Ideea din titlu are o continuare logică: atunci cînd Messi e jos, Barcelona e jos. Fraza poate fi interpretată în orice fel doriți. Eu nu m-am referit însă la jocul lui Messi în general, ci strict la poziția pe care Messi o are în teren. Cînd Messi e sus înseamnă cînd argentinianul e în zona careului advers, cînd Messi e jos înseamnă cînd el coboară aproape de centrul terenului, chiar în jumătatea sa. Ambele situații se referă la momentul în care el primește mingea.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Anul 2013 a fost unul dintre cele mai nefaste din cariera lui Leo Messi. Accidentările s-au ținut scai de el încă din primăvară, refacerea n-a fost cea corespunzătoare, nici măcar în vacanța de vară, căci, dacă vă amintiți, Messi a făcut zeci de mii de kilometri pentru a juca tot felul de partide caritabile, anulîndu-și astfel posibilitatea de a oferi corpului său o relaxare necesară, dar și, mai apoi, o pregătire adecvată. Acele turnee caritabile, pe care mulți le pun în cîrca lui Jorge Messi, tatăl fotbalistului, în grija căruia stă cariera fiului, cu tot ce înseamnă ea, inclusiv problemele de natură financiară, l-au tras mult în jos, iar urmările s-au văzut. Probabil cea mai bună decizie a șefilor Barcelonei din ultimul timp a fost trimiterea lui Messi pentru două luni în Argentina, unde a avut într-adevăr ocazia să facă tot ceea ce n-a putut face în vară: acumulări. Încărcare, așa cum, mai nou, se numește. Beneficiind și de clima călduță din America de Sud în acea perioadă, Messi s-a putut reface și a putut începe anul 2014 așa cum trebuie.
Mie mi se pare că, din punct de vedere fizic, Messi e bine. Încă nu foarte bine, dar nici departe de acest stadiu. Am văzut sprinturi, am revăzut ruperile de ritm pe care le avea și pe care le cam pierduse în ultimele 8-9 luni. Musculatura lui Messi e aparte și ar necesita un articol separat, pe care poate că-l voi face cît de curînd. Din acest punct de vedere, lucrurile merg în sens pozitiv.
Mă întorc totuși la ideea din titlu. Și repet, pentru cei care încă n-au înțeles-o, că ea se referă strict la poziția din teren. Messi adevărat, cel care generează panică pentru rivali, e cel care primește mingea între linii, dar foarte aproape de careul advers. Acolo ruperile sale de ritm și schimbările de direcție pot destabiliza orice apărare, cu consecințe în derularea ulerioară a acțiunii din partea lui, sau din partea unui coleg, eliberat de marcaj pentru că adversarul direct se repede să-l închidă pe Messi.
Revedeți faza golului marcat de Messi la San Sebastian! Observați cîți adversari se află în jurul lui și studiați cît de libere sînt zonele din stînga și dreapta sa. Din acel moment, continuarea îi aparține lui Messi. De cele mai multe ori alege să tragă, dar de foarte multe ori pasează pentru un coechipier și de foarte multe ori îl lasă în situație de gol. Revedeți golurile marcate de Messi la Sevilla! Și apoi revedeți meciul cu Valencia de pe teren propriu sau meciul cu Levante, din deplasare. Și veți vedea că-n acele partide, Messi a fost de cele mai multe ori în zona centrului terenului, ca inițiator al fazei. Sigur, și de aici poate face lucruri senzaționale, de genul paselor decisive. Dar parcă mult mai periculos este în prima situație, situația din ultimii ani, căci ea are în spate rezultatele obținute de echipă și de el.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
Există o glumă în rândul spectatorilor de fotbal: ”el centrează și tot el dă cu capul”. Acolo și rămîne, la stadiul de glumă. În fotbalul de azi nu prea mai există fotbaliști care să înceapă de la centrul terenului și să rezolve o fază de atac. Cu marcajul de azi, am destule dubii că Maradona ar fi dat acel gol magic Angliei. Nu cred că, de exemplu, Gerrard îl lăsa așa ușor să treacă pe lîngă el, fără măcar să-l faulteze.
Atunci când Messi coboară la centrul terenului, are în fața sa, de regulă, 9 adversari. Dacă nu cumva 10, cîteodată și 11. Un al doilea Messi nu există, ca să rezolve ceea ce începe el. Nici măcar Neymar nu are în acest moment capacitatea de a crea panică așa cum face Messi atunci cînd primește mingea între linia de mijloc și linia de fund a adversarului, undeva la 18-20 de metri de poartă. Cam așa se întîmpla în ultimele luni ale lui Rijkaard, până cînd Guardiola și-a dat seama de problemă și a rezolvat-o. Mai întîi readucîndu-l pe Messi aproape de careul advers, în banda dreaptă, apoi a revoluționat-o de-a dreptul, mutîndu-l pe Messi în zona centrală.
Acum cîțiva ani, Juan Manuel Lillo, cel de la care, se zice, a învățat Guardiola foarte multă teorie, chit că Lillo n-a avut niciodată șansa de a muta teoria în practică, spunea despre Messi că obișnuiește să joace acolo unde vrea, unde-i place. Mai exact unde-i convine. Cînd Messi cobora spre centrul terenului, era limpede că nu-i convenea ceva, nu-i convenea cum acționează colegii săi. La San Sebastian, l-am văzut foarte rar în acea zonă atunci cînd Barcelona avea posesie. Sigur Tata Martino a sesizat și el ceea ce a observat toată lumea. Astfel că a ales să joace un meci complicat cu cea mai bună formulă din perioada Tito Vilanova, cea cu Xavi, Iniesta, Fabregas și Messi în același timp pe teren. Prima și ultima dată cînd a făcut-o în acest sezon a fost meciul cu Real Madrid de pe ”Camp Nou”. Atunci i-a ieșit, acum, la San Sebastian, i-a ieșit. E de presupus că va continua pe aceeași linie.
Și am mai observat ceva la acest meci. Poate a fost doar o chestiune de moment, vom vedea, cred, mai bine cu Manchester City. Atunci cînd Sociedad făcea presing foarte sus, pe fundașii centrali ai catalanilor, nu mai cobora Sergio Busquets între ei, ci Xavi ca să înceapă acțiunea. Se obținea astfel o ieșire curată din apărare, căci Xavi are știința de a nu pierde mingea, dovadă că Sociedad n-a făcut nici o intercepție în astfel de situații. Fabregas îi lua imediat locul lui Xavi, lîngă Iniesta și Busquets, astfel că Messi putea sta liniștit acolo, în față, unde crează panică.
L-am criticat deseori pe Tata Martino pentru letargia de care dă dovadă, pentru lipsa ideilor. De data asta trebuie lăudat. Rămîne de văzut dacă va continua pe această linie și după revenirea lui Neymar, căci atunci Pedro sau Alexis își vor cam pierde locurile de titulari.
P.S.
Avem așadar încă un ” El Clasico” în această primăvară. Va fi un meci special, căci orice finală, orice meci cu un trofeu pe masă, într-un oraș neutru, e special din toate punctele de vedere. Am trăit pe viu ultima finală dintre cele două, tot la Valencia, cum probabil va fi și acum, așa că știu ce spun. Absența lui Mourinho cred că va ajuta ca această partidă, ce se va disputa, teoretic, în Vinerea mare, să beneficieze de un climat mult mai calm.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Titlul poate părea un paradox. Momentul potrivit în cel mai nepotrivit moment. Poate că și este un paradox. Eu cred însă că ambele variante se susțin. Arsenal-Manchester United se joacă în cel mai nepotrivit moment pentru ambele, dar poate fi cel mai potrivit moment pentru o ieșire din criză, pentru ambele.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Poate că unii vor spune că Arsenal nu e în criză, spre deosebire de Manchester United, care chiar e. Aș putea fi de acord că nu se compară situațiile. Dar nu cred că la Arsenal e o situație de calm deplin, o pace absolută. Să pierzi, ca lider al clasamentului, detaliu foarte important, de o asemena manieră în care Arsenal a făcut-o pe ”Anfield”, după ce pierduse, într-o manieră asemănătoare pe ”Etihad” cu City, dar și pe terenul lui United ”în criză”, nu e un punct în sprijinul afirmației că Arsenal merită e capabilă să cîștige campionatul. Inițial am scris ”merită”, apoi am corectat, dacă-l va cîștiga înseamnă că a meritat, dacă nu-l va cîștiga, înseamnă că nu a meritat, așa văd eu lucrurile, ideea că un trofeu e nemeritat mi se pare utopică.
Criză, necriză, minicriză, cum doriți să-i spuneți, meciul cu United vine într-un moment în care, poate, ar fi fost mai bine ca adversar să fie o altă echipă. Wenger promite să risipească toate dubiile în partida cu Manchester United. Problema e și dacă nu le risipește? Coincidență, după eșecul drastic de pe terenul lui Manchester City, pentru Arsenal a venit un duel cu Chelsea, acum, după Liverpool, vine un duel cu Manchester United. Arsenal-Chelsea s-a terminat 0-0, care tind să cred că e un rezultat bun și azi pentru situația în care se află ambele echipe.
Fără Flamini, om foarte important în concepția tactică, dar și fără accidentații săi, în special Walcott, Wenger nu poate varia foarte mult, nu poate inova. Poate spera ca apărarea să fie mai concentrată la fazele fixe, dar mai ales că Mesut Ozil își va recăpăta forma de la începutul sezonului. Ozil e practic dispărut în acest an 2014. Are doar două pase decisive în ultimele 8 meciuri și nici un gol marcat. În condițiile în care, în primele 12 etape adunase 6 pase decisive și 4 goluri. Influența sa în jocul ”tunarilor” s-a diminuat inexplicabil, în consecință și jocul ”tunarilor” s-a diminuat. După meciul de pe ”Anfield”, scriam că Ozil și-a pierdut principalul aliat în teren, pe Walcott. La valoarea lui totuși ar fi normal să-și găsească alți aliați în ceilalți colegi.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Și Manchester United, ca echipă vorbesc, cred că și-ar fi dorit un alt adversar pentru această deplasare. Chit că și-n meciurile cu rivali mai slabi cotați, trupa lui Moyes n-a ieșit deloc în evidență. Sau a ieșit, dacă nu e impropriu termenul, în sens negativ. E imposibil că o echipă detalia lui Manchester United să nu aibă altă idee tactică într-un meci acasă cu Fulham decît centrările în careu, zeci de centrări î careu, din orice unghi și poziție, un bombardament ce părea a avea ca punct de plecare ideea ”ai, n-ai mingea, centrezi în careu”.
Cît ar fi răbdarea de mare în fotbalul britanic, cît ar fi de util exemplul lui Brendan Rodgers la Liverpool, situația e un pic la limită. Au început deja să apară opinii despre oportunitatea ideii de continuitate, de a-l lăsa pe David Moyes să-și ducă mai departe proiectul. Opinii ori mai exact întrebări. Eu unul mi-am pus această întrebare înca din mai anul trecut și au fost destui ”pricepuți” care credeau că au răspunsul și care, pesemne, acum sînt printre înverșunații contestatari ai lui Moyes.
Achiziționarea lui Mata a adus un pic de creativitate în joc, dar el nu poate face miracole la o echipă ce necesită o amplă revoluție în vară. Mi-am pus întrebarea dacă nu cumva acesta a fost motivul pentru care Sir Alex Ferguson a ales să plece, ca să nu fie el în fruntea acestei revoluții ce ar fi făcut victime în rîndul celor mai apropiați lui. M-am întrebat, și e logic s-o fac, de vreme ce motivul invocat atunci, o operație la șold ce l-ar fi ținut departe de terenuri cîteva luni, nu prea stă în picioare, căci nu mi s-a părut că Sir Alex a lipsit vreo clipă din jurul echipei, ba chiar mi s-a părut destul de sprinten. Întrebarea mea rămîne, deși un mic amendament mi-am oferit singur, atunci cînd mi-am amintit că Sir Alex n-a avut nici o problemă în a se despărți de Beckham, de Cristiano, de Van Nistelrooy.
Revenind la prezent, un eșec cu Arsenal n-ar da deloc bine. Și nu știu ce mă face să cred că un eșec ar putea duce la o decizie drastică în ceea ce-l privește pe Moyes. Nu știu dacă mîine, dar într-un viitor mai apropiat decît se anticipa. Se spune că Guus Hiddink așteaptă la cotitură.
United însă nu e nici pe departe condamnată în această seară. Îl are pe Mata, îl are pe Rooney și-l are pe Van Persie, care de cîte ori întîlnește fosta echipă obișnuiește să marcheze.
Pentru ambele echipe însă, ca să revin la ideea din titlu, e momentul potrivit. Momentul potrivit pentru o refacere a imaginii, a moralului, pentru starea de spirit. Din fiecare moment nepotrivit se poate găsi un moment potrivit.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
În principiu avem recordul: Iker Casillas e primul portar din istoria Cupei Spaniei care ajunge în finală fără să încaseze vreun gol pe întreg parcursul competiției. O competiție cu meciuri tur-retur, nota bene, și nu una cu meciuri unice, eliminatorii, ca-n alte țări. În principiu, Iker Casillas e primul portar care reușește acest lucru în Spania, iar șansele ca recordul să se amplifice și după finală sînt destul de mari. Evident, veți spune că nu e doar meritul lui, și e corect asta, portarul e doar omul din spatele unei apărări, dar nici nu cred că se poate spune că el n-a avut nici un merit. Mai ales în situația în care se află. Tocmai pentru că se află într-o situație deloc comodă, incredibilă din punctul meu de vedere, răspunsul pe care Iker l-a dat merită consemnat și apreciat ca atare. Un răspuns pe teren, mai bine zis în poartă, așa cum îi stă bine unui campion mondial.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:
Astă vară, Vicente Del Bosque spunea un lucru foarte interesant atunci cînd a fost întrebat despre situația lui Casillas. ”Iker nu poate fi tratat ca un fotbalist oarecare, pentru că nu e un fotbalist oarecare. El e un mit în fotbalul spaniol și nu e normal să fie supus dezbaterilor și analizelor săptămînă de săptămînă”. Mi se pare că Del Bosque are dreptate, ba chiar cred că am putea adapta cuvintele sale unor realități de pe la noi. Asta nu înseamnă că Iker Casillas nu poate fi rezervă, nu înseamnă că e de neînlocuit. Nimeni nu e, totuși. Dar a-l trece pe banca de rezerve pe căpitanul campioanei mondiale și a dublei campioane europene, Spania, fără drept de recurs, dar mai ales fără o motivație logică, mi se pare o decizie bizară, poate cea mai bizară pe care eu o știu. Ca de fiecare dată, ca la fiecare emisiune, fac apel la cei care citesc aceste rînduri să-mi semnaleze dacă își amintesc de o situație asemăntoare.
Atenție! Vorbim despre postul de portar, nu de un jucător de cîmp, care poate fi înlocuit sau rotit mult mai ușor. Nu cred că acest record îl face pe Casillas mai bun decît era înainte. E unul dintre cei mai buni portari din istorie și punct. Ca orice practicant al unui sport, are momente de formă mai bună sau mai proastă. În urma cărora poți lua decizia de marginalizare a lui. Dar nici un caz nu poți lua o decizie definitivă, cum că indiferent de ce se întîmplă Iker e rezervă în campionat. Dacă Diego Lopez, asupra căruia o să revin imediat, face un meci prost, nu contează, el e sigur de titularizarea ulterioară, căci așa s-a stabilit.
Se vor găsi unii care să spună că orice tip de concurență aduce progres. De acord. Tot nu mi se pare însă o situație normală. Ce s-ar fi întîmplat dacă Iker făcea un meci mizerabil în turul cu Atletico, sau va face unul în prima manșă cu Schalke?
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
Merită discutată și situația lui Diego Lopez. E un portar bun, care și-a dovedit valoarea. Și el este însă într-o situație ciudată. Nu poate spune că e titularul postului, de vreme ce în Champions League, teoretic competiția cea mai 
importantă, nu apară. De vreme ce în finala Cupei, partidă cu trofeul pe masă, nu apară. Personal, nu pretind că așa și este și admit că pot fi subiectiv, Casillas mi se pare o clasă peste Diego Lopez, iar în momentul ăsta îl văd în primii 5 portari ai lumii. Nu încep o dezbatere în legătură cu cine ar fi cel mai bun, pentru că nu ar duce nicăieri, orice discuție de genul ăsta are în spate mormane de simpatii ori antipatii care cîntăresc mai greu decît luciditatea.
Nu puțini sînt cei care cred că, de fapt, decizia nu e a lui Ancelotti, ci a lui Florentino Perez. Care, pretind cei care au avut ocazia să-l cunoască, nu uită și nu iartă. Florentino nu poate uita rolul lui Casillas în îndepărtarea lui Mourinho. Pentru Florentino, Mourinho a reprezentat antrenorul în fața căruia a făcut cele mai multe concesii, căruia i-a oferit cea mai mare putere de decizie în cadrul lotului. Dovezile în acest sens sînt destule. Dacă Florentino a făcut asta, înseamnă că a avut mare încredere în portughez. Faptul că Mourinho a pierdut vestiarul, sau mare parte din el, nu l-a lăsat indiferent pe Florentino, care a ales varianta despărțirii, în fața probabilului proiect al lui Mou, ”ori eu, ori ei”. ”Ei” însemnînd un grup de campioni mondiali totuși, embleme ale clubului, dincolo de valoarea lor. Nu discut aici cine are dreptate, probabil că adevărul e undeva la mijloc, ca-n orice despărțire fiecare are partea lui de vină.
Florentino, a cărui știință de a face afaceri nu poate fi pusă la îndoială, a gîndit pragmatic: mai ușor și mai ieftin înlocuiești un antrenor decît un grup de jucători, care se mai și bucură de o imagine pozitivă în rîndul maselor de oameni. Și așa există voci care-l acuză pe Florentino de totală lipsă de scrupule atunci cînd s-a dispensat în 3 secunde de simboluri precum Raul, Hierro, Del Bosque, chiar și Guti, sau de fotbaliști cu mare priză la public precum Figo ori Redondo, poate chiar Ronaldo și Beckham.
Ar fi o greșeală să credem că Florentino Perez a decis trecerea pe banca de rezerve a lui Casillas, dar cred că ar fi o greșeală și mai mare să credem că n-are nimic de aface cu această poveste.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Am admirat felul în care a răspuns Casillas. Pe teren, așa cum stă bine unui profesionist și căpitan de echipă. La fel merită admirat și felul în care a răspuns Diego Lopez acestei situații. Cu același profesionalism, cu seriozitate. Ma întreb însă ce se va întîmpla la vară. E limpede că situația nu poate continua așa. Și Casillas și Diego Lopez sînt portari de mare valoare. Această situație nu le convine, iar unul dintre ei cred că va pleca. Partea bună pentru Florentino e că se va alege cu bani de pe urma afacerii, cota ambilor fiind foarte mare. Partea proastă e că, vrînd sau nevrînd, a împărțit lumea în două tabere, pro Iker și pro Diego Lopez. Și fiecare tabără va avea motivele ei de nemulțumire.
Voi ce credeți? Care dintre cei doi va pleca? Sau credeți că situația de față va continua?
Acest text a apărut în premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/
După 3-0 în prima manșă pentru Real Madriud, cred că puțini sînt cei care cred cu adevărat că meciul retur de pe ”Calderon” poate provoca o surpriză colosală. Sigur, în fotbal totul e posibil, iar speranța moare întotdeauna ultima. Logica însă te invită la altceva, iar realismul te coboară cu picioarele pe pămînt. Real Madrid are 95 la sută șanse de a merge în finală, mai ales că la Atetico, cît s-ar lega de lucrul ăsta jucătorii lui Simeone, nu joacă stadionul și, mai mult decît atît, nu joacă nici marcatorii echipei, Diego Costa și David Villa.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:
Această semifinală, cît ar fi ea de jucată, atrage cîteva pericole pentru ambele echipe. Pentru Real Madrid, pericolele se numesc Sergio Ramos și Pepe. Ambii au cartonașe galbene și sînt la unul singur de suspendare. Sincer n-am înțeles de ce Ramos n-a forțat galbenul în tur, astfel încît să piardă returul, dar să stea liniștit în perspectva finalei. La Pepe n-a fost cazul, ar fi însemnat o eliminare atunci. Pentru Ancelotti, lucrurile nu-s simple. Să începi cu ambii jucători e un mare risc, pentru că, privind lucrurile prin prisma rivalității, a presiunii publicului și a celor întîmplate în meciul tur, e puțin probabil ca amîndoi să scape fără cartonaș. Depinde foarte mult de cum vor decurge ostilitățile.
Pe de altă parte, nici să-i lași pe ambii pe banca de rezerve nu mi se pare o idee prea bună. Cu unul va trebui să riște Ancelotti și să-l trimită din primul minut. Aș merge aici pe mîna lui Pepe, care de vreo doi ani pare mai capabil să-și stăpînească pornirile pe care le avea mai demult. Poate că plecarea lui Mourinho l-a ajutat în sensul ăsta, căci relația existentă între ei la început, dar ruptă complet pe final, îl determina pe fundaș să fie foarte enrgic și determinat în încecarea de a-și ajuta cum poate mai bine compatriotul de pe bancă. Chit că asta îl făcea cîteodată să-și piardă luciditatea. Și-a mai revenit însă în ultimul an. Sergio Ramos nu prea, iar presiunea pe care stadionul o va pune asupra lui ar putea să-i creeze probleme de comportament, căci el nu prea știe să se abțină.
Plus că mai e Varane. E momentul prielnic să vezi care e situația sa. În special din punct de vedere fizic, dar și al nivelului de joc, căci în curînd se face anul de cînd s-a accidentat, iar o astfel de perioadă de inactivitate, presărată și cu recidive, lasă urme clare în evoluțiile ulterioare. E o partidă însă de nivel, nu un test amical comod, astfel că merg pe ideea că Varane va fi unul dintre fundașii centrali. La fel cum cred că Isco va primi șanse azi, poate chiar în locul lui Jese, care e totuși prea crud pentru meciuri din 3 în 3 zile.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI ATLETICO MADRID DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Pericolul pentru Atletico vine din altă direcție. Se spune mereu ca fotbalul e o stare de spirit și nu cred că se spune în van. După două înfrîngeri consecutive, starea de spirit la Atletico nu-i cea mai bună, ba chiar cred că stă pe muchie de cuțit. O a treia înfrîngere n-ar fi deloc bună din acest punct de vedere, mai ales încă una venită din partea marelui dușman din oraș, cu care urmează să se întîlnească, pe același stadion, duminică 2 martie.
Dincolo de greșelile de arbitraj care au existat împotriva sa, Atletico traversează un tronson de joc slab. Echipa pare obosită, căci Simeone a cam folosit aceiași oameni, cu foarte puține excepții. Ar fi momentul azi ca Diego și Adrian să arate că se poate conta pe ei, la o adică. În zare se vede Milan, chiar așa cu probleme cum e echipa lui Seedorf, iar spre deosebire de sezonul trecut Atletico nu mai poate trata cu relaxare meciurile de campionat pentru a pregăti în liniște finalul de sezon. O victorie astăzi ar mai readuce din moral fotbaliștilor, căci nimic nu e mai rău pentru ei decît să fie obosiți și din punct de vedere fizic și din punct de vedere psihic. După meciul de azi, vine unul acasă cu Valladolid, apoi Milan, apoi încă o deplasare la Pamplona, apoi pauză de o săptămînă, în care echipa se poate reface cît de cît din punct de vedere fizic. E important însă nivelul mental cu care vor fi abordate cele 3 partide de car pomeneam, astfel că rezultatul de azi, chit că în economia dublei manșe nu va conta, e foarte important. Fie și pentru a pune capăt unei perioade absolut incredibile de 5359 de zile de cînd Atletico nu a mai bătut acasă pe Real Madrid. În perspectiva meciului din 2 martie, e un demers cît se poate de onorabil.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
AC Milan a pierdut sîmbătă seară meciul de la Napoli. Nu asta e neapărat important, deși faptul că Napoli n-a mai bătut pe Milan de două ori într-un campionat de pe vremea cînd Maradona era zeul fotbalului, iar Serie A era cel mai puternic campionat din lume, poate că ar merita consemnat. De aceea și consemneze. Milan a pierdut la Napoli, dar mie mi se pare că a arătat primele semne de viață din acest sezon. A arătat că există speranțe de viitor.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE MILANULUI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Clarence Seedorf a ajuns la Milan în plin război civil pentru supremație între Galliani și Barbara Berlusconi. Fiecare își dorea controlul pentru sine, într-o societate (așa le place italienilor să spună, ”societa”) în care, pînă acum, cuvîntul lui Silvio Berlusconi era ultimul și era literă de lege. În paranteză fie spus, nu l-aș vedea pe Don Silvio chiar atît de marginalizat, cum pretind unii, chiar așa la pămînt din punct de vedere financiar, cum pretind alții. De curînd, grupul Mediaset, controlat de el, a dat o mare lovitură de imagine și a reușit să cîștige, în fața atotputernicilor de la SKY, drepturile exclusive pentru Italia ale Ligii Campionilor, din 2015 până în 2018. A plătit pentru asta undeva în jur de 700 de milioane de euro. Ceea ce nu e de colo.
Mă întorc la Seedorf. Mulți s-au întrebat de ce a renunțat la viața frumoasă din Brazilia pentru a se amesteca în vîrtejul milanez. Cei ce s-au întrebat sau încă se întreabă n-au trăit ori nu înțeleg ideea de provocare. De moment. Mai pe românește spus, de tren ce poate trece o singură dată prin gara vieții tale. Se spune că destinul îți pune pe masă cărțile succesului, important e ca tu să ai inspirația s-o întorci pe cea care trebuie, atunci când trebuie, căci mai important decît cartea în sine e momentul în care te decizi s-o joci. Seedorf s-a decis s-o joace acum. Milan e Milan, în orice moment s-ar afla, nu se poate refuza o asemenea provocare indiferent de cît de dulce ar fi viața ta în acel moment. Să aștepți un posibil moment prielnic în viitor nu e o opțiune pentru nimeni, căci acel moment s-ar putea să nu mai vină niciodată.
Spuneam că la Napoli am văzut primele semne de viață ale noului Milan marca Seedorf. Odată cu noile achiziții, Seedorf are mai multe variante la dispoziție acum, dar are și timp să vadă unde și cum mai trebuie întărit. Probabil că olandezul are în minte și acum cel mai de succes modul pe care l-a trăit ca jucător, acel 4-3-2-1 al lui Ancelotti, brăduțul de Crăciun cu care Milan domina Europa la mijlocul deceniului trecut. Dacă stăm să ne amintim, Milan a cîștigat cu acest sistem Liga Campionilor în 2003 și 2007 și logic ar fi fost s-o cîștige și-n 2004 și-n 2005, cînd două accidente greu repetabile au scos Milanul de pe listă, acel retur cu Depor după 4-1 acasă și acea repriză cu Liverpool, după 3-0 la pauză. E logic cred ca Seedorf să încerce să adapteze acel sistem la realitatea din lotul de azi. Care nu prea merită comparată cu ce era atunci, pentru că dezavantajul ar fi major.
La Napoli am văzut o timidă încercare de 4-3-2-1. A început cu De Sciglio fundaș dreapta și Abate în fața lui și cu Emanuelson în stînga. La pauză a schimbat, De Sciglio a revenit pe stînga și Abate a redevenit fundaș, căci în zona de mijloc exprimarea sa n-a prea fost coerentă. În zona fundașilor centrali cred că mai trebuie umblat și sînt convins că la vară se va întîmpla, căci Seedorf pare a avea o forță de persuasiune notabilă față de familia Berlusconi. În față apărării, Essien și De Jong ar trebui să preia rolurile lui Gatusso și Ambrosini, iar pe Montolivo, deși a fost rezervă la Napoli, eu unul îl văd cel mai apropiat de profilul de atunci al lui Pirlo. Pînă să intre Montolivo, Milan a avut mari probleme în a scoate curat mingea din propria jumătate, căci nici Essien și nici De Jong, el mai ales, nu-s prea grozavi la capitolul pase corecte.
Mai în față ar fi Kaka, elementul de legătură între vechiul și noul Milan. Mi se pare că Seedorf s-ar vedea pe sine în Taarabt, al cărui debut în Serie A pe un teren complicat a fost mai mult decît notabil. Mai e și varianta Honda în zonă, chit că eu l-aș vedea pe japonez ceva mai în spate în anumite meciuri, așa cum era Rui Costa prin 2003, alături de Pirlo și Gatusso, pentru a oferi echipei un plus de idei, de talent. Mi se pare că sună bine Essien-Montolivo, Honda-Taarabt, Kaka.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN SERIE A GĂSIȚI AICI:
Apoi ar veni atacul. Șevcenko era omul în acea perioadă. Acum ar trebui să fie Balotelli. Aici am dubiile mele în legătură cu continuitatea lui Super Mario. Dar și cu posibilitatea ca el să-și asume acest rol, extrem de important. E în continuare prea răsfățat, cu un caracter pe care greu te poți baza și extrem de sinusoidal în prestații. Are și un anturaj, a se citi impresar, care-l predispune la conflicte, căci un fotbalist care pînă la vârsta lui a jucat la Inter, City și Milan, fără să se impună nicăieri, nu-i o garanție. Poate că ar fi mai bine să fie lăsat să plece și banii obținuți să fie investiți într-un atacant, nu neapărat tînăr, dar pe care să te bazezi în moment dificile și nu să te temi că te-ar putea lăsa oricînd baltă.
