Articolul urmator

BAYERN, FAVORITA TUTUROR?

BAYERN, FAVORITA TUTUROR?

Citind titlul, unii, mai malițioși din fire, ar putea adăuga: ”inclusiv a arbitrilor”. Cu referire la acel penalty pe care Borussia Dortmund ar fi trebuit, poate, să-l primească într-un moment în care ”Der Klasiker” intrase într-o zonă în care orice se putea întâmpla. Dar, scoțând malițiozitatea din ecuație, ar fi cred nedrept să spunem că Bayern nu a meritat să câștige acest episod al duelului cu rivala din Dortmund, noua parteneră din ”Clasicul” Germaniei.

Din nefericire, rezultatul din meciul direct a șters aproape de tot suspansul pe acest final al campionatului german. Spun din nefericire fiindcă am așteptat mult revenirea fotbalului și ar fi fost ideal ca lupta pentru titlu să se dea până la final. Bayern însă nu ține cont de astfel de calcule, ei au calculele lor, iar asta s-a văzut perfect la schimbarea antrenorului. Să recunoaștem, nu-i foarte obișnuit ca o echipă să-și dea afară antrenorul cu care tocmai s-a câștigat eventul după nici 4 luni din noul sezon, într-un moment în care absolut nimic nu era pierdut. Dar se vede treaba că din nou șefii clubului au știut bine ce fac, au avut informațiile lor din interior și au decis. Iar aici, din nou trebuie să remarc, este esențial ca oamenii de decizie să înțeleagă cum merg lucrurile în fotbal, să știe ce înseamnă un vestiar, un grup. Iar cei care conduc pe Bayern sunt toți foști mari fotbaliști, ceea ce, dacă mi-este permis, se vede. Aici e ca treaba aia cu educația, dacă n-o ai se observă imediat, la fel și cu fotbalul, dacă n-ai habar de el, cât ai fi de bun om de afaceri sau de marketing, e cam degeaba.

Văzut inițial ca un interimar, Hansi Flick și-a câștigat mai întâi dreptul de a conduce pe Bayern până la finalul acestui sezon, iar ulterior și-a văzut prelungit contractul. Va câștiga probabil campionatul, e bine plasat și-n Cupă, întrebarea pe care și-o pune toată lumea e în ce măsură este Bayern azi favorită în cursa pentru câștigarea Champions League. Unii cred că este și mă număr printre ei. Fotbalul acestor zile e atipic, mult din ceea ce calculam și analizam în februarie nu mai e valabil. Toate celelalte potențiale candidate la cucerirea trofeului suprem în Europa navighează astăzi într-o mare de necunoscute. Bayern e o insulă de stabilitate, îi știm, i-am văzut, întreruperea pare că nu i-a afectat foarte tare.

Vestiarul pare mai unit ca niciodată, și-a regăsit un lider în persoana lui Thomas Muller, ostracizat de Nico Kovac (alți malițioși ar spune că de-aici i s-a tras croatului), iar liderul din teren devine ușor ușor acest Joshua Kimmich, ultimul serviciu făcut de Guardiola bavarezilor, devenit și el un argument cât se poate de solid. În plus, lotul e generos din punct de vedere numeric, singurul semn de întrebare e legat de pauza pe care Bayern o va lua între finalul din Bundesliga și revenirea Champions League. E posibil să mă înșel, dar cred că nu e deloc un dezavantaj, căci Bayern are timp să dea și o mică vacanță jucătorilor și apoi să facă și o perioadă de pregătire specifică. Asta în timp ce în Spania, Anglia și Italia se va juca la foc automat, cu posibile consecințe în privința stării fizice și mentale a jucătorilor, ce-ar putea ajunge în august deja sufocați. Poate e prematur, dar Bayern și-a expus argumentele și și-a depus o candidatură cât se poate de serioasă pentru Europa, căci în Germania dictatura sa nu pare a fi periclitată.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă