După negocieri lungi, dure și cu multe semne de întrebare, a devenit acum oficial: un nou nume și-a găsit un loc la masa bogaților din fotbal. Newcastle. Și nu doar că și-a găsit un loc, ci s-a așezat fix în capul mesei, rugând respectuos să nu fie stresat și eventual deranjat, căci dacă se enervează îi cumpără pe toți ceilalți comeseni și-i trimite la spălat vase.

Sigur, scena e suprarealistă. Dar nu lipsită de un mic temei, fiindcă dacă ne uităm la averea noului proprietar al clubului Newcastle și-o comparăm cu ce dețin ceilalți proprietari din Europa ar putea rezulta episodul de mai sus. În momentul de față, toate ierarhiile pe care le știam în fotbal sunt date peste cap, iar Newcastle a devenit cel mai bogat club din lume. Ba chiar există o distanță kilometrică până la restul plutonului, ”coțofenele” având nevoie de binoclu ca să vadă cine vine în urma lor, financiar vorbind.

SUPRAREALISMUL REALIST

Și, da, scena de mai sus e suprarealistă. Și nu prea are cum să se întâmple. Suprarealiste sunt însă și imaginile de joi după amiază, cu fanii lui Newcastle sărbătorind evenimentul în stradă, în jurul stadionul ”St James Park”. ”Ne-am luat clubul înapoi”, se mândreau ei, în fața privirilor oarecum piezișe, interzise de-a dreptul, ale reporterilor ce păreau a se întreba unii pe alții: ”oamenii ăștia înțeleg ce se întâmplă?”.

Probabil că înțelegeau. Măcar o parte dintre ei. Dar luau lucrurile pas cu pas, cronologic. Ei nu sărbătoreau faptul că al lor club de suflet a fost preluat de cineva, ei sărbătoreau faptul că a ieșit, în sfârșit, din mâinile celui care acum e deja fost proprietar, Mike Ashley. Pe care acești suporteri l-au detestat atât de tare încât, la cald, nici n-au mai stat să discearnă tot ceea ce se știe despre noul finanțator, ei s-au bucurat doar că a plecat.

Despre cine a fost Mike Ashley și de ce a stârnit el atât de multă ostilitate în rândul fanilor lui Newcastle s-ar putea scrie un articol în sine. Dar nu el e subiectul, despre foști numai de bine, nu-i așa? Subiectul sunt actualii proprietari. Și, mergând mai departe, felul în care fotbalul a devenit un soi de detergent ideal de spălare a imaginii. Pesemne că și de spălare a banilor, dar pentru asta există structuri care încearcă să combată fenomenul, în schimb pentru spălarea imaginii nu există nicio structură.

Ați auzit de Yasir bin Othman Al-Rumayyan? Probabil că nu. Ei bine, zic că ar trebui să începeți să rețineți numele lui. De Nasser Al-Khelaifi auzise cineva în Europa înainte de 2010? Probabil că nu. Auziseră prin Qatar, unde fusese primul jucător profesionist de tenis și era partenerul preferat al viitorului (pe atunci, actualului astăzi) emir Hamad Al Thani. Dar de Mansour bin Zayed, zis și Sheikh Mansour, auzise cineva prin Europa înainte de 2008? Probabil că nu. Era cunoscut doar în Abu Dhabi, unde se pregătea să devină conducător. Ce reprezintă ei acum, știm bine. Ce reprezintă PSG și Manchester City în fotbalul de acum, iarăși știm bine. Așa că ar trebui să ne pregătim să-l vedem din ce în ce mai des pe acest Yasir bin Othman Al-Rumayyan pe la diverse reuniuni ale fotbalului din Anglia, ulterior și ale celui european. Că așa s-a întâmplat și cei doi mai sus amintiți. Ba chiar Al-Khelaifi a ajuns acum să conducă asociația europeană a cluburilor și să fie desemnat de France Football cea mai influentă persoană din fotbal în anul 2020.

UN FOTBAL AL MASELOR?

Un fotbal care e al maselor, nu-i așa? Cel puțin asta ni se arunca în față dinspre UEFA, dar și dinspre Premier League, atunci când se încerca discreditarea proiectului Superligii Europene. Aceleași organisme ce-și mută însă repede privirea în altă parte atunci când vine vorba de cluburi-stat. Așa cum e pe cale să devină și Newcastle FC.

Căci da, în spatele celor care au preluat pachetul majoritar la clubul ”coțofenelor”, ”Public Investment Fund”, stă un stat și un personaj. Statul e Arabia Saudită, unde mulți spun că e o dictatură fără multe scrupule, iar personajul e Mohamed bin Saman, colocvial cunoscut ca MbS, conducătorul statului. El e cel care a ordonat uciderea jurnalistului Jamal Ahmad Khashoggi, omorât fix în clădirea consulatului saudit de la Istanbul (unde a fost văzut intrând, ca să solicite unele documente necesare căsătoriei, dar mai apoi n-a mai fost văzut ieșind), cunoscut pentru articolele sale critice la adresa monarhiei de la Ryad în ”Washington Post”. Și tot el e cel ce a căutat și plătit hackeri care să-i spargă telefonul și mailul lui Jeff Bezos, proprietarul Amazon, dar și proprietarul ”Washington Post”, pentru a găsi detalii compromițătoare. Detalii găsite și ulterior aruncare pe piață, ceea ce a dus la divorțul lui Bezos. Despre ce detalii e vorba, putem doar bănui, la fel cum putem intui și zâmbetul satisfăcut al lui ”MbS” atunci când extrem de costisitorul divorț s-a pronunțat.

Acesta e personajul pe care șefii Premier League l-au primit cu brațele deschise. Până la urmă, importanți sunt banii, nu-i așa? Evident, s-au dat asigurări peste asigurări, ba chiar există și un comunicat oficial, cum că sunt ”garanții legale” că nu Arabia Saudită este noul proprietar al lui Newcastle. Sigur, noi toți trebuie să credem asta și să ne bucurăm că fotbalul e în continuare al maselor.

CARE SUNT PLANURILE DE VIITOR?

Dincolo de toate, mulți se întreabă care va fi strategia din punct de vedere fotbalistic. Vom asista la investiții masive imediat, va fi o ploaie de petro-dolari și peste Newcastle? Noii proprietari au dat asigurări că vor respecta principiile fair-play-ului financiar și au spus că planul lor e pe termen lung. Iar aici n-avem motive să nu-i credem. Cine se așteaptă ca, încă din această iarnă, să-i vedem pe Mbappe și Haaland parteneri în atacul ”coțofenelor”, pe Van Dijk și De Ligt în apărare sau pe Pogba și Kroos în linia de mijloc, eventual cu Guardiola sau Klopp pe bancă, va trebui să-și mute gândul. Să ne uităm totuși cum s-au realizat lucrurile la PSG și City. Principalul obiectiv al ”coțofenelor” acum este rămânerea în Premier League (deocamdată echipa e penultima în clasament, fără nicio victorie), iar pentru asta poate că se vor face anumite transferuri în această iarnă. Dar nu de mare calibru, deși sunt convins că vom fi bombardați cu știri în următoarea perioadă, căci e greu de convins, chiar și cu bani mulți de tot, un jucător important să vină la un club ce are ca obiectiv evitarea retrogradării. E însă de presupus că prima schimbare va fi pe banca tehnică, acolo unde bătrânul Steve Bruce nu prea se încadrează în noua filozofie. Iar antrenori dornici de un asemenea proiect chiar există, la repezeală îmi vine în minte numele lui Steven Gerrard, care chiar ar fi o mutare cu impact mediatic, dar și valoric.

Cât despre fanii ”coțofenelor”, pesemne că acum fredonează pe la pub-uri celebrul refren: ”Money, money, money, must be funny, in the rich man s world”. Cât de ”funny” rămâne să vedem. Deocamdată nu putem spune altceva decât: As-Salam-u-Alaikum, Newcastle.

P.S.
Mă întreb cât va mai aștepta Alexandr Lukașenko să introducă și Belarusul pe harta fotbalului din Anglia. Un fond de investiții ”suveran” s-o găsi pe la Minsk, iar cluburi dornice de a fi preluate există întotdeauna.