HAOS CLUB BARCELONA ȘI SUPER-ZIDANE

HAOS CLUB BARCELONA ȘI SUPER-ZIDANE

Această super Supercupă a Spaniei, altă dovadă ca banii decid aproape totul azi, a avut un beneficiar, Real Madrid, un mare câștigător, Zidane, dar și un limpede pierzător. Valverde. Nu Fede Valverde, căci el este clar în zona pozitivă a competiției, ci Ernesto. Barcelona e marea învinsă a turneului, iar antrenorul său este principala victimă. În vreme ce la Real Madrid, care s-a comportat ca un burlac atractiv și plin de bani, invitat la o nuntă ca să se completeze numărul de persoane la o masă, ce fură mireasa și n-o mai aduce înapoi, imaginea antrenorului a căpătat un contur aproape mistic, la marea rivală din Catalunya s-a instalat haosul. Citeste mai mult …

AN NOU, OBICEIURI VECHI

AN NOU, OBICEIURI VECHI

Să joci imediat după Sărbătorile de iarnă e întotdeauna complicat. Acele zile libere, cu jucătorii risipindu-se care-încotro, pentru a se alătura meselor în familie, sunt bune pentru ei, dar riscante pentru antrenor. Căci niciodată nu știi cum vor reveni, în ce dispoziție, mai ales cei care străbat continentele și au de luptat și cu diferențele de fus orar, nu doar cu dificultatea de te reapuca de muncă după vacanță. E un sentiment general acesta, fiecare l-am simțit pe pielea noastră în suficiente ocazii, iar fotbaliștii nu fac excepție, oameni sunt și ei, chit că așteptările sunt un pic altele în ceea ce-i privește. Citeste mai mult …

CINE CÂȘTIGĂ ȘI CINE PIERDE DINTR-UN 0-0

CINE CÂȘTIGĂ ȘI CINE PIERDE DINTR-UN 0-0

Cred că suntem de acord că acest episod din El Clasico” a fost un pic straniu. Și nu neapărat pentru că s-a terminat 0-0, dar nici departe nu e motivul de albul remizei. A fost un ”Clasico” despre care s-a vorbit mai mult decât s-a jucat. Un ”Clasico” ce parcă și-a consumat energiile înainte de fluierul de final, iar atunci când s-au văzut în sfârșit pe gazon jucătorii celor două echipe erau deja surmenați mental. E simplu de comentat din fața unui televizor, dar cred că nu-i chiar așa facil să joci un meci la care ai tot auzit că se pot petrece felurite incidente, înainte de care ai stat la același hotel cu echipa adversă și cu arbitrii, iar deplasarea spre stadion s-a făcut împreună, în mijlocul unui dispozitiv de securitate fără precedent în Spania. Pesemne că nici acolo, pe gazon, nu-i chiar lesne să te concentrezi atunci când se mai aud de pe-afară sirene, ceva explozii și când simți că, deși ți s-a spus că n-are ce să ți se întâmple ca fotbalist, aerul pe care-l respiri alături de o sută și ceva de mii de oameni destul de agitați nu e chiar atât de curat.  Citeste mai mult …

BARCELONA ȘI MEDIOCRITATEA RECURENTĂ, CONTE ȘI REACȚIILE SALE RĂSFĂȚATE

BARCELONA ȘI MEDIOCRITATEA RECURENTĂ, CONTE ȘI REACȚIILE SALE RĂSFĂȚATE

În viața de zi cu zi e ceva mai complicat, dar sportul oferă destul de simplu posibilități de a șterge cu buretele o impresie proastă și de a o transforma într-una bună. Iar fotbalul, parcă mai mult decât toate. Așa era Barcelona înaintea confruntării cu Slavia Praga. Venea după un ridicol absolut în campionat, un eșec în fața lui Levante conturat în mai puțin de 10 minute dintr-o repriză, cea secundă, absolut oribilă, dar avea posibilitatea să facă totul (sau aproape totul) uitat cu un succes în fața cehilor. Un demers deloc ieșit din comun, căci se juca pe ”Camp Nou”, unde totul e altfel pentru Messi și compania. Citeste mai mult …

BARCELONA, UN PUNCT ȘI DOUĂ DIRECȚII

BARCELONA, UN PUNCT ȘI DOUĂ DIRECȚII

Remiza albă scoasă de la Barcelona la Dortmund poate fi interpretată în două direcții. Nu neapărat diametral opuse, dar sensibil diferite. Dacă ne uităm mai întâi la rezultatul în sine, în contextul unei grupe complicate, ”grupa morții” din acest sezon, punctul obținut de catalani capătă conotații pozitive. Până una alta e un punct scos pe terenul celui mai periculos rival, cu care în mod normal s-ar duce lupta pentru locul unu. Dacă adăugăm aici și remiza de la Milano, dintre Inter și Slavia, aspectul pozitiv al egalului e și mai pregnant. În fond, din 3 echipe care-și dispută calificarea, două au făcut egal acasă, iar Barcelona în deplasare. Calendarul viitor al grupei, cu meci acasă contra Interului și apoi ”dubla” cu Slavia, conduce spre ideea unei calificări în primăvară suficient de bine conturate încă de pe-acum, în fond obiectivul imediat al grupării catalane. Citeste mai mult …

UN NUMĂR 10 FĂRĂ ALTE 10 NUMERE

UN NUMĂR 10 FĂRĂ ALTE 10 NUMERE

Faptul că Barcelona a pierdut finala Cupei Spaniei deja nu cred că mai reprezintă o surpriză foarte mare. Fără să neglijăm în vreun fel pe Valencia, care chiar e o echipă buna, antrenată corect și cu jucători de calitate, e de ajuns să aruncăm doar o privire la parcursul pe care l-au avut celelalte echipe ce se pretindeau favorite la câștigarea Champions League după ce au fost eliminate. Începând cu Real Madrid, continuând cu PSG, trecând pe la Juventus, eventual și pe la Atletico, și ajunând la Barcelona. Doar Bayern și Manchester City s-au redresat și au izbutit să-și ducă temele până la capăt, poate și pentru că pe-acolo nu se pedala foarte serios pe ideea câștigării acestui trofeu.  Citeste mai mult …

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă