă meciul e mai interesant decît meciul în sine. De la prezentarea echipelor pînă la final nu au existat momente moarte, inclusiv acele time-out-uri, destule pe tronsonul de final al partidei, fiind umplute cu ceva. Ba cu un dans al majoretelor, ba cu un dans al fostelor majorete, ajunse acum în pragul menopauzei, ba cu un concurs avînd ca premiu cutii de pizza și tot așa. Iar momentul intonării imnului, că tot sîntem în plină dezbatere pe la noi, a fost de-a dreptul impresionant. M-a mișcat realmente să văd oameni cu mîna la inimă cîntînd din suflet, să văd cum absolut toți cei care aveau ceva pe cap, șapcă, pălărie, și le-au scos, și efectiv să simt cum mi se face pielea de găină atunci cînd s-a ajuns la pasajul de final ”O’er the land of the free and the home of the brave”. Așa cum sînt ei, americanii au un cult al patriotismului, al drapelului, al imnului care la noi nu există.

Sfătuiesc pe oricine ajunge în SUA să încerce să meargă la un meci de baschet din NBA. Sau la unul de fotbal american. Sau la unul de baseball. Eu n-am ajuns decît la baschet, dar nu e timpul pierdut pentru celelalte.

Miami e o experiență ce merită făcută. Se spune că abia cînd ajungi acolo a doua oară începi să te îndrăgostești de acest oraș cu adevărat.

Mulțumesc agenției Travel Tips pentru ajutorul oferit. Așa cum am spus și atunci cînd am vizitat Asia o agenție de turism bine informată și experimentată ușurează mult o vacanță de genul ăsta