Articolul precedent

COUTINHO, CEL MAI PROASPĂT GALACTIC

COUTINHO, CEL MAI PROASPĂT GALACTIC

Termenul de ”galactic” a intrat în dicționarul fotbalistic la începutul acestui mileniu și a fost alipit, în principiu, celor de la Real Madrid. Omul care scos la lumină respectiva alăturare, puțină lume cred că știe acest detaliu, n-a fost un jurnalist, ci a fost Jaime Orti, la acea vreme președinte al Valenciei, care a părăsit de curând această lume. El a dorit cumva să scoată în evidență reușitele echipei pe care o prezida, cu Rafa Benitez ca antrenor, în competiție cu Madridul lui Florentino Perez, care era destul de proaspăt într-o lume a fotbalului pe care o va revoluționa în mod absolut evident. Preluat apoi de presă, ”galacticismul” a fost o bună perioadă de vreme sinonim cu gruparea de pe ”Santiago Bernabeu”. Lucrurile s-au mai schimbat însă, Madridul nu mai e unicul club care să convingă superstaruri, modelul gândit de Florentino a fost preluat și de alții, astfel că azi e greu să mai spui despre un singur club că e ”galactic”. Cred că titulatura ar trebui acum să se refere la altceva, și anume la acei jucători pentru care se plătesc sume colosale, exorbitante, amețitoare. Sunt câțiva pe această listă, iar ultimul înscris e brazilianul Coutinho.

evomag.ro%20

Transferul său la FC Barcelona a fost anunțat cu surle și trâmbițe încă din vară. De vorbit se vorbea încă din vara lui 2016, însă erau mai mult zvonuri. Dar la modul concret, s-a pus problema abia după plecarea lui Neymar la PSG, traumatizantă la acea vreme, aproape uitată acum, ca dovadă că fotbalul e extrem de flexibil și schimbător. ”Coutinho, chestiune de ore”, era titlul de primă pagină din cotidianul catalan ”Sport”, pe 8 august 2017, titlu ironizat astăzi prin Spania, căci acele ore de care vorbea publicația au tot fost vreo 3600, poate chiar mai mult, n-am stat să calculez cu exactitate. Dat ca sigură în vară, tranzacția s-a făcut abia acum, în ianuarie, lucru un pic neobișnuit, căci rar se fac în această perioadă de mercato cheltuieli atât de mari. În paranteză fie spus, din august până în ianuarie au fost câteva zeci de pagini întâi în ”Sport” și ”El Mundo Deportivo” cu același subiect, al iminenței acestui transfer, ca dovadă că interesul publicului catalan nu s-a stins, în ciuda parcursului excelent al echipei lui Valverde.

rca-ieftin.ro%20

Nu mai intru în detaliile tranzacției. Sunt, cred, arhicunoscute. Aș aborda această achiziție a Barcelonei un pic din alte perspective. Am avut și am dubiile mele referitoare la transfer, nu la preț, căci astea sunt vremurile pe care le trăim și trebuie să ne adaptăm, fără a face filozofii inutile. Dacă Van Dijk a costat 85 de milioane, Coutinho merită aproape dublu și punct. Prețurile nu le stabilim noi, după cum vrem să ne poziționăm, ci sunt date de piață, de calcule, de strategii. Dubiile pe care le am vin din momentul ales pentru mutare. De ce acum, în ianuarie, ținând cont că titlul în Primera e greu să mai fie pierdut, iar brazilianul nu poate juca în Champions League. Nu mai bine, mă întreb, era să fie adus acum un jucător, să zicem Ozil, care costa mult mai puțin și putea ajuta echipa și-n Ligă? În plus, nu se tensionau nici relațiile cu Liverpool, căci e clar că pe ”Anfield” nu a fost primit chiar bine acest transfer. Tind să cred că la mijloc e vorba de anumite orgolii personale ale unor conducători, eventual (sau destul de probabil) și anumite comisioane deja plătite. Se practică în fotbalul de azi.

Din punct de vedere al achiziției, lucrurile sunt, cred, cât se poate de limpezi. Barcelona avea nevoie de Coutinho (sau de un jucător cu aceste caracteristici). În ultimii ani, practic de când au devenit și ei un club cumpărător de ”galactici”, catalanii au avut mereu în componență un fotbalist responsabil cu fantezia. Ceea ce, în lotul de azi, exceptându-l pe Messi care e deasupra tuturor și nu intră în astfel de dezbateri, nu prea există, căci Iniesta e deja intrat pe ultima turnantă a carierei sale, cu tot ce implică acest aspect, în special din punct de vedere fizic. Coutinho ar trebui să fie omul care să readucă fantezia pe ”Camp Nou” și care să umple acel spațiu lăsat liber după plecarea lui Neymar.

bibloo.ro%20

Până la urmă, faptul că nu poate juca în Champions League vine în sprijinul lui Coutinho, a cărui adaptare va fi mai ușoară în meciurile de campionat. Ernesto Valverde are acum la dispoziție mai multe desene tactice, în funcție de situație. Spre deosebire de, să zicem, Dembele, Coutinho vine cu un bagaj tehnico-tactic mult mai bine definit, iar aici meritul indiscutabil e al lui Jurgen Klopp, dar voi relua puțin mai jos această idee. Coutinho are știința jocului sub presiune, are deja maturitatea de a interpreta situațiile care-l avantajează, are pasă, are șut, are tehnică individuală impecabilă, de brazilian. Se presupune că are și o capacitate mare de asociere, spun se presupune căci până acum n-a jucat la echipe care să aibă stilul și filozofia  Barcelonei, ceea ce pentru Messi și ceilalți va fi un element extrem de important. Poate juca pe ambele laturi ale terenului, deși în mod natural cel mai bine îi vine partea stângă, pe picior schimbat, poate fi plasat și-n față, pentru completarea tridentului de atac, dar și-n mijloc, unde simt că va putea deveni succesorul natural al lui Iniesta. Să ne înțelegem, Iniesta nu-și va pierde locul și rolul din cauza lui Coutinho, ci din cauza anilor care trec nemilos. Coutinho are 25 de ani și e cu totul alt jucător decât cel care ateriza la Inter într-o perioadă cât se poate de complicată pentru ”nerazzuri”, cea post-Mourinho. E în plin proces de maturizare și de creștere în valoare, are dorință de a demonstra ce poate, căci până acum, cu tot respectul pentru Liverpool, încă n-a făcut-o pe deplin. Face parte din categoria brazilienilor cuminți și religioși, ceea ce va fi clar în sprijinul lui, căci dacă era ceva ce nu se lega la ”neliniștitul” Neymar și la relația lui de prietenie cu familiștii Messi și Suarez era tocmai acest aspect. Coutinho are și avantajul prieteniei ceva mai vechi cu Suarez, deci îi va fi mai ușor să intre în grațiile lui Messi. E un amănunt extrem de important în viața unei echipe, faptul că într-un vestiar plin de ”rechini”, ca să-l citez pe Gică Craioveanu, pot exista asemenea prietenii ajută foarte mult.

provident.ro%20

Vorbeam mai sus de Jurgen Klopp. Meritul său în ceea ce înseamnă creșterea lui Coutinho e indiscutabil. Pesemne că undeva în sufletul lui e un pic amărât, dar el știe foarte bine cum merg lucrurile în fotbalul de azi. Coutinho își începuse ascensiunea în perioada Brendan Rodgers, în acel romb cu Gerrad, Henderson și Sterling, dar marele salt calitativ și valoric l-a avut sub tehnicianul german. Ca si Luis Suarez, care a strălucit la rându-i în perioada sa de ”cormoran”, e de așteptat ca marile evoluții să vină abia de-acum înainte. Sunt convins că fanii lui Liverpool simt un pic de frustrare, dar așa e logica în fotbalul de azi, există cluburi mari, așa cum e Liverpool, dar cluburi și mai mari, așa cum e Barcelona de azi. Liverpool a greșit astă vară, când l-a ținut pe Coutinho aproape cu forța, un exces de zel venit din orgoliu, căci în ziua de azi a forța un fotbalist să nu plece atunci când el vrea cu tot dinadinsul e complet eronat și nu ajută la nimic. Ba chiar cred că abia acum Klopp a scăpat de o mică problemă, chit că imaginea clubului are un pic de suferit. La 25 de ani, Coutinho are în palmares doar o cupă cu Inter, la care însă a participat puțin, e limpede că-și dorea ceva mai mult. Iar Barcelona îi oferă această posibilitate, dincolo de alte avantaje, cum ar fi, de exemplu, cel de a trăi într-un oraș cu deschidere la mare și cu o climă numai bună pentru un brazilian, dar, cel mai important poate, acela de a putea juca alături de Messi, cel mai ”generos” și colegial Messi cu putință. Putem vorbi mult și bine pe tema fotbalului de azi, putem descoperi câte documente vrem, trebuie totuși să înțelegem că aceasta e situația de azi, bună sau rea nu ma pronunț, și nu va putea fi schimbată prea lesne.

Inițial, titlul articolului era ”Coutinho, ultimul galactic”. L-am schimbat însă ulterior, căci sunt convins că nu e ultimul și că vom avea o vară extrem de agitată (nu uitați că e Mondial), cu prețuri ce vor bate lejer suta de milioane și se vor duce încet încet spre granița celor 200 de milioane.

niculescu.ro

 

3 Comentarii
  • Alex spune:

    Salut Andrei,

    Am asteptat acest articol si nu m-a dezamagit. O alta perspectiva, ca de obicei. Felicitari.

    As vrea sa punctez si eu cateva aspecte, cumva pe aceeasi directie. Evident sunt teoriile mele si atat, neavand acces la surse care sa poata confirma.

    Cred ca latura fotbalistica este printre ultimele avute in vedere la transferul asta. Argumentele mele:
    – Barcelona trebuia sa isi refaca imaginea si sa isi mentina statutul de magnet de fotbalisti. Dupa Real cu CL back2back si PSG cu achizitiile din vara si refuzurile de transferuri (chiar si in fata Barcelonei), City cu parcursul lor incredibil din sezonul asta, era nevoie.
    – Lupta interna pentru putere nu s-a incheiat. Laporta e tot acolo.
    – Messi cred ca isi calculeaza pasii pentru a fi in forma la mondial. A realizat ca trebuie sa mai ia si pauze (cel putin 3 meciuri fara el pana acum). Poate a conditionat cumva semnarea prelungirii de acest transfer in iarna.
    – Nu in ultimul rand (asa cum ai punctat si tu) familia. Messi, Suarez, Pique au in comun cu Coutinho nu doar fotbalul, ci si sotii din America de Sud, copii, limba, cultura, viata sociala, etc. La Liverpool nu exista asa ceva. Eu de aici cred ca vin cele 15 milioane puse de el la tranzactie. Citind MD in ultimele zile, nu am putut sa nu observ accentul pus pe latura asta. Poze cu familia, mediatizarea intalnirilor dintre jucatorii Barcei (cu tot cu neveste si copii) la inaugurari de restaurante, cine de Craciun, etc.

    Poate merg prea departe, dar de la tine am deprins obiceiul de a privi dincolo de evident. ?

    Corecteaza-ma te rog, daca gresesc.

  • Razvan spune:

    Felicitari pentru articol, Andrei, super reusit, ca de obicei!
    Eu cred ca Coutinho va juca la mijloc, cumva in locul lui Iniesta, alaturi de Busquets si Rakitic/Paulinho.
    Am o alta intrebare: am auzit zvonuri despre un transfer a lui Griezmann la Barça, dar abia din vara. Ce parere ai? Unde ar putea sa joace si Griezmann?

  • YNWA spune:

    „Liverpool a gre?it ast? var?, când l-a ?inut pe Coutinho aproape cu for?a, un exces de zel venit din orgoliu, c?ci în ziua de azi a for?a un fotbalist s? nu plece atunci când el vrea cu tot dinadinsul e complet eronat ?i nu ajut? la nimic. ”
    Nu sunt de acord cu acest fragment. E mai bine sa superi un jucator (in special intr-un sezon care se incheie cu Mondialul din Rusia ceea ce inseamna ca e obligat sa joace ca sa isi pastreze locul in nationala) decat sa superi suporterii, poate chiar si antrenorul.
    FSG (patronatul lui LFC) nu a reusit sa-i covinga pe suporteri ca sunt interesati si de succesul sportiv, nu doar de cel financiar.
    Klopp a avut 3 mari tinte in vara: van Dijk, Naby Keita si Salah. Pe egiptean au reusit repede sa-l aduca profitand de problemele italienilor (trebuiau sa vanda pentru a nu avea probleme cu FFP). Pe ceilalalti 2 nu au reusit sa-i ia cu toate ca aveau pregatite 60-70 milioane pentru fundasul lui Soton si au oferit 66 milioane pentru Keita. Ambele cluburi i-au declarat netransferabili.
    Intr-o vara in care nu reusesti sa aduci doua dintre cele trei tinte ale managerului fiindca doua cluburi mai mici nu au vrut sa se desparta de vedetele lor, daca iti vinzi cel mai bun jucator (pe atunci nu se stia cat de bine o sa evolueze Mo) cu siguranta iti vei pune suporterii in cap si asta nu are cum sa fie bine.
    Mai e o discutie. Barcelona a venit tarziu cu ofertele pentru Coutinho, mai era doar o saptamana pana la startul sezonului. Liverpool a incercat pana la urma sa-l ia pe Lemar dar oferta de 60-70 milioane + Origi imprumut un sezon a fost refuzata (Arsenal a avut o oferta de 92 milioane acceptata). Poate ca daca Barcelona ar fi facut o oferta la inceputul perioadei de transferuri, Liverpool ar fi acceptat si ar fi folosit banii catalanilor pentru a ridica oferta pentru francezul lui Monaco. Sau ar fi gasit o alta varianta. Trebuie mentionat ca in vara nici oferta catalanilor nu a fost foarte consistenta. Doar 80 milioane erau garantati, restul in bonusuri nerealiste (ex. castigarea Balonului de Aur).
    In aceasta iarna situatia e alta. Clubul e in Top 4, calificat in optimile UCL (adversar accesibil), a fost adus van Dijk, s-au inteles cu nemtii si din 1 iulie Naby Keita e jucatorul lui LFC. Echipa a jucat 12 meciuri fara Coutinho din care a castigat 10 (1E, 1I) cu un golaveraj bun (+17). Deci Liverpool a aratat ca nu mai e o echipa dependenta de brazilian si aici un mare merit il are Salah.
    Oferta catalanilor a venit in deschiderea ferestrei de transferuri dand posibilitatea clubului sa se intaraseasca si a fost o oferta mult mai buna dpdv financiar. Pachetul de baza e de 105 milioane iar clauzele sunt unele care pot fi activate usor (numar de meciuri si cateva milioane pentru castigarea trofeului).
    In concluzie, transferul s-a facut in primul moment in care a fost bine pentru toate partile implicate: Coutinho, Barcelona, Liverpool.

    PS. Sumele din mesajul meu sunt in lire sterline.

Dă-i un răspuns lui Alex Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă