SAMPAOLI, MONCHI ȘI DEZINTEGRAREA SEVILLEI

SAMPAOLI, MONCHI ȘI DEZINTEGRAREA SEVILLEI

Nu cred că spun o mare noutate afirmând că fotbalul e atât de schimbător încât a încerca să dai verdicte la o anumită dată e un demers extrem de riscant. Ceea ce azi e alb, peste o lună poate deveni foarte ușor negru, iar ceea ce azi e roz se poate lesne transforma în gri. Aș zice că nu doar fotbalul e așa, ci și viața-n sine, a oricărui om de pe planeta asta, dar acest blog este despre fotbal, nu despre lecții de viață. Deși cine are ochi își poate extrage și ceva lecții. Ceea ce se întâmplă azi cu FC Sevilla e cea mai bună personalizare a schimbărilor ce se pot petrece în viața unei echipe fără ca nimeni să le anticipeze, dar e și cea mai bună confirmare a ideii că starea de spirit a unui vestiar e extrem de importantă în obținerea sau nu a rezultatelor.

Pe 16 ianuarie, după ce FC Sevilla bătea cu 2-1 pe Real Madrid, scriam pe acest blog despre ”autopropunerea lui Sampaoli”, dar și despre importanța directorului sportiv, deja legendarul Monchi, în viața acestei echipe. Mergând mai în urmă, la începutul lui noiembrie, la partida tur dintre FC Sevilla și FC Barcelona descopeream o echipă a Sevillei dispusă la a-și asuma obiective îndrăznețe, capabilă să se bată de la egal la egal cu trupa catalană, chit că rezultatul final indicase o victorie a Barcelonei cu 2-1. Astăzi, la fix un tur de campionat distanță, Sevilla pare o echipă prăbușită, demoralizată, cu jucătorii având gândurile-n altă parte, cu Monchi privind spre Roma și cu antrenorul incapabil să scoată o formulă coerentă dintr-un lot ce nu demult primea doar elogii. Deși cu un afiș extrem de apetisant, acest Barcelona-Sevilla de miercuri seară n-a avut practic istoric, Messi, Suarez și Neymar lichidându-și adversarul în decurs de câteva minute, înainte de pauză. Sevilla a arătat pe ”Camp Nou” doar o caricatură a acelei echipe care lăsa impresia că poate deveni un al doilea Atletico în Primera, ba chiar mai mult decât atât, căci stilul de joc propus de Sampaoli arăta ceva mai bine din punct de vedere estetic celui propus de Simeone.

Ce să se fi schimbat atât de dramatic în viața acestei echipe în decurs de doar câteva săptămâni? Să fi fost eliminarea din Champions League chiar atât de dureroasă încât unda de șoc să nu fi dispărut nici acum, iar replicile cutremurului de la Leicester să producă în continuare victime? Se pare că da. Acea nebunie inconștientă a lui Nasri, care și-a lăsat echipa-n inferioritate numerică într-un moment extrem de important al dublei manșe, și acel penalty ratat de N Zonzi au fost elementele care, dincolo de eliminarea traumatică din Champions League, au dus practic la dezintegrarea unui proiect. De ce traumatică? Pentru că FC Sevilla aștepta de 60 de ani să pună piciorul în ”sferturile” acestei competiții și părea extrem de aproape de obiectivul propus, prin conjunctura pe care o traversa Leicester.

new-balance.ro

Paranteză. Apropo de Leicester. Cine mai crede și azi că vestiarul nu a avut niciun rol în ceea ce i s-a întâmplat lui Claudio Ranieri și că Vardy și compania au fost doar niște privitori, nu și actori principali ai scenariului, e rugat să consulte seria de rezultate de după plecarea italianului. Cât să fie de bun antrenor și acest Shakespeare încât să transforme subit și radical o echipă în decurs de câteva zile? Închid paranteza. Dar voi reveni asupra ei imediat.

Martorii oculari spun că la finalul partidei de la Leicester, Monchi nu și-a putut stăpâni lacrimile de furie și frustrare. Și că nu s-a întors cu echipa la Sevilla, plecând direct la Londra, unde și-ar fi pus semnătura pe înțelegerea cu Roma. E foarte posibil ca gestul directorului sportiv, despre care evident că a aflat toată lumea, să fi avut efectul unui tsunami în vestiar, căci de numele lui Monchi, de munca sa mai bine zis, se legau majoritatea jucătorilor din lot. Pe care Monchi i-a văzut, cu rețeaua lui de colaboratori, i-a analizat și i-a transferat. Plecarea lui Monchi nu seamănă cu abandonarea unei nave de către comandant, dar în mod sigur aduce cu situația în care nava rămâne fără cel mai important inginer, cel care știe perfect cum funcționează fiecare piesă și unde s-ar putea găsi, eventual, o piesă de schimb.

provident.ro%20

Revin la paranteza de mai sus. Și la relația dintre vestiar și antrenor. Între prima și a doua manșă cu Leicester s-a produs un episod ce-ar putea avea legătură cu ceea ce se întâmplă azi. Mă refer la anunțata plecare a lui Luis Enrique și la apariția acelei liste de posibili înlocuitori. În capul căreia figura Jorge Sampaoli. La momentul acela, tehnicianul argentinian nu a avut prezența de spirit să contrazică tăios cele apărute. A fost mai degrabă timid, lăsând senzația că e o situație care-i convine. Fără să fie ceva de condamnat aici, căci în fond oricare dintre noi își dorește să facă pași înainte în carieră, această reacție timidă a învolburat ușor apele în vestiar și a diminuat relația de încredere perfectă dintre Sampaoli și jucătorii săi. Sunt destui în Spania care cred că antrenorul argentinian a dorit să impresioneze la momentul returului cu Leicester și să obțină o victorie concludentă și o calificare ”en fanfare”, care să-i asigure câteva bile albe în duelul cu alți pretendenți la scaunul Barcelonei. Chiar pe acest blog observam atunci că Sampaoli a părut în Anglia prea dornic să arate că e un antrenor ofensiv și estetic, deși nu trecuse mult timp de la o remiză cu Juve la Torino, partidă la care n-a dorit să impresioneze, ci să ia puncte. Poate că unii jucători s-au simțit frustrați, poate că alții s-au simțit folosiți, habar n-am, cert e că de-atunci Sampaoli pare depășit, iar autoritatea sa nu mai e aceeași. Ultimul exemplu e autoeliminarea lui Vitolo de pe ”Camp Nou”, dar și aerul relaxat și nepăsător cu care unii dintre fotbaliștii Sevillei discutau pe tunel, înaintea reprizei secunde, cu cei de la Barcelona, de parcă era un meci amical și acel 3-0 de pe tabelă nu conta.

Fotbalul nu-i matematică, nu are teoreme, însă e practicat în văzul tuturor și e analizat în cele mai mici detalii. La fel cum revenirea bruscă la viață a celor de la Leicester nu are cum să nu fie legată de plecarea lui Ranieri, la fel cred că prăbușirea Sevillei are de-a face cu Sampaoli și Monchi. E greu de explicat totuși cum o echipă ce părea capabilă să se lupte pentru titlu în Primera și chiar să forțeze surpriza în Champions League abia mai stă acum în picioare. Senzația e că toată lumea e pe cont propriu acum, Monchi cu gândul la proiectele Romei, Sampaoli cu gândul la o eventuală plecare spre ”naționala” Argentinei, iar jucătorii cu gândul spre alte orizonturi. Logic ar fi ca Sevilla să-i ofere lui Sampaoli o prelungire a contractului, ca să stopeze într-un fel sângerearea, dar și la nivel instituțional clubul andaluz dă senzația unei profunde stări depresive. Va urma o vară fierbinte la Sevilla, dar parcă fără Monchi nimic nu va mai fi la fel.

Roviniete.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă