NU, SIMEONE N-A OBOSIT! PARE CHIAR MAI TARE

NU, SIMEONE N-A OBOSIT! PARE CHIAR MAI TARE

Întâmplarea a făcut ca în această etapă din Champions League să avem un triplu duel germano-spaniol. Cei trei granzi ai Primerei Division s-au văzut examinați de trei reprezentante de seamă ale Bundesligii, iar rezultatele au fost notabile. Real Madrid a plecat cu un egal de la Dortmund, Barcelona a bătut la Monchengladbach, iar Atletico a învins pe Bayern într-o reeditare a semifinalei din sezonul trecut. Dacă primul duel, cel dintre Borussia și Real, a arătat destul de clar ca gruparea din Dortmund are șansele ei la câștigarea trofeului, iar victoria Barcelonei poate intra în sferele normalului, ceea ce s-a întâmplat pe ”Calderon” scoate din nou la iveală o realitate pe care unii n-o mai credeau posibilă: Atletico este și anul acesta o candidată importantă la cucerirea Champions League. Citeste mai mult …

SIMEONE VS ANCELOTTI, UN DUEL MEREU INTERESANT

SIMEONE VS ANCELOTTI, UN DUEL MEREU INTERESANT

Pe vremea când era la Real Madrid, Carlo Ancelotti avea în persoana lui Diego Simeone un adversar teribil. În fața căruia dezvoltase un adevărat complex, chit că l-a învins în poate cel mai important meci din mandatul italianului la Real, în finala Champions League. Cei doi se reîntâlnesc azi, dar Ancelotti vine acum pe ”Calderon” în calitate de antrenor al lui Bayern, una dintre favoritele la câștigarea trofeului. Bayern a început perfect sezonul și ar vrea să se răzbune pentru semifinala din sezonul trecut, dar Atletico e o forță pe teren propriu, iar bavarezii au simțit asta pe propria piele. Un alt meci interesant în programul zilei de azi este cel al Barcelonei în Germania, la Monchengladbach, completat de duelul dintre Celtic și City din aceeași grupă. În continuare fără Messi, catalanii nu-și permit pași greșiți, căci e greu de crezut că Guardiola și ai lui se vor împiedica în Scoția. Avancronicile partidelor de azi, mai jos. Citeste mai mult …

CRISTIANO ȘI BORUSSIA CEA SOFISTICATĂ

CRISTIANO ȘI BORUSSIA CEA SOFISTICATĂ

Real Madrid nu a câștigat niciodată la Dortmund, iar în ultimele trei confruntări de dinaintea partidei de marți se alesese cu tot atâtea eșecuri. Astfel că egalul scos de data asta ar putea însemna un pas înainte, mai ales că n-a lipsit deloc mult ca echipa lui Zidane să plece cu toate punctele din Germania, un teritoriu ostil grupării ”blanco” de-a lungul timpului. A fost un meci foarte bun, într-o atmosferă foarte bună, cu două echipe foarte bune, pe care în mod normal ar trebui să le regăsim la tragerea la sorți a partidelor din primăvară. Spun în mod normal fiindcă neapărat trebuie luată în calcul Sporting, pe care care am văzut-o de ce e capabilă pe ”Bernabeu” și cu care Borussia va avea probleme în ”dubla” ce va urma. Din acest punct de vedere, calendarul avantajează pe Real Madrid, care are acum de jucat de două ori cu Legia, orfana grupei, confruntări de unde va scoate 6 puncte și își va regla și golaverajul. Citeste mai mult …

BORUSSIA DORTMUND ȘI REAL MADRID SE EXAMINEAZĂ RECIPROC

BORUSSIA DORTMUND ȘI REAL MADRID SE EXAMINEAZĂ RECIPROC

După două rezultate de egalitate, Real Madrid se deplasează în Germania pentru a da un examen extrem de serios în fața unei Borussia Dortmund ce tocmai a dat 20 de goluri în ultimele 4 partide, inclusiv un 6-0 în precedentul meci din Ligă și un 5-1 pe terenul lui Wolfsburg, în Bundesliga. Va fi greu pentru Zidane, mai ales că antrenorul francez nu contează pe Marcelo și, mai ales, pe Casemiro, devenit piesă aproape indispensabilă în astfel de confruntări. Pe de altă parte, nici pentru Borussia nu va fi simplu, chit că n-a pierdut niciodată acasă în fața Realului, căci la Dortmund vine o echipă cu un atac cum trupa lui Tuchel n-a mai întâlnit în acest sezon. Borussia-Real Madrid e clar meciul serii, dar va fi tare interesant de văzut ce va face Leicester în fața lui Porto, în tentativa campioanei Angliei de a se redresa în Champions League după eșecurile din campionat, ce va reuși Monaco în fața lui Leverkusen, cum se va descurca Sevilla pe teren propriu în fața celor de la Lyon și dacă va izbuti Juventus să obțină prima victorie în această fază. Avancronici, detalii și cote mai jos. Citeste mai mult …

DOUĂ OBIECTIVE PENTRU ALAVES

DOUĂ OBIECTIVE PENTRU ALAVES

Revenită în elita fotbalului spaniol, Deportivo Alaves a reușit să atragă atenția prin cele două mari surprize izbutite în primele două deplasări ale actualului sezon. Mai întâi remiza de pe ”Calderon”, dar mai alea victoria de pe ”Camp Nou”, două rezultate de prestigiu în fața a două din cele trei pretendente la titlu în Primera. Acasă însă Alaves nu a reușit încă să bată pe nimeni, mai mult, încă n-a izbutit să dea vreun gol pe un stadion unde, în precedenta ediție de ”Segunda”, adunase 10 partide consecutive fără eșec. Primul gol și prima victorie pe ”Mendizorroza” ar fi obiectivele grupării conduse de argentinianul Mauricio Pellegrino, fostul fundaș de la Barcelona, Valencia și Liverpool, înaintea partidei de azi cu Granada, echipă care nu a obținut până acum nicio victorie sub comanda lui Paco Jemez. Tot azi de mai joacă două partide din Serie A, una din Premier League, programul fiind completat, printre altele, de meciuri din Portugalia, Rusia, Suedia și din Liga 1 de la noi. Toate detaliile mai jos. Citeste mai mult …

FIORENTINA-MILAN: MONTELLA VREA SĂ CONTINUE SERIA POZITIVĂ

FIORENTINA-MILAN: MONTELLA VREA SĂ CONTINUE SERIA POZITIVĂ

Milan a adunat două victorii consecutive și încearcă s-o lege pe-a treia, pentru a rămâne în zona nobilă a clasamentului din Serie A. Demersul nu-i însă deloc simplu, căci trupa lui Montella merge azi la Florența pentru a întâlni o Fiorentina ce n-a mai pierdut din etapa inaugurală, când a fost învinsă de Juventus. Tot ideea continuării seriei pozitive o are și Inter, echipa lui Frank de Boer având de jucat acasă, cu Bologna. Se joacă 6 partide în Italia azi și 3 în Franța, cu Nice căutând să-și recapete primul loc, ocupat acum de Monaco. Dar și 4 în Spania, unde Atletico încearcă să revină pe podium și să se apropie la două puncte de liderul Real Madrid și unul de Barcelona, condiția fiind să câștige cu Deportivo, acolo unde Florin Andone încă se află în căutarea primului gol. Probleme sunt și la West Ham United, care vine la ora meciului cu Southampton după 3 eșecuri consecutive, iar antrenorul Slaven Bilic începe să aibă emoții. Programul zilei cuprinde și un interesant derby la Praga, între Sparta și Slavia, dar și o nouă cursă de Moto GP. Detalii, avancronici și cote mai jos. Citeste mai mult …

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă