UN DERBY AL DERBY-URILOR DIN ȚARA BASCILOR

Țara Bascilor e o regiune aparte a Spaniei. Și e de ajuns doar să ajungi acolo pentru a-ți da seama că diferențele există din aproape toate punctele de vedere. Începând cu vremea, mai rece, chiar mult mai rece, decât în restul Spaniei, trecând prin contextul culinar, plin de stele Michelin, oferit de textura mâncărurilor, dar și de tradiția de gusta din fiecare câte puțin, terminând cu spectrul politic și pretențiile separatiste ce încă n-au dispărut. În fotbal, regiunea e cunoscută pentru talentele pe care le produce, pentru pasiunea depozitată de oameni în jurul acestui sport și pentru faptul că a fost una din primele din peninsulă unde fotbalul a apărut și s-a dezvoltat ca sport de masă. Și pentru derby-uri.

Și aici există diferențe față de restul Spaniei. În vreme ce alte zone au câte un derby care le reprezintă, bascii vorbesc despre toate confruntările dintre ei ca despre derby-uri. Dar Real Sociedad-Athletic Club de Bilbao este derby-ul derby-rilor din Țara Bascilor. Și asta pentru că rivalitatea dintre San Sebastian și Bilbao e chiar mai veche decât cele două cluburi. Avându-și izvoarele, evident, pe tărâm economic, al dezvoltării unuia dintre orașe în raport cu celelalte. Într-un fel, istoria e asemănătoare cu cea dintre Liverpool și Manchester, diferența venind din felul în care cele două grupări trăiesc aceste partide. Din acest punct de vedere lucrurile seamănă mai mult cu derby-ul din Liverpool, căci Sociedad-Bilbao (sau invers) e un duel al orgoliilor, dar și al prieteniei. O prietenie legată de spiritul basc existent în tot ceea fac și unii și ceilalți. Athletic a apărut mai întâi, fondat de studenții ce învățaseră acest sport de la marinarii englezi (de unde și numele) în vreme ce Real Sociedad s-a născut 11 ani mai târziu, după ce regele Alfonso XIII și-a stabilit la San Sebastian un cartier general (de aici numele Real).

E cunoscută filozofia celor de la Athletic de a folosi doar jucători basci, născuți sau, în cel mai rău caz, crescuți în spiritul regiunii (vezi cazul fraților Inaki și Nico Williams). Real Sociedad a aplicat-o la început, dar mai apoi a relaxat un pic regula, permințând și aducerea de jucători străini. Niciodată însă proveniți din restul Spaniei. Astfel că duelurile dintre Real Sociedad și Bilbao sunt, în general, între basci și câțiva, foarte puțini, străini.

LIDERUL SOCIEDAD ȘI REVANȘA DORITĂ LA BILBAO

În general, derby-urile dintre Sociedad și Bilbao sunt greu de abordat din punct de vedere al pariurilor. Și asta pentru că, de-a lungul timpului, a contat destul de puțin locul ocupat în clasament de cele două rivale, forma de moment, ba chiar și accidentările. În principiu, dacă atunci când întâlnesc Real Madrid (mai ales) sau FC Barcelona motivația celor două e dublă, când se află fața-n față e cel puțin triplă. Și nu de puține ori calculul hârtiei a fost uitat și a apărut surpriza.

Totuși, clasamentul e un reper obligatoriu înaintea fiecărei partide. Înaintea etapei, Real Sociedad stătea pe un onorant loc 1, urmare a unei ultime victorii, 2-0 la Vigo cu Celta, dar mai ales urmare a unui parcurs excelent în acest sezon. Starea de spirit a elevilor lui Imanol Alguacil, după 13 meciuri consecutive fără eșec în toate competițiile, e excelentă, iar asta se vede în principal în victoriile, precum cea de joi de la Vigo, obținute atunci când jocul echipei n-a funcționat la capacitate maximă. Vestea bună pentru Alguacil este că rotațiile au funcționat și randamentul colectivului n-a fost afectat. Vestea și mai bună vine din forma suedezului Isak, văzut drept marea speranță a celor din San Sebastian atunci când vine vorba de goluri, mai ales în contextul absenței lui Oyarzabal, probabil cel mai important jucător de la Real. Fiindcă aici apare vestea mai puțin bună, Oyarzabal având șanse destul de mici să joace în derby după accidentarea din 15 octombrie. Atunci i s-au stabilit două săptămâni de pauză, ceea ce ar face ca partida de pe ”Anoeta” să fie un pic cam din scurt pentru internaționalul spaniol, chiar dacă prezența lui în lot nu poate fi exclusă. Accidentați sunt și Illaramendi, Nacho Monreal și Guridi, dar ei nu erau oricum în cărți pentru acest joc.

La Bilbao, atmosfera nu-i neapărat rea, dar nici nu e la nivelul celei existente la rivali. Marcelino se bazează însă pe acest derby, care ar putea oferi un restart pentru tot restul sezonului. Cuvântul de ordine la Bilbao e revanșa după cel mai dureros eșec din ultimii ani, cel din finala Cupei Spaniei 2020, partidă jucată în aprilie anul acesta și pierdută la limită, în urma unui penalty, ce a scufundat de-a dreptul echipa într-o depresie observată din plin după două săptămâni, la eșecul din cealaltă finală de Cupă, a anului 2021, cea cu Barcelona.

Bilbao era pe locul 8 înaintea etapei în clasamentul din la Liga, după remiza cu Espanol de marți, iar Marcelino nu are mari probleme de lot. Lipsește Yuri Berchiche, fundașul stânga, dar acolo există varianta experimentatului Balenziaga, în schimb va reveni Inigo Martinez în centrul liniei defensive. Bilbao a avut multe ore în plus de odihnă, căci partida sa din etapa intermediară s-a jucat marți, în vreme ce Sociedad a jucat joi. Cât va conta asta într-un asemenea duel al orgoliilor, pe un stadion ce se anunță arhiplin, rămâne de văzut.

MERITĂ ȘTIUT

  • Real sociedad a câștigat 5 din ultimele 6 confruntări cu Bilbao în campionat
  • Ultimul succes obținut de Bilbao pe ”Anoeta” a fost în martie 2017  (2-0). De-atunci au fost un egal și 3 victorii ale Sociedadului
  • Bilbao are 5 meciuri consecutive în deplasare fără eșe, cu 4 remize și o victorie
  • Toate cele trei confruntări între antrenorii Imanol Alguacil și Marcelino s-au încheiat la egalitate

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă