DAVID LUIZ ȘI NEBUNIA TRANSFERURILOR

DAVID LUIZ ȘI NEBUNIA TRANSFERURILOR

S-a încheiat una dintre cele mai agitate perioade de mercato din ultimii ani, pe care foarte mulți dintre cei implicați au caracterizat-o chiar mai aspru, drept ”nebună”. Cu prețuri care au lăsat senzația că o iau razna, cu fotbaliști reveniți la cluburile unde nu avuseseră loc în urmă cu ceva vreme, cu schimbări de destinații de ultimă oră (vezi cazul Sissoko, ajuns la Tottenham după ce se înțelesese cu Everton, care trimisese și un avion privat după el), dar și cu unele surprize, cum ar fi slaba participare a celor de la Real Madrid și PSG, doi coloși ce altădată cheltuiau sume considerabile. În total, la nivelul primelor 5 campionate importante, s-au vehiculat 3,3 miliarde de euro, aproape jumătate fiind manipulați în Anglia, unde, spre exemplu liga secundă, Championship, a cheltuit mai mult decât prima ligă din Franța.

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor

Au fost multe mișcări interesante în ultimele ore permise de regulament, când, ca de obicei, era un vârtej de informații și negocieri. Dincolo de trecerea amintită a lui Sissoko la Tottenham, spectaculoasă prin întorsătura luată, căci era destul de clar că un fotbalist de talia internaționalului francez nu poate rămâne la Newcastle, în liga a doua, transferul lui David Luiz de la PSG la Chelsea mi se pare cel mai interesant. Și pentru că a fost surprinzător, căci nu s-a vorbit mai deloc de această posibilitate din iulie încoace, și pentru traseul parcurs de fotbalistul brazilian, dar și pentru postura un pic ingrată, cred eu, în care sunt puși cei de la PSG.

O să încep cu acest din urmă aspect. A fost o vară destul de săracă la Paris în ceea ce privește expunerea mediatică. Mai ales la un club care-și dorește din răsputeri să pătrundă în elită și care, element important de luat în seamă, a schimbat antrenorul. Instalarea lui Unai Emery a fost eclipsată de alte mutări de acest gen, Mourinho, Guardiola, Ancelotti, Conte, căci fostul tehnician al Sevillei nu are aura mediatică a celor amintiți. Iar la nivel de jucători situația e similară, Krychowiak și Jese fiind, cred, un pic departe de așteptările unor fani ce aveau nevoie de fețe noi după despărțirea de Zlatan Ibrahimovic. Iar această pierdere de ultimă oră a lui David Luiz mi se pare că slăbește și mai mult echipa, impresia fiind că Emery a rămas un pic descoperit în acest compartiment. În momentul acesta, se conturează o pereche de fundași centrali Marquinhos-Thiago Silva, dar mișcarea mi se pare cel puțin riscantă în condițiile deselor accidentări ale lui Silva. Rezerve ar fi Kimpembe, care a început bine sezonul, și, eventual, Aurier, ale cărui limite însă în exprimarea ca fundaș central s-au văzut recent, împotriva lui Monaco.

Sunt păreri în Franța care spun că oricum David Luiz n-ar fi putut să-i ia fața lui Marquinhos în primul ”11” și că vânzarea lui e profitabilă pentru parizieni. Parțial de acord. Mă întreb însă, de ce operațiunea n-a fost pusă-n aplicare mai devreme, dacă tot brazilianul nu era pe placul lui Unai, astfel încât să fie timp pentru aducerea unui înlocuitor. Ce se va întâmpla mai spre primăvară, când se vor aduna meciuri, accidentări ori suspendări, dacă Thiago Silva nu va putea fi folosit la o confruntare importantă de Champions League? Va juca PSG cu Kimpembe împotriva lui Suarez, Benzema sau Lewandowski? Riscantă decizie totuși. Emery n-are decât trei fundași centrali pe două locuri, dar are un excedent de mijlocași centrali, căci lupta dintre Krychowiak, Matuidi, Verratti, Motta și Rabiot e crâncenă în condițiile în care tehnicianul spaniol pare decis să folosească vechiul său sistem de la Sevilla, 4-2-3-1. Bine că a plecat Stambouli la Schalke, căci altfel concurența pe loc era ca la facultățile bune. Abia instalat ca director sportiv, Patrick Kluivert dă senzația că e un pic în urmă cu pregătirea, ca să folosesc un termen fotbalistic.

Revenind la David Luiz, PSG pierde prin plecarea sa încă un lider al vestiarului, după Zlatan. Cu multe carențe din punct de vedere tactic și cu multe semne de întrebare în ceea ce privește seriozitatea în pregătire, David Luiz era unul dintre jucătorii charismatici ai parizienilor. Și o voce importantă, poate și ăsta să fi fost un motiv al desprinderii facile de el din partea lui Unai Emery. Ale cărui capacități de a gestiona un vestiar plin de vedete deocamdată sunt în formare.

Trecând la Chelsea, dar rămânând la capitolul David Luiz, lăsând la o parte legătura stranie pe care o are cu Chelsea (sau cu cineva de la Chelsea), aducerea lui mi se pare un mic semn de disperare. Era destul de clar că Antonio Conte avea nevoie de încă un fundaș central, căci John Terry are o vârstă, Cahill are limite, iar Ivanovic pare un pic blazat. Conte a părut că dezvoltă o obsesie pentru Koulibaly, fundașul lui Napoli, pe care s-a chinuit să-l ia până în ultima zi. Obsesie bizară, dacă mă întrebați pe mine. Apoi a încercat să-l ia pe Romagnoli de la Milan, dar s-a lovit de refuzul lui Montella, care și-așa n-a primit întăriri, cum era să mai și piardă din efectiv? Așa că varianta David Luiz a apărut ca o necesitate, într-un moment în care până și ironizatul Wenger găsise o soluție pentru apărare, în persoana lui Mustafi de la Valencia.

Fac o scurtă paranteză. Acum câteva luni, scriam pe acest blog că echipele din Anglia nu au fundași centrali de nivelul rivalelor din alte campionate. Mulți n-au fost de acord atunci, în special dintre cei care văd Premier League ca un paradis absolut al fotbalului. Confirmarea la ceea ce am spus atunci a venit în această vară. Absolut toate echipele cu speranțe la titlu din Premier League au investit în fundași centrali.

new-balance.ro

Din nou la David Luiz. Se întreabă mulți, mă întreb și eu cum va decurge colaborarea lui cu Antonio Conte. Un tip extrem de riguros și care nu prea acceptă concesii din punct de vedere tactic de la fundașii săi. Ca orice italian ce se respectă, Conte vede în primul rând în siguranța apărării cheia succeselor sale, dincolo de reușitele din atac. Pe asta își bazează filozofia, pe organizarea defensivă, plecând de la presingul avansat și agresiv și terminând cu poziționarea fundașilor centrali în raport cu linia de mijloc și cu ”închizătorii”. Va putea fi David Luiz acel element care să aducă siguranța dorită de Conte? Iată o întrebare la care, ca orice întrebare de acest gen, va trebui să așteptăm răspuns abia la finalul sezonului.

P.S.

Apropo de David Luiz și de prețurile plătite în această vară pe fundași centrali de echipele din Anglia și nu numai. Ma întreb cât ar fi costat în ziua de azi un Belodedici? Cei care l-au văzut jucând cred că înțeleg bine ceea ce spun. Sau un Gică Popescu. Chiar și un Prodan. Despre cât ar fi costat un Ilie Dumitrescu sau un Hagi cred că n-are rost să mai discutăm, deja ar fi vorba de zeci de milioane bune. Cred eu. Din păcate noi am produs astfel de valori într-o perioadă în care prețurile erau departe de nebunia de azi.

Vola.ro

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor

 

2 Comentarii
  • Sorin spune:

    Ai vreo idee de ce nu a reusit Chelsea sa il ia pe Koulibaly de la Napoli in conditiile in care Napoli l-a transferat pe Maksimovic de la Torino? Si mutarile astea unde il plaseaza pe Chiriches?

    • Andrei Niculescu spune:

      La prima intrebare n-am raspuns. la a doua am partial, acolo unde e plasat si acum, adica pe banca. Ii va fi si mai greu sa prinda un loc de-acum inainte, cred ca e al 4-lea fundas central deja

Dă-i un răspuns lui Andrei Niculescu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă