ARGENTINA-CHILE, ÎNCĂ O REEDITARE A FINALEI DE ANUL TRECUT

ARGENTINA-CHILE, ÎNCĂ O REEDITARE A FINALEI DE ANUL TRECUT

Azi, la Copa America Centenario, intră în scenă și ultimele favorite, Argentina și Chile. Cele două finaliste ale ”standard” din vara trecută se reîntâlnesc în chiar primul meci al grupei D, încă un prilej pentru argentinieni de a căuta revanșa pentru eșecul dramatic, la penaltyurile de departajare, de anul trecut din Chile. Misterul plutește în continuare la argentinieni în jurul folosirii sau nu a lui Leo Messi, care în continuare acuză dureri la spate. Până spre dimineață, atunci când e prevăzută să înceapă la noi confruntarea dintre Chlie și Argentina, programul e încărcat cu partide amicale, ultimele pregătiri ale selecționatelor calificate la Euro 2016. Azi joacă Polonia, Italia și Islanda, care caută să realizeze ultimele retușuri înaintea turneului final din Franța.

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor 

EURO 2016, AMICAL, 

POLONIA – LITUANIA, ora 19:00

Ultimele retușuri pentru Polonia

Reprezentativa Poloniei face, la Cracovia, ultimele retușuri înaintea startului Euro 2016, unde va evolua în grupa C, alături de Germania, Irlanda de Nord și Germania. Cea care îi testează capacitățile este vecina Lituania, care nu a ocupat decât locul 5 în grupa sa preliminară.

Gazdele au pierdut precedentul meci, recentul 1-2 tot acasă cu Olanda. Acesta a fost primul eșec după alte 7 partide imbatabile, oficiale și amicale, cu un egal și 6 victorii, ultimele 4 la rând. Oricum, nu s-au înclinat decât de două ori în ultimele 19 meciuri, 11 dintre acestea câștigate. De 9 jocuri echipa antrenată de Adam Nawalka marchează mereu, dar a și luat gol în 7 dintre ele. Aceeași înfrângere în fața batavilor a pus capăt unei invincibilități pe propria arenă de 12 partide, cu 3 remize (una ”albă”) și 9 succese, precedentele 6 consecutive. De 7 vizite primite înscrie constant.

Lituania e obișnuită cu insuccesele. Recent s-a înclinat în Letonia, iar un 2-0 acasă cu Estonia este singura victorie din ultimele 6 meciuri, 4 dintre ele cedate. Ba, de 15 jocuri încoace nu s-a impus decât de două ori, în alte 11 cazuri fiind învinsă. Doar o dată în precedentele 11 dispute nu a primit gol. Pe teren străin situația este și mai sumbră: trupa antrenată din ianuarie 2016 de Edgaras Jankauskas nu a mai câștigat de 10 confruntări, cu două remize și 8 eșecuri, perioadă în care a înscris câte un  gol în doar două dintre partide și în alte 9 defensiva i-a fost bătută. Un 2-0 în San Marino în eliminatorii este unicul triumf din anterioarele 13 deplasări.

Tot pe 6 iunie, dar în 2014, s-a jucat precedentul meci dintre Polonia și Lituania. Atunci, în ”amicalul” de la Gdansk, gazdele au câștigat greu, 2-1 (Milik 59, Lewandowski 79 penalty – Spalvis 44). A fost prima victorie a ”leșilor” după o pauză de 3 partide terminate cu un egal și două succese ale lituanienilor, unul ”afară”, 1-0 în mai 2006 la Belchatow.

AICI GĂSIȚI COTELE LA POLONIA – LITUANIA

ITALIA – FINLANDA, ora 21:45

Italia își termină pregătirile cu Finlanda

Antonio Conte își pregătește turneul final de ”la revedere” de pe banca ”naționalei” Italiei, după Euro urmând să o preia pe Chelsea, printr-un ultim examen contra Finlandei. ”Squadra azzurra” va fi în Franța în grupa E, împreună cu Belgia, Irlanda și Suedia, în vreme ce adversara de pe ”Stadio Marc Antonio Bentegodi” din Verona a încheiat doar pe a 4-a poziție seria sa preliminară.

Italienii tocmai au pus stop, printr-un 1-0 în ”amicalul” cu Scoția, unei serii nereușite de 4 jocuri, cu două egaluri, printre care un 2-2 cu România la Bologna, și două eșecuri clare, 1-3 în Belgia și 1-4 în Germania. Ei marchează mereu de 9 partide, însă în 6 dintre ele nu au dat decât câte un gol. Cu totul altfel stau lucrurile acasă, unde trupa lui Conte nu a mai pierdut de 6 meciuri (două remize, 4 victorii): un 0-1 într-un test cu Portugalia este singura înfrângere din precedentele 12 vizite primite, totodată unica dispută din această perioadă în care nu a înscris.

Finlanda tocmai a revenit cu un 1-1 din Belgia, dar nu a mai câștigat de 7 confruntări, cu 3 remize la unu și 4 insuccese în care nu a izbutit să marcheze. Ultimul triumf a fost un scurt 1-0 acasă cu Feroe în eliminatorii. Două egaluri și două eșecuri a înregistrat în precedentele 4 deplasări, precedate de un 1-0 în Grecia, în preliminarii, devenită doar a doua victorie de 9 vizite efectuate încoace: a înscris în 6 din aceste dispute, dar mereu numai câte o dată.

De aproape 12 ani nu s-au mai înfruntat cele două echipe. Atunci, în noiembrie 2004, Italia se impunea într-un test la Messina cu 1-0 (Miccoli 33). Acela a fost al 6-lea triumf consecutiv al ”azzurrilor” în fața finlandezilor, de care nu au fost întrecuți niciodată în 11 dueluri directe: o remiză albă plus 10 succese, golaveraj 28-4.

AICI GĂSIȚI COTELE LA ITALIA – FINLANDA

ISLANDA – LIECHTENSTEIN, ora 22:30

Islanda și-a ales adversar pentru moral înainte de Euro

”Naționala” Islandei se află în fața reglajelor de final înainte de startul în primul său mare turneu din istorie. La întrecerea din Franța va juca în grupa F, cu Austria, Ungaria și Portugalia. Forțele i le măsoară modesta echipă din Liechtenstein (locul 5 în grupa sa preliminară), aleasă probabil pentru obținerea unei victorii de moral.

După obținerea calificării, islandezii au început să dea rateuri. Ei nu au câștigat decât unul din ultimele 5 jocuri, un 3-2 în Grecia, restul de 4 fiind toate pierdute: în fiecare  din aceste dispute au marcat și au luat mereu gol. Și mai în spate, ei nu s-au impus decât de două ori de 11 partide încoace, pe lângă două egaluri, și 7 înfrângeri. Alta este situația acasă, unde nu s-au mai înclinat de 6 confruntări, cu 4 victorii și două remize, neprimind gol în 4 dintre ele. Mai mult, un 0-2 într-un test cu Suedia este unicul insucces din anterioarele 11 vizite primite, 7 câștigate.

Liechtenstein nu a mai dat de gustul succesului de 8 partide, terminate cu două egaluri și 6 eșecuri, cu gol dat în numai două dintre ele. Șirul negativ a început de la un 1-0 acasă în ”amicalul” cu San Marino din martie 2015. Trei înfrângeri la zero, apoi o remiză albă a bifat de 5 deplasări încoace. Un 1-0 în Moldova (noiembrie 2014), în eliminatorii, este singura victorie din ultimele 21 de meciuri ”afară” (plus două remize albe și 18 eșecuri), cu câte un gol dat în doar două dintre ele.

Cu 1-1 s-a încheiat ultima dispută dintre cele două reprezentative, într-un ”amical” din august 2010, în Islanda. În cele 6 dueluri directe de până acum, insularii au obținut 3 triumfuri, completate de două egaluri (ambele acasă) și un insucces, 0-3 în deplasare în octombrie 2007.

 AICI GĂSIȚI COTELE LA ISLANDA – LIECHTENSTEIN

ARGENTINA – CHILE, ora 05:00 (COPA AMERICA, GRUPA D) 

Încă o reeditare a finalei de anul trecut

Argentina și Chile își dau întâlnire pe ”Levis Stadium” din Santa Clara (California) într-o reeditare a finalei Copei America din 2015. Atunci, meciul s-a terminat 0-0, dar gazdele chiliene au cucerit trofeul la loviturile de departajare, scor 4-1. Din grupa lor, D, mai fac parte Bolivia și Panama.

Pentru noua confruntare, argentinienii se prezintă neînvinși de 6 jocuri, cu două egaluri urmate de 4 victorii. Precedentul eșec, 0-2 acasă cu Ecuador, este și singurul de 18 partide încoace, 11 dintre aceste câștigate. Ei au marcat constant în anterioarele 5 jocuri, iar 3 dintre ele, inclusiv ultimele două, le-au terminat cu defensiva intactă.

Cu un nou antrenor pe bancă, argentinianul Juan Antonio Pizzi, cel ce l-a înlocuit în februarie trecut pe Jorge Sampaoli, Chile suferă de la un timp. A cedat precedentele două dispute, iar un 4-1 în Venezuela este unicul triumf de 6 confruntări încoace, completat de un egal și 4 eșecuri. În această perioadă a luat mereu gol și a înscris în 4 din aceste partide.

După finala Copei America din iulie 2015, Chile și Argentina s-au înfruntat în preliminariile CM 2018, când ”pumele” s-au răzbunat la Santiago, 2-1 (Di Maria 20, Mercado 25 – F. Gutierrez 11). A fost a 3-a lor victorie din ultimele 4 dueluri directe. Anteriorul triumf chilian fusese un 1-0 acasă în octombrie 2008. All-time, bilanțul este de 58 de succese argentiniene, 21 de egaluri și numai 7 succese chiliene.

Selecționerul argentinian Gerardo ”Tata” Martino îl are de vineri la dispoziție și pe Lionel Messi, dar starului Barcelonei îi este aproape imposibil să joace din cauza unor dureri la spate. În locul său ar intra Nico Gaitan, de la Benfica, din sezonul viitor la Atletico. Accidentați mai sunt Pastore, Lavezzi și Biglia. Adversarii nu au probleme speciale de efectiv.

AICI GĂSIȚI COTELE LA ARGENTINA – CHILE

 

Casa Pariurilor 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă