Articolul precedent
Articolul urmator

LEICESTER AL 2-LEA. DE SHAKESPEARE

LEICESTER AL 2-LEA. DE SHAKESPEARE

Acum 3 săptămâni, imediat după prima manșă cu FC Sevilla, de pe ”Sanchez Pizjuan”, lumea fotbalului asista cu destulă uimire și suficientă indignare la demiterea lui Claudio Ranieri de la Leicester. Omul care făcuse posibilă una dintre cele mai mari surprize din istoria fotbalului era îndepărtat din aceleași motive pentru care sunt îndepărtați aproape toți antrenorii din ziua de azi: lipsa rezultatelor. Observați, am spus ”aproape toți”, cu alte cuvinte am păstrat o mică marjă de eroare, căci mai există și alte contexte ce duc la despărțiri, dar și situații în care despărțirile nu se produc, deși poate ar fi cazul. Dar, ca să revenim la Ranieri și la Leicester, care reprezintă subiectul acestui text, în principal lipsa rezultatelor e argumentul pentru care un tehnician este dat afară. Iar Leicester nu prea avea rezultate la momentul nefericitei decizii (pentru Ranieri) ori fericitei decizii (pentru echipă).

N-am să înțeleg niciodată resorturile ce duc la uzarea relației dintre un antrenor și vestiar. Ce mecanisme îi împing pe jucători să nu-l mai aprecieze pe omul alături de care formau până nu demult o legătură atât de strânsă încât nimic nu le-a stat în cale. Unde să fi greșit Ranieri, unde să fi greșit jucătorii? Pentru că într-o despărțire, de regulă, vina e a ambelor părți și doar cei prea vanitoși ori prea loviți în propria mândrie nu admit asta. Ranieri dusese pe Leicester la un nivel atât de înalt încât amețeala a cuprins întreg colectivul. Să ne înțelegem, dacă Leicester termina anul trecut pe locul 12, ceea ce era de fapt obiectivul propus, probabil că situația de-acum n-ar fi fost una anormală, dimpotrivă. Dar pentru o campioană, fie ea și cea mai surprinzătoare de când există Premier League, apropierea de coada clasamentului și pericolul retrogradării au determinat intervenția invazivă a unui patron pus brusc în situația de a se așeza la masa bogaților. Nu că averea personală nu i-ar fi permis, dar cu averea fotbalistică de la Leicester era subiectul dicuției, iar cu aceasta thailandezul cu nume imposibil (hai să vă aud pronunțând repede Vichai Srivaddhanaprabha! Nu, nu e glumă, e chiar numele omului care deține pe Leicester FC pe lângă vreo 3 miliarde și ceva de dolari) nu prea avea cum să se laude.

new-balance.ro

Poate că a fost o introducere cam lungă a unui meci, totuși, din ”optimile” Champions League. Am văzut însă ambele manșe și, dincolo de marile greșeli ale celor de la Sevilla, asupra cărora voi reveni imediat, m-a surprins diferența de atitudine a campioanei Angliei dintre tur și retur. O schimbare pe care toată lumea a identificat-o și-n Premier League, încă de la primul meci post Ranieri, victoria cu Liverpool. Delăsători, apatici, superficiali, fotbaliștii lui Leicester au îmbrăcat din nou acele tricouri cu care au uimit lumea și au câștigat un turneu de anduranță atât de greu, poate cel mai greu din lume prin caracteristicile sale, cum e Premier League. O presiune sufocantă încă din primele minute, un ritm electric, o ferocitate exemplară în intervenții, o disciplină formidabilă pe faza defensivă și o capacitate de efort fantastică. Tot ceea ce Ranieri izbutise să pună-n scenă în sezonul trecut a fost reluat de acest Craig Shakespeare, a cărui operă, de inspirație ”Ranieriană”, poate fi numită fără teamă de a greși ”Leicester al 2-lea”. Toate personajele principale ale italianului s-au regăsit și ele în noua lucrare, plecând de la Kasper Schmeichel, trecând prin cei doi fundași centrali, continuând pe la Drinkwater și prin glezna fină a lui Mahrez și ajungând la acest Vardy, care mie mi-a adus aminte marți seară de Diego Costa în versiunea sa de la Atletico Madrid. Fără să-l uit pe camerunezul Wilfred Ndidi, ochit de Ranieri și adus în decembrie de la Genk pentru 20 de milioane de euro, care face în sfârșit uitată plecarea lui Kante la Chelsea. Nu știu ce se va alege de acest Shakespeare de pe banca ”vulpilor”, cu siguranță nu va ajunge la nivelul de faimă al celebrului William și poate că nici nu va mai fi antrenor al echipei în sezonul viitor, însă acest meci cu Sevilla este reprezentația sa de gală, un soi de ”Visul unei nopți de primăvară”, ca să parafrazez încă un titlu cunoscut.

provident.ro%20

FC Sevilla rămâne din nou la granița ”sferturilor” fără viză de intrare. E un mic paradox aici pentru o echipă ce a luat de 5 ori Europa League (sau Cupa UEFA) în ultimii 10 ani, dar care nu izbutește să facă pasul spre ”sferturile” Champions League. Gruparea andaluză a pierdut această calificare în prima manșă, când a avut 2-0 dar n-a știut să-l conserve, la fel cum n-a știut să profite de momentul în care se afla Leicester atunci. Impresia de după remiza cu Leganes din campionat s-a menținut și-n Anglia, iar cuvintele lui Jorge Sampaoli, ”dacă ne prezentăm așa cu Leicester n-avem nicio șansă la calificare”, s-au dovedit a fi adevărate. Aici însă vina antrenorului nu poate fi trecută în plan secund. Mai sus vorbeam despre meritele lui Ranieri, dar și despre cele ale lui Craig Shakespeare, carențele lui Sampaoli n-au cum să fie trecute cu vederea. În plin casting pentru postul de antrenor al Barcelonei (un rol la care orice tehnician din ziua de azi aspiră, fie că o recunoaște, fie că nu), interpretarea pe care Sampaoli a dat-o partidei n-a fost cea mai inspirată. Deși avea o rentă de un gol după tur, Sampaoli a ales să înceapă în stilul său, ”a por ellos”, deși nu trecuse prea mult de la partida din grupe cu Juventus de la Torino, pe care Sevilla a abordat-o altfel, defensiv, disciplinat, fără prea multă estetică pe atac. Poate dornic să arate că e un antrenor ofensiv, Sampaoli a căzut în capcana unui început de meci ”box to box”, la care jucătorii săi n-au rezistat, fiind net depășiți din punct de vedere fizic și emoțional, cel din urmă un element extrem de important. Stadionul a empatizat imediat cu jucătorii, iar felul în care au decurs ostilitățile în startul partidei a transformat scenariul într-unul foarte complicat, totul culminând cu golul de 1-0. Argentinianul a schimbat din nou formula de echipă, el neavând în acest sezon niciun meci în care primul ”11” să se repete. Într-un fotbal în care se vorbește atât de mult de omogenitate, ceea ce a făcut Sampaoli este extrem de riscant. Poți încerca diverse experimente  în toamnă, când mai există o marjă de eroare, dar în primăvară e bine să ai o formulă bine pusă la punct, altfel apar problemele.

Roviniete.ro

În această fază a competiției, când meciurile sunt eliminatorii, orice detaliu contează și orice greșeală e foarte greu de raparat. În această dublă manșă, Sevilla a ratat două penaltyuri, ceea ce pentru orice echipă e un handicap extrem de important. E un soi de semnătură pusă pe o sentință defavorabilă. Adăugăm aici și autoeliminarea lui Nasri, gest impardonabil pentru un fotbalist cu destulă experiență competițională. Și ”roșul” lui Nasri, dar și penaltyul ratat de N Zonzi (se vedea că nu are gândurile în regulă în momentul în care, înainte de șut, își aranja obsesiv jambierele) au arătat o Sevilla blocată mental după golul de 1-0, incapabilă să creeze pericol și să asigure o fluiditate jocului. Având în componență fotbaliști mult mai dotați din punct de vedere tehnic decât englezii, Sevilla n-a știut să profite de acest avantaj și a oferit lui Leicester exact jocul de care campioana Angliei avea nevoie. Pentru Sevilla, perioada următoare se anunță dificilă, căci o astfel de dezamăgire e greu de survolat, iar meciul cu Atletico de duminică de pe ”Calderon”poate redeschide lupta pentru locul trei cu o trupă a lui Simeone mult mai obișnuită cu astfel de demersuri.

Leicester îți continuă așadar visul frumos. ”Sferturile” Champions League reprezintă un nou miracol pe care această echipă îl realizează. Fără omul care a constrit acest miracol, dar cu același spirit. Fotbalul și viața reprezintă o sumă de decizii, momentul în care le iei e însă cel mai important. Și se vede treaba că renunțarea la Ranieri, care a șters câte ceva din simpatia cu care era înconjurată această echipă, a fost cea mai bună decizie. Am mai spus-o, câteodată un sfârșit de groază e preferabil unei groaze fără sfârșit.

niculescu.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă