Azi se joacă prima manșă a barajului pentru Bundesliga, în care se vor afla față-n față Eintracht Frankfurt, locul 16 la finalul sezonului, și FC Nurnberg, locul 3 la finalul stagiunii în 2 Bundesliga. Ajunsă în situația de a da baraj pentru supraviețuire grație unei surprinzătoare victorii în fața Borussiei Dortmund, Eintracht pornește ușor favorită grație lotului mai bine asortat din punct de vedere valoric, dar e de presupus că totul se va decide în partida retur, programată luni seară. În programul zilei de azi regăsim, târziu în noapte o confruntare interesantă din Copa Libertadores, cu Boca Juniors mizând practic totul în această competiție în fața uruguayenilor de la Nacional Montevideo. Tot azi se joacă diverse partide de baraj, din Olanda, Belgia sau din diviziile inferioare ale Angliei. Detalii și cote mai jos. Citeste mai mult …
Inițial, mă gândisem ca titlul acestui text să fie ”Unai Emery League”. Aluzie evident la dominația pe care echipa și antrenorul său o exercită asupra acestei competiții. Apoi am văzut declarația lui Jurgen Klopp, omul finalelor pierdute. Deocamdată. Spunea așa germanul, la capătul unui meci pe care și ai săi îl puteau câștiga dacă o sumă de detalii se aliniau favorabil: ”Sevilla e un gigant al Europei”. Și are dreptate. Într-o perioadă în care banii contează și dictează, în care salariile fotbaliștilor ating cote de-a dreptul obscene și-n care investițiile în acești fotbaliști ar putea lesne scoate din criză o țară din lumea a treia, FC Sevilla reușește să câștige 5 trofee europene în 10 ani. Și-o face fără investiții majore, fără salarii exorbitante, bazându-se pe ochiul unui director sportiv de-a dreptul magnific și pe priceperea unor antrenori senzaționali. Sevilla nu e un gigant de talia Barcelonei, de talia Realului, de talia lui Bayern ori de nivelul financiar atins de PSG și City. E un mic gigant, care-și face loc cum poate și scrie istorie printre marii giganți. Citeste mai mult …
Prima finală europeană a sezonului fotbalistic se joacă la Basel, între Liverpool și FC Sevilla, prima confruntare din istoria celor două grupări. FC Sevilla este deținătoarea trofeului, pe care l-a câștigat și-n 2014, dar Liverpool caută, printr-un succes, revenirea în elita fotbalului continental, în care nu s-a prea regăsit în ultimii ani. Va fi un foarte interesant duel tactic între Jurgen Klopp și Unai Emery, dar și un meci cu o miză dublă, căci, dincolo de trofeu și de recunoașterea europeană, în joc este participarea în viitoarea ediție a Champions League. pentru Liverpool lucrurile sunt ușor mai dramatice, căci finala de azi e ultima șansă de a prinde trenul de Europa și-n viitorul sezon, căci clasarea în Premier League nu-i permite acest lucru, spre deosebire de FC Sevilla, care și-a asigurat prezența în Europa League indiferent de deznodământul acestei partide, dar și a finalei Cupei Spaniei de duminică. Liverpool-Sevilla e meciul zilei, despre care găsiți toate detaliile mai jos, dar nu e singurul reper al programului. Amănunte și cote aici: Citeste mai mult …
Manchester United termină astăzi sezonul de Premier League, pe ”Old Trafford”, cu Bournemouth, meci ce trebuia să se dispute duminică seară, dar care a fost amânat din cauza unei alerte cu bombă, neconfirmată din fericire. Pentru echipa lui Van Gaal bilanțul de final nu e grozav, de vreme ce obiectivul de calificare în Champions League este ratat. Ca să prindă totuși locul 4, United ar trebui să câștige cu 19-0 în fața lui Bournemouth, ceea ce reprezintă, din orice punct de vedere ai privi lucrurile, o utopie. Mai aproape de adevăr este obiectivul de a obține un punct, care să-i permită să treacă în clasament peste Southampton si să aibă astfel garantată prezența în Europa League, indiferent de ce va face în finala Cupei Angliei. Un alt reper important al zilei de azi e dat de finala Cupei României, Dinamo-CFR Cluj, o partidă disputată disputată sub semnul dispariției lui Patrick Ekeng. Tot azi se joacă și finala Cupei Greciei, cu Olympiakos căutând al doilea event consecutiv. Amănunte și cote mai jos. Citeste mai mult …
Ajunsă la penultima etapă, prima ligă din Rusia oferă o luptă spectaculoasă în trei pentru titlu, cu vechile pretendente TSKA Moscova și Zenit, dar și cu marea surpriză FK Rostov. Înaintea meciurilor de azi, pe care ambele le dispută pe teren propriu, ȚSKA și Rostov sunt despărțite de două puncte, cu avantaj pentru moscoviți, în vreme ce Zenit a avut ieri un neașteptat pas greșit acasă cu Lokomotiv Moscova. În programul zilei regăsim și meciuri din Danemarca, Suedia sau Norvegia, dar și returul dintre Brighton și Sheffield Wednesday pentru un loc la barajul de pronovare în Premier League. Citeste mai mult …
Caută-mă!