Avem două echipe în acest sezon în faza grupelor Europa League, ceea ce, ținând cont de starea precară a fotbalului nostru, e remarcabil. Drumul până la grupele Champions League e deocamdată dificil, dovada venind din ”dubla” dintre City și Steaua, dar în Europa League lucrurile pot decurge altfel. Steaua trebuie să-și propună calificarea într-o grupă ce nu e deloc inabordabilă, ba chiar și primul loc ar putea să devină un obiectiv în sine. Startul de azi de la Ankara este foarte important în acest sens. Astra are o misiune ceva mai grea, ținând cont și de realitățile din lotul campioanei, însă prezența lui Șumudică pe bancă și nu în tribună poate deveni, s-a văzut cu West Ham, un element pozitiv. Astra debutează pe ”Arena Națională” cu Austria Viena și un început bun ar putea condiționa în mare măsură evoluția lucrurilor. Programul zilei de azi este evident dominat de partidele din Europa League, cu prezența unui gigant precum Manchester United, favorita indiscutabilă a competiției, ori a altor nume mari, ca Inter, Roma, Fiorentina, Bilbao sau Zenit drept puncte de interes. Avancronici și cote mai jos. Citeste mai mult …
Jorge Jesus nu face parte din categoria antrenorilor norocoși. Pățaniile sale din trecut sunt arhicunoscute, trofeele pierdute în ultimele minute ori la loviturile de departajare, campionate irosite în etapele de final au fost subiecte pe larg dezbătute. Imaginea aceea cu el în genunchi, la capătul unui sezon în care a pierdut totul cu Benfica, deși era favorit să câștige totul, îl va însoți pe unde se va duce. Probabil că dacă avea mai multă șansă decât a avut până acum, Jorge Jesus s-ar fi putut regăsi pe banca unei echipe din liga celor mari. Cum e Real Madrid, de exemplu. Citeste mai mult …
Spre deosebire de cota pe care o avea, la începutul sezonului trecut, de a câștiga campionatul în Anglia, cota pe care Leicester o are acum de a câștiga Champions League este mult mai mică. Asta și pentru că pleacă la luptă din postura de campioană a Angliei care, teoretic, oferă un alt statut. Pentru trupa lui Claudio Ranieri însă ar fi o performanță destul de mare să se califice în primăvară, dintr-o grupă echilibrată, dar oarecum accesibilă, cu FC Porto, Bruges și FC Copenhaga ca partenere de drum. Leicester debutează azi în Ligă pe terenul lui Bruges, într-una din partidele atractive ale serii. Programul oferă și alte repere interesante. Cum ar fi confruntarea dintre Real Madrid și Sporting Lisabona, cu Cristiano Ronaldo împotriva echipei care l-a făcut cunoscut pe continent, sau partida dintre Juventus și FC Sevilla, cu ”Bătrâna Doamnă” încercând să-și arate forța și-n această competiție. Trebuie reamintit și faptul că un meci ce trebuia să se dispute ieri, City-Monchengladbach, se joacă azi. Toate avancronicile, mai jos. Citeste mai mult …
Marile stadioane nu-și fluieră, în general, echipele favorite. Vorbim de arene grandioase, ce aparțin unor cluburi grandioase, cu istorie, cu trofee, cu muzee garnisite de cupe și medalii. Se mai întâmplă, dar rar, iar atunci când se întâmplă înseamnă că situația este realmente gravă. Iar măsurile radicale se apropie. Pe marile stadioane în schimb, când, din varii motive, spectatorii sunt nemulțumiți, apare acel murmur care e greu de descris, dar care n-are cum să nu fie auzit. De regulă, el e doar preludiul acelor fluierături generale, dar cât durează între o fază și cealaltă ține de tradiție, de temperament, de educație și de starea de spirit. E însă un avertisment serios pentru orice antrenor. Citeste mai mult …
Everton are în această seară șansa de a urca pe podiumul din Premier League, peste Manchester United și la egalitate cu Chelsea. Condiția este însă obținerea victoriei pe ”Stadium of Light” din Sunderland, în fața unei echipe gazdă care e penultima în clasament, cu doar un punct în 3 etape. Acum cu Ronald Koeman pe bancă, în locul lui Roberto Martinez, plecat la ”naționala” Belgiei, Everton încearcă să fie o echipă cu un cuvânt de spus în acest sezon de Premier League. În programul de azi regăsim și o dispută importantă din Liga 1 de la noi, Cu Dinamo încercând la Târgu Mureș să revină pe locul doi în clasament, un duel al suferinței din Serie A, cu două echipe ce n-au obținut niciun punct până acum, dar și un ”clasic” al fotbalului suedez, Malmo-IFK Goteborg. Detalii și cote mai jos. Citeste mai mult …
















Caută-mă!