Nu cred că Milanul lui Seedorf poate juca mai rău decît cel al lui Allegri din acest sezon. Cred că Seedorf are la dispozție această perioadă pentru a încerca să repare ce se mai poate repara. Dacă va reuși, va fi meritul lui, dacă nu va reuși, nu va fi vina lui. Cam în această frază cred că trebuie căutat motivul pentru care a aceptat să preia acum echipa. Sezonul viitor însă va fi cel în care va trebui să-și foloseasă bine creditul pe care-l are în acest moment.
Acest text a apărut în premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/
Am ratat primul sfert de oră al meciului dintre Liverpool și Arsenal. Se mai întîmplă. Sînt destul de puține ocaziile în care pot vedea un meci acasă, relaxat, fără să am treabă încît pur și simplu am uitat că începe la fără un sfert și nu la fix. Unii ar spune că bătrînețea își face simțită prezența. Posibil. Cert e că am mutat pe meci fix cînd Sterling marca golul de 3-0. Cîteva zeci de secunde mai tîrziu, Sturridge făcea 4-0 și, practic, punea capăt suspansului. A urmat o repriză și jumătate de fotbal ciudat, în care Arsenal, să nu uităm, liderul campionatului înaintea etapei, părea un vas serios avariat, cu cele mai bune piese nefuncționale, cu aparatura de bord deteriorată, pe traseul căruia nu exista decît o singură variantă posibilă: naufragiul.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
S-a terminat 5-1, dar putea fi mai rău, iar amintirea acelui 8-2 de pe ”Old Trafford” cred că a fost prezentă în mintea tuturor fanilor lui Arsenal pe toată durata meciului. Există însă unele diferențe față de acel joc. Acum, Arsenal se prezenta ca o pretendentă la titlu. Am stat și m-a gîndit cînd s-a întîmplat ca o echipă ce încasează o asemenea corecție să cîștige ulterior campionatul? Am pus întrebarea și la Fotbal European, și cineva m-a ajutat cu exemplul unui Liverpool-Manchester United 4-1 de acum ceva vreme. Pînă la urmă, contează cred mai puțin. Ceea ce contează e că Arsenal n-a arătat pe ”Anfield” ca o echipă capabilă să cîștige campionatul în acest sezon. Așa cum, de altfel, n-a arătat nici pe ”Etihad”, cînd City i-a administra un 6-3 de tenis.
Dar despre Arsenal, ceva mai tîrziu. Logic e să încep cu Liverpool. Și tot logic e să mă întreb, la acest moment, dacă Liverpool va fi doar un arbitru în lupta pentru titlu sau se va și implica activ în ea? Privind la Liverpool și la jocul echipei lui Brendan Rodgers, gîndul îmi zboară la Manchester United și la situația ei de acum. Paradoxal, exemplul lui Brendan Rodgers poate veni în sprijinul lui David Moyes. În sezonul trecut, Liverpool își exaspera suporterii, cam cum face United acum, comparațiile cu precedentul antrenor, în speță Dalglish, erau la ordinea zilei, ca și acum la United. Și, ca și acum la United, dacă n-am fi fost în Anglia în mod normal Brendan Rodgers ar fi fost demis, dacă nu în timpul campionatului, măcar la finalul său, cînd Liverpool s-a situat în afara pozițiilor europene.
Că nu s-a întîmplat așa, e meritul șefilor lui Liverpool, dar și filozofiei britanice, a educației mai bine zis. Liverpool în sezonul ăsta arată mult mai bine. Transferurile făcute l-au ajutat pe Rodgers să aibă mai multe variante la îndemînă, astfel că situațiile cînd jucători importanți lipseau să nu afecteze echipa. Cum, de altfel, se întîmplă la Arsenal. Pentru meciul de care vorbim, Rodgers nu i-a avut la dispoziție pe Sakho, Agger, Glen Johnson, Jose Enrique și Lucas. Cu toate astea a găsit resurse pentru un prim ”11” competitiv.
Din punct de vedere tactic, Rodgers s-a adaptat și el. Vechiul său 4-3-3 de la Swansea s-a transformat într-un 4-1-4-1 mult mai mobil și care generează mult mai multă densitate în zonele de mijloc. Parcă și Gerrard și-a găsit poziția ideală, ca vîrf al unui triunghi, cu Henderson și Coutinho, îndreptat însă spre propria poartă, nu spre poarta adversă. Un fel de Pirlo, la Juve, în aceeași figură geometrică pe care o construiește împreună cu Vidal și Pogba. Experiența îl ajută pe Gerrard, intuiția de asemenea, echipa se orientează după poziția sa în teren.
În ciuda concepției lui Rodgers (n-ați uitat sper de Swansea care era numită ”Swanselona” pentru posesia pe care o căuta), Liverpool pare o echipă care se simte foarte bine și atunci cînd e atacată. Apropo și de ce-a pățit Everton, tot pe ”Anfield”. Ba chiar parcă se simte mai bine, în special dacă are avantaj.
Pînă la acest meci cu Arsenal, Liverpool nu bătuse nici o una dintre echipele situate înaintea sa în clasament. A pierdut și cu Arsenal, și cu City și cu Chelsea. Toate partidele însă în deplasare. Acum a învins pe Arsenal, dar mai are de jucat pe ”Anfield” și cu Chelsea, și cu City, dar și cu Tottenham. Văzînd forța pe care ”cormoranii” o au pe propriul stadion, s-ar putea pedala pe ideea că vor arbitra lupta pentru titlu. Liverpool e însă la 6 puncte de liderul Chelsea. De ce n-ar putea intra și ca jucător în lupta pentru titlu? Mai ales că Brendan Rodgers nu va avea mijlocul de săptămînă ocupat cu meciuri europene, iar lotul se poate reface din punct de vedere fizic, ceea ce la echipele din fața sa nu e cazul deocamdată. Seria de partide din Premier League ce sta în fața lui Liverpool, Fulham, Swansea, Southampton, Sunderland, poate oferi răspuns la întrebarea pusă mai sus. Pare o serie lejeră, cu adversari din ”middle class”, dar acestea sînt meciurile în care se vede dacă o echipă e aptă să fie campioană sau nu. E o vorbă veche în fotbal și tare corectă, campionatele se cîștigă cu echipele mari, dar se pierd cu echipele mici.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Cîte ceva acum despre Arsenal. Cînd începi meciul de la 0-1 e o problemă. Cînd îl începi de la 0-2, e și mai mare. Cînd e 0-4 la jumătatea primei reprize, problemele iau forma unui bulgăre de zăpadă ce se rostogolește și are tendința de a provoca o avalanșă. Faptul că o echipă ia două goluri din două cornere tinde să devină o obișnuință, căci nu-i prima dată cînd Arsenal se arată expusă la fazele fixe. Reacția de după goluri mi se pare însă de remarcat. Mai exact lipsa de reacție. Cam asta cred că a fost principala problemă a echipei lui Wenger pe ”Anfield”. A părut o echipă resemnată cu eșecul încă din minutul 10 și nimeni n-a încercat să forțeze destinul acestui joc.
Mă întorc la acel 8-2 din august 2011. Atunci, dacă îmi amintesc bine, diferența s-a făcut în ultima jumătate de oră, cu Arsenal în 10 oameni. Fusese 3-1 la pauză, iar Arsenal chiar avusese ocazii. În plus, îmi mai amintesc că Wenger a avut atunci mari probleme în a alcătui o formulă de start competitivă.
Probleme a avut și acum, de acord. În special absența lui Walcott, care lasă echipa fără un jucător care să știe să se demarce. Fără Walcott, toți ceilalți cer și primesc mingea la picior, ceea ce ușurează misiunea echipei adverse. L-aș aduga alături de Walcott și pe Flamini, ce pare foarte important în concepția lui Wenger. Și aș mai adăga teribila criză de formă prin care trece Mesut Ozil. Cel mai important om al echipei nu s-a văzut în momentele grele, a dispărut. În joc a părut o copie a acelui Ozil care-l scotea din minți pe Jose Mourinho la finala Cupei Spaniei dintre Real și Barcelona, de la Valencia. Indolent de multe ori, Ozil a părut într-un soi de letargie, părea un tibetan ce medita la nemurirea sufletului. Mourinho l-a scos atunci în minutul 69, Wenger l-a scos acum în minutul 61.
De la Ozil se așteaptă să fie un lider. Să fie Henry dacă se poate. Să fie Vieira. Să fie chiar și Fabregas, care nu degeaba era purtător de banderolă pe atunci. Mi se pare că Arsenal nu are în momentul ăsta un lider. E ceea ce nu demult a observat și Patrick Vieira, faptul că Arsenal trebuie să învețe să cîștige meciuri jucînd prost. O echipă campioană trebuie să știe și asta, să cîștige jucînd prost. Întrebați-l pe Mourinho!
Dacă am vorbit de programul lui Liverpool, iată și programul lui Arsenal: Manchester United, Liverpool, Bayern Munchen. În 8 zile și în 3 competiții. Apoi, după 3 meciuri aparent mai lejere cu Sunderland, Stoke și Swansea, urmează o perioadă de coșmar veritabil: Bayern, Tottenham, Chelsea (toate în deplasare), City, Everton. Nu există spațiu așadar pentru lamentări. Poate doar pentru o strîngere de rînduri.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
P.S.
Am amintit mai sus de David Moyes și de Manchester United. Lucrurile par a nu se schimba foarte tare la United nici măcar după venirea lui Mata și revenirile lui Van Persie și Rooney. Urmează Arsenal-Manchester United, prilej numai bun de revenire pentru ambele echipe.
Pînă atunci, cea mai bună caracterizare a partidei de pe ”Old Trafford” cu Fulham o reprezintă această poză cu Sir Alex Ferguson. Mai exact reacția lui Sir Alex Ferguson la ceea ce vedea pe teren (lîngă el poate l-ați recunoscut, deși a îmbătrînit foarte tare, e Mick Hucknall, solistul de la Simply Red):
Caută-mă!